De s-ar strecura toti ca iarna

   De s-ar strecura toti ca aceasta iarna, ar fi o lume mai subtila si mai plina de mistere. Daca doar zapada ar fi cum suntem noi, s-ar face mocirla, poate. Sau poate ar ramane mereu. Am ramane si noi cu ea, stand pe ea, invelindu-ne in ea. Am fi noi, doar ca mai buni. Am fi aceiasi, doar ca mai puri.

   N-am intampinat-o asa cum ar fi meritat. Biata, s-a tarat pe burta pe sub usa de la bucatarie unde-mi fumam sentimente si amintiri cu a mea camarada de drum lung, scurt, de dozaj de trairi sau pure momente ca acela. N-am observat venirea lui douasprezece si trei minute chiar, viitoare zi de decembrie intai. N-am intampinat-o atunci, asa ca imi doresc s-o strang la piept acum, in ultimele zece minute. 

   Iarna, ai inghetat atatea strazi; ai purificat atatea minti. Iarna draga, m-ai impins in anul actual si mi-ai dat prilej sa fac Craciunul mai bun altora si sa simt ca ce-am facut era si este corect. Mi-ai dictat un mesaj pe care l-am trimis fara remuscari. A fost ultimul pentru sufletul sau. A fost. Caci draga iarna, s-a scurs si a disparut in pamant, printre gratiile scurgerilor, intocmai ca zapada topita, risipita, timida. Gonita. Desi in cazul asta, singura s-a dus, iar eu am asteptat final de 2015 pe covor, cu tigara-n mana. Aceiasi casa. Dupa am pornit spre ultima petrecere a anului sus mentionat.

   M-ai facut sa fug de cotidian si mi-ai dat tema de casa pentru anul asta. Sau macar pana ne revedem. Eu imi voi respecta promisiunea si voi descoperi. Voi calatori. Caci tot tu, iarna, m-ai impins la cinci dimineata in gara, iar eu eram suflet pustiu si era frig. Ma uitam imprejur si nu era vreun cunoscut. Mi-era teama ca voi pleca doar eu si cu bagajul meu spre Brasov. N-a fost asa. Am avut suficient curaj, incat sa nu-mi misc picioarele si sa ma-ntorc. N-as fi facut mult pana inapoi in patul meu, unde am motait toata noaptea, dar nu. Am ramas.

   Cinci si jumatate pe bilet. Ceasul era cinci si douazeci. Oamenii urcau scarile si se duceau pe peron. Asteptam cinci oameni, doar unul cunoscut. Si am pornit spre trenul nostru cu cinci minute inainte sa porneasca trenul. In tren, eu, straini, familie fericita in fata mea si somnambul in stanga mea. In dreapta mea era un peisaj intreg, fugitiv. Murakami nu ma ajuta. Nu aveam loc de erotic in minte de feericul inghetat de-afara. Si-ngheta din ce in ce mai mult, cu cat inaintam.

   Iarna, n-am cuvinte suficiente sa-ti marturisesc si sa-ti spun cat ai insemnat. Cat ragaz mi-ai dat sa ma refac si cum incet m-ai readus la mine si iti multumesc. Iti multumesc pentru catelele de ciobanesc, puii pierduti dupa urma noastra, pentru drumurile de cate treizeci de minute in bezna si pe ghetus, pentru amantlacuri nedorite si amuzante, pentru neoane si aer imbacsit, pentru cluburi cu muzica mai mult sau mai putin buna, pentru drame, fatisuri, pentru valori morale, pentru prietenii mei, pentru Tibi care a venit din Olanda la usa mea si pentru Dunhill-ul negru din aceiasi bucatarie, cu omul meu plecat departe. Iti multumesc ca mi-ai inverzit privirea si ca am putut vedea peisaje trasate-n linii fine, unite la un punct comun. I-am zambit. Era o opera de arta pe doua picioare; un mozaic complex caruia i-am zambit mai mult de doua ori, mai mult de numarul fugar al schimburilor de priviri. Ma-ncalzea. Eram fericita.

   Sunt fericita. Invat in fiecare zi cate ceva si incerc lucruri. Mi le incerc pe foaie si ma multumesc. Sporeste orgoliul de artist. Orgoliul de om e pedepsit la colt din seara in care am trimis un fragment de gand. Si nu ma asteptam. Era peste mine sentimentul acela, iar acum doar "sigur" si sa mai astept. Ma multumesc. Nu ma limitez, doar ca ma multumesc. Mi-e bine in mine asa si stiu ca-i bine. Mi-e sentiment si filozofie si ratiune si arta si-si-si-uri nesfarsite. Mi-e bine, crede-ma. Desi ceva timid din mine trage de mana mea stanga, e-n regula. Se va invata treptat sa nu mai fie asa. E gand bun si pace. Basta.

   Imi iau ramas bun de la tine, iarna aducatoare de oameni buni de departe, aducatoare de mine pe pamanturi neexplorate, de responsabilitatile pe care le am si pe care mi le asum. Iti multumesc pentru copilul din mine care s-a bucurat de zapada ca si ultimul bezmetic.

   Sunt in fata monitorului si-ti tastez de ramas bun. Nu mai sunt in bucatarie si nici conversatie n-am cu nimeni, iar atmosfera usor rece dintre mine si fereastra isi face simtita prezenta. O tigara slim, filtru indoit de placere. Ploverul larg al fratelui meu, intors acasa. Este usor racoare, iar pe mine ma lasi cu poezii: scrise de mine, recitate de mine altele de mana buna. Incercat de-atatea ori, sper sa-mi iasa.

Si o sa-mi iasa

Prima mea carticica de ilustratii

Prima mea carticica de proza scurta

Prima ilustratie de cuvinte de-ale mele, imbarligate.

Acum stiu cum sa te intampin.

Mai e pana atunci. Ramai cu bine.

(de ce imaginea asta? well, seamana izbitor cu ceva ce am vazut pe fereastra in tren, bilet dus. it's important for me, don't ask why)

Părţi neştiute

   Deep Purple - All The Time In The World

Sau uitate sub criteriul că "nu contează" şi "nu-mi pasă". 

   Mi-au dat multe lucruri de furcă în mintea-mi ameţită de dureri cumplite ale faringelui. În timp frumos şi senin în Constanţa cea uitată de multă lume. Acea parte neştiută şi cu toate anexele ei ce ascund feţe brodate de riduri fine şi de eleganţă, de bun gust şi de bunătate necondiţionată.

   Piaţa Ovidiu. Cu tot cu Ovidiu care se uită în depărtare, înspre mare. Om ce-a fost odată; acum, cunoscut numa' din literele îngropate în marmura pe care-i scrisă mândra sa poveste şi cugete nescrise, dar tipărite pe faţa sa neagră şi bătută de vreme. Uitat în piată, pe piatră maiestuoasă, etern ca un munte şi cu privirea sensibilă ca o fecioară "dilie" la vârsta-i fragedă după iubire. Stă cu spatele la Muzeul de Istorie şi Arheologie, renovat doar din faţă. Batrân şi plâns de ploi pe celelalte laturi ale sale. Clădire şubredă ca toate celelalte care încă se ţine bine. Se ţine pentru a ne arăta că ce este vechi, este şi bun. Şi de neuitat.

   Cu tot cu geamurile din lemn, odată maro, iar acum înălbite şi parcă cojite, strânse de razele solare. Divizate sub formă de pătrăţele, tot din lemn. Geamuri ce încă se ţin în marginile de lemn. Mult prea şterse doar de formă. 

   Gălăgie mare în această piaţă. Picamăre şi oameni cu mâini muncite. Escavatoare galbene, micuţe. Călărite de alţi oameni munciţi cu priviri dubioase, spunându-şi la ureche cuvinte pocite pe care le pot auzi bine. Că muncesc ca nişte sclavi pentru nimic. Şi asta m-a făcut să mă gândesc puţin: .. pentru nimic? Oraş încărcat de-o frumoasă istorie, arhitectură, valori.. Om ce le-ai putea salva pe toate acestea, nu dai doi bani? Lucrezi pentru un salariu. Şi nu pot spune "doar" pentru acel salariu, ci lucrezi şi pentru bătrânul tău oraş ce-ţi oferă cerul şi multe altele ca hrană spirituală. Dar.. în fine.


   Îmi continui călătoria, parcă nesfârşită. Mama mi-e alături cu chef de aer curat. Doamna doctor nu este. Aşa că o luăm pe străduţe, unde îmi povesteşte mama pe lângă fiecare zid fără geamuri, ce erau acolo odată: "Aici era o cizmărie." Mergem ce mergem.. "Aici a fost cofetăria ...". Merceria şi ea cu nume românesc, distrusă. Ceasornicăria prăfuită în interior, arată că a fost un loc în care domnii îşi reparau ceasurile de buzunar cu lanţ şi cu miros de sepia. Tot aşa: o dată.

   Aproape de piaţa lui Ovidiu, un magazin de antichităţi. Pe una din cele două străduţe ce dădeau spre bulevard. O iau pe cea din dreapta. Mă tentase să merg pe acea străduţă, fiindcă cealaltă era îmbâcsită de muncitori ce reabilitau.. ceva. O străduţă îngustă, iar trotuarul şi-mai îngust. Piatră cubică peste tot pe jos. În dreptul unei canalizări cu capac negru, acel magazinaş cu vitrine umplute cu bun gust. Nu bătea la ochi nimic. Dar totul cu un rafinament şi cu parfumul parcă din vremuri trecute. Decid să intru împreună cu mama.

   Mirosea totul a vechi. Nu, nu praf. Era acel miros de vechi care mereu mi-a plăcut. Şi-o femeie stilată, c-un zâmbet micuţ pe buzele-i pecetluite de culoarea rujului unei doamne, roşu. Şi nu. Nu era mama. Era doamna ce stătea şi aştepta ca cineva să-i calce pragul magazinului. Stătea pe un scăunel şi se uita în jur. 

   Cum intrasem pe uşă, în partea stângă, cărţi. Ferestre ale imaginaţiei, răsfoite de oameni culţi şi muritori, însetaţi de a şti mai multe, trecute-n atlasul timpului cu filele galbene, doar.. "4 lei". Asta îmi indicau etichetele lipite pe rafturi. În partea dreaptă, păpuşi de porţelan îmbrăcate de epocă, cu păr cârlionţat, brunet ori blond. Cu obraz parcă viu şi rugător să-şi găsească fiecare câte o casă. "50 lei". Tablouri pictate maiestuos de pictori de care probabil n-am auzit niciodată, dar care transmiteau multă sensibilitate prin culori şi stil. Într-o cutiuţă, monezi de 100.000 LEI. Argintii, aurii, din bronz, uşoare, grele, cu gaură-n centru, cu anii comunismului inscripţionaţi, cu chipuri de domnitori.. toate îmi captau privirea. Lângă care bacnote de care-şi aminteşte mama emoţionată. Mai văd o vioară, un pian, un scaun cu tapiţerie brodată manual, pietricele, tablă de joc cu jetoane a căror linii indicatoare erau cusute cu piele maro şi neagră, lângă care zăceau două zaruri (unul negru şi celălalt alb spre galben). Un frumos candelabru făcut din scoici stătea agăţat de tavan. Doamna ne-a zis că-i funcţionabil. Cercei, figurine, machete, maşini de epocă, mici statuete din lemn vopsit care nu arătau ca fiind din lemn. Abstracte sau reale.

   Rupe mama tăcerea sub subiect ce ştia că mă interesează:

" - Gramofon aveţi? "

   A avut. Ba chiar două, dar se vânduseră. Unul cu 900 de RON şi celălalt cu 1200. Funcţionabile ambele şi cu parfum de vechi. Dar care nu s-au putut întâlni cu discurile de vinil ce muritorul "eu" a putut să le obţină de la oamenii săi vintage. Discuri negre ce ascund muzică pură şi nemixată în niciun fel. Bass, chitară, tobă, vocal. Se ascund în micile şanţuri circulare pe care le pot doar atinge. Pe care le pot simţi doar la palpare.

Poate auzul meu de muritor e prea prost

Este prea impur pentru muzica zeilor

Cele vechi cu parfum de vechi

Şi cu amintiri răscolitoare pentru cei ce-au fost odată

"Madam" şi "Monsieur", "Doamnă" şi "Domn".