Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările

luni, 29 octombrie 2018

Zorilor zilei

   Kokoroko - "We out here" & Hippie Sabotage - "Angels on my side"

   De fiecare data cand tesam cate-un fir de timpan.. Mi-am dat seama ca tesam cate-o persoana cu fir de timp-am, dar timp de trait n-am cate tesaturi am... creat, de frica refuzului implantat in inima si de frica unei raniri viitoare. Sunt. O sudoare. Cu gust de sfidare si amare-s zilele mele fara strop de placere sau viata, ca mie mi se pare viata un cavou de om in ou-vul, din care m-am format, zigot nu-stiu-cum.

   Simt un tumult de mult si nu stiu cum sa-l mai trans-pun pe ganduri, cum ma pune el pe mine. Cum se aseaza, ca trup, pe plamani. O nebunie. Simt ca traiesc o nebunie.

   Aceiasi zi, aceiasi poezie zisa demult. Un loc cu betoane, o trecere, trecuta de soare si betonate cauciucate zilnic. Pasi facuti rapid, sa poata trece peste, spre viitor. De zorii zilei, si viata miilor de noi, minori in arta, mareti in fapta si in sentiment inca pe-atat. Se arde o tigara intr-o pipota insetata de gudron si de dimineti, prinse-n diafragma si in magma oglinzii unde se imortalizeaza cadrele momentului. Unic, de alt fel. De traire, de zbucium, longing over all of those seas, over all of the existent fish and over all of those sharks. Inmuiam picioarele in strazi pavate cu amintiri uitate. Si innotam spre viitoruri zbuciumate. Incercam sa cream arta frumoasa, dar ghici ce? Arta nu e creata sa fie frumoasa, ci e creata sa te faca sa-ti pui intrebari la care sa nu-ti gasesti raspuns decat adanc in tine. La mii de kilometri de stratul de carne pe care il afisezi. Si mai ghici ce?

   Arta e creata de boschetari emotionali care zabovesc in scari udate cu alcool si mucuri de tigari. Aia care iti muleaza fata in lut si tot aia care te pensuleaza, caci le esti muza. Aia de creeaza planete noi, sa le dea o forma, ca dupa sa le numeasca zodii si dupa sa ni le insusim noi, in functie de caracter. Ca noi n-avem functie precisa.

   Se trag liniile de tramvai pe care le tragem cu talpa, sa ne intre in creier adanc, sa stim cum apasam cand ne-ndreptam fara scop, dar cu tinta precisa. E vina tramvaiului! E vina lor. E vina ta.

   E din cauza ta, caci tot te-ntorci in real si te tot intorci cu tot cu liniile alea de tramvai si ma strangulezi, nu ma las sa ma bucur de prezent, nu ma lasi sa dorm lin, nu ma lasi decat sa fumez si sa contemplez la poezii exterioare pe care nu le interpretez normal si ca atare. Sunt o aratare a tradarii tale, sunt o pipa de otel cu prea putin tel. Si tin in viata o gramada de grame de foi mentale pe care trasezi schite, pe care versi cafea cu bourbon, pe care faci sex atat de tare, ca-mi cade greu, din minte-n stomac, un sentiment de vina. Imi cade tigara pe jos si o ridic cu retinere, ca ma vei taia in ireal si ca nu voi mai fi in real.

   De ce faci asta unui conglomerat pe care il citeai si-l absorbeai? Ca te lasa? La ce litera ma gasesti in biblioteca din sinea ta? Poate "M" de la "mental", caci sunt foarte mentally ill. Sau poate nu-s nicicum, decat o bucata de pagina dintr-o carte pe care ti-o scriam, si o pastrezi intr-un dictionar de franceza de liceu pe care ai aruncat-o in foc, cu tot cu lectiile de Bac. Nu te interesau prea mult. 

   Suntem o generatie frecata de grijile generatiei celelalte, care au creat si betonate, si litere, si dictionare, lemne pentru fumoare, gresie pentru baile in care ne varsam tot alcoolul de la Maneloteca si toate plasticele in care se ambaleaza pachetele de tigari si tutun. Noi suntem o tipla a ceea ce puteam sa fim: aruncata pe jos, sa innasprim strazile de gunoi. Si acum, doar innotam pierduti in sinea noastra.

   Si cu arta ce legatura are?

   Cuvintele dau culoare, dar nu cele crescute in palate si acompaniate de toate bunatatile si protejate de toate rautatile. Arta se naste din tradare, din moarte, din secret, din iubire platonica, din neimplinire, din toate motivele pe care le-ai dat si din toate motivele pentru care numesc eu, cerneala umana, generatia asta ca fiind "gunoi". Cu potential. Gunoi ordinar, dar cu potential de extraordinar.
Vanessa Stockard - "Hanging On", acrylics on board


   Din zorii zilei si pana in apus
   La atelier m-am dus
   Si am facut dus de poezie
   Ca rasaritul zilei
   E o innasprire
   A cuvintelor
   Care se scalda in mahnire.


   Si agresivitatea
   E sora cu arta
   Si iubirea
   E ruda cu preacurvia
   Si puritatea
   E ruda cu moartea.


   Iar postarea
   E ruda cu nebunia.


luni, 28 martie 2016

Şapte din a XII-a


S-a băut o zi de luni
Ca ziua de jale şi de căpătâi
Numa' nu a şchiopătat
Ci s-a târât, tumefiat.

Marți l-a prins pe luni de deget
Şi-a pocnit dintr-un şiret
Ca să-şi dea seama singur cât are
De fugit, de alergat... sugrumat.

Dus pe gândul de spetează
Miercuri serveşte flori în vază
Se sparge la fel de stângaci
Ca după-masa dintre luni şi marți.

Cu un aer mai senil decât oricare
Joia e zi de semi-relaxare
Se vede subtil cum se strecoară
Chinuit şi el, într-o doară.

Debutând obosit fotomodel
E vinerea cu parfumul şi cu plinul zel
Care varsă doar seara fel de fel
De cuvinte fără sens.

O vezi zvârcolindu-se-n pat la început
E sâmbăta cu miros de aşternut
Are chip de libertate între două zile
Seara sa are ambient şi instigă la anarhie.

Cel mai trist moment este atunci când
Duminică îşi face avânt pe la prânz
Îți bate la uşă şi-ți face anunț:

--- Cinci comentarii de-nvățat
Luni te-avânți în Harap Alb
Nu-ți mai face tu de cap
Că de luni te bat la BAC
Şi te fac să fii doar praf!

--- Ai tu milă şi fii blândă
(blestemată) Zi de duminică
Şi mai dă-mi răgaz un ceas
Să-mi scot ceasul din sertar
Să-l azvârlesc lejer pe geam.

--- Miercuri, Vineri, țin-te bine
Că faci grafică din poezie
Şi joi te scoate la hartă la geografie!
Nu uităm marți de istorie.

Nu-mi mai fac eu de cap
Vinerea e plod de BAC
Cu mai mult de-un handicap...

duminică, 6 martie 2016

Cugetare lirică

Ce este sexul
Şi cum se împleteşte el cu ex-ul?

Ce este luna
Şi de ce apare atât de taciturnă?

Ce este o amintire
Şi de ce se rezumă doar la o privire?

Ce este scrisul
Şi de ce se pune în muzică şi-n discuri?

Ce este iubirea
Şi de ce e aşa cum e şi nu-i simplă ca privirea?

Ce este scriitorul
Şi de ce îl privesc ca săvârşind omoruri?

Ce este depresia
Şi de ce te ține la pat de se-ntâmplă disecția?

Ce este un sentiment
Dacă nu un nor comprimat fregvent?

Dar ce suntem noi
Dacă nu comprimați şi zbuciumați nori?

Dar ce suntem acum
În mediul ăsta diurn şi taciturn?

În final, nu există sexul
Decât împletind şi răsfirând versul.

În final, rămâi doar cu buza de sus
Împletind cu cea de jos un murmur ursuz.

În final, murmurul devine nor
Şi se risipeşte ştirbit pe-un coridor.

În final, coridorul
E vrut dor şi de neprihănit viitor alegător.

În final, fugărim o bomboană,
Ca la final să-ntrezărim o dulce şi mult prea complexă boală.

În final,
E doar un ciclu mutual; comprimat intelectual: simplu, extraordinar.

miercuri, 24 februarie 2016

Din clasici #1


   Domnul Jourdain a vrut a-i scrie marchizei mult-îndrăgite, cuvinte scurte, fără propriu fir continuu, fără perpetuare imaginară a sentimentului ce Jourdain l-a vrut un reper vag subtil: "Frumoasă marchiză, frumoșii dumitale ochi mă fac să mor de dragoste."


   Pocnit de gândul că ceea ce a iscălit este prea banal pentru vremurile sale, a apelat la maestrul de filozofie, urmând astfel:

Maestrul de filosofie: Nu mai încape vorbă. Doriți să-i scrieți în versuri?
Domnul Jourdain: Nu, nu, fără versuri…
Maestrul de filosofie: Nu vreți decât proză.
Domnul Jourdain: Nu, nu vreau nici proză, nici versuri.
Maestrul de filosofie: Dar trebuie să fie ori una, ori alta.
Domnul Jourdain: Dar de ce?
Maestrul de filosofie: Fiindcă, domnule, ca să ne exprimăm nu există decât proza sau versul.
Domnul Jourdain: Nu există decât proza sau versul?
Maestrul de filosofie: Desigur. Tot ce nu e proză e vers, și tot ce nu e vers e proză.

(Sursa: thechronicle.ro)

   Nu numai că opera lui Molière, “Burghezul gentilom” este un amalgam din vremuri romanțioase, ci se mai şi îmbină cu contemporanul ascuns într-un fel de "suburbie" mută a vremurilor prezente. C-am întâlnit domni şi domnişoare ce ilustrau întocmai pe domnul Jourdain şi alții în ipostază de filozofi cu multă experiență în spate... Sau cel puțin, aşa dădeau impresia. Sau poate chiar erau, dar cu puține experiențe, marcante, asta dându-le onoarea de a se intitula “filozofi de ocazie” şi să ajute pe alţii în dileme sentimentale/ aproape lafel de filozofice/ emoţionale, etcetera.

   Dădeam de vorbă mai-mereu şi n-am conştientizat că... proză? Mereu. Tu şi cu mine, proză în limbuţie? Asta-i nebunie, dragă. Chiar aşa se ascundea printre vieţile noastre, vrând a fi "subtilă"? Nu ţi-a ieşit, iubito. Molière să rămână-n gând şi faptă ca deschizător de drumuri sau ceva de genul ăsta. În orice caz, subiect de gând sigur ţi-am dat. Pentru că suntem ceva ce-i peste ordinar şi ştiu. Ştiam. Tu ştiai?

   Fii fericit, căci în cotidianul tău eşti scriitor de zi cu zi. Eşti sigur prozator în limbuție cu orişicine, în orişice conjunctură. Dacă eşti şi poet, chiar şi de ocazie, te consider deja un om ilustru: m-ai depăşit pe mine şi pe mulți ca mine.

Se pare că dragostea a rămas la fel de stângace încă din 1670.


vineri, 13 februarie 2015

Poezia mea

Titlu-n abur şi hazarde
Idei, nebuloase, iluzii alarmante
Pasiuni, misticism, păcat, defect
Un locotenent în subconştient
O carte cu coperţi de cărămidă
O altă fată, dragoste, timidă

Un aşa-zis organ amputat
O furnicătură resimţită -- am uitat.
Un gând fugitiv într-o minte oarbă
O fantasmă licărind în ocean de ceară

'Nă seara, noptieră neagră
Unde mi te-ascunzi
Şi cât de departe mi te duci
Nu vezi că mă afunzi?

Sunt singur cuc în al meu colţ
Ştii doar trei cuvinte
Numele mi-l cauţi şi te strofoci
Să-mi dai somnul ca părinte

Mă-ntind; nu reuşesc
Eşti neclintită şi de lemn
Licărirea lampei cele dulci
Nu percep s-o mai zăresc

Am o carte în cearşafuri
O iubită-n depărtare
Fii tu martor între stele
Dregător de vis sub soare

Gând mic ş-ascuns ce eşti
Iubeşte-te cu somnul
Cel mai drag mi-e sincer pur
Cum sunt vise-n depărtare

Neaoş haz şi de necaz
Freci tu palme la aragaz
Că de mâine mi-i mai frig..

Mi imaginez pe toţi o dată
Un băiat ş-o mică fată
Zăpadă-n munte, laolaltă
Omăt, ţigară, pauză speriată

Mi-e de mine şi de ei
Cu culcatul, cu văzutul
Ce or să gândeasc-ai mei?

Mă mai îndur la o vorbă mai lungă
Mă mai îndur la o nesimţire
Mă găndesc la o conversaţie
Mă gândesc că n-o mai am.

Sunt doar eu, gândul şi blogul
O cană de ceai şi o cameră-n opt
Cum era şi cea la Nucşoara
Doar că scris mare: "CAMERA 8"

Dă-mi tu răgaz de apreciere
Am avut vreme de şase zile
Mi se scurg zorile lui treişpe
Februarie mi-e fantasmă.

N-am rimă cum ar vrea perfectul
Dar eu nu sunt el, ci sunt o ea
Iubesc trecutul, viitorul şi prezentul
Una mi-e, ş-o îmbrac în catifea.

Piele la piele să pălmuim goliciunea
Cu una, două bătăi de miocard
Nu mai este niciunul, niciuna
Doar vânt.. şi Coetzee.

Mă-nchin în faţa ta
Pun braţul pe al tău
Să te-ajute ăl' de sus
Acuma.. în drumul tău.

Eu sunt aia de o ştii
Păr blond, aiurea,
La unu şaizeci şi ceva
Mi se mai spune.. da.

Sunt voluntar de doi ani
Şi trainer de vreo şapte
Doar de luni şi patru cursuri
Ţinute ca la carte.

Iubesc să scriu şi asta-i seara
Când sparg luna pentr-o dorinţă
Când văd degetele ca trenuri
Ce vă trec gara.

Cer un metru mai aproape de un corp de mobilier
Simt o coardă aurită, aud una-a lui Hozier
Simt o carne rău făimată sub o piele albă, moartă
Este grup comun de artă, om vast şi crud de soartă

Asta-i poezia mea
Nu ştiu ce să fac cu ea.

marți, 18 februarie 2014

Era sau eram?

   Era ceva ce nu pot explica. Era sau eram? Încă nu mi-o explic
   Era ceva ce nu pot comenta. Era sau eram?  Mă-ntreb mereu şi mă oftic.
   Era ceva ce nu pot exprima. Era sau eram?  Nu ratez ocazie să-ncerc să mă complic.

   Era ceva, ceva-ul 'cela
   Nu-mi pot explica nevoia finelui 'cela
   Fără "A" de A. de bestie aşa
   Clătinată pe harpa inimii-ncordată.

   Încerc să stau să schimb ceva, să fac ceva, să iau cârma.
   Mi-e teamă şi mi-e nimic în încercarea de a obţine
   Om de "A" biped, bestie, animal blând.
   Oare chiar vreau? Oare chiar merit? Oare chiar joc jocul himeric?
   Într-un fel de scris în care nu mă regăsesc şi nu văd nimic.

   Stau pe jos, rezemată cu spatele de canapea
   Mi-e frig, dar sunt încinsă şi ştiu că mă târăsc pe ea
   Pe ideea muzei, pe ideea dorului, pe ideea înflăcărării sburătorului
   Trag fâşii de hârtie, îmbibate în cerneală, rânduri ude, fără ţel.

   Fac pe drac în drag de patru, anotimpuri când îi văd
  Sunt acolo, sunt sticloşi, înşelători, oare? Sau sfioşi?
   Oare am ocazia de a face ceva. O evadare în neandertalul urban?
   Oare mi-e aici ca tremur pe sub deget, ca să-mi transmită ceva?
   Am dat o dată, am mai dat şi azi. Semne evidente de raze pe flori de mai.

   Florile de mai sunt ca pielea-i fină: gingaşă, dură, scumpă. Drog ca de morfină.
   Ţi-am zis că ziua asta răsare ca tine, la fiecare atingere care mi se cuvine?
   Oare ţi-am spus că tu, mergând pe paşii plăjii, calci pe urmele iubirii?
   Oare n-am murit acum multe zile şi am luptat ca să te revăd pe tine?
   Oare locul ăsta, numit High Ink, e un cuib de viespii, ticsit de tine?

   Mi-am spus eu of-ul cu tine-n preajmă, cu tine, om, cu catafalc de piatră?
   Tu, om ca mine, din specie cu mine. Tu, om cu piele, învăluit în nemurire?
   Au trecut zile. Au trecut nopţi. Au trecut weekend-uri în care jucam bolţi.
   Erau creative, dar foarte reci. Mintea-ţi fericită nu exista deloc.
   Cunosc un om, cică e bestie. La cum mă uit la ea, să mă trimită la loc de corecţie.

   Se dă randament la rută supremă, în zi ca azi. Era superbă.
   Ziua începea cu geamul lipit pe spate. Cu coate lăsate în bluze mulate
   Cu curajul împins de la spate, parcă spionat de o teamă aparte.
   Am gândit mult înainte să citesc o carte. Mult mi-a luat s-o critic şi s-o pun de-o parte.
   Nu mi-a luat nici măcar o clipă. Să gândesc măcar! E târziu şi mi-e prea frică.

   Era ceva ce voiam a exprima. Era sau eram? Răspunsul îl ai deja.
   Era ceva ce voiam a comenta. Era sau eram? Răspunsul îl ai deja.
   Era ceva ce voiam a explica. Era sau eram? Răspunsul îl ai deja

   Şi totuşi... Era sau eram?
   Răspuns clar nu pot avea.