Primul pas in iarna

   Oceans Acoustic - Hillson UNITED

   Nu credeam ca prima zi de iarna sa vina atat de lin, sa paseasca atat de linistit pe langa tigarile noastre aprinse. Sa ne-mbie cu ger si o dara de vant rece, specific reliefului nostru.

   Nu credeam ca toamna mea se va duce, dar s-a dus. In cateva ore, ne-am spus, draga prietena, adevaruri, iar iarna am intampinat-o la o tigara. Si ne-am dat seama de clipa la si sase minute. Toamna se dusese de sase minute. Si-n sase minute am ras si am fost locomotive tacute. Masa la care scrumam ne amintea de prea multe conversatii. Tu stii bine.

   Este iarna si tot nu pot sa cred. Cum trece clipa, cum se pierde vremea, cum n-avem vreme sa batem timpul pe urma si sa-l intrebam: "incotro te grabesti asa?". Si-s convinsa ca daca am fi avut timp sa facem asta, ne-ar fi raspuns: "spre fericire".

   Ca iarna si vara-s doua extreme, dar tocmai extremele astea ne dau timp si ni-l iau. Noaptea si ziua. Rece si cald. Masculin si feminin. Niciodata musai. Dar doua extreme isi au aceeasi poveste, iar ceea ce probabil in vara a inceput, se poate continua in zapada. Sau poate zapada naste amintiri, iar vara le topeste. Primavara fiind acolo prevestitorul mortii, cu florile sale, iar toamna, groparul, jelitorul.

   Ne-am gasit astazi in zi nationala sa vorbim despre noi in postura de vreme, desi cu alte cuvinte. Ai tresarit de multe ori in somnul tau, buna prietena, iar visul tau n-am putut sa-l prelucrez cu ceva ce ti-ar fi putut da somnul lin. Adormisem si eu. Si m-am dus si eu in drumul meu, fiecare pe parte diferita a barlogului cu saltea si cu plusuri de jur-imprejur.

   Ne-am incruntat dimineata, de soare. Era iarna. Si chiar este.
   Ochii tai, vesnici verzi, erau pe jumate caprui.
   Iar ai mei caprui, combinatie verde-pamantiu.

   E vorba despre iarna asta si s-o avem aproape. Este a noastra, cum a fost din pruncie. Cu mosii aia care vin cu cadouri si bunatati, cu mirosul de scortisoara, cu tiganii si cu caprele lor, cu pomisorul meu micut in camera si cel mare in living.

   E vorba despre ce vrei tu sa dai, nu ceea ce vrei sa primesti. Caci eu ma strofoc, caci, daca ar fi dupa mine, as da cadouri tuturor. Mi-as lua o douazeci si trei de zile liber, ca sa cumpar cadouri pentru gustul fiecaruia de-al meu. Cum mi-a zis si mini-formatorul, in statie de bus, ca vrea fes cu manusi.

Bine te-am gasit, decembrie.
Adu-ne tot ce-i mai bun.

Către mare.

   Vama - Copilul Care Aleargă Către Mare

   Bataie de palma pe nisip gangurat de talpi si de talpi cu ganduri. Cu talpi mari care cara altele mai mici, pentru a le arata minutiozitatea simplei miscari a pasului. Subtire sau gros.

   Imi tremura corpul pe nisip rece, cu miros pur de vara si c-un soare zambitor. Cu oameni care alearga, iar altii care-si plimba muritorul fara nicio legare de urban. Cu fete zambitoare si distrate de o simpla melodie sau de un simplu apel de la mama. De fericire ca vine vara. Si de acolo, toate frumusetile acestui an.

   Frumoasa amanta a mea sub tei inflorit, la Modern, langa scari abrupte, surpate de ploi si vanturi rele. Necajita amanta ce-mi cere de toate si-mi ofera inzecit. Femeie fictiva a anuarului fixat in perete, cu femeie imbracata sumar. Femeie ce mi-o imaginez a fi o tanara juna care leaga-n ea legaturi intre muritori. Multele pe care celelalte anotimpuri nu le pot lega atat de temeinic.

   La gand de amanta imbatatoare la care stau si ma holbesc si la tot nisipul ce-l simt in tenisi. Acela ce-l simt vibrandu-mi in talpa subtire si usor alungita. Sunetul si vibratiile muzicii puse pe telefon, sub soare si vant usor. Sub chipuri primitoare si calduroase, jucause si imbecile. Cum sunt si eu. De jocuri ce ne leaga tineretea, de amintiri ce-o sa ne vina cand o sa ne uitam peste acele scari, de sus. Prin frumos filtru corneic, colorat si neobosit de-o aventura noua: cea a verii.

   Vad soarele ce-mi lumineaza pletele blonde. Vad ce vreau eu sa vad. Vad baieti pe longboard-uri. Vad fete. Multe fete. Si inghetata. Simt aroma aia sarata de mare. Stiu ca trebuie sa ma descotorosesc de hanorac. Stiu ca voi fi fata in boxeri si tricoul alb al propriului camin. Sau nu. Vad oameni straini cu care nu pot comunica decat prin semne. Nu-mi cunosc limba. Caci Ankara e departe de Constanta. Iar limba lor lunga nu se compara cu piticul latin, pur romanesc.

N-am FAINosag in vorbire.

Si-s mai muta decat puteam crede vreodata.

Fata de sentimentele mele

Si fata de cititorii mei cu miros sarat.

Stay tunned.

P.S.: Simt nevoia de a-mi cere iertare pentru aceasta luna foarte saraca in postari. Nu va mai scot scuze, caci tot ce am facut a fost sa stau, sa citesc, sa ies, sa frec menta la Pretty Little Liars si sa ma gandesc la multe lucruri pe care aveam sa le scriu aici, dar care se risipeau imediat ce calcam pe pragul usii de la camera alaturata, deci.. Varza. Cred ca inca ma bate astenia de primavara.. -_-

Azi respir c-un pai.

   Alternosfera - Nepoata lui Gagarin

   A fiert soarele asfaltul. A copt popcornu-n copaci, facand strazile sa miroasa imbietor a floricele. Multe ce stau lipite de crengute fine, inflorite. Cu incalzire automata si transpiratie. De la soare.

   Am uitat complet ca-i unu-n an intai aprilie. Si a trecut fara sa-mi dau seama. Sau silinta sa fac o glumita de "lmao" sau de un finut bun gust, c-un jumatate de "lol" pe buze. Saptamana altfel a inceput. Cu plimbare pe-o strada intr-o alta parte a Constantei ce ma deruteaza complet. Am vazut firma Graphtec Design si toate dedesupturile ei. Oamenii amuzanti ce stau cu castile pe urechi, cu muzica buna, birou super personalizat, c-o planta pe nume "Floare" care cere intr-un biletel lipit de ea sa nu o rupem. Tot acei oameni draguti, stand si povestindu-ne cum le vine lor "inspiratia" pentru siglele publicitare si designul de genul. Si femeia de succes din spatele firmei.

   Am aflat povestea ei de viata. Cum a pornit de la optispe ani pe drumu-i in viata. Cum a inceput de la croitorie, apoi a facut facultatea, fatat un copil, vreo alte trei afaceri in doi ani. Si cum din munca si hotarare a ajuns sa realizeze acea firma. Cum are ea treizeci si noua si fi-su douazeci. Cum eram atenta sa nu alunec de pe marginea bancii pe care ne inghesuiam sa stam la final la "sueta" cu doamna blonda, capul afacerii. Si cum era diriga in spatele meu, cum ma durea spatele de la stat incomod, cum imi batea soarele in cap, cum erau ambalaje de 7 Days pe masa si doze de Fanta, incepute si inca sigilate.

   Iar la inceput, mama Hipsteritei M. a.k.a. Panarama care era ceva de genul "who the fuck is Patrascu?", cand adusesem vorba de el si de fiica-sa. Cu toate virajele si momentele mele de sictir la cugetele de pe geamul masinii in spate, cu Bibizaur si cu Emma. Si glume. Ca acel Caramangiu era in masina din spate cu inca trei colege si ca mama Panaramei a intors. Si omu' se pierduse. Si mama ei era ceva gen "lol noob".

   Cum am terminat noi pe la unspe jumate turul fabricii si discutia interesanta cu tanti. Cum mi-am luat doza de Fanta, agitand-o intr-o veselie, cu gandul la viitorul de care sunt foarte indecisa. Si faptul ca vroiam sa declansez bomba fantastica la Casa de Cultura. Si ca aveam s-o tin foarte bine in masina mamei Hipsteritei M.

   Dar a tasnit cand am scapat-o din mana pe asfalt. In timp ce asteptam masina mamei ei. Cu mic curcubeu cu tot. Si cu sutul dat dozei pana-n gardul de pe strada Mama Naibii fara numar.

   Apoi la Casa de Cultura. El Gato Negro cu Bibi. Iar eu cu Emma ne-am plimbat pe Tomis. Pana we reached Tomis Mall for a gura de Coca Cola la Mc. Unde, ca sa vezi, niste intrusi ne ocupasera masa. Si unde o shaica pe care o stiam numa' de pe Facebook se apropie cu telefonul in mana, sa ma-ntrebe daca vreau sa-i dau numarul meu. Nu pentru ea. Ci pentru shaw ala de la masa care gandise cu voce tare la masa lui de oameni mari ca-s draguta.

   Dat. Primit mesaj cu "buna". Fara tupeu sa vorbeasca cu mine face-to-face.

   O zi de aprilie calduroasa.
   Seems legit for me.

Stay tunned.

Baba de primăvară.

   The Black Keys - Little Black Submarines

Mi-e Baba de primăvară. Mi-e vreme plăcută şi caldă. 

Mi-s drage bass-urile şi chitarele. Mi-s drage unghiile roşii în capăt de degete lungi.

Mi-e foame de degete lungi introduse-n plete lungi. Mi-e foame de rarul pe care ele îl făceau.

   

Mi-e că va fi o primăvară minunată. Pentru toţi. Şi mi-e că visele tale pentru anul ăsta se vor îndeplini. 

   Mi-e că voi vedea o stradă din oraşul tău. Sau chiar mai multe. Şi mi-e că o să dau de tine în autobuz. Printre ardeleni fără margine. Mâncând un kurtos cu scorţişoară pe o bancă într-una din pieţele Clujului cele mari. Sau într-un parc. Mi-e că mă voi pierde printre străini şi că voi ajunge să desenez portrete pentru a mă întreţine. 

   Mi-e că voi dormi pe scările din feţele blocurilor sau că mă voi plimba noaptea, singură, pri-mprejurul a tot ce ai văzut dinaintea mea. Va ploua şi va fi cald. Voi vrea să-ţi scriu 'scrisoarea', dar nu voi şti unde stai. Voi merge zilnic prin mall-uri să iau pliante şi pixuri de pe la promoţii şi să scriu 'scrisoarea' în zeci de exemplare. Să-mi iau drumul de bufniţă, noaptea. Pe la fiecare casă-n parte. Pe la fiecare cutie de scrisori.

   Mi-e că mă voi uita la facultatea de grafică şi c-o să-mi zic că n-am ce căuta acolo. Că n-am talentul ăla într-atât de bun, încât să-mi fac visul real. Mi-e că nu voi mai avea părul blond nisipiu şi lung şi mi-e că nu mă voi mai întoarce în Constanţa, decât în târziul Mai. Sau nici atunci.

   Mi-e că voi găsi alt om în care să-mi investesc sentimentele. Cu gâtul aspru de lamă cu care-şi rade specificul animalier. Mi-e că nu voi mai avea puterea să scriu toate acele pliante cu pixul care abia mai scrie. Că va ploua şi că mă voi îmbolnăvi. Mi-e că va veni omul ăsta cu gâtul aspru, apărându-mă de ploaie cu umbrela sa. Să-mi zâmbească.

   Mi-e că o să am încredere în el şi mi-e că voi da iubirea pentru tine, lui. Mi-e că voi uita de tine şi cum mi-ai dat acest talent de a lega cuvintele. De talentul despre care vreau să-ţi scriu în 'scrisoare'. Că mi-a fost încredinţat demult, iar eu nu ştiam. Până la tine.

   Mi-e că mă voi da în braţele sale, aşa cum te-ai dat tu într-ale mele. Mi-e că mă voi scurge şi că voi fugi, de teama de necunoscut. Şi să nu fi meritat asta.
   
   Mi-e că va fi ora trei după-amiază şi că voi arunca pietre în Someş, uitându-mă în zare. Mi-e că nu voi mai şti în ce zi sunt sau în ce lună sunt. Mi-e că va fi Iunie şi nu-mi voi mai vedea iubirea de la mare. 

   Dar nu mi-e de nimic. Căci mi-am văzut Baba şi cât de senină este. Mi-am văzut părul auriu în vitrină constănţeană. Acolo unde am şi călcat pe piatră rozalie cu paşii mei de muritoare. Şi de visătoare.

   Nu mi-e de nimic. Căci mi-am văzut iubirea de la mare în prima zi de Martie.

   De nimic. De mărţişoare verzi răsărite din pământ. În oraş ştiut.

   Constanţa.

Cămaşă albă în cameră întunecată.

   Holograf - Vine o zi

   Îmi trec degetele printre bucăţi de material fin. Alb. Mâneci răcoroase ce-mi învăluiesc extremităţile. Ce le înfulecă până-mi flexez braţul.
   Îmi închei nasturii ce stau cu ochii legaţi c-o aţă căscaţi la găurile sceptice de vis-a-vis. Le fac să se întâlnească. Iminent. Permanent de moment.
   Îl trec din nou şi la cealaltă mână. Manşeta-i imaculată. Sunt mulţumită.
   Îmi îndrept corpul către oginda ce-mi întregeşte imaginea spre tot ce conţin ca materie vie. Spre materialul lăptos ce stă agăţat de mine ca de ultima sa speranţă. Că-i sunt protecţie în faţa vântului ce-o spulberă. Ce-o văd spulberată-n faţa mea. 
   Fereastra e neîndurătoare cu vorbele transmise-n vânt. Pleznind marginile cămăşii pe abdomenul materiei mele vii. Mă uit cum plezneşte peste gaura ce ţine să-mi aducă aminte că sunt om. Că am provenit din om. Şi că trebuie s-o acopăr. 
   Ca surpriză. Pentru animalier ce trage de materie artificială ca să-şi satisfacă plăcerile. Ca să vadă ce văd eu în fiecare zi. În fiecare dimineaţă şi seară.
   Să mă facă să mă uit la ce-i dincolo de această pânză frivolă şi fără valoare. Apretată şi frumos mirositoare. Cu "arătare" de formal. Să mă simt ca semn de carte printre oameni. Printre pagini scrise cu poveşti de viaţă.
   Să ascund mirosul tipic al cărnii proaspete cu miros de pânză lăptoasă. Cu guler călcat la abur şi la fier. Cu vorbe lipite de intimatul de-o nonculoare.
   Îl închid ca un fermoar. Să nu-mi mai văd intimatul. Să-l văd dispărând de sus în jos. Din centimetru-n centimetru. Din culoare cafenie ce abia se mai distinge printre nasturi şi bucăţi de material necunoscut.
   Şi să oftez. Căci cămaşa-i răcoroasă şi gulerul e împrăştiat. Că nu e material alb, ci e gri. Că vântul e defapt o frază aruncată pe fereastră de un oarecare trecător stradal. Că privirile ce mi le arunc în propria-mi fiinţă animată sunt priviri ale unui animal ce doreşte să devoreze carne proaspătă, ascunsă sub pânză ieftină, nu scumpă. Cu miros de carne proaspătă, nu de parfum ieftin. Cu gâtul ţepos, nu fin ca al meu. Sau fin ca al meu, pe care-l pot mirosi. Cu cravată trasă până peste plat sau intimat. Diferenţiind partea stângă de dreaptă. De umeri laţi sau nu. De dragoste sau respect. De pasiune sau amor.

   De cămaşă albă în cameră întunecată.
Stay tunned.

Cum a-nceput prima sărbătoare

   Train - Hey, Soul Sister

   O zi cu totul (a)normală prin Constanţa. O zi leneşă. O zi cu spirit de sărbătoare.

   O zi în care am fost la şcoală pentru ore mult mai scurte. O zi în care am adus bomboane şi ne-am servit reciproc. O zi cu multe bezele care repede s-au dus. Tot aşa până seara. 

   Iar până acum, nimic anormal.

   Normale şi cele două ore de română cu diriga şi următoarea oră; cea de chimie. Şi normală doamna dirigintă care ne-a dat liber la distracţie după a treia oră. Normal, fiindcă e drăguţă. Şi cred că numai cu noi e.. 

   Ne-a predat câte ceva, apoi a fost ceva de genu':

   Şi ne-am conformat. 

   După s-au petrecut multe lucruri ciudăţele, având în vedere că am fost cam cinci fete şi-un băiat singuri în mall.. Dar nu cred că sunt de menţionat. Sunt mai mult de ţinut minte de bătrâna de mine ca să vă povestesc peste un an, tot aici, când nu mi se vor părea deloc ciudăţele.

   Iar în rest.. Gerul e kinda big. Lag-ul la World of Warcraft e destul de gras, iar atmosfera de sărbătoare este peste tot afară. Doar trebuie să scoţi capul pe fereastră şi să vezi că vine Crăciunul. Luminiţe peste tot, ger, no snow, but it doesn't matter. La ultima verificare, -2 grade C, iar la Bucureşti încă e mai bine ca la noi: în jur de 2 grade C.

   Şi despre mine.. păăăi nu ştiu ce să zic. Am note destul de ok (înafară de chimie. Îmi e foarte frică la chimie că încă n-am nicio notă..) şi vine vacanţa, relax, vrăjeli, alea, alea. Ca-ntotdeauna, mă plimb şi mă gândesc la una, la alta. Îmi vin idei, apoi mă-ntrerupe brusc un gând de "Haha. Am şi uitat că am bani în buzunaru' ăsta" şi că pot să-mi iau o cafea. Că-i rece. Şi.. mda. Pe cât e de caniculară Constanţa vara, pe-atât de frrig e iarna.

   Văd ca-ntotdeauna statusuri stupide pe Facebook, gen "you're the most beautiful present I can get" şi-mi aminteşte că iubirea-i efemeră. Că e de apreciat fiecare minut pe care ea şi-l rezervă nouă şi mai ştiu că multe din acele statusuri nu-s cu suflet "pus în ele".

   P.S.: Moşu' a venit şi la Ink. Cu mulţi, mulţi, muuuulţi biscuiţi Oreo şi dulciuri. Nici măcar nu pot digera atâtea dulciuri.. Dar.. hai! Să mă simt şi eu înc-odată copil. :D

   Şi aşa să vă simţiţi şi voi.

Stay tunned.

De-ale lu' Madam Réalité #3

   Limp Bizkit - Behind Blue Eyes

   Papusi aspirate de popularitate si parfum. Unghii false, blond pui, haine scumpe. Branduri mari, of course. Cum se poate sa-ti pui o amarata de bluza de 30 de lei? Dar de 50? "Doamne fereste! 100 pe putin."
   Mi se pare ca simplitatea.. adica frumusetea acestei lumi se scurge. Unde e bucuria simpla? S-a dus. Si a lasat acesti copii de anii '97 sa se turmenteze in aburi de fite, tupeu, impertinenta si lipsa de respect.

   I-a pus capac o experienta simpla de 28 septembrie. Vineri, din cate se pare. Fata cu cerneala s-a confruntat cu ora de franceza. O ora in care clasa de muzica si canto li se alatura celor de la desen. Nimic neobisnuit.

   Chestia este ca aceste doua clase sunt total diferite. Cei de la desen sunt cuminti si, sa zicem, mai putin impertinenti decat cei de la muzica. Cele de la muzica sunt tunate cu genti de la firme mari, cu parul vopsit in blond dintr-acela ce-ti ia ochii si "gingase si sensibile" la prima vedere. Baietii.. ei bine, baietii de la canto sunt in mare parte la italiana. Iar cei ce sunt la franceza, isi bat joc de ora si vorbesc, intr-adevar urat si sfidator la adresa fetelor de la desen. 

   Ce s-a intamplat cand Ink si-a exprimat opinia? Ei bine, i-a fost data o palma in propria-i clasa. Si una grea. Una grea si dureroasa ce o va tine minte. 

   Exista si persoane cu ochi albastri ce stiu ce este aceea "prietenie" si persoane cu ochi albastri care iti surad in fata dupa ce ti-au infipt cutitu-n inima. Si actioneaza in loc sa spuna argumente pertinente.

   Vazand geanta albastra de pe banca.."Locul meu e ocupat de tine"
   "Mda. Si? Era liber" uitandu-se cu ochii ei fermecatori si cu un chip inocent, dar cu un accent piperat.
   " .. e ghiozdanul pe scaun." zice Ink c-un glas amar.
   "Si din cate vezi.." i-a dat un sut si a cazut sub banca. " e liber." 

   Si asa a intervenit roscata cu ochii albastrii, luand-o de mana pe Ink chiar inainte de a izbucni in plans. Doar de stres. Nimic mai mult. Si a calmat-o.
   Intr-un final si-a gasit un loc. Un loc in locul ei invadat de iepurasi cu colti de lupi si lupi cu colti de lei.

   Raman asa.. masca. Masca a ceea ce a fost odata litoralul. Cu o istorie agitata si traditii de la popoare tranzitorii, nu mi-am imaginat ca fiii si fiicele mele sa fie.. asa.

   Masca pe care Ink o are nu este atat de rezistenta ca cea a lui Tony Stark.
   O singura lacrima..
   Fie ea de tristete sau de bucurie
   De nervi sau altceva
   Ii poate da de gol personalitatea ce o are
   Si ii poate rani orgoliul.

Cu drag,

Madam Réalité

De-ale lu' Madam Réalité #2

   The Kelly Family - Fell In Love With An Alien

   Luni. 24 septembrie. Anul 2012. O dimineata rece si intunecata. Lumina se prelinge printre nori la fiecare cateva minute. In timp ce luna se retrage linistita, soarele isi face aparitia.

   Nu.

   Este o alta iluzie a sa. O iluzie pe care niciodata n-o vom intelege. O iluzie desarta. Doar o iluzie in roua diminetii, care se prelinge pe geam. Un suflu cald ce-l abureste si un muritor nesemnificativ. 
   Atatia ochi si atat de multe suflete. Toti dansam pe acordurile pianului vietii. Alegretto. Adagio. Din nou alegretto.. Rade de noi. Ne creeaza un abis de ganduri si un lant de amintiri. Capabilitatea de a nu uita. Inima de a ramane tare dupa multe iluzii. Iluzii intr-atat de adevarate, incat omul le percepe ca fiind reale.

   Suflu cald in amurgul diminetii. Imi poti explica de ce te faci abur in aer? De ce trebuie sa pleci de langa mine la fiecare expiratie? Fiecare moment in care expir, pierd suflul. Se duce-n larg. Se duce si n-am cum sa-l recapat.

   Avem iluzii mereu. Iluzii ce numai viata ni le creeaza. Ne hranim prin iluzii si ne bucuram. Dar oare putem sa vedem si dincolo de iluzii? Sa simtim ca ceva e in neregula? Nu. O iluzie e precedata de o alta. Daca ai fost atras intr-o iluzie si crezi asta, poate si gandul cel din urma ar putea fi o iluzie. O iluzie ca iluzia chiar exista-n fiinta ta.

   Oameni mergand. Claxoane de masina. Caini latrand. Ambulante. Fosnet de frunze rumene. Sunet de picaturi cazute. Planset de cer. Aer inghetat. Valuri spargandu-se. Copii tinandu-se de mana si mergand veseli spre scoala - oare sunt toate acestea doar o iluzie? O iluzie si-un abur cald pe geamul camerei mele. O iluzie a corpului meu in care alunec singura.

   Cu totii o facem.
   Si nu ne deranjeaza.

   Cu drag,

Madam Réalité.

Am ajuns simplu high

 
   1Leu - Reaggae Pur

   M-am trezit la ora unu dupa pranz cu un gust amar in gura. Defapt era dulce. Sper ca n-am adormit din nou cu guma de mestecat in gura..

   Ce pot sa zic. O zi freaky. Inca de 'dimineata'. Parintii nu-s acasa. Fratele meu e la facultate la ora asta. Alte rude. Hmm. Who cares? Sunt singura acasa si ma simt bine. Mai-mereu sunt singura acasa si d-aia ies afara. Dar azi vad ca nimeni nu da semne de viata. Parca toti dorm ca mine. Hahhaha. Treziti-va din coma, copiii mei !

Pe cine pacalesc? Se vor trezi la 5 P.M. si iar vom sta pana la doispe noaptea prin cartier.

   Deschid Facebook si iar vad ca X si-a schimbat fotografia de profil si ca Y este la gara ca l-a prins fara bilet. Chestiile astea sunt "facatoare" de zile. They're making my days. Sau cum colegele mele de la fosta scoala generala la care am fost, sunt in aceeasi clasa; de data aceasta la liceu. Pur si simplu, sunt happy.

   Cred ca azi o sa frec menta si o sa-mi sortez pensulele pe marimi si o sa-mi fac curatenia 'de dinainte de scoala'. Mda.. Mai bine o frec pe net. Oricum curatenia 'de dinainte de scoala' o fac pe 9, so.. yeah. La mall? Neah. Iar vad haine military si ma iau de par. Sau sa-mi ciufulesc parul printr-o miscare simpla. Sau sa-mi afund mainile in buzunarele de la pantaloni. Niste obiceiuri pe care le am si de care nu sunt chiar mandra. Niste obiceiuri care au facut ca 'eu' sa fie un cuvant mai cald decat un simplu pronume personal.

Eu.. ?!

   Eu eram fetita de cinci ani care era tot imbracata-n roz cu codite si cu clamute, care, IRONIE, se juca cu masinute. Tot eu, fetita care se juca cu cerneala. Tin minte ca abia asteptam clasa I sa pot invata sa scriu. Se ocupa mama de ortografie si era mandra de scrisul meu impecabil. Acum, scriu oribil. Cel putin, asa zice ea. Whatever. I have my own font. Problem, dawg? Cat timp stiu ca scriu ce simt si ce stiu sau cred ca simt, I don't give a fuck.

   Mai pot spune ca se apropie concertul celor de la Red Hot Chili Peppers. Am bilet, so.. Ultima zi de vara o voi petrece printre niste rockeri 'imputiti', cum ii place fratelui meu sa zica. Mda. Mai exista si animale d-astea in familia mea. Si oricum, el nu vine. Si oricum, voi pleca la Bucare' dupa meditatiile de la mate, in aceeasi zi cu concertul: 31 august. Si ma enerveaza tata ca-mi zice "La liceu, sa nu cumva sa pierzi vreo meditatie la matematica, daca vrei sa devii arhitect". Si nici nu stiu daca chiar vreau sa devin arhitect sau designer. Sunt confuza.

   In final, chiar urasc Eugeniile. Si.. cred ca energizantele Monster au doar dozele colorate, deoarece gustul e ceva asemanator celor din familia Red Bull-iana. Si vreau un toaster cu Spongebob. :o3 Asa ca iau vorbele si le amestec ca un Frapuccino, din nou. Si nu-mi mai iau Cola. Incepe sa ma enerveze.

   Si, ca un ultim post (sper ca totusi voi mai posta in astea doua zile ramase) din vara anului 2012, sper ca si voi v-ati distrat sau, pur si simplu, ati facut ce n-ati facut in perioada scolii. Sper ca nu sunteti single cum sunt eu, after expectations and plans.. Asta e. Tipa smechera cu care sunt prietena are mereu toata atentia baietilor asupra ei. Ma rog. N-am nevoie de ei.

   Now, now, Ink. Big girls don't cry, right? Hai maaa ca ai crescut mare. (:

   Bucurati-va de ultimele zile ale verii! Stay tunned \m/

Ce purtam toamna asta? Review vara 2012

  Am observat de la o vreme ca moda ma doboara. Apoi eu o dobor pe ea. Fel si fel de combinatii aiuristice, dar dragute pe care mi le fac in minte. Le combin cu tinutele ce le vad pe diverse pagini web si ma consult cu prietenele. Se pare ca-mi iese. 'Be Feminine' chiar si cu S.Oliver, DC Shoes, Vans sau Converse in picioare. Un machiaj smokie sau un simplu machiaj de zi, nu foarte complicat. O coafura haioasa. Breton, maybe..?
  Chestia e ca fac depresie de fiecare data cand tre' sa astept colectiile noi ale magazinelor mele favorite. Sunt gen 'FUU-' all the time. Hoinaresc de cateva ori pe saptamana prin mall-uri (caci magazine sunt destule) si observ ca nu ma plictisesc niciodata. However, uneori ies dezamagita din magazinele mele favorite, vazand ca au chestii lame.
  Azi mi s-a intamplat cand am iesit cu doi dintre prietenii mei (o fata si-un baiat). M-am enervat degeaba, sa zic asa. A trecut si cea mai neon vara de pana acum, cu rochii lungi pana-n pamant si continuarea purtarii ochelarilor de tip hipster cu model gen cei de la Ray-Ban (rame colorate, lentile mari, etc.) care au fost no.1 in trend anu' trecut. In 2012 a fost continuarea si cred ca ultima vara cu ochelari de gen. Au fost epic, tho. Am avut si eu, dar i-am rupt la Bucare'. Erau Ray-Ban. Fuck life.
  
  In fine. Noul stil army și moda military e noul trend in toamna asta si nu-mi prea surade ideea. Ameninta stilul pe care l-am abordat deja. Sau poate il imbunatateste? Cine stie. Mie nu-mi place. 

  Sper ca jachetele de denim sa se poarte cu colanti intr-o multitudine de modele diferite si bluzite largi ce acopera fundu'. Ghetute de tip tenisi. Astea-s primele anuntate a fi in trend in toamna de anul asta. Ahh <3 Astea da! Chiar si vara asta a fost epica. Gingasa, funky si colorata. 

  Acum, sa te vad, colectie toamna-iarna! Sa te vad, toamna 2012!

  Sper ca poti mai mult decat capete de mort pe tricouri si topuri, tinte puse de prost gust pe pantaloni lungi si chestii prea boyish si mai deloc stylish. (Nu ma leg de topurile cu printul steagului Angliei. Au fost si sunt misto. <3). Daca le vor face de bun gust, I have no problem here, dawg. Vreau doar sa nu mai vad ce am vazut astazi la mall. Pantaloni cu tinte de la talie pana jos, la turul pantalonilor..

  Fetelor.. voi ce parere aveti? Va plac modelele cu tinte in nuante de verde, in principiu, moda militareasca? 

 Rochitele de gen s-au purtat si au fost foarte bine primite de catre tinere. Dungile marinaresti adauga finete culorii tipatoare de roz.

 Converse din colectia 'U.S.A.'. 

 Ojele neon. <3

 Jocurile Olimpice ne-au influentat pana si accesoriile. 

 Mai tineti minte? Primele incaltari din vara. Sfarsitul primaverii. Cute si racoritori.

 Tinuta simplista. Cool mixed with elegance. Chiar si de everyday wear.

 Alta rochita.

 Topurile astea le ador. Culori tari cu scris.

 Costumele de baie cu print marinaresc si cele cu printul steagului american si a celui englezesc au fost, de asemenea, in lista de 'must have'.

Pantaloni scurti 'ciufuu' cum imi plac mie. Tintele ca acestea vor fi predominante in viitoarele tinute military. 

  Stay tunned. \m/