Ianuarie.

   Damien Rice - Rootless Tree

   Era zăpadă măturată de vânt şi bătută de luminile murdare ale felinarelor. Era noapte şi era frig. Vreme plăcută pentru o persoană ca ea. Ea care se plimba în culmea gândurilor şi a sentimentelor. În frământări de cuget şi de mâini gingaşe pecetluite de mănuşi cu-n deget.
   Cu plete brunete fluturând în puterea şuieritului acelui vânt. Fără căciulă şi cu obrajii rumeni, ca şi buzele-i degerate. Cu ochii căprui îndreptaţi spre infinitul de doar câţiva metri. Cu zâmbetul 'cela plăpând când vedea garajul pe care se scurgea odată. Vara. De fiecare dată când îi auzea bătăile încălţării pe terenul de baschet. Când nu se simţea o delicventă şi când avea doar prenume, nu şi porecle.
   Înainta prin valurile de zăpadă depuse şi-n timp ce sufla parfum de inocenţă din nări şi din iazul nesecat ce oferea şi primea iubire. Pe aceleaşi străzi pavate cu amintiri şi uitate în finitul de nea albă, conţinând altele noi. Altele mici ce cad din ceruri depuse unele peste altele. Reci şi calde, căci de aceea se topesc. Şi de aceea uităm.

   Ne amintim doar lucruri recente, netopite. Încă reci şi încă surâzătoare. Doar că ea n-a uitat..

   A continuat plimbarea ei nocturnă şi a îndurat mişcări lente doar pentru a-şi aminti. Pentru a-şi da jos ochelarii de plastic şi de a-şi folosi doar irisul color şi mult prea sticlos în fluxul de apă. De lacrimi prelinse pe obraji. Deprinse din canale funcţionale de sentimente destupate.
   Şi ajunge la şuieratul codrilor imaginari printre care trece şi pe care îi putea număra pe degete. Pe strada virgină, plată, curată. Nedesfiinţată de urme de picior omenesc. Şi nici de animal metalic cu patru roţi. Linişte.
   Doar atât. Atât şi totul a ceea ce a sperat de luni. La o ţigară aprinsă, astupând iazul nesecat de iubire cu zmoală amăruie de tabac. Înfundând parfumul de inocenţă generate de corpu-i feminin, dar nu şi canalul propriu de aghiasmă blestemată. 
   Prinsese sentimentele imediat după colţul străzii ca-ntr-o presă. Ceva ce e presat până numai există. Până dispare din Universul nostru. Undeva.. în noapte.

   Iar locul înspre care se îndrepta n-avea nevoie de cheie.
   Căci Iadul n-are butuc. Nici cale de întoarcere.

Întoarcere

   Yael Naim - New Soul

   Fie pauză, fie repaus. O iau cum vreţi voi.

   Am fost lipsită de i-net pentru o vreme, dar am revenit. Şi sper că în forţă, având în vedere că mai e puţin până la sărbători şi am lipsit cam mult de la uşoarele mele escapade-n scris. Tot ce am scris e scris în rânduri gri pe fond alb cu liniuţe, totul îmbrăţişat de o copertă.

   Simt că vin sărbătorile. Şi simt cum simţeam de mic copil: prin reclame de Crăciun şi oferte "cu căciuliţe" în vitrine. Mirosul de ger pe care-l simt în fiecare seară şi-n fiecare marţi dimineaţă. Haine ceva mai groase şi căciuliţe amuzante cu panda, iepuraşi sau doar cu simplii  ciucurei atârnaţi. Agitaţia aceea superbă de dinainte ce nu se poate exprima în simple cuvinte. Se simt prin cuvinte necunoscute.

   Tot ce contează acum este fericirea. Oferă cât mai multă şi nu te gândi la ce vei primi în schimb. Îmbrăţişează şi oferă căldură în zile friguroase. Ghemuieşte-te în acel colţ, căci e frig şi vrei să stai afară cât mai mult. 

   Stay tunned. (:

Dumi' si fara inspiratie

   Of Monsters and Men - Little Talks

   O duminica banala si usoara. Frig de frig. Si mor de frig. Asta ori nimic.

   Asta-vara imi doream sa vina toamna, sa ploua din nou. Dar.. tot ce face e sa-si bata joc. De-o violenta apropiata de golaciune. Vant si umiditate crescuta. La ultima verificare, de 73%. Ciuperci crescute si calcate-n picioare prin fata de bloc. Si bloc inalt de opt etaje. Si tristete citita pe fetele batranilor care-i vad pe strada si-n bus. 

   Pe drumul uzual pe care-l urmez, trec de fiecare data pe-acolo. "Pe unde?" Pe acolo. Pe langa strazi pavate cu amintiri. Dulci amintiri de jale acum. Persoane noi ce-mi calca strada. Si zic "a mea" ca si cum eu as fi scos toata piatra cubica si as fi inlocuit-o cu betonul dur de-acum. Iar persoanele vechi.. Ei bine, nu le mai vezi. Merg pe drumuri noi. Pavate cu alte amintiri si alte gusturi ale lor: amintiri dulci, amare, sarate, piperate, acre si lista poate continua.

   Blow a monster's tricky game.
   Ca a mai trecut un weekend crud si rece.
   Cu dureri de cap de la usoarele "moravuri" galbene.
   Si.. E simplu. Si rece. Cu adevarat urat si rece.

   Stay tunned. (:

Fericire fără sens

Stau şi oftez cum văd zilele de vară scurgându-se, una câte una. Oftez cum văd că ziua se scurtează şi întunericul vine devreme. Urăsc frigul ce-mi învăluie ţinuturile magice pe care le văd noaptea târziu, de pe 'terasa' de la stimatul etaj patru. Ce-i drept, îmi lipseau sclipirile felinarelor şi mersul în ploaie, după şcoală. Acum că am un alt drum, spre liceu de data aceasta, voi fi mai atentă. Nu voi mai merge prin ea ca un simplu copil visător, mahmur de primul sărut al primei dragoste.

De data aceasta m-am maturizat. M-am maturizat într-atât de mult, încât cred că voi continua mersul prin ploaia târzie de la orele amiezii. Este ca un fel de eliberare. Mă spală de cerneala neagră ce-mi curge prin vene şi îmi lasă imaginaţia să-mi joace prin cei doi lobi. Las căştile în guler şi ascult cum James Morrison îmi invadează amintirile cu 'Please Don't Stop the Rain'. Zâmbesc şi mă uit pe unde merg. Pe cimentul rece şi ud şi zâmbesc. Zâmbesc pentru că mă face orice lucru să zâmbesc. Orice este udat de ploaie şi oricine neprotejat de umbrele. Simt cum devine din ce în ce mai rece şi îmi adâncesc mâinile în buzunare mai ceva ca mai devreme. Râd. Sunt fericită. Natura este fericită. Tot, înafară de un biet căţel fără stăpân ce se ascunde sub o maşină. Este ud tot, săracul. Tremură. Atunci, buna mea dispoziţie devenise ură pentru oamenii ce le lasă la voia întâmplării pe aceste suflete.

Plec. Plec cu un gust amar, dar totuşi sinea mea îndrăgeşte spectacolul de 'kriptonită' de afară. Bălţi şi alte bălţi. Calc într-o băltoacă şi zic, ca un fel de obicei tâmpit 'Shit'. Mereu pun accent pe 'h'. De ce? Fiindcă asa sunt eu.

Din nou merg. De data aceasta cu-n Converse ud în piciorul stâng. Mi-e frig. Destinaţia mea finală mi-e casa, dar mă plimb prin cartier. Mirosul acela de iarbă udă îmi reîmprospătează imaginaţia şi simt cum o altă piesă începe în mintea mea. Parcă şi aud 'Rhythm of Love' cântată de cei de la Plain White T's.

" We only have tonight, but 'til the morning sun you're mine .. all mine (...) "

Sinceră să fiu, primul meu sărut în mediul ăsta a avut loc. De aceea îmi place ploaia atât de mult. Îmi reaminteşte si mă face să reflectez..

O seară târzie de noiembrie. Ploua. Mirosul acela împrospătant de iarbă udă. O săptămână trecătoare pentru a vedea-o pe acea 'special person' plecând. Şi plecând, probabil, până la Crăciun. Nici până atunci, căci a plecat de tot. Până când? Nu ştiu.

Ploaia şi toamna în general mă fac să mă simt în elementul meu, chiar dacă sunt o persoană născută-n vară. Nu-mi place vara din anumite motive, dar o iubesc, fiindcă îmi oferă zile lungi şi fără şcoală. Şi nu numai mie, ci şi prietenilor mei de care sunt dependentă. Drogul mi-a fost oferit, soarele pe post de ţigară e prezent de dimineaţă până seara, iar nopţile pe post de vis sunt rezervate pentru domnişoara cu cerneală. Nu-mi mai trebuie nimic.

Chiar dacă mai sunt doar două săptămâni şi o zi până la toamnă.. S-a şfârsit şi vara; zilele vor deveni întunecate şi ploile vor apărea. Seara, când voi ieşi pentru o gură de inspiraţie, briza caldă de la mare care-mi fericea nopţile va deveni un pui de vifor ce-mi va încuia balconul pentru următoarele câteva luni.

Stay tunned \m/