tag:blogger.com,1999:blog-46175452341707291862024-02-20T11:39:01.463+02:00High InkInkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.comBlogger246125tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-50688865184101989442023-01-19T00:25:00.001+02:002023-01-19T00:25:31.123+02:00Acasă<p> </p><p><span style="font-family: arial;"> Mă-ntreb de câtva timp, mereu, parcă clișeic, "ce caut aici?". Ce caut aici? Ce caut, cum caut, cât umblu, cât vreau să găsesc ce, mai exact? Nu găsesc nimic, decât...</span></p><p><span style="font-family: arial;"> Sufletul meu cusut de fermoare, caracatiță de textil mult prea moale și zemos de la ploaie, pentru că a fost lăsat prea mult timp pe sârmă să se usuce de la atâta bucurie. Unde vreau să ajung? Vreau să ajung să nu mai doară, vreau să mă bucur și să exist ca un suflet liber în vânt. Să mă leg de tastatură și ea de mine, să cutreierăm lumea, fără un loc pe care am vrea să-l numim "acasă". Unde e acasă? Și cine e acasă? Niciodată parcă oamenii care trebuie, sau dacă sunt aceștia care trebuie, îți taie fermoarele. Nici nu se sinchisesc să le tragă, să le închidă. Nu se sinchisesc să facă nimic.</span></p><p><span style="font-family: arial;"> Ce găsesc pe drumul acesta către casă e că fiecare, dar fiecare om pe care l-am întâlnit, are preferințele lui și parcă niciunul nu te vrea. Nu te iubește așa. Mi se pare că iubirea pe care o nutresc atât de tare o arunc în stânga și-n dreapta, ca după o vreme să mi se dea înapoi, încet, în palmă, complet mototolită și măzgălită. Ca și cărțile date împrumut și neîngrijite. Și pentru prima oară în viața mea, aș fi vrut să-ți mai împrumut cărți și să crești alături de mine, să cresc alături de tine legături noi, neuronale sau nu, dar de fiecare dată îmi înapoiai cărțile cu coperta devastată de drumuri și de lăcomia cunoașterii. </span></p><p><span style="font-family: arial;"> Cred că am ajuns o carte. Nu știu ce gen de literatură prezint lumii, dar tare cred că sunt un volum de poezie. Nu am timp, spațiu, nu am nimic tipărit și totuși, totul e scris din centimetru în centimetru din pielea mea, pe și dedesubtul său. Nu înțeleg, unde e acasă până la urmă? În câte case să mai poposesc, să îmi iau inima târâtă prin maieuri și chiloți de bumbac, până voi ajunge să îmi primesc cărțile împrumutate, așa cum le-am dat? Câte dureri să mai îndur? Câtă piele să mai jupoi, pentru că atingerile tale au lăsat urme adânci ca de arsură? Unde sunt și de ce plâng? </span></p><p><span style="font-family: arial;"> De ce ascult piesa asta? I will never know, dar cumva am ajuns să aflu din propria experiență, diferită de a oricui. Sunt un altfel de cavaler la curtea calvarului de a găsi casa mea. Casa mea, unde voi rămâne, de unde nu mai trebuie să plec. Unde știu că lucrurile mele vor rămâne și cinci ani de acum. Unde în pod ne putem întoarce să ne uităm la poze vechi și să ne jucăm cu jucăriile din copilărie. Nu mai rezist, dar așa tare vreau să ajung acolo și să reușesc să mă opresc. Să mă prindă cineva de mână și să îmi zică "aici e acasă, eu sunt acasă". Să te cred că ești acasă. Să te simt acasă, oricine ai fi.</span></p><p><span style="font-family: arial;"> Vreau acasă. Și te rog, nu mă lăsa să plec. Te rog, nu mai pot să-mi duc tălpile pe drumuri și să realizez că am pieptul bătut în cuie în tălpi. Mă doare fiecare pas în piept. Mă doare viața și timpul îmi șade pe umeri și știu că dacă mă pornesc cu focul din mine, n-o să mă mai întorc niciodată. N-o să mă mai uit vreodată în urmă. Și știu că nu asta vreau de fapt. Vreau doar să am încredere, acum, că pot găsi ce caut. Chiar îmi doresc din toată inima să găsesc asta și dacă zic că nimic n-o să mă oprească, așa e. Nimic n-o să mă oprească, dar voi rata foarte multe fragmente de oameni care îmi făuresc povestea vieții mele și e regretabil dacă fac asta. Am nevoie de o balanță în care să mă simt în siguranță. Degeaba mi-o fac cu mâinile mele. E altfel când ții și te ține cineva, măcar un minut, cu toată sinceritatea, în cea mai mare tăcere a lumii. </span></p><p><span style="font-family: arial;"> Te urăsc pentru că m-ai mințit. M-ai făcut să cred că tu ești, dar nu ești nici pe departe un milestone. Nu știu unde sunt aici, în fața ta, dar știu că sunt alungată de mine în timp ce mă văd pe mine în sticlirea ochilor tăi. Îmi iau înapoi toate lucrurile din locurile care credeau ca măcar o vreme, să le fie locul permanent. Nu mă îngrijora, pentru că știam că sunt cu tine. Nici nu mă cred când zic că te urăsc. Nu pot. Nu aș putea arunca cuvinte așa dure. Nu aș putea. Nu aș putea să tai hamacul din inima mea în care te protejez de tot răul, unde te privesc noaptea, luminată de lună și acolo unde lumea te vede așa cum ești. Cum sunt. Unde sunt? Unde vreau să ajung? Am o foarfecă în mână. Mă doare. Nu vreau s-o mai am. O arunc la câțiva metrii-n fața mea. Vreau să nu o mai ating. Continui să scriu. Mai bine. Continui să exist aici, să împac prezentul cu aceste sentimente transpuse în litere. Cumva, mă doare, pentru că acest hamac nu a existat niciodată. E cusut din scrisul meu de mână cu cerneală permanentă. Ajutor, om de pe drum, om care mă aude în cuvintele de aici. </span></p><p><span style="font-family: arial;"> Vreau să nu mai înțeleg româna. Vreau să îmi vorbești și să nu înțeleg limba ta. Nu vreau să mai știu ce îți place să mănânci și când, și cum. Nu mai vreau să știu cum îți prepari cafeaua și cât lapte de migdale vrei în el. Nu mai vreau să știu cât de liberă ești când strigi de la balcon "bună dimineața", de dimineață. N-am vrut să editez niciodată amintirile cu tine. Sunt așa de vii, pentru că m-am simțit în nesimțirea mea emoțională, atât de vie cu tine. Erai ca un spectacol pe care nu îl pot uita și iată, chiar nu pot. </span></p><p><span style="font-family: arial;"> Simt în momentele astea cum se încuie o ușă foarte groasă de metal. Mă doare așa de tare, că am căzut în simțirea nimicului. Nu simt nimic. Mă uit, înghețată, cum se închide. </span></p><p><span style="font-family: arial;"> Vreau acasă.</span></p>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-75000470481614239452022-08-01T14:07:00.002+03:002022-08-01T14:46:40.709+03:00Nu (te) înțeleg<p> Nu înțeleg cum situația unui om îl poate pune în ipostaze grotești pentru suflet. Un solfegiu oftat în intimitatea a șase mâini, dispersate diferit, cu privirea la o floare de gladiolă albă. Cum poate uita detaliul acesta?</p><p> Nu înțeleg, decât acum, că iubirea se face, frumusețea se cultivă și intimitatea se creează în ropria ta intimitate. Atinge, întinde mâna spre așternut și deși gol, îl vei simți plin, plin de inspirație, plin de muzică și mirosuri. Cineva stă în colțul camerei și te privește, tăcut. Te pictează. E Caravaggio.</p><p> În clar obscurul vieții tale, poți găsi un râu de sens într-un bulb împachetat în sine însuși. Ăți amintește de femei și cum înfloresc bulbii când îi atinge primăvara, gestul viril de a da viață naturii din fața ta pe care o divinizezi. O privești întinsă, o privești cântând. Auzi vântl cum bate în peretele experior al apartamentulu tău în timp ce-i pictezi coastele cu degetele tale. Ea cântă. Tu n-o să cânți niciodată la ea. Mereu, ea se va deschide spre a-ți cânta, doar atunci când va simți că ești demn de a oferi în schimb o altă lucrare pe măsură. </p><p> Sculptează-i cu privirea picioarele, ori nici măcar. Stai în liniște cu ochii închiși și simte-o, simte-i forma, ca pe un contur, deseneaz-o haotic, deseneaz-o, multe spații goale, multe cercuri, rotogoale, desenează. Devin-o un obsedat, iubește-o, divinizează forma, divinizează-ți mâna: nu-i a ta. Legată de tine, dar niciodată a ta.</p><p> Ce-i al tău? Nu gelozia, ori posesivitatea exacerbată. Nici banii nu sunt, ori statuetele de fildeș care-ți încununează grota. Nici talpa nu-i a ta, ci doar pasul poate fi al tău. Doar gândul poate fi al tău. Nici vocea nu e a ta, ci ce conține vocea aceea, ce ține în ața ce trepidează prin interiorul tău, cea pe care urcă și coboară cuvintele într-un strip tease nebun. </p><p> Ipostaza grotescă pentru suflet este pretutindeni. Este în tine, este în mine și în oricine trăiește ca om pe pământ. Sunt vicii, capcane ale egoului, gândurile altora supte din cărți citite, idei venite din show-uri binge watched. Nu ai timp să te uiți la ea, cu ochii tăi, prin tine. Nu ai timp să iubești. Nu ai timp să scrii și să simți. Nu ai timp să pictezi, decât ecranul telefonului tău cu grăsimea de pe degete când dai scroll. "Noul Caravaggio" sau "un Caravaggio contemporan", te atrage, îl urmărești. Roberto Ferri. El cum poate?</p><p> Acum 10 ani, puteam fi noul Dostoievsky urban. M-am oprit, să realizez că puterea de a iubi e mai mare dect un job, puterea de a prelucra mintea e mai mult decât niște conexiuni cerebrale, ci sunt esență. Ele țin de fluxul vital din fiecare din noi, ceva ce a împins societatea să meargă mai departe. Ceva din mine nu mă lasă să tac, ceva te tot vrea, te tot deseneazăă, te tot iubește. Ceva din mine e obsedat, cleios, întunecat, înnegrit de fum. Altceva te vrea pe o culme, mângâiată de o mână, tu, șezând pe iarbă, eu, privindu-te, iubită, iubită de mine, iubită de mâna aceea, iubită pe pânză, iubită pe iarbă, iubită în scheletul meu, iubită în jacheta mea, mergând apăsat pe asfalt, iubindu-te în talpa pe care o grăbesc spre tine. Iubindu-te, dar nerealizând că iubirea e un gaz care se poate consuma.</p><p>Vreau să te iubesc de aici, de la distanță. Vreau să creez și să te creez. Vreau să te iubesc cât de pur pot, departe de tot ce e uman, aproape de tot ceea ce reprezint cu adevărat<i> eu</i>.</p><p><br /></p><p>Cer prea mult,</p><p>Dar ofer mai mult decât poate duce acest sol.</p><p><br /></p>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-7608233473569047112021-12-30T00:57:00.003+02:002021-12-30T00:58:56.591+02:00De veghe #5<p> <a href="https://www.youtube.com/watch?v=R-kmmwu14ws&list=RDQMfIwgTrutYSM&index=2" target="_blank">Kevin Morby - Parade</a></p><p><br /></p><p> Primul picior de pe dreapta, flexat. Urmatorul picior de pe stanga, intins. Stanga peste dreapta, mai sus, un bazin lipit de un laptop. O pisica care a incercat marea c-o labuta. O pisica care a reusit sa ia vazul de la rand. O pisica comoda pe piept, torcand si frecandu-si gingiile negre de coltul ochelarului. Este treizeci decembrie, iar maine este o noua zi care ne asteapta. Dar acum?</p><p> O nostalgie ciudata zboara peste camera asta. Acelasi barlog unde s-a ascuns copilaria sub pat (cand patul era pe celalalt perete, unde acum se gaseste dulapul), iar adolescenta pe el, prin asternuturi mototolite de ganduri, lacrimi, vise, sosete pierdute in vreme de somn pe sub plapuma si carti. Unde mi-s ochelarii?</p><p> Pisica se linge. Paul e indreptat spre umarul stang, acolo unde multi si-au sprijinit capul. Tot anul a fost un g and, ca poate iubirea si-l va sprijini blajin. Un bot de pisica mirosind vag a peste atinge sticla de la ochelar. Spatele este in cea mai incomoda pozitie, sprijinit de te miri ce. Gatul sta la nouazeci de grade. Toate durerile fizice au un sens. O melodie pusa a doua oara. Frig la degetele de la piciorul drept.</p><p> O mama luminata de numele ei mic, de beculetele micului bradut de Craciun din cealalta camera. Un respirat linistit, in semn de onorare a odihnei de la ora doisprezece si patruzeci si sapte. Acum zece minute, aceiasi pisica din barlog se odihnea pe pieptul ei. Se pot schimba multe de la minut la minut. Parul umed s-a uscat la varfuri, cum s-a uscat si pielea dintre sprancenele proaspat pensate. Oare ma vor angaja?</p><p> Pe partea stanga a patului sade o perna singuratica, restul de patura. O sacosa de la F64 plina cu hartii mototolite, rupte din caiete ce nu mai serveau nimanui, pline cu un scris confuz al unui copil de unspe ani: formule neintelese, neretinute, neinsemnate. Numere care nu insemnau nimic. Cu ele mai degraba se ambala narghileaua virgina de la majoratul din Vama Veche. Au trecut sase ani de-atunci, era cazul sa isi sfarseasca fecioria la finele acestei luni. O luna de decembrie mai goala, parca mai pustie, dar si plina de surprize, confesiuni, mutari, agitatie, speranta, iubire si suspine tacute. Undeva in maneca asta gri mi-am ascuns cuvintele sa le pot folosi in aceasta seara, cand parul mi se usuca lent, dar sigur. In douasprezece ore nu voi mai fi aici, iar momentul acesta va fi o amintire.</p><p> A treia oara cand se da reply la piesa. Kevin Morby si dorinta inflacarata de a nu te parasi, mama. In barlogul acesta s-a cultivat un maldar de om care porneste incolo, nu se stie pentru cat. Acest maldar nu te va parasi niciodata, mama. Lacrimile astea repeta piesa pentru a cincea oara si s-ar repeta la infinit, pentru toate momentele in care inca vreau sa traiesc cu tine clipe minunate. In barlogul asta am dormit in primele mele zile, iar acum, in ultimele mele cateva ore pe acest an. </p><p> Lubrifierea ochilor, sa vad mai bine. Sa va vad mai bine, printre randurile blogului batran. La umbra unei lampi de sare de Himalaya, un nas usor umed, un sentiment usor sensibil. O pisica adormita, pregatita sa isi intinda capul. Aceasta pisica este latura emotionala, este promisiune, este iubire pura. Iar ea este pentru ea, mama.</p><p> Bagajul nefacut. Cantecul mergand lin. Spatele indoliat. Melancolia plutind in aer. Tastatura luminata, nu mai e una neagra, data cu oja turcoaz, ieftina peste tastele unde nu se mai vedeau literele. Au trecut anii. Se fac zece ani de High Ink, zece ani de scris si simtit si de dat seama, ma bucur ca s-a dat in barlog. Un barlog foarte dezordonat, unul in care s-au trait si au grait multe.</p><p> Stay tunned!</p><p><br /></p>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-13706743576380481672021-12-15T19:49:00.002+02:002021-12-15T19:53:00.703+02:00Seara<p> <span style="font-family: arial;"> Îmi place seara. Imi place, pentru ca nu trebuie seara sa pretind ca sunt ceva. Seara pot doar fi, in liniste, eu. Intr-o lume agitata, seara pot fi eu si cascatul monoton al unui moment cu mine. In liniste, in singuratate, ma pot regasi. Pot deveni unul cu focul launtric, palpaind intre palmele mele, sub forma unui mic bol, o lumanare care a ars toata viata sa atat de mult, incat e inecata acum.</span></p><p><span style="font-family: arial;"> Am plimbat focul dintre palmele mele afara. L-am facut sa intalneasca un alt foc, mai puternic. Atunci, privind in ger cele doua lumini, una vaga si una predominanta, nu am stiut ce sa fac. Am aprins tigara. Acum eram patru tipuri de focuri, diferite prin orice. Daca cel dintai era asa bolnav, inecat de totul, al doilea sanatos si viu, al treilea imi stirbeste focul din sinea mea. Asa ca am decis sa sting tigara.</span></p><p><span style="font-family: arial;"> Am ramas noi trei, in sfat de seara. Am initiat o apropiere cand mi-am pus hanoracul galben. Am zis ca asa poate o sa apartin de ceva in orasul acesta atat de gol sufletului meu. Atunci am zis ca pot face o capitala mondiala doar din privitul unei flacari in gol.</span></p><p><span style="font-family: arial;"> Cand credeam ca am inteles, mi-am adus inapoi in palme flacara bolnava. Am vrut s-o duc la caldura, camera intimitatii temporare. Cand am facut un pas in interior, s-a stins. Cu acel ultim firicel de fum, am inteles ca nu aici e locul sau. Poate nici al meu.</span></p><p><span style="font-family: arial;"> Dar ce am inteles este ca seara este locul potrivit unde lumina focului se vede cel mai bine. Doar prin contraste poti vedea ceva foarte clar, nu bajbait, nu prin deducere si mai ales, nu prin speranta dupa ani de zile ca poate exista un om ca tine sa te inteleaga asa cum esti. In momentele serii iti dai seama ca esti singur. Esti tu cu tine. Viata? Poate doar o simpla noapte. Si ziua? Poate o noapte a trupului sa fie activ. Cu adevarat activ, nu cu activitatea din ecrane. Nu cu un job pe care-l urasti. Nu cu dezamagirea constanta ca nu faci nimic util.</span></p><p><span style="font-family: arial;"> Si apoi, lumanarea din sticla? A ars o viata intreaga pana sa se inece in ceara. Ce soi de analogie sa trag si sa tragi din asta? Poate nu suntem potrivite una pentru cealalta. Poate gandesc prea mult. Poate am, cum spuneai, iluzia bolnava a romantismului intr-o era cand lumea traieste ce vede si atat. O iluzie a fericirii constante pe care ar trebui s-o imbratisez si sa nu mai gandesc asa mult. Poate, sa nu mai simt atat de multe si sa rad, sa ma bucur, sa traiesc in prezent, cum ar zice unii. </span></p><p><span style="font-family: arial;"> Traiesc in prezent. Prezentul ma doare si incerc sa caut elementele din mine care sa imi dea puterea sa merg mai departe. Mesajul sincer m-a ajutat sa inteleg ca vibratia mergea pe acelasi tip de canal, dar probabil canalul meu e plin de lumea asta pe care vrea sa o salveze. Poate sunt prea unul in opt bilioane sau un alt cuvant care chiar exista in romana si care sa ma ajute cu un numar pe care nu il pot cuprinde in imaginatia mea.</span></p><p><span style="font-family: arial;"> Imi doresc sa iubesc. Imi doresc sa ma motiveze iubirea, nu sa ma usuce. Nu imi doresc sa ingenunchiez in fata nimanui. Cred ca asta e lectia mea si a nimanui altcuiva. Am implicat prea multe suflete in a-mi gasi sclipirea aia. "Cel mai nobil sentiment", stii ca mereu ma gandesc la el asa? Si cum in mod normal, as lupta cu intreaga lume pentru el? Dar ghici ce? Cand se intampla acelasi lucru pentru mine, vizibil, ma doare. De ce ma doare? Pentru ca eu nu mai am puterea aia.</span></p><p><span style="font-family: arial;"> Nu te mai intoarce niciodata, d</span><span style="font-family: arial;">ecat daca esti seara.</span></p><p><span style="font-family: arial;"> Iar tu de te-ai apropiat, t</span><span style="font-family: arial;">i-am zis de dinainte ca te vei arde.</span></p>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-42952958047551212702021-08-31T16:56:00.001+03:002021-08-31T16:56:16.675+03:00Sticle goale<p> <span style="font-family: arial;">Arunc sticle goale de cateva zile incoace. Cand sunt pline, le simt mai goale si numarul lor tot creste. Creste in numarul zilelor si al orelor nenumarate, seara. Doar seara se golesc, doar ziua le arunc. E ca si cum, noi in vis am explora depravarea noastra umana, band la nesfarsit din sticle tari, care se pot sparge doar in realitate, doar cand se arunca pe tubul de gunoi. M-am saturat sa platesc minute in fiecare zi, pentru bufetul de suferinte ale unei guri care nu-mi apartine.</span></p><p><span style="font-family: arial;"> In deplinatatea serii, galagia e mai puternica decat nevoia mea de a dormi. Le aud cum se ciocnesc, le aud manifestatia, niciodata nu le aud pe ele. Cat inca e vie o sticla. Cat inca are vin sau bere, eu nu o pot auzi moarta. O aud pe prima, cum se loveste de peretii tubului de gunoi, atatea etaje pana in ghena de la parter. O aud clar pe a doua, cum a spar-o pe prima. Urmatoarele sunt doar absurditati. Ma astept la fiecare cadere, caci stiu deja sunetul. Stiu deja cum se impotmolesc in propria lor durere. Eu nu am incotro. Ma satur de ele in bucatarie. Ma satur sa le escortez pe hol. M-am saturat de ele la mine-n mana acum mult timp si de atunci, ma tot satur sa le vad goale.</span></p><p><span style="font-family: arial;"> Cand merg prin magazine, ma alina sa le vad neatinse in vitrina, la rece. Fie si daca sunt pe raft, la temperatura camerei. </span></p><p><span style="font-family: arial;"> Durerea din timpan incepe cand cad. Cand stiu ce pot produce. Cat poate duce un corp plapand din carne cu litrii de distilate in el? Eu nu stiu cat o mai duc, doar ducand din casa sticle goale.</span></p><p><span style="font-family: arial;"><i> Cele din urma sunt sincere. Cele dintai sunt pure.</i></span></p>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-60276043277092149582020-12-16T20:59:00.002+02:002020-12-17T03:21:55.429+02:00De veghe #4<p><br /></p><p><span style="font-family: arial;"> Nedumerire. Cateva task-uri de facut, cateva cuvinte insirate, cateva taste alambicate, cateva cuvinte calcate una pe alta prin legamant, bucla, taietura, neintentionat s-a ales sa ma scriu asa, sa pot sa te scriu asa. Sa pot sa ii scriu asa. Sa ii cuprind intr-un rand, o idee, mai multe, ori doua, ori noua daca ne dai sa citim despre noi, tot n-o sa putem vedea ce a vazut el cand scria. Un paradox normal. Antiteza.</span></p><p><span style="font-family: arial;"> Nu are sens ziua de azi si nici n-as vrea. Prima dintr-un lung sir de randuri deja citite si digerate, mai pe viu, mai sub mort. Un pufait intre palme, ti-ai atins buricele degetelor de baza pleoapei de sus, desi parea ca iti tineai podul palmei la gura. Se intamplau ambele simultan, nu era nimic exclusiv separat. </span></p><p><span style="font-family: arial;"> Iti pica parul in ochi atunci cand scriai, pentru ca sticla de vedere care se poarta pe fata nu iti mai servea la nimic, cand vezi lucrurile mult mai bine asa. In neavantul de a vedea. Nu te-ai saturat oare de stare? ar cand acum te simti cel mai prezent, cand nu vezi un sir in care iti asterni masivul gandurilor? Care mai sunt si alea? Care masiv? </span></p><p><span style="font-family: arial;"> De veghe in lanul de se cara de pe camp, ca sa poata ajunge in real la o tastatura pe o masa abia stearsa de maini care formeaza si creeaza, modeleaza altele si altele. In bolul oval cu pietre mici, rotunde si colorate, de obicei plasat pe masa, se afla fragmente ale plictiselii care mi se par niste compusi atat de normali, fix in bolul acela. Da, chiar si pe o masa care cere productivitate. Cred ca de aceea nu il gasesc acum pe masa. Cred ca de aceasta data, trebuie sa se scalde in fotoliul portocaliu de langa maini, trup si scaun. Mai pune un acoperis, ca imi zboara. Mai pune unul, ca nu stiu unde se pune hornul, sa iasa mai util aburul gandurilor. Nu stiu ale cui sunt. Poate sunt un orfelinat de ganduri tot auzite care le comaseaza in ceva mai mare, in ceva durabil sau poate la fel de fragil, ca simtamantul unei astfel de responsabilitati. Nu sunt organizata, dar poate uneva in adancuri, pot fi si organizat. Abrevieri ale unui pronume care nu isi are sensul, cand fluxul creativitatii vine ca si observarea nealterata a realitatii. </span></p><p><span style="font-family: arial;"> Se plimba pisica pe masa. In partea dreapta a laptopului, vad cu osul privirii griul blanii, visiniul copertii agendei, stand calare peste un alt obiect pe care nu il pot intercepta. Muzica tocmai s-a oprit, ca sa porneasca alta, iar in timp ce scriam asta, s-a si intamplat: o noua piesa a pornit. O chitara si o toba undeva adanc in sunet, nu pot intelege, dar ascult. E bine doar atat sa faci, cateodata. In momente e bine doar sa vezi, cum nu vad acum decat tastatura. Cum imi urla claviatura in timp ce scriu frenetic. O apa trasa la baie, am lasat usa de la camera deschisa. Intra subtil frigul si se pune ca o palma pe picior. Ma simt fat fatat de moment. M-au nascut toti oamenii care se vorbesc acum, trei prezenti, doi vorbind, eu, unul din ei. Unul in usa, s-a stabilit un timp viitor intre ei, o intarziere a unui acum, pus intre paranteze doar ca si concept. Trebuie sa ma pun pe picioare, imi aud in fiecare dimineata. Acum nu aud decat muzica.<br /></span></p><p><span style="font-family: arial;"> Un moment de veghe la scriere, dupa luni e disparitie din momentul asta. Melodie de privit pe tavan in dormitorul de acasa, de la mare. Poate asa imi cald oasele in moalele nativului, in patul in care m-am tarat ca si proaspata coptura pe pamant. Descopeream comfortul patului si tot ce gaseam erau mainile acestea pe care le urmez in necunostinta de cauza, tot scriind, tot privind urmatoarea tasta. Tot mancand litere sau crezand ca o fac. Ma tin la dieta intr-o piateta plina de cititori. Un leu in cusca, pus acolo cu toate uneltele de a iesi. ar de ce pus? Si de cine? Si in ce fel?</span></p><p> <span style="font-family: arial;">Cred ca am o mutra prea plata pentru o proza atat de minerala. Au ramas doi in camera si cateva animaliere. Un aer cald care urca spre nazal, sau vine pe verticala. Poate pe orizontala, a picat olfactivul pe crestet si incepe sa se scurga din nari, pana in plamani, adanc. Tot o forma de penetrare? De ce se iau actiunile asa? Cand doar ma bucur de moment, de ce ar veni astfel de notiuni? Stiu ce era in aer.</span></p><p><span style="font-family: arial;"> Poate vei intelege clipa asta. Poate ca nu. Poate vei vedea prin mine si dincolo de insusi cuvinte si sa vezi ce am vrut sa transmit, dar tot asa e bine, ai putea sa nu. Si cand am reusit sa fac acest compost literar sa devina arbore nemuritor? Poate chiar acum, o data cu tine. Fara tine, nu as putea scrie. Fara tine, nu as reusi sa gasesc intelegerea aceea intima si simultan anonima, caci poti citi, dar nu ma cunosti si poate, nu vei reusi niciodata. Poate nu te vei deschide fata de mine, dar te vei putea deschide fata de cum vezi tu lumea si iti vei gasi un stil al tau prin care sa ilustrezi asta. Si e perfect in regula. </span></p><p><span style="font-family: arial;"> De citit nu e acum. Nu voi citi randurile astea. Tu ai facut-o deja, si pentru asta, imi intorc acum buza de jos in semn de apreciere foarte nonconformist. Va trebui in cateva momente, minute traditionale sau ore traditionale, sa ma pun in picioare, si nu ma refer la a ma ridica de pe scaunul pe care dormitez. In care imi folosesc numa mintea si mainile, ambele incepand cu m, ca doua entitati separate si totusi unite care formeaza mama universala a tuturor fluctuatiilor cu care ebitez ce interceptezi cu vocea din mintea ta. Nu ai putea citi daca nu s-ar putea scrie. Am o problema de ordin etilist, intr-o lume in care as dori sa fiu un om mai simplu suâi mai ancorat la zilele, orele si minutele traditionale, care curg in mod traditional prin calendarul din cui sau prin minutarele din ceas. Prin numerele care sunt capturi de ecran prin galerii la ore specifice, nu pot deduce cum se stabilesc.</span></p><p><span style="font-family: arial;"> Focurile la aragaz imi vin in minte. Amintire prin primul an. Am citit texte din primul an. M-am transpus langa o versiune mai proaspata a mea, intr-un context in care </span></p>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-58914781103636267742020-08-21T19:47:00.003+03:002020-08-21T20:41:24.600+03:0018:41<p> <span style="font-family: arial;"><a href="https://www.youtube.com/watch?v=ysM8LXyVO0s" target="_blank">Just Jack - Winning</a>, <a href="https://www.youtube.com/watch?v=z6r6uVyhBvM" target="_blank">Alchemist</a> & <a href="https://www.youtube.com/watch?v=icpVh89LByw" target="_blank">Disco Friends</a></span></p><p> Mesajele scrise și șterse din impuls. Privirile în zare, evadând ca purici prin plasa de insecte, ca mai apoi să devină vânt. Să se zbată în văzduh în formă de nor diform și cumva să plutească până în vizorul unui altcineva. Mesajele scrise în cărți care au fost scrise din impuls, care au ajuns sub privirile unui... <i>altcineva</i>.</p><p> Mesajele scrise și șterse, șterse, șterse, scrise și șterse iarăși, până noaptea vine în flux peste plaja ideilor, vântul risipind orice urmă de privire care cu mult mai devreme evadase ca purice prin plasă. Acum, evadează prin ochiurile plaselor de pescuit și înoată în voie. Caută particulele de oxigen pentru o penetrare până-n plămânii cei mai întunecați o urmă de înec, deși pe uscat se îneacă pe sec înainte să șteargă. Se șterge în colțul gurii înainte să vorbească sau rămâne cu o aripă peste buze, să poată vorbele să-și ia zborul în văzduh, departe de urechile unui <i>altcineva</i>. Știe că noaptea vor înota și mai știe că noaptea vor juca haotic pe plajele pustiite de suflu uman. Vor fi acolo și printr-o minune, altcineva va avea gândurile tipice de cu seară, iar acelea vor fuma o lulea, iar fumul va zbura, ca pană, până la mal. Se va spăla și va știi, o dată ce va privi...</p><p><span style="font-family: arial;"><i>Ce o va privi...</i></span></p><p> Pe ea o privește, dar doar prin singurătatea din sine în clipele de liniște, prin draft, o dată scris și prin mesaj, o dată șters, o a doua oară, la fel de iradiat de incandescența unui gest necontrolat. Nevătămarea, dar vătămarea tuturor clipelor când viforul poate fi vânt cald de vară care să mângâie un altcineva în jurul urechii și până la gene. Pană la gene. Când ele clipesc, lumea tace. Când visează, marea fierbe și se retrage, timidă. Nu e loc de altcineva în lume, când e ea. Nu are drept nimeni să mai fie, când este și respiră tot aerul dintre oameni, dintre toți și toate. Când, cel mai mare nucleu al vieții se găsește într-o scoică găurită într-un colț, legată cu o ață, care se izbește de un cadru de lemn undeva, la o gospodărie uitată de lume, deși <i>nu de toată lumea.</i> Unde vuietul nopții șoptește cuvinte nevorbite, ci gândite în adâncul păcătos al uneia. Nu se poate controla. O face neîncetat.</p><p><span style="font-family: arial;"><i>Dar de-o va privi...</i></span></p><p> O va iubi, vădit, complet, înfrânt închipuit. În gând, o va dezveli de prejudecățile în care lumea se scaldă prin barurile acum închise și în stațiile de autobuz, cu oameni închiși în sine. Unde mai poate încăpea o deslușire, când nu rămâne decât în pauzele de câte două minute în timpul unei lecturi? Când dă pagina agresiv, imediat după duzina asimilată, să-și dea seama că acea carte care merită scrisă se află deasupra creștetului unui <i>altcineva</i>? Unde se precede eroarea din acte, dacă nu prin actele trecute prin cerneală, amprente, piele, scăldate în baia de sânge și compartimentate într-una din cele două camere? Cum îndrăznesc să le numească astfel, când tot ceea ce este mai pur iese din codul de bare, din formalismul exacerbat al societății, când, intimitatea se numără în momente, iar nu ceasuri? În glasuri, iar nu în înfăptuiri palpabile, dorite, propriu-zise?</p><p><i> "Unde se pot denunța?"</i>. Pe cer, doar acolo îi mai ascultă cineva. Acolo îi ascultă orice bezmetic, orice visător, orice lunatic. Orice bufniță obosită și orice liliac hiperactiv. Acolo se privesc, se pun în genunchi să se caute prin mări, prin păduri, prin deșert, prin văi și lacuri. Doar acolo se caută pe jos, dar <i>doar</i> sub cer. Sub cer, oriunde. Se cer unul pe altul, niciodată unul în fața altuia. Se ascund pe rând și ies pe rând, întocmai ca într-un duet care era pregătit și anunțat ca monolog individual.</p><p><span style="font-family: arial;"><i>Se știu?</i></span></p><p> În fiecare poveste, unul pică de prost. În epistola celestă, nu se știa de vreunul dintre ei să fie prost, deși unul se considera des astfel. Nu făcea, nu privea, nu vorbea, dar veșnic făcea nefăcutul, privea privitul și vorbea nevorbitele într-un tumult lingvistic, de frica resimțirii seismului care ar putea tulbura apele. La finele fiecărui capitol, se simțeau într-o încrengătură de brațe, de clipe când, cel puțin unul închidea ochii, forma clasică, dar într-un context departe de el: <i>seismul era dublat</i>. Pielea zgâria și răzbătea prin bluze. Poate de aceea se retrăgeau într-o clipă. Poate de-aia ușile se deschideau. Poate de-aia mesajele se tot scriau și ștergeau. Se spălau pe mâini una pe alta, pretext de "distanțare socială" și "legende urbane". Întâmplări întâmplătoare de prin vecini, pe unde și-au mai uitat inimile la încărcat, sau pe unde pretindeau alții că le dețin. Când o inimă doar băltește undeva într-o margine de vale, sub pământ să se târască cu aorte în loc de coate, să se învenineze de pământ, să se spele în lacul subteran și să se odihnească pe o bancă. Intenționat. Nu aleator.</p><p><span style="font-family: arial;"><i>Se știu.</i></span></p><p><span style="font-family: arial;"> Fiece om, vifor, particulă de existență se știe pomenită. Fiecare "altcineva" spre care se înalță ode, poezii, fugi nocturne înspre găsirea sinelui în care trebuie să se lovească ea singură de ea însăși, ca un potop de poporul îngreunat în preacurvie. Nu "altcineva" aici, ci în fiecare fărâmă de pâine pe care o scutură pe geam și care-i intră în ochi seara pe balcon, dimineața oriunde, în liniște și în zbârnâială. </span></p><p> Undeva în sine, altcineva doarme liniștit și o dată cu el, și ea la fel. Realitatea? Ea adoarme cu telefonul în mână și cu ea în gând, fără să mai găsească puterea să mai fugă. Singurul lucru de care chiar fugea era de ea însăși. De puritatea, fragilitatea emoțiilor resimțite, "pe" și "în". Singurul lucru spre care să-ngenuncheze este măreția întinderii de apă, pentru a capta-o pe toată în sinea ei și spre a-i livra onorariul unei seri, măcar o dată, pe bancă, să privească împreună marea. <i>Împreună cu altcineva.</i></p><p><span style="font-family: arial;"> Te iub- Ora 18:41. Șters//</span></p><p></p><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPCCqVSg2OT4Ozi0695ITb8kGFC0MyYQpIZa2aRFXB9Wn76Dp6Z2veEdFm-g0FrTPqpRhFJ0dR6RwkvaFP5xWOor1ymY1dnRmtXdp9WRVXFMEaYYXpjKCP-kwzWlxlb5tcKe7jsfPEyrs/s2048/IMG_2737.JPG" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="1365" data-original-width="2048" height="329" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPCCqVSg2OT4Ozi0695ITb8kGFC0MyYQpIZa2aRFXB9Wn76Dp6Z2veEdFm-g0FrTPqpRhFJ0dR6RwkvaFP5xWOor1ymY1dnRmtXdp9WRVXFMEaYYXpjKCP-kwzWlxlb5tcKe7jsfPEyrs/w489-h329/IMG_2737.JPG" title="Din arhivă" width="489"></a></div><span style="font-family: arial;"><br></span><p></p>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-48824171660092497422020-07-14T02:23:00.003+03:002020-07-14T02:23:54.812+03:00caDeDraft<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> <i>Un om artificial. </i></span><span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><i>Daca as vrea sa fiu altcineva, as putea face asta in orice moment.</i></span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><i> Un om capos. Daca nu as avea cateva principii care sa sustina restul informatiilor, nu as putea fi eu.</i></span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Nu am. Nu am coerenta. Nu am consecventa. Nu. Nu pot fi, decat orice pot fi. Nu, nu vreau sa ma schimb pentru nimeni. Da, reusesc. Dar nu vreau. Nu, nu sunt superficiala. Da, am calcat stramb cand voiam sa merg drept. Nu, nu sunt atenta. Da, observ mult. Paradox, da. Rea, pentru ca iti demontez orice argument. "Nu-i mai tace gura", dar o ziceti pe un ton acuzator, iar eu doar asa imi arat compasiunea.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Nu, nu voi mai fi idem peste un an. Nu, nu stiu daca mai rezist. Da, cumva sunt altceva in fiecare zi, dar nu ma rescriu din nimic la fiecare rasarit. Imi creste parul la fel de lent si am animale in stomac atunci cand iubesc. Nu, nu prea vorbesc si da, vorbesc prea mult. Sunt serioasa pentru dramul acela de incredere pe care ar trebui sa-l ai constant in mine. Sunt energica si nu am stare pentru ca sunt entuziasmata, iar fix asta imi inunda plamanii cu aer cand alerg, viata prin cumularea de artefacte conversationale si informatii, iubirea prin faptul ca nu o pot intelege. Si am ajuns sa nu mai vreau sa o inteleg. Am ajuns sa vreau sa o simt, iarasi. Sa scriu, iarasi: nimeni nu ma cunoaste, intr-o deriva definitiva.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Sunt o boare sarata care nu are nume si nici sonor. Iti fac cute in semn de zambet daca te iubesc. Fug pentru ca nu inteleg si vreau mai-mereu sa o fac. Maturitatea se masura in ani, asa stiam. Dar stiu ca eu ma uit. O sa ma uiti, treptat, ca orice altceva. O sa imi uiti vocea, o sa imi uiti zarea. O sa imi uiti forma degetelor si o sa uiti tot ce uit eu insami. O sa ma uiti, cum am uitat numarul de telefon al bunicii. O sa uiti, cum uitam ca a trecut ora unu a serii si noi inca nu dormim.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> O sa uit ca am scris textul asta si o sa uit ca imi venea sa plang, caci n-am reusit sa scot nimic din toate ce se ara pe campul meu neuronal. O lacrima? Un cuvant? E mult. E pace si razboi. Mintea mea penduleaza intre cele doua, ca intre sentimentul de foc si de gheata: sunt neutra in coconul meu. Sunt complet umeda pe interior, pe si deasupra venelor. Sunt ceea ce nu vreau sa recunosc, dar ma roade si inunda pe dinauntru. Sunt o sticla ambalata pana la gat cu motivul ca ceea ce este in interior, e sacru. Ce strop va vedea lumina zilei, sa se usuce pe teren, sa-l culeaga vantul, sa-l picure de pe cusatura pelerinei de ploaie, sa pice pe foi pe care scrii, sa cada pe podeaua proaspat data cu mopul, deasupra marii, deasupra picioarelor, pe stomac, in brate, in propriile brate, pe jos, ghem, in pat, animale, cer, cere si plange o data cu noi, cand noi nu putem.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Ne punem mainile la ochi reciproc in autobuze si ne prefacem ca n-ai ochii rosii sau cum te uiti cu intentia sa imi zici ceva. Ma voi preface ca nu imi bate curentul la ceafa in camera asta inchiriata intr-un oras in care ma simt mai singura ca oriunde. Cand camera asta e asa pustie la patru si nimic nu poate trage draperiile si chiar sa lase ochii in bezna, sa nu mai caute, sa nu mai pice crucis, sa nu mai gandeasca. Cum faci ochii sa taca? Cum faci sentimentul de camin sa iasa cativa centimetrii din balcon, in casa? Cum sa iti explic faptul ca la mine iese in casa, dar nu intra? Cum sa iti spun ca sunt un explorator loial? Cum pot spune, in timp ce vorbesc atat de mult?</span><br />
<br />
<i> <span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;">Cum fac sa nu mai scriu la persoana I?</span></i><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Kilometrii de sens, stropit subit pe o sina de tren care a taiat un oras ca pe un sandwich la toast. Un intelectual care si-a facut planul de bataie: de la ora cinci a vietii in acest deceniu, totul se va aplica. Toate structurile, toate notiunile, se vor intensifica. Toate actiunile vor prinde contur.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-38666146300257214782020-06-10T05:08:00.004+03:002020-06-10T05:08:57.030+03:00Taurul și omul<br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><a href="https://www.youtube.com/watch?v=GlZ5WdXswEQ" target="_blank">Elliot Moss - 99</a> & so many others</span><br />
<br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Iubesc. Iubesc sa ma autosabotez. Iubesc sa abuzez de puterea cu care imi tin toate sentimentele adanc varate intre doua tigari la bucata, dintre care una este imbibata cu transpiratia cu care o tot framant.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Iubesc. Iubesc sa ma autosabotez. Iubesc sa observ toate lucrurile minore, adierea de vant, mirosul puternic din tufele de caprifoi. Banca abandonata, fara scaune, inalta dintr-o curte interioara, inconjurat de-a dreptul de blocuri prea scunde sa se poata ridica impotriva vasului neanimat de pe masa: omul. Pomul de langa care acopera o banca cu o singura scandura ce se indoaie lejer sub greutatea unor transpiratii oculare, la lumina unui balcon pribegit de la parter, cu sunetul unui mixer pe fundal.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Iubesc. Iubesc sa ma autosabotez. Iubesc sa imi las la canal sa curga tot sangele victorios din mine, in timpul in care ating pielea cu gel, mana, gel, burete. Cum din tot aburul, muzica se aude infundat, cum, difuzorul se aude din ce in ce mai incet si cum dusurile lungi sunt mult prea periculoase pentru gandurile ce se tot nasc si curg, se scurg. In prima faza, imi da imbolt si putere, dupa se tot scurge si se duce.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Iubesc. Iubesc sa ma autosabotez. Iubesc sa imi las ochii in pamant, desi stiu. Iubesc sa refuz, cand vreau sa primesc. Iubesc sa gasesc detaliile schitate ale unei actiuni care a durat o fractiune de secunda si sa o prajesc sub lampa, in timp ce-mi spal cugetul cu o carte buna, peste care randuri nu ma pot concentra. Recitesc, recitesc, iar lampa-mi devine soare si cer si "buna dimineata" soptit, infundat, cat sa se auda un ecou de la pat la masa si inapoi spre ureche. Iubesc sa stau aici in lumina confuza a becului meu, refuzand sa-ti am capul, linistit dormind, pe pulpa mea dreapta, in timp ce, in pozitie turceasca, laptopul isi are locul, iar scrisul imi alina gandul, iar tie, visul.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Iubesc sa te folosesc in favoarea imaginatiei mele. Iubesc sa te strang in palma, sa te tot strang, sa-ti simt degetele, pana devin ale mele praful de pusca cu care-mi doresc sa scrii ce iti doresti si sa ma-mpusti cu dorintele tale pana cuvantare nu va mai exista, ci actiunea. Imi doresc sa fiu actiunea, daca pe ea n-o pot avea. Imi doresc sa fiu fuga propriu-zisa si nu sa simt sau sa devin intepatura dintre coaste de dupa. </span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Cuvantul de mi-l pasez aleator cu limba de alergator, cuvinte relationand ca toreador si taur intr-o arena libera care nu aude si nu spune, care aude si spune, care tace si zace intr-un colt de camera si de paragraf. Reductionismul tacerii, deopotriva al emotiilor care nu isi au o explicatie, care strang universul in care toreadorul chinuie taurul, in care muritorul ucide nemuritorul. Paradoxal, care expandeaza lumile si traseele prin care taurul scapa si fenteaza, alearga si doarme linistit la o margine de iaz.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Cum se scriu cartile pe care nu le pot citi? <i>Le scriu eu.</i></span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Cum se vorbesc tacerile pe care le auzi? Prin doua.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Cum se face balconul, campie? <i>Prin doi tauri, fugarind un singur om.</i></span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Iubesc cu certitudine sa respir aerul cu care generam idei, prin care se scalda oamenii in ape atunci cand e involburata, cand gravitatia si fluxul vine peste val, cand cazatura e un susur linistitor, cand adunatura pufoasa de sol se face namol, cand se face pauza de predare a stafetei dintre doua atitudini, in doua conjuncturi, cand doua drumuri se bifurca, cand se fac intersectie si se urla din masini si se claxoneaza, pentru ca marea pe care o impingem de pe balcon cade peste oameni ca un val; sa nu mai vada ura, sa asculte taurul cum se adapa si cum traieste linistit. Cum impatur cateva momente in minute. Cum devin pagini? Cum se ingana in priviri. Cum se naste vortexul atemporal in care pic, copilareste?</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Un pic de timp, mai mult, mai in urma. De atat am nevoie pentru o liniste sau doua. De atat am nevoie sa te privesc un pic mai lung. Sa uit de tremurul cu care ma gandesc mult prea mult si sa sovaiesc copilareste in jurul taurului care m-a observat. Sa convietuim impreuna, cu dorinta de a creste si de a descoperi impreuna. Omul si animalul. In cateva momente mai in trecut, sa poata invata copilul pe taur sa te vada, cum vede omul. Sa devii o nemurire, o nestemata in taramul animalier, un colier de mici perle impartite prin soare, cu ajutorul ploii, asternut atent pe nuferi, plutind intr-un gol. Cu totul, tot ceea ce oricine poate oferi perfect, eu n-as putea. N-as putea sa nu te vad. N-as putea sa nu te-aud. N-as putea vorbi mai mult, n-as putea. As putea sa... toate lucrurile pe care nu le poti observa, dar care exista si care pot exista. As putea sa tac, dar oricum o fac. In tumultul conversational, tac malc, adanc sub nufarul pe care te alinti la soare. Iata-l cum apare pe cer! Fura ochii si-ncalzeste, iar eu bolborosesc oxigen pe sub apa, sub pretext de filtru pentru pesti.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Cand eu devin soare, nufarul se rastoarna si devii intregul lac. Fata in profunzimea masei si tot fundul lacului te inveleste, iti serveste drept asternut. Imi cant ziua aceea, incalzindu-ti culcusul, tu nestiind. In nestiinta mea, e mai placut sa fiu noaptea, sau umbra salciei de langa care te priveste imbaindu-te in soare si in toata splendoarea. E dureros sa n-o pot vedea, dar nu as avea de ales, asa ca aleg vesel s-o fac. Refuz sa nu vad. Refuz sa fiu om. Refuz sa fiu cel ce poate sa te disturbe.</span><br />
<br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;">Iubesc sa ma autosabotez. Dar doar asa stiu ca pot iubi. E un sabotaj nevinovat, vinovat fiind cugetul care toarce emotia, care o gandeste in cuptor, in loc sa o scoata din el si sa o lase la racit pe pervaz. Iubesc eterul cu care se sterge mintea in clipa asta, sa-si stearga niste ganduri care poate lasa mintea in veghea lampii, pana la rasarit. In veghea cartii care se linisteste, ascultand pasarile de la ora cinci. Un soare care vrea sa rasara, pentru care ma acopar, caci caldura din cuptorul meu intern e suficienta, iar oamenii responsabili de tava sunt toti cercetatori stiintifici care diseca ideea de "emotie".</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> <i>Urasc soarele</i>. Urasc vara. Nimic exact. Nimic batut in cuie. </span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> O bluza batuta de vantul de la mare. Te rog, ia-ma de pe sarma si <i>pune-ma la umbra</i>.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-38399041447752472822020-06-06T15:08:00.001+03:002020-06-06T15:08:22.959+03:00Timpul n-a murit<br /><div><br /></div><div><br /></div><div><font face="arial"> In timp, o aruncatura catre o responsabilitate aparte. O nevoie constanta de a crea momentul perfect de a fi, in sine, un om perfect. </font></div><div><font face="arial"><br /></font></div><div><font face="arial"> O zi calduroasa, asteptata de toti. Claustrare intre trei pereti, toti deschisi de sticla care incinge pulpa expusa, intinsa peste fibra de lemn. O pisica tarcata facuta carliont, bucla in parul prea drept sa aiba o opinie fata de umezeala careia ii este imuna. E o minciuna, trecuta pe obrazul marcat de o lejeritate inganatoare, trecand catre visele de dupa-masa. Un sant sapat in obraz, un zambet surd, fixat cateva unitati de timp, nespecificate. Tricoul trecut peste abdomen, rulat in puterea caldurii care-l fixeaza. Ganduri care prajesc mai tare ca orice soare. Ce este timpul?</font></div><div><font face="arial"><br /></font></div><div><font face="arial"> Ticaitul molcom din camera. Un geam larg deschis catre lumea interioara a apartamentului care nu se aude. O libertate care teoreticizeaza ideea masiva de a fi productiv, neavand nici cea mai vaga idee ce inseamna, ca si concept si ca notiune propriu-zisa, aplicabila.</font></div><div><font face="arial"><br /></font></div><div><font face="arial"> Se intoarce pe-o parte. Coatele lipite strans si pumnii lasati in voie sub obraz. Alte santuri se vor crea in vremea crearii, a productivitatii invizibile; responsabilitatea de a intelege, inainte de a acuza propriul sine pentru ceva ce se vinde, se da gratuit pe toate gardurile, pe toate ecranele, din toate gurile si toate urechile care doar asta aud. Si cand nu vor sa auda, inteleg si repereaza, se antreneaza si se congrueaza in termeni periculosi. O impingere fortata intr-o tacere deplina a unui apartament in care te invarti ca un leu intr-o cusca. Dar cand leul stie ca e rege-n natura si isi face lacas in urbanul muritorilor? Cand omul cere de la sinele propriu ceva ce nu-si poate darui in clipa cererii?</font></div><div><font face="arial"><br /></font></div><div><font face="arial"> Cumparam placeri instantanee. Un pachet de tigari cu douazeci de lei, platit cu telefonul. O bere si dorinta imediata de a fi rupt. Un articol citit si dorinta de a stii totul, desi, "totul" e un miraj pentru clipa lui "acum". E un criminal care acuza tradatorul din oglinda. E gura mare care are mainile mici. E masina cu benzina fara drum. E Tinder pentru o comanda de amor, venita prin Glovo, asezonata cu un sos de validare instantanee pe Instagram. Deschiderea laptopului si oftatul de dupa doua ore in care zici ca e greu ceea ce faci, cand, in fond, ti-ai luat lucrul si l-ai plimbat prin tot taramul, dar mai deloc catre tastele si dorinta ta arzatoare de a fi productiv. De a fi in trend cu modul acesta de traire, atat de extrem, incat iti invalmaseste organismul. E o cursa de Formula 1, unul cu altul. E formula de trei simpla, in care crezi ca asta e ziua cand vei schimba ceva, deschizi telefonul si te aglomerezi cu informatii aditionale, iar, intr-un final, avem clasicul oftat, sau vocea acuzatoare de la finele zilei care iti spune rapid cat este ceasul si ca trebuie sa iti bagi dispozitivul la incarcat.</font></div><div><font face="arial"><br /></font></div><div><font face="arial"> Niciodata pe tine.</font></div><div><font face="arial"><br /></font></div><div><font face="arial"> In caldura arzatoare, au existat momente placute si izbitor de diferite. Geamurile au prezis secrete care se infaptuiau prin grai si imaginar; timpul statea intr-un pahar si se dispersa greu. Devenea particule prin evaporare pentru o transpiratie intracraniana si pentru enunturi scurte, prin metamorfozarea scrisului, acum. O displazie de timp voita de scriitor pentru a compara termeni si de a ingana mai multe intr-o bula de informatie citita. "Sper sa iti pot penetra mintea prin limba mea natala, buclata si scrisa".</font></div><div><font face="arial"><br /></font></div><div><font face="arial"> S-a dezis de timp. L-a acceptat si redescoperit recent, prin orologiul aproape antic, cu limba care indica ora, degetul care trece peste minute, intocmai ca un prescolar peste primele litere si o limba care goneste peste secunde: asta e limbajul. Daca doar asculti timpul, il ai. Daca doar asculti si esti constient de existanta lui, il ai. Ideal, il ai pentru ca existi si visezi, pentru ca tu creezi si il imbalsamezi pentru momente viitoare. Timpul nu moare fara de cunune, decat atunci cand te stresezi ca il pierzi. O vorba romaneasca, "ca toate in viata". De ce te irosesti sa iti pierzi vremea, studiind istorie, daca momentul acesta nu il valorifici? Pentru ca, paradoxal, nu e irosit. Daca scrierea aceasta e liniara, episoadele sunt sarite. Momentele cand scriitorul a trait cu adevarat nu se rezuma la un studiu continuu si la o scriere prelunga, ci la imersarea in fragmente milimetrice din trecut, asezate pe rafturi craniene sub forma de crestaturi pe vaile neuronale. E o experienta care nu se concentreaza in timp, cu limite ca "o sa scriu pana la ora patru", "o sa scriu despre...", desi, cu ultima, asa porneste. Nici aici nu e liniar timpul.</font></div><div><font face="arial"><br /></font></div><div><font face="arial"> Nu pornim cu gandul spre a gasi inspiratie, cand inspiratia sta langa noi si respira lumea din jur. Nu deschidem gura, decat inutil, pentru o dispersare a lucrurilor care cu adevarat se simt a fi important de evocat verbal. Nu putem trai prezentul unei scrieri, daca toate elementele experentiale stau sa se mureze, sa nu deranjeze pe altcineva. Scriitorul nu exista pentru nimeni si nimic, ci pentru a trai tot si toate. Pentru a gasi un statement lucrurilor frumoase care nu se vad in oglinda si pentru a intoarce idilic buclele prin sonate lirice care au relevanta doar citite in cugetul pustiit de lumea exterioara. Scriitorul creeaza o lume in interiorul lumii tale, prin experientele omului in care decide sa se ascunda: timid, obiectiv, rece si deopotriva cald. E o definitie care fizic nu exista. Si fizic, testeaza prin om, care e responsabilitatea unui moment, fara ca "responsabilitatea" sa se simta ca o constrangere formala. </font></div><div><font face="arial"><br /></font></div><div><font face="arial"> Responsabilitatea fata de timp se naste din doua: functiile premergatoare, practice si latura afectiva, constientizarea si motivarea individuala de a realiza ceva. Aici, "a realiza" inseamna a pregati un ceai, a fuma linistit o tigara, a imbratisa copacii minute, a vorbi cu cineva drag despre orice, a muri timp de un minut si mai mult, a sfida timpul prin placerea trairii lui. Responsabilitatea plantei tale valoroase e de a se bucura zilnic de apa, o raza de soare, poate niste muzica si o iesire la aer. Efectele responsabilitatii momentului lui "acum" o fac sa creasca si sa produca frunze, flori, oxigen si nevoia de a-i schimba vasul, fiind acum actualmente prea mare sa mai incapa in el. Cat de diferit poate fi un om?</font></div><div><font face="arial"><br /></font></div><div><font face="arial"> Prin rasucirea trupului si momentul de trantire a spatelui de canapea, se trezeste molcom dintr-un somn al constiintei si al analizei. Exista in sase iunie ca trup si suflu care doreste sa se cameleonizeze printre oameni, in secret pictand prin minti.</font></div><div><font face="arial"><br /></font></div><div><font face="arial"> Pictand sever, aproape ora trei. O sambata asteptata de multi, dar doar o zi in care se poate schimba totul. Asta e puterea unui moment, unul singur, esential, iar o zi are mai mult de un moment. Mintea ne capteaza in momente pe care poate nu le-am trait si ne aglomereaza, referinta fiind internetul si informatia extenuanta. Un ceai zacand la fund de stomac, se perinda lent in organism. O schita mentala pentru o scriere care nu e cea de fata, ci cea pe fata careia se picta lumina lunii intr-o seara cand timpul era responsabilitatea a doi oameni catre un singur moment. L-au fructificat. L-au creat.</font></div><div><font face="arial"><br /></font></div><div><font face="arial"> Timpul n-a murit,</font></div><div><font face="arial"> Ci s-a trait.</font></div><div><font face="arial"><br /></font></div><div><font face="arial"> </font></div>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-72824870621258140982020-03-31T16:41:00.001+03:002020-03-31T16:43:50.514+03:00Te voi găsi<br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><a href="https://www.youtube.com/watch?v=gKM15TaKLUI&list=PLLIq8vtiuUAxX4HUN3JqAERByIRqrKALZ&index=16&t=0s" target="_blank">Coldplay - Ink</a></span><br />
<br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;">Sunt pierdut.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Scrumul masat pe masa, masa plaga vie. Extorsiunea dintre coagulante, inima care trage fumul si lucrul neanimat, masa. Imi amintesc de un "tu" vechi si ma doare. Ruleaza pe ridurile ramificate ale mesei tot scrumul care se intinde de pe amprenta pe a sa, masa. Si se tot intinde o emotie, stangaci pusa. Intr-un context in care nimic nu are sens, cum sa plasam lucrurile neanimate? Care "noi"?</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Imi amintesc de un "tu" care nu mai exista. Continui. Strang microfonul. Misc frenetic telefonul. Ma saruti ferit de tot raul si te port in litere, romanticizand cuvinte. Nu mai existi, desi... atat de mult te vreau aici. In interiorul toracelui tare, ca de fier, am jupuit coastele prin piele. L-am masat cu experienta imaginatiei si cu ura pentru rima. Te-am urat ca m-ai facut sa plang in fata unui necunoscut intreg, un castron intins de capete care nu se putea repera cu ochii, fiind orbiti de lumina adanc implantata in tavan. Am vrut sa fug si inca vreau. O tot fac, sa iti uit toti ochii care nu erau ai tai. Sa uit tot sexul care nu s-a intamplat. Te-am urat pentru faptul ca m-ai facut sa simt ca linistea asta in care se perinda voci, din cand in cand, e o lume muta unde am putut sa te revad, parca, iar existenta ta sa fie un raspuns urletului din mine. Toata painea aia inmuiata de mine in timp ce mancam, inganand si abtinandu-ma sa nu plang. Toate peisajele acelea pe care le-am privit adanc, sa poata ajunge la serverul tau, cumva.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Iar faptul ca tot plang, razand in public? O masa frecata de scrum si negura: nu m-a dezbracat nimeni vreodata sa poata vedea. Tu ai vazut prin mine, prin haine, prin hainul din ochii mei pierduti de moment, prin mintea mea halucinanta, tu m-ai vazut. Cu tulburul cu care mangai valurile la mal, am reusit sa-ti mangai pleoapele cand te uitai in zare, sa te arunc pe nisip si sa ma fericesc ca existi. Si ma tot fericesc, si te tot simt. </span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> In fiecare bataie a fiecarui minut, omul devine din ce in ce mai impersonal, dar cresterea se realizeaza numai din experiente, simtire si constientizare. Mi-am dorit ca, atunci cand voi deveni om, sa te am langa mine. Sau nu. Sa ma privesti din departare. Sa ma observi. Si sa nu uiti niciodata ca invat constant si ca faptul de a te avea pe pielea mea constant, e o onoare.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Tu esti onoare, din capul oaselor si pana-n picioare. O onoare pentru pamantul unde ai plamadit prima oara cuvantul, unde ai invatat si unde ai plans si tu. Marea Neagra e o plamadeala a intregii dureri, dinainte sa stiu ca exista unul ca mine. Mi-e dor de tu, tot ce tine de tine. Mi-e dor de conversatie, de proza, de momentele cand stateam pana tarziu sa desenez si de fiecare ambitie a mea, sa ma apropie. Tot ceea ce am invatat in anii astia este ca, am gresit. Nu iremediabil. Abordarea a gresit tinta, sageata fiind emotiile mele.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Daca am calatorit prin lume, am calatorit prin versiuni cinstite ale sinelui meu, sau nu. Dar asta am invatat, calatorind. Stand pe loc. Abuzandu-ma. Dandu-mi frau pacii sa pot sta. Sa visez. Sa creez. Sa-mi fie teama. Tremurand, am crescut. M-au batut. M-a durut. Ridicandu-ma. Am realizat atatea si nimic. "Breathing paradox". Trag funinginea de pe piele sa vad cutele mesei pe care imi astern toate randurile. Ale prezentului meu, lipsit de tine si, paradoxal, resirand prezentul cu tine. In diferite arii, in diferite domenii, defecte perfecte, in complezente si priviri pivotante pe care le aruncam obiectelor din jurul nostru, diferit. Idem?</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> "Te cunosc?"</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Eu sunt cel ce n-are nume, n-are gen, n-are gel in pix. Conduc cu creionul, penita si foaia. Simt cu carnea, timpanul si plamanul. Creez cu gandul, actiunea si prezentul. Sunt muritor, titan si zeu. Mi-am dorit sa fiu iubita, protejata si apreciata. Sunt un om, ceea ce mi-am dorit sa fiu mereu.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Ma cunosti.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Esti cel ce n-are nume, n-are gen, ai gel in pix. Conduci cu creionul, liner-ul si marker-ul. Simti cu carnea, timpanul si privirea. Creezi cu gandul, actiunea si prezentul. Esti titan, zeu si muritor. Ti-ai dorit sa fii perceputa, iubita si inteleasa. Esti un om, ceea ce ti-ai dorit sa fii mereu?</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Nu cunosc. Si o fac. Respir paradoxuri pana-n plamanul cu pliul cel mai gros, cu pleura cea mai iscoditoare si mai obscura. Garantez faptul ca traiesti si garantez iubirea mea, pentru viata, secolul, momentul cand voi inchide ochii si momentele de dupa: tu ai fost mereu, inca din prima zi. Si vei ramane, vieti, secole, momente multe dupa ce voi inchide ochii prin proza, arta si energia mea. Vei ramane in paduri si adanc implantata in marea care m-a crescut, in marea in care am plans si ras. Sub fiecare particula de nisip, te voi saruta si ingana. Imi voi plimba emotia vie printre buclele scrisului tau, prin versul tau. Voi face amor din cer cu ceea ce nu am reusit sa fac pe pamant, cu tine. Voi aduce iubirea asta la rang de arta, iar intreaga omenire, pana la finele ei, va stii. Si vei trai, _____ , vesnic. Si poate atunci, nu va mai exista un muritor, un "eu" vechi care sa nu stie cum sa te aprecieze, in clipa favorabila. Atunci imi voi fi lepadat totul si voi deveni Eu. Te voi cauta la fel si te voi gasi.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Te voi gasi.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Omul care a scris toate acestea are dreptul de a se fofila de la scrierea acestui text in parametrii umani, fiindca asa se cuvine generatiei acesteia. Persoana care a citit este intru totul responsabila de o emotie sau doua, cu aceiasi discretie. Suflul omului care a scris, o a treia terta in sinele sau, a avut nevoie ca acest text sa se realizeze in parametrii puri si sa vada lumina zilei.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-42983478169229489622020-02-02T16:18:00.003+02:002020-03-31T16:52:12.597+03:00Experiente<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> <a href="https://www.youtube.com/watch?v=_VONMkKkdf4" target="_blank">Ludovico Einaudi - Experience</a></span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Era totul inmuiat intr-un peisaj inghetat, temator. Lin, in bataia vantului care punea piedica la usa murdara, stropita de tuse, urmele de degete mulandu-se pentru vant, dandu-i o forma materiala sa poata trage de ea. Sa intre in vagon. </span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Priveam toate acestea cu teama ca ceva se poate intampla. Ca, poate, va pune mana pe mine, ca imi va mangaia claviculele si ca voi plange din nou. Era ianuarie, inceput. Plecam din munti cu pasi grabiti, marunti, dar in imensitatea vitezei trenului, mi se pare ca goneam spre mine insami, aratand prea mult din ceea ce sunt. Cand, niciun gest nu arata ceea ce ar fi vrut sa arate. Cand, doar ochii se intalneau si se evitau. Nu era de crezut ca asta sa se intample intre doua suflete cunoscute, mai cu seama, cum se potrivea tumultul acesta indigen ca substanta, in Europa de Est, intr-un tren aproape sovietic, asadar, un cadru cat se poate de material, o substanta solida pentru experienta, crezand-o normala mult timp, ca fiind de om. Imi evitau prietenii privirea, mi-o cercetam in geam, prin gheata, peisaje pe care le vedeam la cate-un felinar trecator. Si nu intelegeam... strainii de ce o evita?</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Priveam in gol, tot priveam si am inteles atunci ca, privind, trebuie sa si ascult. Ochii s-au inchis, inmuiati intre pleoape ca o limba umeda intre buze, varata adanc in spatele dintilor. Saliva se tot producea, se facea mal, mare inghetata si se topea. Omul e creat sa fiarba. E creat sa-i arda fiarele din el, toate cablurile pe care le numim "vene" prin maternitati si farmacii. Ele ard. Si oricat de rece ar fi fost contextul, omul fierbea in tren. Limba mea inghetase si astfel, balta metamorfozata in gura, a devenit lac si nu puteam controla saliva care mi se scurgea pe obraz, nu puteam sa tac, nu puteam. Eram intr-o valtoare intermediara, dintre mine si timpul pe care-l aveam in trenul sovietic. Nu puteam opri din strans, molcom la o prima vedere, cartea pe care o aveam in brate, cu tot cu creionul, prins la pagina pe care urma sa o termin. Era prins acolo, eu creionul, totul naratiunea. Iar creionul nu are puterea sa rescrie cartea. El are puterea sa sublinieze partile importante din naratiune, sa le evidentieze si sa le redea direct din context. Le poate arunca oriunde, oricum si tot ar avea sens.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Oamenii citesc carti, nu?</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Sau esti tu singurul?</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> In clipele acelea, nici carti nu existau. De joc, de noroc, de ghinion, de drama, de siroposenii romanticoase, manuale, romane, nu existau. Exista romanul pe care il strangeam in maini, glandele salivare din colturile privirilor, toate privirile devenind prezent prin gheata topita a tuturor cuvintelor pe care le-am indrugat: mi-era frica sa ascult. Acum, o faceam. </span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Nu am calatorit cu trenul. Am calatorit prin mine insami si prin continutul contextului in care ma aflam. Am calatorit din om in om, de la vagonul meu si pana la ultimul. Am intrat in fiecare si l-am simtit pe fiecare iar abia atunci, Universul meu capata un inteles: nimeni nu e inteles pe deplin. Nimeni nu e ascultat. Poate oamenii doar citesc carti, dar nu isi gasesc un sens si nu se pot tine pe ei insisi in mana, cum tineam eu creionul. Poate doar asta fac: se strang intre paginile vietii lor si nu scot esentialul in lumea reala. Nu scot citatele din ei care sa ilumineze mintile prea ascutite sa poata straluci in soare, ci doar injunghie cu priviri si cuvinte, gesturi reprimate din care reies altele de primate, sau poate... Nu. Nu asta isi doresc. Nu asta cauta, ci se cauta, mai degraba. </span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Abia atunci am inteles. M-am indragostit de multe ori, doar sa fructific arta scrisului, sa pot dezvolta un cadru intim, o balansare egala intre cuantica sentimentului si rationalizarea sa. Materializarea sa printr-o arie mult peste context, sarind scarile momentului asta, sarind peste discutii de umplutura si impresii eronate, peste romanticizarile care ucid iubirea, peste gesturile deplasate care forteaza oamenii, peste gelozii si incuieri in custi facute de noi pentru altii. Nu asta e iubirea. Sau "<b><u>iubesc</u></b>". Iubirea este stralucirea omului in ceva ce va ramane, in ceva ce a trecut prin tine si prin legaturile care ne fac sa simtim. E momentul cand le poti imbina pe toate in mod egal, cand nu te retii si refuzi sa te frustrezi. E cand iti cunosti limitele si le depasesti. E cand ajungi sa <b><u>te</u></b> iubesti pe tine insuti. Cand ajungi sa gasesti perfectiunea fara sa o cauti. Cand te eliberezi prin geam, beton, lemn, foc, carton, vant, pamant, apa, ploaie, prin toate, prin carne, vibratii din gat, miscari rapide ale degetelor pe tastatura sau dansul degetelor, insfacand ca niste tentacule acel creion, invartindu-l pe celuloza si scriind scrisori, creand, tot creand, tot eliberand, metamorfozand, visand. Asta e <b><u>iubi</u></b>rea.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Iar asa,</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> M-am indragostit de cinema.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Pe balcon, ora a diminetii. E primavara, inceput de februarie. Soarele joaca prin parul lui Chirico, Dracena mea draga. Intre blocurile acestea, locuiesc suflete care se joaca de-a viata. In camera mea sade o tabla de sah care vrea sa se incinga, o saltea, bonuri pe care am tot scris scrisori, scrisori, scrisori care s-au scris pe agende, mai multe, mai dese, in "Jurnal de Zi", sunt activa noaptea, simt ziua, visez cand apune ceea ce am contorsionat la picioare.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Pe balcon, imi amintesc de casa si de dulcele meu barlog, unde ma-nchideam sa simt si sa ascult, sa creez, de la ridurile de expresie, dorindu-mi sa-mi fructific materialul in toate ipostazele pe care le poate oferi si pana la crearea conceptului de Om Universal. Acel Om vesnic cu flesh-uri in urechi, chel, oprind timpul, oprind trenuri, oprind acel tren, oprind privitorul sa gandeasca. Oprindu-l prin bait sa simta. Oprindu-l din contextul material, prin scrijeliturile care sunau ca ecou in tarziul noptii, la mare. La mal, cand schitam. Calator. Un ce? Un calator, draga mea. Tot calatorind, ajungem undeva unde simbioza suflului se impleteste cu energia care ne lasa sa ne bucuram de viata, acum. La destinatie, iubito, vom implini totul. Cand substantele se vor dizolva in pamant, metaforic in momentul asta, soarele mi se topeste intre degetele de la picioare. Substantele din creier care ne fac sa simtim, vor fi raze de soare pentru intregul pamant. Pentru sutele de miliarde de zilioane de ani, cuvintele pe care le creez vor ramane. </span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Razele de cuvinte din carti sunt cuvintele pe care le voim a le folosi zilnic, in cele mai triviale moduri. Cat de simplist sa poata privi toti demersul acesta divin, fara sa vada frumusetea din ei insasi? Nu inteleg. E o experienta. Astrul care m-ar conduce in calculele astronomilor de demult care au asociat stelele cu forme animale sau cu obiecte, metamorfoze, viata e o caldura care iese ca abur din sine. Iese ca abur cand razi, in pauza de cateva nanosecunde cand clipesti si pasesti grabit, cand se ridica mana din buzunar si degaja caldura pe care ai claustrat-o intre degete si obiectele care se aflau acolo, cand soseta se lasa si pantalonul se ridica, cand suflii in iarna, e complet vara in sinea ta. E complet cliseu ce folosesc acum sa redau, dar in acelasi timp as submina natura pentru sezoanele pe care ni le ofera ca spectacole anuale. Trailere pentru o zi sau doua in sezon rece, sa arda soarele, dar sa simti frigul prin vant si totodata, prin suflul aerului, libertatea de care se bucura. Prin care te poti bucura si tu, doar de-ai fi atent. Si atent poti fi, daca accepti toate materiale si le dematerializezi prin moment.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Atunci aveam optsprezece ani. Visam sa fiu regizor, scriitor, citeam revista DoR in prostie, vorbeam cu o gramada de oameni care isi implineau destinele si ma fericeam atat de tare. Ma indragosteam zilnic, dar iubeam atat de rar si nu stiam ce pot face cu toata iubirea aia. Ma uitam la filme si simteam, desenam, fugeam de langa amici in negura noptii pe plaja si ma aruncam pe oameni, venind de nicaieri, sa-i strang in brate tare, pana-n abisul din sinea mea. Acum am douazeci si doi, scriu pe ce apuc, imi caut propriul loc, departe de mare, fug doar pe strazi cand nu ma vede nimeni. Tavanul e diferit fata de cel de-acasa, de-aia nu-l mai privesc atat de mult. Nu am covor, sa ma-ntind pe jos si sa stau acolo ore sa contemplez. Nu relev niciodata totul in nimic fizic, ci doar cand reusesc sa ma poti simti, cand ma privesti si cel mai important, cand ma asculti. Greu mi-e sa vorbesc, greu. Greu mi-e sa ma ridic din pat, pentru toate setarile pe care un om trebuie sa le faca, sa infrunte trivialitatea iara si iara, in fiecare dimineata. Dar exist. Sunt o experienta pentru altii, sunt o experienta pentru mine insami. Sunt tot un lichid pus pe aragaz care sta latent si fierbe cand <b><u>te</u></b>-asculta. Fierbe cand observa si vede toate detaliile acelea pe care e imposibil sa le vezi. Candva in adolescenta, cineva <b><u>a</u></b> decis sa zica: "the beauty lies in the eyes of the beholder", fara niciun context in spate. Doar privind blocurile la patru dimineata, simtind boarea marii, intr-o noapte de toamna devreme, doar mijindu-mi ochii in timp de bac in fata ecranului la filme, doar stand pe covor cu balta in urechi, doar impingandu-mi fizicul sa se antreneze, doar jucand roluri din carti, sa pot empatiza in real cu actiunea unui rod al unei alte elite mentale, alte alte, doar creand, doar iubind si indragostindu-ma zilnic, de natura, de vant, de mare, reindragostindu-ma de prietenii mei, doar ascultand, doar analizand pe loc fara sa vreau, doar no overthinking, doar prietenii care au ramas si pasesc sincer, cei care nu costa, doar ai mei, toti, doar abilitati care se tot perfectioneaza, doar scriind am simtit cel mai bine. Doar asa stiau ca ii vad, doar asa parea ca-mi pasa: inima mea, desi simplu organ, bate datorita fiecarui lucru frumos pe care-l vad in altii.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Iar acum am impartit tot ceea ce este mai real, in spatele tuturor incercarilor mele abile (din cate se pare) de a ma fofila emotional din contextul prezentului. Introspectiv, retrospectiv, am creat candva, varsand o bucata din marea proprie, berea proprie obiectiv, am luat tusul din liceu, penita tot de-atunci si am creat un portret pe un bilet de tren. Comic style, era una din multele idei la care lucrez, dar ea chiar s-a materializat. S-a oprit acolo, nu s-a oprit si sper ca nu se va opri niciodata. Nu cand se pleaca, cand biletul e important sa-l tii la tine, cand e important sa ii arati ce vezi si tu, dar altfel. Cand e creatia ta, dar e rodul sinelui sau si trebuia sa se aiba. Cand...</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Mai multe experiente se aduna. Persoana intai singular dispare si se dizolva in litere, scrijelite in subtilitate verbala, e vremea ca omul sa asculte, de se vrea. Sa vada ca, desi privirea in pamant, exista soare pe asfalt. Si tot contextul care nu poate sa iasa acum, in scris. Tot avantul degetelor care au fost sarutate, se saruta intre ele, ele zece, dupa, ele cincisprezece, douazeci care au venit intr-un avant incet din alt context. De-atunci, experientele au o autenticitate si o aroma. Totul din imaginatie se poate vedea, cand esti cu ea. Iar tu iti vezi sinele mai clar. </span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Concluzia?</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Oamenii inca citesc,</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Dar se sorb in ascultare si ganguresc:</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> __ ______</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> </span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Experienta de:</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> _ __ ____</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-8929881495379581082020-01-30T14:27:00.000+02:002020-02-04T14:12:38.831+02:00Nu dispar<br>
<a href="https://www.youtube.com/watch?v=_QUq72fla3o" target="_blank">Sarah McLachlan - Building a Mystery</a><br>
<br>
Nu dispar.<br>
<br>
O să vin ca o boare caldă pe spinarea ta rece, transpirată și o să te strâng de mijloc. Vei sta jos și vei închide ochii. Te vei bucura de o conștientizare abstractă a lutului gazos, ceea ce ți-a dat suflu să fii om. Ce expiri ca featuring pe lângă dioxidul de carbon și fum. <br>
<br>
Niciun dram de inspirație. Transpirație, din nou. Unul singur, pagini abrupte pe care ți-ai aruncat ochelarii, străzi pe care ți-ai tocit talpa de la bocanc, nu te las. Nu te las să te apropii prea tare de șină când nu ții minte că te-ai întors cu savarine acasă. Te trag de păr în oglindă și îți spun cât de frumoasă ești când ești fericită. Îți mulez bustul când stai în pieptul gol și încerci să încordezi fiecare mușchi, să te crezi dură, să crezi că transpirația aia e chiar transpirație și că vine de pe frunte, nu de sub dioptrii. Te mint că plouă, când nu mai ai parbrizul limpede. Clipe limpede când clipești cu ser de apă, de neajuns. Tot n-ajungi. Ajungi acasă și simți că n-ai ajuns niciunde. Ajungi la obiectele tale pe care le privești cu atâta seriozitate: vrei să le muți, nicăieri nu le e locul, deși șad la locul lor. Te ridici brusc că trebuie să faci cincisprezece miliarde de legături noi în mintea ta haosată, perfecționistă. <i>Nu te las</i>.<br>
<br>
Atât să fie, un vânt simțit pe obraz, când zâmbești de puritatea formei norilor peste blocuri, în spate fiind grajdul cailor în miniatură, mânați noaptea de care cerești. În momente ca alea, eu nu te las. Nu te las să te afunzi în saltea, în două cărți diferite, două cu împrumut, nu mai găsești oamenii, nu mai găsești citatele, nu îți mai găsești cuvintele. Duritatea formei tale în oglindă, când o vrei, e o minciună. Ești și vei fi un romancier. Ești și vei fi superbă, întocmai pentru toate lucrurile pe care le încerci. <i>Eu nu te las</i>. Să ce? Că te tot ridici cu încăpățânare și dezbati subiecte, te luminezi toata noaptea cu o noua "data", prea gata, totul prea tehnologizat, un moment cu tine nu ai! Si totusi, ai atatea, cand te prabusesti in toata gramada aia ascunsa sub covorul pe care nu ti-l permiti sa-l ridici si sa-ti sortezi, alfabetic, pe fisiere, pe documente, pe post-it-urile pe care le lipesti pana si pe ochelari. Nu mai vezi clar, dar... Eu nu te las.<br>
<br>
Nu inveti. Doar citesti si tot citesti si subliniezi si creezi teoreme si teorii de care nimeni nu are timp. Pare ca nu-i nimeni acolo, nu? Nu te las. Ti le scrii cu creionul pe perete, faci scheme, mori de cinci ori: prea vulnerabila. Dar ai incercat? Sau eu nu te las?<br>
<br>
Cine e dusmanul tau? Si cine tine la tine? Cine manipuleaza? Cine te asteapta? Cine uraste? Cine isi pune toate bazele in tine? Cine depinde de tine? Cine vine sa toarca pe tine? Cine te latra? Cine? Cine te suna si nu raspunzi? Cine e pe mare? Cine? Cine mai pune atatea intrebari? Cine citeste si raspunde la intrebari? Cine isi imagineaza? Cine viseaza? Cine-i vizionarul? Cum distribui astea intre tine si oamenii la care te gandesti acum, cat scrii lucrurile astea? La cine ai apela, cand mori cate putin pe dinauntru, ca ti s-a incins procesorul? Cat de obiectiv sa gandesti, cand e atata informatie de digerat? Cat nesat, cata nerabdare sa cuprinzi toata cunoasterea lumii intr-un timp limitat de om? Cine esti? De ce om? De ce nu e normal? Cine? Cine te imbraca in galben si cine te macina cand mananci carne? Eu nu dispar. Cine e aici...<br>
<br>
Un arici. Un artist nou. O melodie. Un club unde totul e gol, unde nimic nu se umple, unde, mintea si sufletul tau tanjesc. Unde, unde de energie care leagana hamacul tau intre doi pomi cu ea in brate, dar pe cand era vara, erai mai perfectionista si mai tematoare. De-aia imaginea asta exista doar în amintirea lui: "ai vrea să...?". Și nu ai pus-o. Cine esti si ce vrei? Si de ce te induci in eroare? Cine e "acceptare" despre care tot vorbesti? Ca stii unde ti-e libertatea. Stii sub ai carui ochi esti sincer cu tine. Stii cu cine sa vorbesti. Stii cui sa-i prezinti amalgamul vietii si nu a ta. Pentru prima data in mult timp, nu e vorba despre tine. Nu e vorba ca vrei sau ca nu. Nu mai ai o cauza pentru care sa te uiti, ci ai sute pe care ti le-ai creat. Lumea asta are nevoie de tine, iar eu n-o sa te las!<br>
<br>
N-o sa te las, decat sa arunci pietre in trenuri inexistente si sa asculti undele electromagnetice cand esti pe punctul sa adormi. Te voi tine treaza si te voi imbia spre adevarul din tine si, stii... Adevarul din tine e compatibil cu adevarul din ea. Si tot ce cuprinde ea, intr-un plic galben pe care-l cari toata ziua in ghiozdan, cu cuvintele infipte adanc sub unghii, pentru ca te temi si o sa o tot faci, pana izbucnesti in gesturi grandioase pe care te rog sa le faci. Pe care le tot amani. Pe care le tot scrijelesti in desen si in potopul de notite care se tot nasc.<br>
<br>
Pe talpile tale doar nisip pe care sa nu-l uiti: are o fata. Si fata aia ai mostenit-o de la ea. E acasa, singura, iar tu, pe o barca in nord-vest, te fatai intr-un vartej pe care-l gandesti prea mult. E mult prea mult. E prea mult sa gandesti totul, e imens nimic in toata aceasta munca. Lasa-te, te rog. Fa-ti glumele proaste, desi vechea prietena iti zice, prin priviri sau cuvinte, sa incetezi. Rupe-te pe strada cu castile la maxim, ca azi, ca noaptea, ca tot timpul cand simti ca vrei s-o faci. Desfa-ti palma si mangaie vantul. Ia-ti ambele maini si ia-i-le pe-ale sale si spune-i, cum iti spun eu tie, cat este de minunata, cat de inedita si speciala este.<br>
<br>
Iar tu sa tii minte ca nu dispar. Eu, avantul ala de te scoala din morti si te duce in locuri, sentimentul de siguranta intre prieteni, bip-ul de la aparatul din autobuz dupa ce pui cardul si stai relaxat, momentul de exaltare dintre realitate si ochii-nchisi, cheful sau ne-cheful de scris care se materializeaza oricum, incercarile tale de a nu simti nimic care esueaza lamentabil si totul care te-nconjoara. Temperaturile, luminile, sentimentul de awe, fascinatia cand vezi o frunza verde in decembrie, momentele de reculegere in nelinistea unui club ticsit, clincanitul de la interfon cand vine mama ta acasa si esti in vacanta cu ea, sonorul pe mut, dar reusesti sa-i raspunzi tatalui tau, fratele si noua ta sora prin casatoria lor, care iti zambesc dragut cand le prezinti planurile de viitor pe care le ai structurate exemplar, dar pe care nu le aplici pentru ca te temi si te claustrezi intr-un camin pe care nu-l poti numi astfel. Cand tot ceea ce trebuie sa faci, e sa accepti.<br>
<br>
Voi fi aici sa vad, pentru ca...<br>
Eu nu dispar.<br>
<br>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-68099966554950436162019-12-20T07:10:00.004+02:002019-12-20T07:10:46.711+02:00Organic<br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> M-am intors.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Imi vine sa ard toate revistele "Steaua" (revista asa-zis "literara", "culturala" de pe aria locala clujeana). Imi vine sa le ard cu nesat, sa ard literatura. Poezia contemporana, un gunoi abject fara pic de esenta, nici macar context. Nu le spun decat pe fata, poate de-aia par hateful, dar nu mai pot minti.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Sase si patruzeci si unu de minute.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Poate mai multe reviste "Steaua" cu continut. Poate un minut de ce mai vreau sa zic, si s-o zic din toate ungherele mele. Poate sa schimb ceva, sa schimb ce ating. Sa accept ca ceea ce ating cateodata nu se poate schimba. Sa accept. Asta imi doresc. </span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Imi doresc sa accept ca astfel sunt eu. Nu pot iesi sa ma lovesc cu pieptul de oameni, ca de ziduri si sa urlu la ei, sa ma fac vazuta asa. Nici macar nu pot exprima ceea ce simt fata de persoanele la care tin. Aia da, trebuie schimbata, poate. Si poate, prea multe principii de romancier intr-un secol in care imi doresc sa ma ard cu continut media pe toti neuronii. Sa lucrez la ecrane si pe sub ecrane. Dar umanitatea, cea pura, adormita, aia vreau s-o trezesc. Vreau sa aduc o schimbare. Dispar prea des si ma adancesc in cazarme de carti si intr-un introvertism fara pereche, cand sunt o persoana calda.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> E bezna in bucatarie.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Ultima mea zi aici. O postare din decembrie care nu poate fi deep. Sunt suficient lately. Sunt si nu sunt. La propriu si la figurat, figura mea se vede si nu in lume. Se vor schimba toate astea. Se tot schimba, se invart si se modifica singure. Sensurile capata alte intelesuri. Lumea nu are timp si cred ca asta e cel mai mare impediment in viata oricui: se duce si nu se mai intoarce. Nu stim sa mai filtram continutul, sentimentele, canalele umane, legaturile. Incercam sa fim cat mai digitalizati si recunosc ca si eu sunt asa: incerc, dar incerc sa fiu cat mai rece posibil. Si dupa, incerc, dar chiar incerc sa imi fac update la sistem, ca ma ard circuitele pe interior. Nu mai pot nega vara din sinea mea. Nu mai pot sa am fata asta, sa creada lumea ca-s sictir intr-un om. Nu mai am vreme sa pierd, inganand "da"-uri pe care nu mi le doresc si pe care nu le simt. </span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Am o bratara pe undeva pe-acasa.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Si bratara aia a fost la Adela si dupa la Iulia parca si s-a tot plimbat cercul ala gumos cu metal si ceva zale turcoaz din fata-n spate. Cumva, s-a intors la mine. Am rupt cercul, sa pot pastra zalele in sinea mea. Turcoazul, toate nuantele reci care se-ncalzesc pe cer. Care incalzesc priviri si momente, ca apusul pe mare sau chiar si peste sina de tren, pe dealuri si prim-prejurul muntilor. Albastrul, in filmul meu, e fata mea. Si tot portocaliul din mine pe care vreau sa-l stropesc peste tot, pe care as vrea sa-l port mai des. Cel care imi fierbe lacrimile cand sunt mult prea fericita sa imi mai pot simti corpul. Dar da, simt.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Muzica.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Cel mai usor o simt pe ea, cand o aud si imi tremura intestinele. Cand ma pun pe jos si dau la maxim, de-mi bat in teava aia de la cinci. Tremura podeaua. Cand esti in club, iti vibreaza inima. Cand esti pe strazi, iti salta talpa. Cand esti in claustrare, iti lumineaza, ca un spot de scena, geamul, sa poti contempla lumea din intimitatea sinelui. Sa stii ca nu esti singur. Sa stii ca esti singur si sa te loveasca asta, dar sa o auzi dupa bunul plac. Ca o semnatura de spirit, aia-i muzica. M-am nascut pe ea, mi-am pierdut zile si nopti ca plod pe terase si o tot auzeam, conspectam topurile din tari, ma trezeam pentru scoala si o cantam la cor. O bateam in tobe, in tarabane prin Vama, ii gustam beat-ul, imi rupeam calcaiele pe denebeul meu drag. Si da, muzica simte oamenii. Si da, vad cum oamenii se-ndreapta spre latura lor creativa prin ea recent si ma bucura atat de tare. Simt ca asa, poate, vor simti ca sunt organici.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> <b>Organic.</b></span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Un simtamant de apartenenta la toate... TOATE canalele umane. Absolut toate. Complet. Suntem facuti sa fim pur organici, in toata incercarea noastra de a ne automatiza. Suntem pur organic. Ne-ntoarcem sa atingem copaci in drumul nostru spre casa? Se poate. Cand nu te vede nimeni, te descalti si atingi pamantul? Poate. Iei spontan mana cuiva si o simti, ii simti pulsul si vibratiile vizuale, care s-ar traduce prin amprente? Da. Ar trebui toate astea, daca n-o faci deja.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Scris.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> E forma cea mai pura a mea. Eu exist prin el si nu ma voi opri din existat, prin el. Si da, am litere suficiente sa tot scriu o viata intreaga. Si asta nu-mi ajunge. Il neglijez, il arunc prin gura, il framant, il scuip in cuvinte rostite, il ingan, il fac sunet, il suflu in apa de la chiuveta cand curge. Nu-mi ajunge sa tot vad, sa simt, sa cunosc, sa ma arunc in necunoscut, sa fug cat posibil de ceea ce cunosc, sa fug de monotonie, sa imi gasesc o cale, dar o cale intr-un oras, poate mai multe strazi, dar sa stiu ca ala-i orasul meu. Sa critic cand o fi de criticat, dar niciodata cu scop rau. Analizez totul de cinspe ori, poate sa pun pasta peste placa mea, ca mi se-ncinge procesorul la cat o fac. Poate sa-ncerc sa fiu un om mai organic. Sa invat si de la cei automatizati ceva. Si daca am ceva sa te invat, o voi face cu tot dragul. Daca vei avea nevoie de ajutor, oricand. E prea putin din noi in lume, tinem inchis totul cu un lacat sub haine si in minte, in gat, ne ragusim, urland lucruri irelevante, dar nu soptim niciodata cuvintele potrivite. Niciodata nu vor fi potrivite, ci se vor potrivi cu momentul. Fun fact: dupa ce le zici, n-o sa te mai gandesti "ce ar fi fost sa le fi zis atunci?". Idem si cu actiunile. Viata trece si nu se mai intoarce.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Arunca piatra.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Vezi daca se sparge. Opinia mea justa. Dupa incercari si analize hardcore, mi-am dat seama ca go with the flow e pe bune un lucru spre care sa tindem. Sa fim liberi si impacati. Si lumea sa fie impacata. Sa fim ce ne-a dat natura sa fim. Si aia e.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Aia e,</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Postarea de dupa club la sase dimineata.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-36964059596882454782019-11-20T02:38:00.002+02:002019-11-20T02:38:28.272+02:00Gheața din gură<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> <a href="https://www.youtube.com/watch?v=FfzKegY71Y0" target="_blank">Isaac Chambers - Mental Modulation</a></span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Dezmierdarea prezentului prin acte firesti, dar neatente. O camera cu miros de dugheana in care se fumeaza masiv. Un om innegrit sub pleoape. Un om pe jos, pe o saltea, incearca sau nu sa se salte din context. Nu exista vreunul. Incearca sa se creeze.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Nimic nu e contextual. Incercam sa le reintroducem in context. Sa introducem, mai exact. Ne-contextualizam prin interactiuni, prin net si informatii, sa izbavim in conversatii interesante. Ne batem neuronii parte-n parte, pana incepe creierul de maimuta sa se enerveze pe un creier mult prea rece si rational. </span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Numerele sunt impotriva firii noastre, desi curiozitatea noastra, "creierul rece" ne-a bagat cubul de gheata al curiozitatii in gura si ca sa inceteze durerea puternica de dinti, am turnat saliva fierbinte peste ca sa se poata topi. Am facut un sex moral cu curiozitatea noastra, am atins-o incet, febril. Am facut in asa fel, incat bibliotecile si gradinile japoneze sa geama, sa gafaie de placerea lecturii, a curiozitatii care ne face sa atingem si cele mai nebagate in seama materiale, fibre, cavitati mucoase. Am inspirat cu totii tot nesatul lumii, toata arbitrara lipsa de interes si paradoxal in aceiasi paradigma, tot avantul spre viitor, trecut, cunostinte.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Experimentul e prezentul, in care se scrie bucata de animatie facuta dimineata in oglinda: un ochi prea urcat in sura cu fan, parca iese un fir printre firele de gene blegi, umezite de condensul din baie dupa dus. Stergem oglinda, inca o zi, sa o putem drege cu o cafea si cu o ruda mai lichida a iaurtului, poate la fel de rece si neomogenizata ca si curiozitatea Mariei Sale, Omul. </span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Se taraste pe burta, animalic. Se framanta peste un corp falic de individualism: prea sexy. Isi freaca degetele printre bandaje, arsuri, semne pe corp, experimente trupesti pentru experiente sufletesti. Intrebari puse intre pagini, nepuse verbal, o coacere continua in cotidian, un pas gresit pe gresie, o fasaiala crunta pe creier din vina unei pungi. Nu, din vina individului crem la ochi din grota cu camera mirosind a dugheana de fumatori pribegiti de "the groundness of the reality of this world". Nicicum nu e corect. Nicicum nu vor exista solutii. Nici raspunsuri. Intrebari, continuu.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> "De ce ma trezesc la ora asta?". Nu stii, biologic setatu-le! Nici nu stii, nici nu intelegi, nici contraargumentezi, nu ai argumente, nu ai "-mente", doar le freci, doar le ingheti, le sugi ostentativ, cubul e mizerabil, unele, altele. Alea curate pica pe jos, le scuipi in cea mai apropiata gura, pasezi adevarul din tine la urmatoarea persoana, iar din gura-n gura devine mlastina fierbinte, o lava condensata care cade pe sira spinarii unei straine, sau pe barba unui nimanui dintr-o nimicnicie de bar, pentru ca i-ai baut din berea mult prea suspecta, stand pe masa. O combinatie ciudata de numere care, apelate, duc la tine, care, adunate, nu au sens. O pereche exacta de dinti pe care sa ii omori cu sparma-falci ale momentului: nici nu le ingadui sa doara cum trebuie, cand trebuie. Ca acei oameni care fac carii, fara sa isi dea seama. Abia atunci dor. Later on. Cancerul in om. Later on...</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Povestea tot o sa mearga din gura-n gura. Dar firul din iris, din sura impletita de constiinta ta, aceea pe care ti-o tragi din ochi ca pe-un muc, aia e firea interesanta a lucrurilor. Sexul pe bune, cu limba rece, e amorul nebun al clipei. Si daca ajungi sa te amortesti in mintea ta rece cu unul si-mai si, cu unii si-mai Ice Age mental, atunci vei putea sculpta in gheata din sinea ta. Atunci ti-o vei topi dupa bunul simt propriu, dupa propriul simt artistic sexul, orgasmul va avea alta nuanta pe limba dupa oral, degetele se vor inchide ca fermoarele si se vor desface cand va fi prea cald. Cusaturile se vor desface, iar calota craniana va izbavi in a umple zece mii de metri cubi, un apartament grandios, o canistra goala, plina-ochi de oameni, momente, toate din tine. Toate din tine vor jongla si viola clapete de pian, note in timpane, strigate din paduri, pe balcoane, sani semnati cu markerul, autografe proprii pe propria piele, dar date-n dar unui altcineva: omul ala tot tu esti, tot o perceptie in capul tau e, iar daca eu mint, probabil ca o fac. Ideile nu exista cu certitudine, si nici eu nu am discernamantul intr-atat de acut, incat sa cred ca eu insami exist cu adevarat.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Dar gheata se aduna din prezentul lichid, se intensifica in lichidul prezentului, luand orice forma ii dai si se poate revarsa oricand intr-o expirare, un fum difuz care poate acapara: acela e viitorul. Si nu stii ce forma va lua. Sau ce forma ii vei da, maimuta sau reptilian-creier.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Cheia e la tine.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Si ideea mea, orgasmic, tot in tine.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-10492399177593666002019-11-07T18:02:00.000+02:002019-11-07T18:03:17.409+02:00De veghe #3<span style="background-color: black; font-family: "helvetica neue" , "segoe ui" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 15px; white-space: pre-wrap;"><span style="color: white;"> </span><a href="https://www.youtube.com/watch?v=M3fkZeWsyvo" target="_blank"><span style="color: lime;">Nappy Roots - Good Day</span></a><span style="color: white;"> & many more</span></span><br />
<span style="background-color: black; color: white; font-family: "helvetica neue" , "segoe ui" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 15px; white-space: pre-wrap;"><br /></span>
<span style="background-color: black; color: white; font-family: "helvetica neue" , "segoe ui" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 15px; white-space: pre-wrap;"> Mă simt într-un impas. E trei și un sfert în dimineața lui noiembrie, șapte. Am tutun pe telefon, unde sunt cele două stickere mult prea ponosite să mai înțelegi ceva din ele. Mă doare ușor inima și port pantaloni scurți în dungi galbene și roz pal. Pale amândouă.
Am revenit în camera mea. Prea mare, prea mică, prea impersonală. Tot încerc să îi adaug câte ceva de-al meu. Cam niciodată nu s-ar putea compara cu "bârlogul" de-acasă. Ar trebui să mai tac, așa că aprind o țigară.
Căutat timp de o vecie, poate doar două minute, să revelez dou</span><span style="background-color: black; color: white; font-family: "helvetica neue" , "segoe ui" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 15px; white-space: pre-wrap;">ă</span><span style="background-color: black; color: white; font-family: "helvetica neue" , "segoe ui" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 15px; white-space: pre-wrap;"> brichete, una gri, una galbenă, sub laptop. Editez poze să-mi iau gândul de la mine. Editez oricum multe, mai am mult, mai am multe de dat și primit, prea multe momente. Fericită m-aș scălda înapoi în cadrele acestea. Era vară. Îmi trăgeam un tricou de la voluntariat pe mine și porneam la dans cu fluierul la gât. Trezeam copiii și ne încuiam în baie: ei pe mine și eu pe ei. La un moment dat, se rupsese un leagăn legat de doi copăcei cu două profe pe el, în mid-air. Of course, am ajutat la repararea lui.</span><br />
<span style="background-color: black; color: white; font-family: "helvetica neue" , "segoe ui" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 15px; white-space: pre-wrap;">
Acum două zile m-a apucat o sete de cunoaștere nestăvilită, dar lucid, <i>acum</i>, o legumă fizică. Aș trăi într-o baltă de portocaliu cu țestoase turcoaz, un soare domol cu cercel în nas și Tash Sultana pe fundal. Vegetație doar jumătate de planetă, iar planeta e chiar pe planuri: n-ar fi rotundă, turtită la capete ca Terra, ci ar fi o piramidă. În vârf aș pune soarele, perfect rotund, plat, să alunece pe laturi, pe fețele piramidei mele. Am nevoi interesante în lumea asta. Poate normale și firești. Realitatea e prea cruntă, nouăzeci la sută din ea.
Stau într-un cot, ghem. Mi-am stins țigara în farfurie. Și-a șters gura de mânecă. <i>Nu are sens. Cine? </i>Doar îmi imaginez. Fumez aici cu tine, pe piramida mea: eu sunt piramida. Prea mult deep într-o lume prea obvious să mai pot respira normal. Poate de-aia tot fumez țigări pe care să le spăl leneș de pe farfurie. Îmi servesc drept scuză pentru toate lucrurile pe care "trebuie să le fac"</span><br />
<span style="background-color: black; color: white; font-family: "helvetica neue" , "segoe ui" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 15px; white-space: pre-wrap;">
La vârsta asta, sunt prea adult, dar prea mult "eu" să pot fi adult. Îmi <i>trebuie</i> un job. Trăiesc haotic. Sunt prea multe lucrurile care mi-au căzut mie pe masă, să le pot aranja. Am capacitate mentală, nu și capabilitate emoțională pentru ele. Nada bani, nada job. Multe "trebuie" aruncate din stânga și dreapta, multă critică, mult frumos la ceva blocuri distanță, mult fum în încăperea asta, multe poze în foldere, mai multe foldere în mintea mea cu numere și probabilități pe care le urăsc. Analizator perfect, sure. Doar vreau să mă las să mai respir, să stau în hamac cu Kafka, să stăm pe malul mării și să discut metafizic cu Murakami. Să o ascult pe tipa aia de e șefă la poeți ca pe o casetă intr-un radio cu player, pe repeat. Să las casetofonul pe malul mării, să tot ruleze aceiași discreditare cu privire la cuvintele mele așternute și făurite din sentiment, moment, imaginație și beznă. Să-i trăznească vocea, să se spargă casetofonul și să piară o dată din ambii lobi pe care îi am.
Vreau să fug cu un căruț luat de la un nene de prin Apahida, să îmi iau agendele și linerele negre, aparatele foto și viața în piept, primejdios, neașteptat, spontan, feeric, sălbatic. Uman. Atât vreau să fiu. Undeva departe de urbanul care mă îneacă, cu nedreptatea, fețele șterse din lume, înșelătoria, prefăcătoria, tot sadismul sentimental când văd oameni că se tot dau la alți oameni, că-s plictisiți, că le e frică să simtă. O zic în general. <i>Mi-e scârbă de Tinder.</i>
Vreau sincer să fiu luată de mână și aruncată pe o pajiște în mijlocul câmpului, să mă mângâi pe creștet și să dispărem, să ne dispersăm în natură, în natura umană cea estetică. Căci așa mă simt cu tine. Nu există oră și nici fus orar, nu mai există nici cuvinte, deși le tot spunem și le legăm cu ațe și bolduri și cu cerculeț din-ăla de metal de la brelocul de chei. Îmi deschizi viziuni noi și inimi noi în mintea mea care s-a decis acum mult timp să fie rece și să judece doar astfel. Dar nu mai e doar așa. E cald. <i>Cald.</i> Incredibil.
Vrea să își facă un iubit. Mi-a vorbit de șunca aia pe care o gătea cu el. Eu făceam paste din ceva roșii cu ceva sos de soia. E din familie. Probabil el, sânge cu mine, </span><span style="background-color: black; color: white; font-family: "helvetica neue" , "segoe ui" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 15px; white-space: pre-wrap;">primește mâncare bună acolo, la muncă. <i>Mi-e dor de el.</i> Mi-e dor de tot și de nimic. Mi-e dor doar să scriu. Mi-e dor să fiu apreciată pentru ceea ce scriu. Mi-e dor să fiu ceva, un ceva meaningful, mi-e dor să ajut oamenii. Mi-e dor să mă ajut pe mine, ajutându-i pe alții: satisfacția voluntariatului animă spiritul și conștiința. Pot s</span><span style="background-color: black; color: white; font-family: "helvetica neue" , "segoe ui" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 15px; white-space: pre-wrap;">ă</span><span style="background-color: black; color: white; font-family: "helvetica neue" , "segoe ui" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 15px; white-space: pre-wrap;"> jur asta.</span><br />
<span style="background-color: black; color: white; font-family: "helvetica neue" , "segoe ui" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 15px; white-space: pre-wrap;">
Mi-e dor sincer, să fiu o lepră care studiază mișcările din "Adventure Time" la nouă dimineața, într-o zi de miercuri. Întârziam vreo două ore la atelier ca să fac asta. Eram a doișpea, visam la Cluj. Acum sunt în el și m-a îngropat în datorii. M-a încropit într-un activist care încearcă să fie vegan, activ, sociabil. Un "performer", nu mă simt. Vreau să mă mut, după ce termin, sau să îmi găsesc cât de cur</span><span style="background-color: black; color: white; font-family: "helvetica neue" , "segoe ui" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 15px; white-space: pre-wrap;">â</span><span style="background-color: black; color: white; font-family: "helvetica neue" , "segoe ui" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 15px; white-space: pre-wrap;">nd un sens. Întotdeauna am luptat, dar parcă se ridică nivelul, iar eu n-am iteme suficient de bune. Și ce-i mai nasol e că sunt singură în asta. Oricât mi-ar spune sângele meu care mi-a dat corpul și viața asta pe care nu am binevoit s-o iau în vara aia, că e alături de mine... Nu e. Nu o simt. Cuvintele sunt cărămizi reci pe care întotdeauna am binevoit să le creez un sens într-un zid, într-un pod. O scară. Un animal. Orice. Dar cărămizile astea nu sunt oneste, respiră gheață și mă ustur</span><span style="background-color: black; color: white; font-family: "helvetica neue" , "segoe ui" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 15px; white-space: pre-wrap;">ă</span><span style="background-color: black; color: white; font-family: "helvetica neue" , "segoe ui" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 15px; white-space: pre-wrap;"> palmele când umblu cu ele. Când le frământ că, poate-poate, or fi calde.</span><br />
<span style="background-color: black; color: white; font-family: "helvetica neue" , "segoe ui" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 15px; white-space: pre-wrap;">
O să mă pun mereu în locul tău, oricare tu. Oricare eu sunt tot tu. Oricare decizie pe care o voi lua, va duce undeva. Dacă e cu barca în savană sau cu praștia în piscină, voi vedea. Oricât de "tu" aș fi, tot trebuie s-o duc undeva. Direcția asta. Studiul și timpul care... tot nu e. Tot îmi scapă ceva. Ceva tot scapă și nu e minora inversiune pe care tocmai am făcut-o. Nici tragerea asta de timp incoerentă, nici incoerența mea când îmi atinge palma ei, palma mea. Aia e o incoerență care-mi place. Așa mult mi-aș da o palmă, să zbor până-n prezent, să imi iau viața în dinți, să-mi ascund timiditatea, haosul organizatoric (sau prea organizat) și toată teama asta în buzunar, sub un leu sau doi, vreo cinșpe bani și probabil un filtru. Să le țin acolo, să le am, să le mai simt la degete câteodată, când îmi frământ febril degetele în timp ce gândesc. Să nu fie geaca însăși, cu vreo cincizeci de kilograme mai grea, cusută cu portal de călătorit în timp ca și clipitul de rapid și cu un ghiozdan incorporat, față-verso, cu regrete.
Vreau să lucrez, să fiu împăcată, să am casa mea. Vreau ca ai mei să fie împliniți, mai ales la corzile vocale, să nu se mai răgușească să mă mai întrebe "de jobul ăla" și "când l-oi mai avea". Restul spiritual e în rang cu viața cu număr anume. Pe scara aia, sunt peste nouă de ferice. Mai ludic spirit ca oricând. Am idei cu duiumul. Fizicul mă îmbolnăvește. Aș vrea o balanță pentru asta, să țină în aer lumea visătorilor, dar să fie aproape cu lumea muritorilor în care trebuie să facem lucruri: plătit curent, gaz, cumpărat viață, mâncare, cadouri pentru oameni frumoși, șosete, teneși, pantaloni. Mi se pare cel mai dulce lucru să îți oferi din timpul tău, să creezi timp cu altcineva. Se dublează dacă e de calitate. Dacă nu, doare dublu. It's a tested concept.
Și durerea e un simțământ care trebuie îngăduit în blog. Așa că îl îngăduim.</span><br />
<span style="background-color: black; color: white; font-family: "helvetica neue" , "segoe ui" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 15px; white-space: pre-wrap;"> Cu toată luciditatea.</span>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-78075497714221824292019-10-28T02:07:00.000+02:002019-10-28T02:07:34.274+02:00Timpurii banan(L)e<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> <a href="https://www.youtube.com/watch?v=dCyBFYQPFPQ" target="_blank">Nneka - Confession</a></span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> O continuitate absoluta nu a existat niciodata. Intotdeauna a fost un mestesug, chiar si in timpul liniar de pe orologiu, cand s-a infaptuit o pauza. Cand ceda bateria. Cand pica de pe perete la cutremur. Continuitatea? Niciodata.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Nici la structuri asa-zis "rezistente": un perete verde-Marea Neagra crapat pe orizontala, pana la sfertul intregului. Un corp de mobila care il acopera. O strada discontinua. O alta casa care aminteste de o turbulenta vizuala care face ca privirea si moravul, intriga si narativitatea sa devina o poezie intrerupta. Intotdeauna a fost acolo o pauza. Mereu un flex in valul care a batut peste bricheta scapata in moment de respiro, cu berea in mana stanga si cu tigara in cealalta. Niciodata un moment continuu pe acelasi film, ca, de obicei ai treizeci si sase de irisi distribuiti aiurea. </span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Noi nu calculam. Pe beton (fost) proaspat sunt tapetate caramizi, precum tapeteaza unii crema de ciocolata cu felii subtiri (sau groase) de banana. Un plus de gust. Fiind dreptunghiulare caramizile, lasa santuri grizonate, rosiatice intre; feliile de banana fiind rotunde, fac sa crezi ca felia de paine cu crema de ciocolata este de fapt o bucata de corp omenesc, taiat, iar fructul falic iti aminteste de arterele portionate, fragmentate, taiate. Totul la o scala mare, necalculata cu cutitul sau cu constiinta. Doar mult dupa.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> O bere plimbata de la curentul din nord si pana la un consum energetic, frivol. Un timp dat inapoi, vreau ca ora aia care a facut ca timpul sa aiba o pauza sa fie a ta, sa o pasezi inaintea glontului care era sa te loveasca in viitor, oricare ar fi ala. Sa te apere de monotonie, de aspiratoarele umane care mananca ce-i mai bun din crema de ciocolata si de oamenii aceia, "veganii rai" care mananca bananele prin care noi ne trecem fluidele, celel batatoare din piept, de sub piele, prin piept, tampla. Ritm tulburat in moment de pauza, in timpul atingerilor, cand pelvisul are o intarziere de o secunda la ritmul batailor de miocard, fata de canalele-banane de sub tample.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Nimic nu are sens. Nimic din ce e cunoscut nu are o continuitate. Trecutul e cunoscut. Previzibil. Prafuit. Un bloc de lemn lustruit candva, frumos nivelat, pe care s-a asternut un strat gros de praf: te lasa sa ii faci ce vei voi. Vei putea vizualiza ce vei scrie, ce vei desena cu degetul pe suprafata in sine. Cat din cunoscut mai vrei sa-ti ramana pe degete? Cat mai vrei sa alergi, dintr-un oras in altul, sa-ti gasesti o continuitate a dorintelor, ale sinelui, cand totul vine spontan, in bucle temporale care, brusc, devin in momente inoportune, atemporale? Cand buclele se pot netezi cu fierul de calcat, dar ce este ala, pana la urma? Cand notiuni teoretice frivole tot scrii, dar actiunile sunt mai reci ca talpile pe gresia aceea mai rece ca oamenii din jurul tau? Ca cei care nu expira si nu inspira nimic?</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Unde se duce umanitatea, daca nu liniar, drept inainte? Natural? In niciun caz! Natural vine cu imperfectiuni calificate de viabilitatea unui timp caruia ii suntem oferiti drept ofranda de catre uterul uscat al mamelor noastre. Uscat, pentru ca toate lacrimile adunate de fiecare dintre noi, in noua luni, cel in care am zacut, s-a uscat, in douazeci si de ani, sau in doi ani, sau in optzeci: lumea asta nu e facuta pentru libertini, pentru cei ce vor sa-si faca loc prin lume, prin toate modalitatile lor "fucked up", cum ar zice unii, sau "relevante si responsabile", cum ar zice altii. Si de-aia atunci cand ne lingem pieile, sunt sarate pe varful limbii. Si de-aia nu putem fi dulci, decat in momente aleatorii, alegatoare de catre propriul organism, cand doar in intimitate se poate sa dai de antonimul saratului de pe tine. Pentru ca, intotdeauna va conta ce este in interior, cum se filtreaza informatia, cum o aruncam la toaleta in clipe haotice cu ficatul si cu berea aia in mana, cand esti deep cu marea ta, cand iti arunci capruii si verzuii si visiniii in mare, sau cocot pe munte, sau aruncat in canale de pe poduri, sau atunci cand cauti apa si se afla langa tine.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Toate confuziile carnale care se produc intr-o multitudine de numere (orele de liniste din blocul existential, de la 00:00 la 24:00) si care, concomitent, nu au relevanta cu perceptia noastra logica, cu ceea ce percepem in jurul nostru. Ceea ce percepem in propriul sine. Isi vine in fire la ora trei, ceva cu solstitiu, echinoctiu, nimeni nu stie, nimeni nu fumeaza tigari si nimeni nu e rau. Nu exista bilete verzi in Constanta si nici bilete roz in Brasov. Nu exista bilete portocalii in Cluj, cum nu exista ruj in orice geanta de fata, si cum nu orice fata are geanta, ci poate ghiozdan sau buzunar, caci cu totii, indiferent de sex, ne miscam cu o viteza intr-atat de rapida, incat alegem sa dam vina pe miscarea soarelui cu privire la fusul orar, si nu presiunii pe care o cream cu talpile pe betonul incins sau rece de pe strazi.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Ne spalam pe maini de responsabilitati. Cu noroi. Iar dupa il stropim in oamenii curati de pe langa noi. Prosoape n-am gasit, decat in alte camere, iar doua sunt antemeridianele si postmeridianele, care se leaga la acelasi corp, care creeaza si timp, si belsug, si miscare, flux, reflux in apa, schimbari climatice in oameni, detergent in cavitatea craniana, sa poti filtra mai curat informatia aromata de mizeria celor din jur. Un oras? Sau poate si tara, fara un minut pertinent, intins, fara bucle la fiecare secunda. Un continent? Poate evul asta, fara zile sufletesti de weekend spiritual.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Fugi pe fan, copil taifun,</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Fara tutun, ci cu banane,</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Ciocolata si castane.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Ora trei. Echinoctiu sau ce vrei</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> </span>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-59327270618921382212019-10-23T19:58:00.002+03:002019-11-07T18:05:40.541+02:00De partea ta<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><a href="https://www.youtube.com/watch?v=r1Fx0tqK5Z4" target="_blank"> Sasha Sloan - Older</a> & <a href="https://www.youtube.com/watch?v=Qzc_aX8c8g4&list=RDQzc_aX8c8g4&start_radio=1" target="_blank">this one</a></span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Se joaca cu un plic alb, mai mic decat cele ordinare. Mai mici, cat sa contina tot tumultul mic de timp limitat in care a putut scrie un pic despre tine. Sau nu chiar. Mai mult despre sine. Mai mult despre lanternele din camera sa, despre monitoarele care merg seara de seara pana adoarme la seriale. Un licean? Poate. Sau un student? Se poate si asta.Un piscot de amintiri pe care vrea sa il tina minte toata viata. Poate, o bucata de sine care a fost descoperita de tine. Ca marea deschidere intr-un muzeu de vorbe nespuse, caci s-au simtit cu toate. Pe verde asternute ca prin vis, un scris colorat, negru-galben, o soseta lasata prea jos, un torso prea mare pentru sine, poate prea mic pentru tot suflul de inspirat si expirat: viata e altfel de atunci.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Strazile sunt diferit calcate. Iarba creste in alt sens. Cuvintele din poezii au sensuri deloc specifice. Alambicate precum ar trebui sa fie. Sentimentele au alte nuante. Iar postarea asta, nicio relevanta. Cum nu avea nici ea, cand te vedea si-ti zambea cand nu te uitai, sau cum te privea cand te-ntindeai dupa struguri, sau cand te-ai intors cu o constiinta zbuciumata, cu de-al tau de sange aproape. De fiecare data cand voia ca prelungirea bratelor sa infaptuiasca o stransoare mai prelunga. Si se intampla. Dar voi? Poate niciodata. Poate vreodata.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Si poate...</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Artistii sunt facuti intr-un alt fel. Sa vada lumea diferit, sa o simta diferit. Sa o simti si tu diferit, om frumos. Om care vorbea despre respect, cand ea are respectul pentru tine de ani buni. Poate de-aia nu v-ati cunoscut vreodata, pana acum. Iar acum? Similaritati izbitoare. Si o liniste asurzitoare. O pace magnifica, o libertate printr-o fuga matinala sau nocturna. Mai multe fotografii. Se izbeste de lumini si prin beri, sa isi faca curaj, dar prea tarziu se poate vorbi de curaj. Sau ce-i ala curaj?</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Si clar...</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> O ai de partea ta. Oricine ar fi ea, orice s-ar trezi sa fie maine, orice ar vrea sa deseneze, sa faca, sa simta, va fi de partea ta. Ai impartit un fragment din lumea ta. Ti-a oferit fragmente din a sa. Ai calcat in barlogul sinelui, in barlogul propriu, in intimitatea sa mult prea timida sa miste cateodata, sau alteori, sa miste si atunci cand corpul nu mai poate. Poate, o ora de trei jumate intr-un cartier din depresiunea asta, sa iti poata raspunde unui mesaj pentru care ramasese fara cuvinte. Mai era creta, totusi. Si desenul tau inca acolo. Inca acolo, precum timpul inca este si ploile vor tot veni, castanele se vor tot ivi prin firele de iarba si le va schimba directia de crestere: tu, o interventie a naturii de sine, in sine. O minune feminina, infaptuita candva in lumea asta sa aduca o schimbare. E in privirea ta. Toata sclipirea vietii, s-o pastrezi intre pleoape pe cat de lung posibil. Sa clipesti lent in zare, sa poti capta totul prin ochiul tau de fotograf. Caci vezi lucrurile cum sunt. Si le mulezi pe cum ar trebui sa fie. Manipulator al imaginii, al lucrului palpabil, desi timid, il ai. Si il simte pana-n maduva spirituala: mereu ai fost acolo si mereu vei fi. Mereu de drag, mereu de partea ta.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Si de ce...</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Cuvintele tot exista sa se-nchida in carti. Ea am fost eu. Eu pot fi si un el, pot fi si ei. Si mereu voi fi, ca o prezenta potenta intr-o lume gazoasa: ma risipesc si dispar, privesc si parca dorm. Simt totul cu o intensitate izbitoare. Nu voiam sa te strivesc. Voiam sa te vad libera. Zburand printre randurile mele negre, cum imi zburau privirile tale pe langa obraz. </span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Un zambet pe cortex pe cer de seara si de zi. Perspectiva unei alte vieti. Simetria a doua spirite care s-au gasit la un moment dat, sa invete cate ceva, sa vada si altceva, in alte culori. Caci, in fond, pentru ca un artist sa ajunga la un alt nivel, trebuie sa simta totul dimprejur si din sine, sa inteleaga, sa se inece in paradoxuri, pana i se tatueaza pe coaste si pe dinauntrul narilor. Sa simta mirosul experimentului, sa-l tuseasca de frica inecarii si sa-l inghita cu curajul realizarii sale. Tu esti si mereu vei fi unul din artistii si sufletele care m-au inspirat, pe care il iubesc si il respect, oriunde ar survola cu suflul si cu mintea. Niciodata nu-i usor sa stai intr-un loc. Gleznele si constiinta mea cunosc toate astea.</span><br />
<br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Mi-as fi dorit un plic mai mic in care sa pot sa introduc un strop din ADN-ul meu, sa-l intinzi cu o discheta pe un placaj minuscul de sticla, sa il privesti la soare si sa observi particule nanometrice din care reies sunete, rasete, priviri, amintiri, teorii, stropi de bere, jumari de scrum, spaghete de neuroni, meciuri de tacere, sesiuni de zambet, cursuri de intelegere, vanatoarea de atingeri si clipa frecarii de asfalt a cretei tale albe. N-am putut sa nu remarc toate astea. Vad si cele mai insignifiante lucruri. Iar la tine am putut vedea intr-atatea, incat nu vreau sa te obosesc. Probabil le cunosti deja, suflu inteligent si demn. Chip frumos geometrizat si om lin armonizat la viata de om.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Toate cuvintele, narativitatea (daca exista ca si cuvant) care s-a produs, care se tot produce, inspiratia, chiar si depresia strict umana care s-a realizat la un moment dat, sunt procese firesti prin care trebuie sa ma automatizez, sa ma stimulez, sa tot creez si sa ma fericesc de minunile acestei lumi. Oi fi tu eu, dar si eu sunt tu. Iar tu mi-esti mie proza si poezie. Si microfonul pentru inca cateva randuri, poate, dar sigur cinci pagini pe care le-am fluturat cu toata gatuirea de traire cu care mi-am stropit scrisul, orele acelea scurse pe tastatura sa fie perfecta. Nu stiam ca vei fi si te vei vedea prin microfon. Si nu stiu cum de nu se vad oamenii pe sine in unele bucati de arta. Caci... tu esti arta pe picioare. Si in maini. Si-n cap. Si stand in fund. Si privind in zare. Si zambind la soare. Tu esti toate astea. Eu sunt toate astea. Si, la final, noi nu mai suntem nimic. Ci doar arta noastra mai ramane. Chiar si cea efemera de pe asfalt, inca sade lin acolo si-mi zambeste zilnic cand intru in scara, grabit de viata. Si-ti multumesc.</span><br />
<br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Toate cuvintele care asteapta si care sunt</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> De partea ta.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-86107339162806621662019-09-09T01:06:00.001+03:002019-09-09T01:06:13.554+03:00FaMONolog<br />
<a href="https://www.youtube.com/watch?v=ewfGisMeLRg" target="_blank"> <span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;">Red Hot Chili Peppers - Hard to Concentrate</span></a><br />
<br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> O perna aruncata peste balustrada. Cuvant pus halandala peste un alt cuvant. Un pat aranjat cu prea multe cuvinte nepotrivite, conglomerate. Un pahar sentimental pe care il arunci peste fata ta, cu tot mucusul care se prelinge peste toate acele cuvinte care joaca in zare.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> O promisiune lunii. Emotii. Tradare. Familie. "Ce se petrece cu tine? Si de ce nu esti cum am vrut mereu sa fii?" Prea inapt social, nu se intelege cu mediile, decat poate cu mediul de munca pe care il ignora, cu toate insecuritatile aruncate subcutanat. Isi trage hainele zilnic peste, isi face dusuri prea rare, pentru ca patul e suficient de piscina in care sa i se increteasca talpile cu chef de fuga nocturna si toate cutele de pe frunte, facute la nedreptati vazute si simtite. Prea multe nedreptati. Un legiuitor cu astigmatism, un legiuitor prea altruist. Admira mult, arata putin. Tace si observa. Se manifesta ca un cameleon, doar pe culorile oamenilor potriviti. Se potriveste cu...</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Noaptea. Spontantaneitatea misterioasa a noptii. Fluxul iregulat de fum care se disperseaza din filtru in gura, printre bronhii si afara, tot afara, tot inauntru. Asa se perinda toate gandurile. Poate spontan, dar in contidian, neincetat. Prea multa curiozitate. Prea multa durere. Nu intelege nimic si incearca sa inteleaga. Intelege notiunile, le aplica, dar nu le aplica pe sine. Le aplica in fata lunii peste coltul de bloc. Scoate lacrimogene lacrimale si plange, pentru ca altceva nu a ales ce sa faca, si sincer, nu era nimic altceva de facut. Nu e vorba de deep aici, nu poate fi vorba de vreun misticism reinterpretat in vreo analogie mentala, sau un alt concept pe care-l bate ca pe oua, intr-o reteta proprie a propriilor trairi.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> O fericire tampita zi de zi, noapte de noapte. Oamenii sunt un paradox intors pe dos si tot nu merg unii cu altii. Si totusi... functioneaza. Merg. Se completeaza. O harta de puzzle, o alambicare aceasta postare, o alambicare este zilnic in tine si in mine. Si oamenii? O surpriza continua.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Tradarea vine ca urmas al propriei mame, intra-extra uterin, de unde ai venit, vine si ea. Sora ta, poate. In cazul meu, da. E sora mea. Si ma doare existenta platonica a sa, sau poate doar secreta, caci mama mea nu mi-a anuntat aceasta nastere spontana pe care a infaptuit-o fara de stirea mea. Si doare tot. Ma doare existenta. Ma doare capul. Obrazul. Degetele cand scrumez si buzele cand trag cu atata nesat ba din ceai, ba din tigara. Nu ma lasa sa ma bucur de fericirea mea tampita de zi cu zi, ma leaga, imi leaga degetele. Nu pot scrie coerent, nu pot actiona decat contondent, nu pot verbaliza, materializa arta pe care nu o mai pot tine sub control in propriul Eu.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Nu vreau sa am vreun sens, vreau doar sa inteleg paradoxul de ambele parti, sau de toate cele trei parti sau poate intreaga infinitate de concepte matematice si morale care formeaza aceast nefast segment de intamplari, intrebari asupra propriului constient si nerealizarea faptului ca, o data nascut un copil, nu mai are ce cauta inapoi in uter.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Ma dor toate ungherele,</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> In camera mea doar Red Hot Chilli Peppers, fum si tacere.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-90790775543828499502019-06-26T04:41:00.005+03:002019-06-26T04:43:30.605+03:00Valea Domnului<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> <i>Sau mai bine zis, cum mi-a zis Domnul, "valea!"...</i></span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Nu a fost nevoie decat de o imbalsamare inainte de botez, pentru dramatismul clipei. Era un templu format din natura creola, deschisa ziua, la fel de deschisa si noaptea. Doar tonurile se schimbau pe piele. <i>Doar</i> tonurile se schimbau pe piele.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Aveam valea peste care mi-am primit cateva, gaurite vai de rauri care nu se opresc sa sovaiasca peste noapte si pana-n granita barbiei. Mai erau niste pomi printre care incercam sa ma ascund, dar, intocmai ca si un copil, un om scund, mic si nedemn fat de tot ce s-a creat, puteam vedea doar scoarta copacului. Ii simteam moliciunea ca dupa bruma diminetii, doar cu vazul: nu mi se permitea sa ating mai mult.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> In schimb, vaile m-au adus intr-un dans idilic contemporan. M-au pus in pantofi de step in asa fel, incat sa fac pasii pe vale in ritmul naturii, in ritmul clipei, in ritmul clipocitului de apa peste tot ceea ce vedeam, pielea la fel de uda precum pomii. Simteam ca sunt parte din ea deja, nu ea omul, ci ea mai adanc decat suprafata stampilata a pomilor, totusi fina. Am fost mangaiata de cununi de maslini, mangaiata pana-n centrul sistemului nervos, pana-n ambele vai de se-ncalzesc, elastici, grote umede pe interior. Mi-a patruns valea si acolo. Tot ceea ce eram, eram clipa de natura cu insasi parte din natura. Si nu doar ca eu existam ca natura, nu doar natura din care sunt format ca individ, ci natura unui sentiment inocent, copilaresc crezut uitat, inviat si revigorat in apa rece, dimineata, cand varfurile de epiderma se confundau cu centimetrii de iarba in adierea amar-uman a diminetii, delir-natural. O materie prea stearsa, dar existenta, intinsa pe pamant, intinsa pe scoarta si pe existenta, un soi de impletitura din mai multe gasite in noi: o patura. Pentru picnic-ul nocturn, complet vegetarian, m-am hranit, sau mai bine zis, natura s-a hranit cu mine, cu cantul meu si impreuna am pictat cerul, tavanul camerei mele, cu toate vaile pe care alergam cu crestetul in asternut. Toate ideile spre care alergam ca nebun prin camp. Camp cald, ploios, mereu cu cerul intr-atat de deschis, incat credeam ca ma va cuprinde feeria si ca-mi voi crea si eu un cer candva.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Dar am cerut si mi s-a zis "valea!"</span><br />
<br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Mutualitatea cu care o papadie poate coexista cu un om, cu un melc, un gandac, trei pisici si patruzeci si sapte de furnici este amutitoare. De aceea naturile din noi puteau lesne deveni savana in care ne puteam lafai labele de felina la soarele propriilor perceptii, ca un soi de oglinda, eu nu ma vedeam, dar mi se zicea ceea ce eram, desi eu nu stiam. Vedeam in oglinda mea usor ondulata, printre cele doua luminisuri, slefuite perfect ca doua margele inchise, intense la culoare, bucati din mine. Vedeam clar o licarire de fericire, un strop dintre mai multi, vedeam paharul si litrul, cateodata aruncat in ochi, dar in situatie extraordinara, fericita. Nimic nu e gresit intre noi, pomii, animalele, trifoii, oamenii, animalele, noi, rechinii de uscat, pestii de asfalt, bluzele de bumbac. Nimic nu e gresit in natura, mereu existand o codependenta a elementelor in sine, o simetrie de mana divina, de mana de fiecare faptura care poate vietui in sinea noastra.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Cel mai greu a fost sa cunosc felina care m-a facut sa realizez ca leul din mine exista si daca privesc lumea cu ochi de pisica, dar cu intelepciunea agilitatii, a blanii, carnii grele si muncite, a labelor ce pot sfarama si combate orice. Mi-a fost usor sa o port in hamacul din sinea mea. Mi-a fost usor sa o las sa-mi cante printre organe sonete doar de ea stiute, foarte "metafizice". Cuvinte carora nu le stiam pe deplin intelesul, dar pe care le simteam...</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> <i>Valea</i>.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Pe care ma port si ma trimit este completa, dar e moarta. Pitoresc, dar mort. Natura moarta. Putea fi un portret al unei decedate, un clasic, o "Gioconda". Un rigor mortis al iminii, dar un iuvenis al spiritului, a materiei spirituale cu care materia organica poate jongla. Oricat ai vrea sa cauti o oaza de liniste, e completa aici. E o liniste asurzitoare. Din cer si pana-n magma. Apa ustura daca indraznesti sa o bei: sunt singurii litri ramasi de pe vremea cand mi se stropea in privire, sa pot vedea mai clar frumusetea din oglinda si de-acasa, in realitte, nu in natura pe care mi-o dadea la intrevederi. Fugeam pe strazi, cautand parcul, iar cand il gaseam, se simtea ca si cum ma sufoca: oxigenul meu nu era acolo.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Am <i>cer</i>ut cerul</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Si m-am ars. L-am privit; a inceput sa ma ploua cu foc. M-am pitit; a inceput sa ma usture pielea, sa-mi iasa basici, sa mi se faca arsuri. Fugeam de el; ma facea sa realizez ca fuga mea spre natura e totodata o simbioza si un fel de a imprastia un soi de muschi pe un soi de lemn de pe un soi de bucata din mine. Era natura completa, da. Dar se mintea ca-i lava, ca-i umana. Se mintea si ma durea. Necunoasterea de sine ma durea in pantec. Ma durea. Stiam ca n-o pot avea. Pe ea, natura vitalizata. Pe ea, inspiratia de-o credeam ca-mi amortizeaza orgoliul meu de scriitor. <i>Dar nu exista asa ceva.</i></span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><i><br /></i></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><i> Iar valea mea de azi?</i></span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> O cuprind pe toata cu suflul meu, suflul divinitatii nestiute. Vaile de sub bilele mele perfect slefuite ustura de guri de varsare, sarate, dar si cu dor, de caverne cu pietre albe, duse pana ara pamantul pentru de cu seara. Cand pana si apa permite informatiei sa se stocheze, cand emotiile prind forma biologica, eu nu concep scuza si minciuna, cand toate lichidele mele din corp devenisera una si aceiasi cu oceanul planetar, totul pe care stam si construim acum. Totul pe care fugi, de pe care crezi ca fugi, dar tot aici vei fi: in mine, implantata, iar eu, in tine, curgand la nesfarsit, prin arta, fapta si Ohm. Sunt fizica si esti, sunt timpul, si esti. Si mi-esti draga, Viata, dar ti-e frica ca ne-am putea indragosti, iar Moartea ne pandeste la usa.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<br />
<div style="text-align: center;">
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><i>N-as fi mai aproape de ideal, fara sa cunosc, vorba ta, "du-te-n pula", desi mai mult imi rasuna acum: "ia valea". "Ia, valea!". Sau du-te-n pula tu, ca vad valea pretutindeni.</i></span></div>
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiQV1YQDu4wNXGXHsq_WQyHLKlqf7QX-yCmxKlmPi-K4wafeDY3LKG_zNRVlfXP5-8uRLDzvJmk1-IuAWPP-gKMxeLBptZRKX9JxKUmhAhQ4v795qq0-oz_GYe7Nf17zwEeIB2AvD4olkM/s1600/valea.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="265" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiQV1YQDu4wNXGXHsq_WQyHLKlqf7QX-yCmxKlmPi-K4wafeDY3LKG_zNRVlfXP5-8uRLDzvJmk1-IuAWPP-gKMxeLBptZRKX9JxKUmhAhQ4v795qq0-oz_GYe7Nf17zwEeIB2AvD4olkM/s400/valea.jpg" width="400" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;">Campulung Moldovenesc, "Inima ploii", High Ink, 2019</span></td></tr>
</tbody></table>
Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-1552423728704264792019-05-14T05:07:00.000+03:002019-05-14T05:07:00.342+03:00Baby steps<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Baby steps, trying to relax, sleeping on pillows of tasks. Imi incarc bateriile dimineata la prize faurite din ziduri zidite de mine in somn. Am creat tot sistemul de legatura, codul binar, generatorul din beciul blocului, panoul de control, sigurantele. </span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Baby steps, don’t stress, as the night is a sleeping reflex. Mi-alung de pe fata, fata-n fata cu un om superior in rang, orice urma de deznadejde. Inca din apa rece aruncata pe fata in fata oglinzii, cand ma electrocutez intre cutele de sub pleoapa inferioara, caci inca sunt conectata la priza. </span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Baby steps, step by step, prea sterp. E interesant cum nu se-alunga niciun cablu dintre lateralele interioare ale tibiilor mele, gaurile prin care intra aer si energie, sa le pot duce pana la finalul zilei. Cum, prin obiceiul meu de fuga nocturna, modernul “jogging” sau doar o scapare de tot (absolut) de pe toata (ziua), ajunge sa fie o priza mai utila decat conectarea la sistemul creat de propria-mi imaginatie. </span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Baby steps, paradoxal, sunt un om, un bienal. Desi om de litere, cuvant, onoare, respect si valoare fata de umanism, sunt un inversunat adolescent in inotul continuu intr-o cada de apartament pe care o numesc lesne “viata”. Cand eram in pruncie, pe la cinci ani, nu-mi puteam lipi talpile de capatul opus, decat daca ma scufundam. Acum, genunchii imi sunt incalziti doar de aburul pe care-l inspir din atmosfera. Ma simt ca un Zeu in apa, iar daca apa din cada ar fi Viata, am depasit-o cu mult. </span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Baby steps. Din reflex, zambesc la toate planurile mele de pe pereti, la fiecare “sign” matur de pe fiecare agenda, fiecare cu scopul sau, programat la ora, dar niciodata planuit in sentiment. Putin mai drept in geamul de la carmangeria pe langa care trec zilnic sa plec in lume, spatele imi indica o usurare pe care am asimilat-o. Faptul ca nu mai port ochelari ma face sa nu vad lumea, dar sa fiu si-mai atenta la detalii, adieri de vant, de sunet, materiale textile care se perinda pe mainile mele atunci cand se da cineva din drum si e prea apropiat, dezechilibrul relativ cand imi impun sa merg drept pe marginea reliefata a trotuarului, racimea sticlei de bere, dar niciodata continutul ei. Si vesnica explorare, cand ma pierd de grupul meu, dar si aprecierea clipelor boeme care, desi rare, sunt mult mai bine resimtite si valorificate mai apoi.</span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Baby. Gurile sunt facute sa fie ascultate, nu sarutate. Nu din prima. In prima faza, mi-a luat un sir lung de luni sa ma pot atinge de persoana pentru care ardeam, desi stateam langa ea pe banca, la bere. Energia se cumuleaza in stabilitate si constientizarea prezentului, stabilirea unui parcurs clar, dar ce parcurs clar as putea avea, cand inca din liceu trebuie sa astept sa ma carbonizez emotional, ca un computer, sa pot rula cum trebuie? Am intalnit oameni atat de siroposi, ca ma faceau sa uit de greata pe care o resimt arareori la pasta de tomate, antecedent cu un fel principal servit de bunica mea. Mult prea uleios. Prea putin elegant pentru mine. Telenovelele umane iau mult din energie. Iubirea autentica ramane. Imbarbateaza sanatos viata si succesul, emotional, fie chiar si material, din toata ambitia de a-ti duce existenta spre podiumul tau idealizat si fezabil. Eleganta e una din valorile acelea care tremura pe sub fibra oricarui om cult, care isi da seama de asta in oglinda, dar niciodata atunci cand vorbeste si-i tremura sub buza marita de jos, sau cand gesticuleaza si-i joaca printre cartilaje si venele fine. Unul din motivele pentru care exist ca om in acest context. Observ detaliile si sunt atat de suculente in prezentul lor, de urmarit, dar si redate in literatura.</span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Steps. Oamenii sunt fascinanti. Au motivele lor, dar nu in sensul de scop sau clevetiri, ci un fel de a fi, un sir de motive autentic sculptate in spiritul lor care ma face sa gust cat mai mult din ceea ce sunt. Mai mult “eu”, sa pot savura mai mult din “ei”. Si, spre tristetea mea, nu toti “ei” merita ce ofeream in mod egal oricarui acquintance, pentru ca de ceva vreme incoace, tot invat ca ceea ce am de oferit este in mare masura pentru oameni care se simt la fel de mari in propriile lor cazi umplute cu Viata, apa calda, sau asocieri ale self worth-ului propriu. In calitate de formator, dar doar in context, sau ca prieten, dar doar celor carora le sunt devotat, sau ca tanjenitor, dar doar persoanei pe care o respect si o iubesc, le-am promis si va ramane urma promisiunii mele peste arta si politica, peste darele oboselii mele de-acum, succesului de maine si tot asa, ca le sunt loiala. Si in calatoria aceasta, tot gust viata cu ce are sa-mi ofere.</span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Baby steps, finally! In fiecare zi cand stau in pantalonii mei pufosi albastrii cu norisori care zambesc cu un blush roz pal in obrajori si citesc Herman Hesse in germana, in fiecare zi, cand subliniez pasaje care ma definesc, sau care contribuie la caracterizarea de personaj specifica fiecarei actiuni a fiecarui context inlantuit in carte, mai ales in fiecare zi in care incercuiesc cuvinte pe care nu le inteleg si le invat mai apoi. In fiecare zi, cand am fantezii mai erotice ca orice verbalizare auzita de oricine in lumea asta, desi ochii mei tradeaza incredere, oboseala, blanzime sau toate amestecate, in fiecare raza de lumina la mine-n camera si in fiecare detaliu pe care-l captez cu camera mea, extensia mea noua, mediul meu nou de a ma exprima si de a capta prezentul pentru mai tarziu. Fiecare test, fiecare clavicula in clar obscur, fiecare silueta masculina in lumina verde, fiecare trasatura feminina care-mi incinge apetitul mult prea uman, ca spiritual-sexual ma incita inteligenta si capacitatea, conexiunea, the motion of an action, a blink of a wild, bright-coloured eye in a diplomatic world. Chiar si in fiecare zi cand realizez o noua legatura pentru asociatia mea, un nou e-mail, o conversatie interesanta cu un profesor, o idee emisa la filozofie, un pdf salvat gresit, un cadru prea blurat, un edit prea neiertator cu cadrul blurat, o viziune mai clara a identitatii vizuale, carnetul meu plin cu proza sau eseuri, ganduri, idei, analogii, aforisme, cateva sinonime prinse intr-un cadran, discutiile mele “did you know that...” de pe Mamaia la trei noaptea, vis-a-vis de Goblin, aciuita pe gardul universitatii cu un Schweppes in mana, ca oamenii aveau suficiente in ei sa nu se bucure de faptul ca iepurasul de Paste este defapt un personaj psihopomp, inca din vremea zeitei Ishtar si ca ouale sunt specifice unei renasteri a naturii, de-aici pornind primavara ca si anotimp si concept de timp anual.</span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Mi-as dori, intr-o zi, sa fiu curator de expozitie. Un suflu elegant si distins in lume, cu tot nonconformismul, sa am un soi de costume office, dar nu the mainstream type. O “femeie” implinita, o familie frumoasa faurita in doua sau mai bine zis, intre doua sufluri, putere materiala sa imi pot indeplini ideile pana la final si in final, o “inkliteratura”, o editura poate, o viata in arta si prin arta, prin ceva mai uman, management, dar mai aproape de educarea celor care isi doresc sa porneasca pe drumul in care ma adancesc acum, ca tanar.</span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Bateriile se incarca acum, sa pot fugi de maine pana maine seara, spre mai incolo. Sa pot sa-mi deschid gura si sa graiesc pe o voce mai patrunzatoare tot ceea ce ravnesc a spune. Abia astept vara, dintr-un motiv sau altul. O iubesc, nu, nu vara, ci mereu, si nu ma pot abtine din a zambi sau a o spune, caci m-am abtinut mult. Firea mea, fireste, firezar, fir cu fir. Baby steps in orice. Iar viata e minunata, atata timp cat esti implinit la un nivel mai deep, decat deep-ul de suprafata.</span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span></div>
Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-67468588521360289962019-04-30T00:10:00.002+03:002019-04-30T00:10:19.013+03:00Anno Tempo<br />
<br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Bati in pas, din pas cu pas pe pas de plecare. Iti iei pantalonul de pe sarma, il frigi prin zimtii microscopici de pe latura unghiei tale mari. O agati. Il agati in palton si parca tot ce e in ton cu monotonul tau in ton cu bretonul care nu-ti vine bine pe frunte. </span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Iti iei servieta, Pieta din piata-n plata, ca aerianul tau plan e prea plat sa mearga. Se plimba. Iti flutura colturile paltonului, bretonul e in ton cu un gentilom. Iti duci mana la gura: stranut scurt. Degete lungi. Le lungesti pe seara cu soarele de dimineata. Lampa, bloc comunist peste planseta, te doare la servieta, ca ti-ai uitat inspiratia, primita cu portia si centimetrul din creion cu ratia.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Balta din fata blocului se intinde, sclav unei dungi trasate de uscaciune. Deasupra, un alt plan care tine loc de refugiu pentru uzii vizitati de viata. In viata, te misti mai mult afara, decat faci tururi anxioase in apartament. Vezi un film, cu ploaia batandu-ti in geam. O desenezi, il desenezi, de se suprapun intr-un sapun, un pahar de lapte, un jeton de Rummy sau o versi, cafeaua, peste demersul tau exact, trasat ca sageata spre usa pe care abia ai intrat. Toamna te-a tumefiat, umbrela sprijinita de comoda din hol. "N-o cunoaste". O planta langa birou, iti sopteste frunze dulci, ca cele verzi deja te vezi ca le fumezi. Le lungesti, privirile pe pereti, si te gandesti ca e de bine sa visezi, treaza fiind. O coapsa dusa la dos, zahar tos, ai intors un gand peste altul intr-o ora si cincizeci si patru de minute, de ti-a iesit porumbel voiajor, cocor alb pe covor. Il impingi cu piciorul. "Mi-e dor".</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Un ghimpe aruncat, cactusul tau, peste tableta, laptopul fumega ca o pipeta din care tot bei, ca pui de pui cu gand de exactitate, ochi obositi, pierduti in padure, privire de nufere, aruncate intr-un lac lacrimogen, ca gen de gel emotional ti-l pierzi in reflexia din ecran. "Oi fi...". Dar daca nu ai fi, nu s-ar mai povesti. Povesti, carti de joc, o noapte, o zi, pantof pe dos, sosete in pereche, bumbac pe bumbac, sex in arcul din urechea ta, mergi agale. O carare, aruncata intr-o carare dintre munti. Un oras, o casca, tu casti, o mana la gura, buze pline, se ating de interiorul palmei tale. Ti-o retragi si-o bagi in buzunarul paltonului. Decizi tonul din casca si te casca un gand, iti sopteste, iti joaca orgasmul la ureche, il surzesti si, iata, casca.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> "Voiam sa te vad cascand in casa, fara mana la gura".</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> A surzit in ploaie un sentiment. L-a lasat pe umbrela, cum se scurge, in genunchi, lichid pe lichid, devenit solid. Betonul are rol de personaj psihopomp in nuvela scrisa de ea. Te-ai dus pe celalat taram, si ea e mai mult de una. E culoarea incerta din ochiul tau si e oul deocheat din omleta pe care ea n-a stiut niciodata c-ai mancat-o. Lasi farfuria curata in chiuveta si o speli mai tarziu, darz, cu iluzia ca trebuie sa fie curata. Terminat de uscat, umbrela s-a odihnit in colt, paltonul, de la colt la colt, iti scana pulpele golase, plimbandu-se ferm prin apartament. Ignorai exteriorul prin ignorarea elementelor care se pot clasifica ca fiind de interior, dar nu sunt: Vansii, cizmele, bocancii, paltonul, pantalonul, umbrela. Toate armurile de cavaler, valet de apartament.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Care din ele e valet de apartament? Poate sprancenele umede cand te speli pe fata, fata care e prinsa de mandibula, cand se misca la centimetrii de alta surata de-a sa. Mai dai cu apa. Acela este un sarut, dar cum cu gand se poate spala cu apa de la chiuveta o eprubeta esuata de gest din partea unei alte fete? Le tot spargi. In dragii covrigi din ADN-ul salivei tale se prind bucati de apa, aceiasi apa care te-a mangaiat pe fata. Niciodata n-a stiut cum o faci, asa ca o lasi sa curga in timp ce-n ciuda te uiti prelung, la un ochi, la celalalt, caci asta ar face, daca ar stii ca asta faci. Tabieturi simple de dimineata si seara si...</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Oglinda e plina de simboluri, de la un pomete la barbie, de la un breton la o fericire. Ai face-o, ultimul cuvant din fraza de dincolo, pe ea, care n-a stiut vreodata cum e oglinda cu tine-n ea. Apa, afara, in timpul acesta, se imbina in pamant cu gand sa creasca ce-ti creste tie de mica, din ADN, in ochi: un verde smarald, unul pretentios si stramt, sfios, in pliurile de sus si de jos. Unul studios si perspicace, unul care te priveste inapoi, care priveste ace pe plante desertoase, batute de soare, doar ca soarele nu rasare decat noaptea. Caldura se instaureaza in clipele de pace cu propria ta cutie a Pandorei. Ai fi trebuit sa stii ca o cutie ca aceasta contine bijuterii. Iar tu? De nepretuit, in cutia diminetii si serii, oglinda din baie care te limiteaza spatial, dar care te ilusteaza vizual.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Nu te porti, mare intinsa, decat pe piepturi meritoase, ca bijuterie umana si din material de dama. Mai dai un rand de apa, daca ar stii. De pe fata se scurg in bluza picuri de apa, plicuri de ganduri cad pe jos. Te misti in camera ta, te misti libertin, pe pasi sau genunchi, maini, o descoperire, o contemplare aruncata ca o minge de cauciuc, care se izbeste dintr-un perete intr-altul. Munca meritoasa a gandului se materializeaza prin stimulii perspectivei unei idei. O usurare. Vacanta lunga in fiecare seara. Ca bucata aceea din copilarie a vacantei de vara, cand abia asteptai sa inceapa scoala, sa ai activitate. Paradoxal, ca vacantele sunt cu munca nascuta din palma in care cascai. In casa, poate casti fara mana la gura.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Mai tarziu, drag tablou pe picioare...</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> O lungesti pe alta. O intinzi, o sifonezi, o iubesti cu degetele. O plamadesti, cu unghiile tale scurte, bretonul crescut, umerii dezgoliti. Ii soptesti s-o dezmierzi de pe sarma. E camasa ta galbuie, in lumina vagaboanda de vara. Poate e galbuie, sau alba, poate are modele, buline, puncte, intepaturi milimetrice de print. "Minti". De mintit, nu te-a mintit vreodata. Trebuia sa se intoarca, pe-o fata si pe alta, blestemata aceea. O lumina friguroasa, iti topeste floarea din vaza, doar ca vaza-i goala, e concept pus la copt ca tort. Trandafiru-i mort. E crescut in parc, din impreunarea toamnei, apa cu pamantul nascand natura din privirea ta, aruncata pe pamant. Cactusul isi mai lasa un colt, tu, cu un colt de deget in coltul gurii. Ranjesti, ca ai trasat cu extremitatea ta detasata de corp un corp comun cu gandul scrumand un conglomerat deloc betonat. E sustenabila, sesiunea, aruncata pe dos, pe jos, pe covor sau pe beton, in fata blocului, pe drum, lasi scrum, o tigara, doua, mai rare, mai dese, cafelele, naturile din ochi se albesc. Machete si fragmente din defecte adunate-ntr-o perfectie, de se-nverzesc si acelea. Minunata e arta omului.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Iar iarna?</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<div style="text-align: center;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> O suta douazeci de batai pe minut. Treizeci de flotari pe tura. O ora si cincizeci de minute. O data precisa. O zi indecisa. O viata in orar. O ecuatie in abecedar. O fata la coada la aprozar. Un baiat coafat. Un caine alergand agale cu o boare la mare. O pijama purtata prea lejer. O bere la doza de la non-stop. Un fragment de beton care e pasata de la pieton la pieton. O masina rosie in bataia soarelui de iulie. Un pulover alb cu gaurele. O piele faurita pe umeri de om. O poezie scrisa. O poezie zisa. Memphis. O poezie plansa. Un Eden contemporan. O alergare constanta. O pauza constanta. O constanta. O. Substantive. O. Pronume. Un. Om. O nuanta de verde, improscata-n mai multe ganduri. Un caprui amestecat la poale de munte. Un verde amestecat la malul marii. Un film urmat de o gustare. O supa la plic in camin. Un festin. O poezie ranjita. O pereche de blugi negrii. O muzica constransa de club, de casca, de mana omului. O orchestra emotionala. Un secret mult prea discret. O prezenta iminenta. O antiteza dintre agitatie si static. O mama care isi imbratiseaza copilul pentru prima oara. Un ghimpe in stomac in fata unui public. O mimare a increderii in sine, ca lider in fata unor oameni care n-au incredere in ei insisi. Un pahar cu Schweppes si gin pe balcon. O alergare la doisprezece noaptea, cu casti in urechi, pe linia punctata de pe mijlocul bulevardului. O poezie.</span></div>
<div style="text-align: center;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span></div>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Un conglomerat uman. Se aburesc geamurile si notezi, cu "x" si "0", degetul mic, poate ca ar stii, dar asa notezi miscarile din nuvela sa. O poveste nemuritoare in cartea unui magician conversational. Tu, un vis eteric, etern in ireal, scurt in real, fata de timpul care a legat toata natura din interiorul tau, exteriorizandu-te prin irisi, voce, prin extremitati, mers, creatie, deductie, existenta. Mare intinsa, nu-ti da regret de inotator, mergator pe lichid in toamna, legator de infinitate, prin toate inclinatiile, cutele si altitudinile tale, atitudinile tale nu le cunoaste. Iarna iti iei bocancii, fularul cel lung, zambetul strengaresc, sprancenele mai apropiate de natura din sinea ta. Tine-o la cald, nu o lasa sa se usuce vreodata. Tu esti mare, si esti demna de mai multa onoare, viata care a dat viata prin simpla sa existenta. Om care a oferit dragoste, care e demn de ea in fiecare clipa a existentei acestui prezent, al acestei realitati, ale tuturor realitatilor. In viata asta, iarna a adus primavara, nu la bloc, nici la scara. Ci in secara, in vietati, in mare, pe stresini, peste vai, sub pamant, in piele, pe sub piele, oceanul planetar se perinda pe sub degetele mele, multumita tie.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Iar drept de masurare nu-i ingadui nimanui, niciodata,</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Natura imbuteliata in chip de om.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-35959914041754236402019-04-26T12:17:00.000+03:002019-04-26T12:17:32.063+03:00De veghe #2<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-size: 14px; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><a href="https://www.youtube.com/watch?v=LmMoxVNOX7E" target="_blank">Red Hot ChilI Peppers - Venice Queen</a></span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-size: 14px; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;">O bere si-un Dunhill, destul de downhill de dimineata. Un hanorac galben, parul purtat in coc, mai ca ma-ntorc si ma dezbrac de toata lenea. O planta pusa intr-o sticla de vin cu gura cascata ca de borcan, prinde radacini, cum prinde scriitorul cand asculta Red Hot Chili Peppers. Un cub rubic format in minte din toate placile inflorite, floarea-soarelui pe peretii din bucatarie. Mi-e foarte dor de tine.</span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-size: 14px; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;">Dau frenetic din picior. Aprind un alt Dunhill, duduit printre masele, ma incrunt si scriu, cum n-as mai fi scris niciodata. O sticla de suc, un abur de hazard, am expirat. Un castron alb de yena pus la scurs, un deodorant fucsia pus alene de mine acolo, pe bufet, sa imi tina de urat propriul meu miros. Il ticsesc cu efemer, plamani innecaciosi.</span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-size: 14px; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;">Ma-ntreb, cum au unii atata aer color, si cum il scot ei din plamani, ca ai mei, care baga tutun? Cum ii dau radacini unui puiet de planta intr-o sticla de vin? Suntem la fel de paradoxali ca natura care ne inconjoara si pe care o ranim, ca de-aia o iubim atat de tare.</span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-size: 14px; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;">Vorbele nu au culoare. Unele au un iz usor metalic, altele suna ca si cauciucul frecat de plastic. Acum? Doar o usoara octava cantata la tastatura si o voce care m-a crescut in muzicalitatea ei. Anthony Kiedis. Un rock care n-a pierit din pieptul meu mult prea mult expus in intimitatea mea, ca barbatia tine de femei in egala masura cum tine un pictor pensula in mana cand reda forme pe lucrare.</span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-size: 14px; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;">Mi-e usor frig. Ma-ntreb, cand va rasari soarele si pe partea mea de casa? Pe partea mea de suflu? Pe pariu ca si eu expir culori, doar ca nu le vezi. Mi-am indoit piiorul stang pe taburetul de langa mine, iar capatul sau il scrumez in piciorul drept, drept scrumiera care a ajuns sa se miste frenetic. Gard electric. </span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-size: 14px; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;">Trimitem impulsuri energetice de la un colt la altul. Suntem pisici care ne reglam emotiile in propria noastra casa mobila, perceptibilii fata de stimulii din exterior.</span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-size: 14px; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;">M-am ridicat, am parcurs holul mare si cel lunguiet, cel “mic”, care duce spre camera mea, si ma uit alene in oglinda: un chip luminat, un par prins prea ciufulit, un zambet incer si-o plecare brusca, spre o luciditate specifica. Un rock care ma chema inapoi spre o imbiere prozodica creata de aceleasi maini, cu care as mangaia un alt chip fin. Un portret, un personaj nou. O miscare fluida intr-un conglomerat de cadre care cer montaj. Sunt un zeu, in staticitatea mea. Sunt un artist, in nebunia mea. Sunt un om, in ambivalenta mea. Paradoxal, sunt o femeie, in ciuda mea. Si-m place.</span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-size: 14px; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;">O alta piesa. Imi e mai putin frig. Un gand spre o alta fumeganda, si-o s-o aprind. Un performance cu propriul prezent, folosindu-ma de propriul corp.</span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-size: 14px; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;">Aprinsa. O alta betie, de data aceasta la propriu, intr-o alta dimineata care avea nevoie de mine perturbata. Sunt o necesitate turbata a prezentului in vietile oamenilor care ma suna, dar nu aud telefonul sau il tin inchis. Sunt o prezenta iminenta in acei putini ochi carora le pasa de mine si ce nu trebuie sa beau, pentru ca oricum am un corp subred. Nu bagam Coca-Cola din motive strict specifice.</span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-size: 14px; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;">Picioarele stau din nou calare, ca intr-un sex grabit, unul da rapid, altul sta nemiscat. Niciunul satisfacut de ce stimuli trimit mai departe, catre maini. Un ou langa o lamaie. Un Prigat strigat in cana, eu nu-l chem. O doza langa bricheta alba, cinci filtre in scrumiera, patru ale mele. Multumesc, mama, ca si-n haosul meu, te gasesc alaturi. Eu grosolan, tu puritan. </span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-size: 14px; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;">Diseara imi vad sfertul de ADN dintr-un pusti cu alura de barbat.</span></div>
<div style="-webkit-font-smoothing: antialiased; -webkit-tap-highlight-color: transparent; border: 0px; box-sizing: border-box; font-size: 14px; font-stretch: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; line-height: inherit; margin-bottom: 15px; margin-top: 15px; outline: none 0px; padding: 0px; vertical-align: baseline;">
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;">Nu inteleg care din genurile noastre e mai adevarat.</span></div>
Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-60670549576964890592019-04-21T02:00:00.003+03:002019-04-21T02:00:50.438+03:00Somn de unul singur<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> </span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> <a href="https://www.youtube.com/watch?v=9qaE7oCn5iE" target="_blank">Ria Mae - Ooh Love (Stripped Down)</a></span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Somnul de unul singur exista, mai presus de natura umana de a stabiliza relatii apropiate si intime, precum respiratia in acelasi corp comun betonat. Exista si respiratia in propria ta palma, cand tot ceea ce exista in camera este un abstract atat de simplu, ca ar fi jignitor sa-l numim astfel. Ce rost are sa fii nemuritor intr-un corp plamaditor de moarte, uitare, nepasare?</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Cand un material textil umplut dintr-altul, care iti tine loc de carne calda, de sentiment, de conversatie, cum te tii de viata in fiecare seara, intrebandu-ti eul daca nu cumva incepe sa innebuneasca. Nu suntem ceea ce parem, nu suntem imbatabili. Suntem asa fierbinti, carbonizam patul in care adormim cu tine si ne trezim cu voi carbonizati in noi. Ducem o existenta de la o zi la alta, tarata pe talpi, nici macar pe speranta. Nici macar de un dram de bun. Cateodata tot ce-i mai bun, dar scrumul de aseara imi innegreste pleoapele, imi increteste inima si-mi usuca plamanii de tutun.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Somnul de unul singur n-a mai fost niciodata atat de dur. E atat de imatur. Toata incercarea aceasta de a te intoarce spre tine si de a esua, de a dori sa impartasesti tot ceea ce simti cu cineva si sa simti ca esti complet singur intr-un ocean aniversar: ziua de maine, astazi, acum, mereu. N-o sa mai fii tu vreodata in fata cuiva. Cum e sa te simti vulnerabil in fata unui monitor? In fata unui muritor, cand te vezi doar pe tine in oglinda aceea spoita cu stropi de apa, murdari? Cum ai putea fi mai aproape de ceea ce esti, de ce-i mai bun din tine, cand cel mai bun om pentru tine se apropie, cat sa te carbonizeze gandul si lipsa la langa tine, seara, dimineata, acum? </span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Cat de jenant este in societatea asta, sa nu iti poti spala oboseala cu o cafea? Cum sa mai fii real, cand tot ce e real in tine este depus pe o piatra pe care isi slefuieste cineva inima, intocmai ca o sageata, sa zboare spre un altcineva? Nu ti se face amar de tot ceea ce ai aratat, de tot ceea ce ai simtit pana in maduva cea mai intunecata, cea mai ticsita de tutun? Nu tu imi deschideai ochii, sufletul, plamanii la aer si parul la o mangaiere?</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Si da, era vorba de tine intre mine si viata, intre trecut si prezent, pentru ca esti un epitom si te sperie, dar ma sperie si mai rau sa nu te am, sa nu simt asta, sa simt cum aluneci printre degetele mele, ca atunci cand ai alunecat intr-ale mele cand priveam amrea, noaptea, si te-ai retras, ca noaptea aceea, ca dimineata care vine, ca relevanta mea care se duce usor pe dimineata. Pe o alta oboseala. Iar acum, imi doresc doar sa fiu ieri. Sa nu se faca dimineata niciodata. Sa nu simt scrum pe fata, sa nu simt ca sunt o piaza rea, o "what if?", pentru ca niciodata nu m-ai vazut ca pe ceva mai mult, decat ca pe un masturbator de constiinta, de deep. Iar acum scriu astea asa, desi stiu ca nu e atat de simplu. Pentru ca, fraiero, te inteleg.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Doar am vrut sa te simt pe mine, ca pe tricoul meu favorit. Sa te privesc, cu ochelari sau fara. Sa te mangai pe crestet. Sa iti citesc. Sa te ascult. Sa bem. Sa descoperim. </span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> Dar nu vrei nimic din toate astea, iar eu va trebui sa ma obisnuiesc cu tot scrumul. Cu toata smoala pe care mi-o intind peste coaste, sa pot sa-mi invelesc inima, plamanii, stomacul, coloana, desi pe toate le-am lasat descoperite in fata ta. Te-am lasat sa-mi faci lobotomie pe viu si nu regret nimic. Doar te voiam mai aproape de mine. De om, nu ideea de intelectual din mine. Iar eu nu pot functiona ca simple legaturi neuronale.</span><br />
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"> L-am dat pe Aurel, testoasa mea de plus, sa doarma cu un participant de clasele primare. Cred ca asta inseamna, cu adevarat, primul somn de unul singur. Iar tu, vesnicul meu sculat de dimineata cu aroma de noapte pe fata, pana la seara, care ma arde din ce in ce mai tare la cosmarurile pe care le vad pe viu.</span>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4617545234170729186.post-53564850294857352402019-04-15T02:04:00.002+03:002019-04-15T02:20:13.031+03:00De la Ego<a href="https://www.youtube.com/watch?v=Bmle3H-Oi8k" target="_blank"> <span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;">Via Daca - Paparuda</span></a><br />
<br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Yo, there, fraiera vietii. Ce faci? Ca eu nu prea bine.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> O sa tii minte zilele astea reci cand va veni vara si iar o sa-ti porti hainele alea largi si probabil blugii rupti. Nu te-ai dezvatat, suflet tripat si sarat ce esti. De ce te arunci in acreala vietii? Erau bune ovalele acelea din sertarul de la pat. Te mai ajutau ele asa, cu o gura de apa, sa iti balansezi demonii cu ingerii din Edenul din sinea ta.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Stai cu oameni toxici, care au nevoie de dezintoxicare spirituala. Nu ai nevoie de ei. Atentie, fraiera: nu ai nevoie de asa ceva acum. Iesi din groapa asta, fugi aiurea pe strazi, fii te rog ceea ce esti. Coase "Jurnalul de Zi" si zi-i tot ce ai pe suflet. Zi-i la omul din oglinda ce ti-ai scris azi dimineata la patru si patru minute in cap. Nu doar ca "Memento" a ajutat, dar si de faptul ca ti-ai amintit cum era conflictualizarea ta dintre genurile propriului corp si ati facut corp comun la genul vaniliei. Nu stiai ce esti, mai stii?</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Aici stau si-ti scriu, sa vezi peste luni, peste ceva vreme, ca ai citit cele mai proaste carti care ti-au mancat timpul, ca te-ai implicat in atatea proiecte, nestiind care notita s-o mai rupi de pe perete de dimineata. Stii, ti-ai dezlegat timpul si atentia de o relatie pe care nu ti-ai dorit-o vreodata si ne-ai mancat la amandoi timpul. Ne-ai mancat randuri intregi in care puteam face cu-adevarat amor verbal si stilistic, puteam lucra, puteam respira. Puteai iubi atat de pur, ca un adolescent care la fel de salbatic ramane. Te-ai maturizat, sa poti vedea viata realist si sunt mandru, dar pe mine, ca Ego, cand ma vei stapani? Ca si constiinta? Nu stii oare ca doare cum te tot tarasti zilnic sa faci si sa dregi, dar sa nu asculti de rationamentul dorintelor firii, ale tale, ca individ cu energie, viata si speranta in tine?</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Unde ti s-au naruit toate astea? </span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> O sa iti dau o bataie pe umar, defapt, nu.. Nu as vrea sa iti mai aduci aminte vreodata de perioada asta. As vrea sa te eliberezi de ea. Imi doresc sa scapi de bratarile alea de la petrecerile la care te scalzi cu alcool murdar, la care privesti oameni pierduti. Nu esti tu.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Tu esti nor si ploaie, metafora si proza. Esti un preludiu timid, un orgasm intelectual, un raset asurzitor intre plopi. Esti un tremur pe buza potrivita. Esti pretioasa si stiu ca vrei sa fii la fel ca atunci, cand te plimbai cu ochii inchisi spre casa, pe strazi goale, ploaia alunecandu-ti printre sani, imaginandu-ti cum o alini pe frunte, cum ii citesti ceea ce i-ai tot scris, dar nici macar nu ai tupeul sa clarifici toate acestea. Unde este liderul, persoana de incredere, increzatoarea innascuta? Cum te-a putut innaspri vantul asta sec al unui oras care pentru tine este epitomul, casa ta? Dar bine ca de visat, inca o faci, dar lasi o dara gri, negativa in urma ta.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Cum a putut ajunge Clujul sa ti se para banal? Cum poti spune ca oamenii sunt rai? Cum?</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Cum ai baut acea prima bere si ai continuat, pana a doua zi, sa te trezesti, plangand in fata scarii ca nu ai curajul sa urci, cu sangerarea unei pangariri nedorite? Cum anume? Cum poti spune ca acel om e un model de urmat, cum poate sa continue sa te priveasca in ochi, sa creada ca-ti este prieten? Cum poate sa te prinda de picior pe holuri vina, sa iti fie frica sa intarzii doua minute? Cum anume doare cand te-apuci sa alergi, dupa doua minute?</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Ai redus carnea din dieta, bei ceaiuri si te-ai apucat de-o carte buna. E un inceput. Ti-ai asumat ca nu vei fi vreodata poet, pentru ca poezia nu poate bate proza, detaliile care te pasioneaza, dar pe care Maria Ta nu le mai vede, ca nu-si poarta ochelarii. Stiu, stiu. Ai nevoie de individualitatea asta. Ai nevoie sa te razi in cap, sa-ti cosi agenda si sa pui tasca aceea la catarama de la pantalon, s-o poti cara oriunde dupa tine. Sa iti asumi valoarea si sa nu mai lasi pe nimeni sa faca ce vrea, sa asume ceea ce esti in locul tau.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Poezia ti-a adus-o ea in cale si ai desacralizat-o pentru scena. Pentru ce toxicitatea ti-a zis, ca nu-i bun, ca e prea siropos. Repetitiile nu sunt inca pentru tine. Si cand iti pui tot deep-ul intre strofe si versuri si nu le prinde nimeni? Cand sala e neatinsa de sentiment, ca ceea ce simti tu intelege maxim un om, pentru care scriai, care, sperai ca va veni. Si cand a venit, te-ai incurcat ca o fraiera dragalasa, pentru ca despre asta iti tot vorbeam, dar nu ma ascultai. Da, eu fiind Ego-ul tau te-am impins in spate de multe ori, sau ti-am dat aerul acela pe care ti-l asuma si zodia pe care o ai. Nu stiu cat am ajutat. De obicei te ajutam cu increderea in tine, pana a venit squad-ul de pacifisti sa cauti adanc in tine, sa iti pui intrebari si sa te distantezi de ceea ce esti tu, in "necunostinta" de cauza, erai inofensiva. It helped with your art and how you felt it.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Acum iti doresti mai mult rock si mai multa liniste in jurul tau. Poate alti tenesi cu care sa bati campii, sa pui intrebari paradoxale unor oameni suficienti de capabili, incat sa nu le considere ciudate, ci interesante. Sa nu mai zica "asa mai face ea". Sa fim seriosi! Tu cine esti?</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Asa. Cernelista, Ink, fara niciun cringe, tu esti omul acela fara nume care scrie pe net, care e al naibii de sexual sub toata acea piele fina de pe fata, sub toate acele priviri ludice pe care le arunci pe strazi, sa le iei mai tarziu sau in momentul acela. Tu nu trebuie sa pari high class, ca esti deja prin unicitatea ta. Doar atrage ceea ce esti, nu ceea ce incerci sa fii. Fii iara vulnerabila si intelege ca visele se implinesc, cand lucrezi ceva mai mult pentru ele. Cand depui efort, cand arati perspicacitate si inteligenta, caci stim cu totii ca le ai pe-acolo. Ah, nu zic ca nu dai dovada acum de ele, zic doar ca incerci prea tare sa fii organizata si ne omori cheful amandurora, sincer. Ne moare tot entuziasmul.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Spontaneous! Ce tepe ti-ai luat in astia doi ani, fata draga. Si stiu ca ai invatat ceva din ele. Doar fa-le sa nu mai continue, ca ne crapa venele de pe tampla si ne enervam. By the way, sa rezolvi si problema aia a ta cu gestionarea emotiilor, ca daca ti se sparge un pahar, nu-i motiv sa te enervezi.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Stii, pleci in tabara cu viata ta, voluntariatul acela real pe care nu l-ai gasit prin Cluj inca. Ma gandeam ca o sa-ti priasca asta pe bune. Vreau sa iti rupi picioarele pe dealuri, poate iti rupi si-o mana, doar sa fii retardata aia de care mi-e atat de dor. Omoara chestia asta de wannabe adult, ca nu ne face bine. Pe bune. Adica, nu fac misto. Stiu ca te-au inmuiat oamenii asa putin, dar Constanta marea, nisipul cu scrisori, toata inspiratia ta, individualitatea "sudista", Constanta care te-a format asa cum ai venit tu in Ardeal acum trei ani nu e moarta si ti-o activezi cand mergi acasa.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Fa si tu un lucru retardat pentru mine maine, te rog eu. Vezi sa nu uiti sa-ti faci dusul ala. A meritat pastila de somn, trebuia sa scrii o chestie mai putin deep, dar mai reala pentru starea ta. Si pe blog, ca stiu ca-ti place sa ai multe postari de calitate. Daca tu nu, atunci cine?</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"> Somn usor si fii tu schimbarea ce vrei s-o vezi in lume. Fii ludica si iubeste, fraiero. Te iubesc si voi fi mereu aici pentru tine.</span><br />
<span style="font-family: "arial" , "helvetica" , sans-serif;"><br /></span>Inkhttp://www.blogger.com/profile/12582199526608446334noreply@blogger.com0