Obisnuiam sa le numesc "chestii". Lucrurile care le credeam a fi adevarate, pure si omenesti. Lucruri care s-au tradat in timp. Lucruri pe care le-am identificat simplu: chestii.
Acele lucruri trec si vin de la an la an. Lucruri care le trecem cu vederea, pe care le observam de-amanuntit si care le dedicam o parte din existenta noastra. Le dam practic timp acestor asa-zise chestii. Timp care ni se duce noua, se scurge si se unge balamaua neputiintei la sfarsitul mirajului frumos al chestiilor insuflate de diversi factori.
Timpul ne da chestii. Chestiile ne dau timpul inapoi? Nu. Dar ne place sa-l risipim in nestiinta chestiilor trecatoare.
Va veni un moment in viata fiecarui om cand isi va da seama ca traditionalul tic verbal, "chestii", este tradus ca lucrurile facute semestrul trecut, luna trecuta, ieri sau azi de dimineata. Toate actiunile noastre si a altora ne influenteaza si se transform in "chestii". Ii dau animare cuvantului. Ca atunci cand faci din jpg. fisier gif.
Mi-am dat seama tarziu ca acel cuvant banal, "chestii", este defapt totul. Si totul care face defapt nimic la urma urmei. Am trait lucruri atunci, pe moment. M-am bucurat de ele. Le-am dat multe. Am facut compromisuri. Dar e prea mult. Nu mai traiesc atunci, in mijlocul acelor lucruri. Trebuie sa le dau afara din mintea si sufletul meu.
Ceea ce imi da de gandit. Oamenii si chestiile lor. Oamenii, insasi chestiile acelea. O parte din chestii, cu tot cu vorbele si actiunile lor spuse la acel moment. Lucruri ce mi-au facut viata si care, poate, m-au influentat. Lucruri care m-au format. Si rezultatul lor finit: materie fizica, carne si substante pe baza calcificata, animate de un ceva care se hraneste cu chestii. Si timpul care le ofera tot comfortul necesar chestiilor si bucuriilor de moment.
Trebuie sa ne dam seama ca-s chestii de moment pe care probabil nu le vei mai trai niciodata. Trebuie sa stim ca acele chestii nu sunt viata noastra. Ca viata noastra nu se desfasoara in trecutul chestiilor alora. Ca nu tre' sa le dam satisfactii si sa fim sclavii propriului trecut. Trebuie sa trecem peste. Iar chestiile sa fie lipite, undeva, ca niste stickere in mintea noastra. Sa priveasca neputincioase cum se joaca imaginatia in mintile noastre.
Mi-am dat seama ca am nevoie si de mine. Ca trebuie sa-mi ofer timp. Sunt ca o persoana straina fata de mine insami. Nu ma cunosc complet. Iar timpul in care ma pot cunoaste cu adevarat este risipit pe chestii.
Omul e un intreg complex de circuite si.. la dracu'! Asta aud mereu. M-am saturat sa vad cum se dau unii si altii destepti pe tema omului, cand defapt nu stiu nimic despre mintea sa! A uitat sa se mai puna interes si in neurostiinta, filosofie si psihologie. Mai intai ar trebui sa se regaseasca pe ei.. Sunt siguri pierduti.
Stay tunned.
If we decide to forget about us,
We'll turn up to be mental
And forget about the world.
Dacă este să o luăm așa, mai toți suntem pierduți, nimeni nu știe nimic despre condiția omului și nimeni nu se poate salva singur dacă nu se acceptă pe sine.
RăspundețiȘtergereOricum, în principiu, omul are prostul obicei să complice lucrurile mai mult decât este necesar. Dar, sinceră să fiu, mie mi se pare un lucru extraordinar, pentru că, complicarea unei „chestii”, duce la o operă de artă.
Într-adevăr, complicarea unei "chestii" duce la o operă de artă, dar cu riscurile omului care le complică. Toţi marii artişti ai omenirii au dat ceva la schimb pentru artă: pe ei însuşi. S-au pierdut pe ei şi au pierdut, treptat, noţiunea de viaţă. Viaţa devenea din ce în ce mai perfectă, iar ei, considerându-se imperfecţi prin esenţă, şi-au curmat existenţa. Şi astfel, chestiile distrug omul. Şi, cum ai zis şi tu, creează artă deplină, neînţeleasă, grandioasă.
ȘtergereCâteodată mi-e frică. Complic chestiile şi fac artă din chinul chestiilor efemere. Iar eu, ca om, mă aleg c-o mână de suferinţă şi c-o linguriţă de mulţumire. Schimb echivalent, niciodată drept. Aşa cred eu.
Da, într-adevăr, ai dreptate. Dar nu-i așa că ești mândră de opera ta după ce o termini? Nu-i așa că aceste chestii, pe care obișnuim să le complicăm, fac viața în sine mult mai frumoasă, mult mai trăibilă?
ȘtergereÎntr-adevăr. Doar că acea complicare trebuie să fie controlată oarecum.
Ștergere