Lumea unui licean nebun
Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.
Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.
Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste
Ce chestie.
luni, 9 septembrie 2019
FaMONolog
Red Hot Chili Peppers - Hard to Concentrate
O perna aruncata peste balustrada. Cuvant pus halandala peste un alt cuvant. Un pat aranjat cu prea multe cuvinte nepotrivite, conglomerate. Un pahar sentimental pe care il arunci peste fata ta, cu tot mucusul care se prelinge peste toate acele cuvinte care joaca in zare.
O promisiune lunii. Emotii. Tradare. Familie. "Ce se petrece cu tine? Si de ce nu esti cum am vrut mereu sa fii?" Prea inapt social, nu se intelege cu mediile, decat poate cu mediul de munca pe care il ignora, cu toate insecuritatile aruncate subcutanat. Isi trage hainele zilnic peste, isi face dusuri prea rare, pentru ca patul e suficient de piscina in care sa i se increteasca talpile cu chef de fuga nocturna si toate cutele de pe frunte, facute la nedreptati vazute si simtite. Prea multe nedreptati. Un legiuitor cu astigmatism, un legiuitor prea altruist. Admira mult, arata putin. Tace si observa. Se manifesta ca un cameleon, doar pe culorile oamenilor potriviti. Se potriveste cu...
Noaptea. Spontantaneitatea misterioasa a noptii. Fluxul iregulat de fum care se disperseaza din filtru in gura, printre bronhii si afara, tot afara, tot inauntru. Asa se perinda toate gandurile. Poate spontan, dar in contidian, neincetat. Prea multa curiozitate. Prea multa durere. Nu intelege nimic si incearca sa inteleaga. Intelege notiunile, le aplica, dar nu le aplica pe sine. Le aplica in fata lunii peste coltul de bloc. Scoate lacrimogene lacrimale si plange, pentru ca altceva nu a ales ce sa faca, si sincer, nu era nimic altceva de facut. Nu e vorba de deep aici, nu poate fi vorba de vreun misticism reinterpretat in vreo analogie mentala, sau un alt concept pe care-l bate ca pe oua, intr-o reteta proprie a propriilor trairi.
O fericire tampita zi de zi, noapte de noapte. Oamenii sunt un paradox intors pe dos si tot nu merg unii cu altii. Si totusi... functioneaza. Merg. Se completeaza. O harta de puzzle, o alambicare aceasta postare, o alambicare este zilnic in tine si in mine. Si oamenii? O surpriza continua.
Tradarea vine ca urmas al propriei mame, intra-extra uterin, de unde ai venit, vine si ea. Sora ta, poate. In cazul meu, da. E sora mea. Si ma doare existenta platonica a sa, sau poate doar secreta, caci mama mea nu mi-a anuntat aceasta nastere spontana pe care a infaptuit-o fara de stirea mea. Si doare tot. Ma doare existenta. Ma doare capul. Obrazul. Degetele cand scrumez si buzele cand trag cu atata nesat ba din ceai, ba din tigara. Nu ma lasa sa ma bucur de fericirea mea tampita de zi cu zi, ma leaga, imi leaga degetele. Nu pot scrie coerent, nu pot actiona decat contondent, nu pot verbaliza, materializa arta pe care nu o mai pot tine sub control in propriul Eu.
Nu vreau sa am vreun sens, vreau doar sa inteleg paradoxul de ambele parti, sau de toate cele trei parti sau poate intreaga infinitate de concepte matematice si morale care formeaza aceast nefast segment de intamplari, intrebari asupra propriului constient si nerealizarea faptului ca, o data nascut un copil, nu mai are ce cauta inapoi in uter.
Ma dor toate ungherele,
In camera mea doar Red Hot Chilli Peppers, fum si tacere.
joi, 13 februarie 2014
Ardei iute, presat în torace
Red Hot Chili Peppers - Look Around
O dragoste am. Cea mai longevivă, pe care n-am pierdut-o nici până acum. În vreme de smiorcăieli sentimentale, ceva cu adevărat a ieşit ca o bombă sonoră, un cod secret al celor ce-i înţeleg. Acum treizeci şi unu de ani, cei de la Red Hot Chiki Peppers susţineau primul concert live la Rhythm Lounge, Hollywood. Au trecut ceva ani de atunci. Destul de mulţi, aş zice.
Aceştia au fost oamenii pe care i-am fredonat la drum lung cu maşina pe drumurile ţării. Pe ei îi recunoşteam la tv, pe posturile muzicale. Cu ei aveam albume pe care le-am ascultat cu aceeaşi nostalgie ca prima dată. Le-am învăţat versurile şi am crescut cu ei. I-am iubit. Iar din ăştia treizeci şi unu de ani, eu nu i-am prins optişpe. De când am început să conştientizez, de la patru ani, am ales ce îmi place şi ce nu. Iar chipul lui Kiedis mi-a plăcut de-atunci.
Erau nebuni şi puţin mai tineri. Tipu' meu favorit avea părul lung. Eram şi eu mică şi inocentă, ce-i drept. Ca om mic, mi-am luat model de ideal masculin de la Anthony, care dădea clasă chiar şi brutei din familia mea. Nu am ştiut multă vreme că ceea ce ascultam cu atâta patos e rock alternativ cu accente funk şi punk. Ştiam doar că e rock, că e frumos şi că e diferit. Şi că mă aduce aproape de tot şi mă face să mă simt bine.
Pe vreme ce am crescut, i-am ascultam mai rar. Au intervenit şi alte curente muzicale în care m-am împiedicat, dar n-am renunţat la marea mea dragoste atât de uşor. Mereu îi aveam în mp3. Mereu le aveam versurile în minte. Am crescut în natura lor, pe străzi deja cunoscute de voi, bine pavate cu amintiri. Automat şi cu ei, cu paşi usturători şi roşii de vers cu conotaţie.
Au fost cu mine l munte, la mare, chiar şi printre străini cu gusturi ca ale mele. Gusturi, ce pentru patru minute şi jumătate m-au făcut să mă simt printre ai mei. Mă uitam în ochii acelei turcoaice, cu "Californication" pe fundal şi cu aburii de la ceaiul verde ridicându-se până-n bărbia mea. A fost un tablou colorat, inexplicabil. Frumos.
Restul s-a derulat pe aceleaşi melodii, mai vechi sau mai noi, dar cu aceiaşi oameni. La o sută şaizeci de centimetri ridicaţi pe umeri şi până-n creştet, purtaţi cu norocul experienţelor, am ales să rămân acea fetiţă, cu acelaşi ideal masculin. Am fumat cu ei, am fost şi am certat cu ei, am fost prinsă cu ei, m-am plimbat, am iubit, am plâns, am simţit, am desenat şi am scris cu ei. Probabil, am şi sărutat cu ei. Şi probabil, i-am dat mai departe, de pe limbă română pe-o alta, cu dialect frumos. Cu siguranţă dialect frumos, ce m-a făcut să-l aleg să-i spun secretele mele din gură-n gură. A contat prezenţa lor de fiecare dată, în orice chestiune minoră. Adormeam de multe ori cu ei şi am cunoscut berea de multe ori cu ei. Iar apogeul a fost atunci când i-am văzut. Erau acolo, la ceva metrii de mine, la câteva zeci de capete depărtare.
Sunt acolo, vieţuiesc, progresează şi-i iubesc de la an la an din ce în ce mai tare. Sunt mândră de ei, îi iubesc ca pe nişte fraţi mai mari care parcă veghează veşnic asupra copilului ce-am fost o dată. Steluţa roşie mi-a devenit simbol sacru, tatuat de peste un deceniu pe retină. Nu sunt falşi, dau tot ce pot la chitară şi pe scenă, îşi dau seama de prostiile din tinereţile lor şi nu ezită să spună asta răspicat în public. Sunt oameni deosebiţi, nebuni, artişti.
Sunt fericită să spun că-i iubesc şi că datorită lor am atâtea amintiri.
Stay tunned
miercuri, 12 februarie 2014
Leapşă cu capsă
1. Prezintă-te ! (nume, vârstă, blog)
Mă ştiţi deja de aproape doi ani ca Ink, aşa că nu voi schimba asta brusc cu numele meu scurt. Am şaişpe şi şapte luni. Mă bucur de multe amintiri la această 'falnică' vârstă. Iar blogul.. oh, well. Cel de faţă. Unde scriu fel şi fel, filtrând diverse sentimente printre rânduri, cu diverse metafore create pe moment şi date spre violul dvs. vizual şi/sau mental. Mai rămâne şi ăla de pe Tumblr. :)
2. Ce zodie eşti? Spune-ne şi câteva trăsături ale zodiei tale cu care te identifici.
Leu. N-am coamă, că-s femelă, dar ambiţia animalului ăsta superb mă face să mă identific cu el.
3. Ce îţi place să faci în timpul liber?
Să sortez cărţile într-o ordine de mine aleasă, să ies în locurile mele de nebunii nocturne, să stau pe iarbă în Tăbăcărie când e cald şi senin, să pictez, să scriu, să studiez gesturile mărunte adunate de la alţii de pe-o zi pe alta, să mă oftic că e prea frig, ca dup-aia să mă oftic că-i prea cald, să stau pe balcon în serile de vară, să-mi amintesc lucruri cu oamenii frumoşi întâlniţi în ăştia şaişpe ani. Nu mai zic că-mi place să citesc şi alţi vecini de blog, că probabil ştiţi deja.
4. Culoarea ta favorită?
Cu toate că toate culorile-mi sunt dragi, una e mai presus de toate. Se făcea ca acum multă vreme, doi bătrâni să joace şah în parcul cu fântâna aia în trepte ovale. Stăteau liniştiţi, mai mult sau mai puţin, şi-şi mutau pionii furioşi în amiaza aceea de primăvară. Printre căsuţe alb-negre, cele două elemente care, cred eu, constituie viaţă într-o compoziţie, un desen naiv al vreunui Andrei de cinci-şase ani sau chiar literele sumbre, tipărite pe-un gălbui ce plănuise a fi alb. Eu îl consider alb. Ei bine, un puşti de şapte ani, timid în tot ce inspira şi expira, şi-a încurcat bunicul în strategia sa străveche: i-a amplasat, între căsuţele acelea alb-negre, firicele de iarbă. Şi a plecat.
Nu a spus nimic şi nici n-a avut îndrăzneala să mute vreo piesă. A creat un tablou, între muze alb-negre şi verde-praz. Tabloul ăla mi-l amintesc şi acum. Pentru că "puştiul" eram eu, pentru că bunicul nu juca şah şi pentru că verde îmi plăcea să cuprind cu mâna încă de pe-atunci.
5. Melodie, trupă, cântăreţ şi cântăreaţă favorită ?
Well, shit. Trepidez între "Wet Sand" (RHCP), "Can't Stop", "Australia Streets" (Sticky Fingers), "Snow (Hey Oh)", "Living on a Prayer" (Bon Jovi) ş.a. . Aşa că aleg Rev Theory - Hell Yeah, pentru că e destul de şmecheră şi poate şi Jet - Are you gonna be my girl.
Trupa favorită e Red Hot Chili Peppers. Forever and after. (poate şi Deep Purple)
Cântăreţul... Deşi îmi place mult Anthony Kiedis... totuşi, n-aş zice că Tudor Chirilă e nasol, sau că vocea lui Cobain nu e expresivă. Asta mă bate grav. Jon Bon Jovi e awesome. Chet Faker are o voce frumoasă şi un look deosebit.. Şi James Blunt are cele mai fine piese pe care le mai fredonez în minte în zile nasoale. Nu ştiu. Nu mă pot hotărî asupra unuia singur. Damn it.
Cântăreţele nu-mi prea plac, dar cea de la Pretty Reckless arată al naibii de bine. Aşa că rămân la ea.
6. Ce asculţi când eşti trist/ă?
Când plouă sunt melancolică, nu tristă. Şi-mi place al naibii de mult să dau din melancolie în tristeţe şi să ascult ritmul vocii constante a ploii, cu final găsit în adormire.
7. Care e replica pe care o foloseşti cel mai des?
"Dude" sau "bag p*alalalalalong*a". Dar mai sus am repetat "al naibii de bine/mult" într-o veselie, deci o trec şi pe asta pe listă.
8. Poezie preferată?
Era ceva de Nichita Stănescu. Avea un titlu hazliu. Nu mai ţin minte.
9. Materia preferată?
Engleza.
10. Ce hobby-uri ai?
Am hobby-uri româneşti. Le iau la vrac. Deocamdată mai am vreo două sute de grame de hobby-uri pe care le aplic când n-am şcoală.
11. Citatul care te caracterizează
"Acum, în mijlocul ruinelor, vedea că mult mai multe decât ar fi crezut sunt trecătoare şi că în ea este măcar ceva cu siguranţă definitiv..." . Una dintre singurele citate în care mă regăsesc din cartea mea preferată, "Fiul risipitor", a lui Radu Tudoran.
12. Ce sport extrem ai vrea să încerc?
Să merg pe tocuri de peste doişpe centimetri pe o vreme ca asta, în timp ce plimb un caniş şi-n timp ce-mi dau check in în vreun pub de "fete serioase".
Sau aş putea să merg La Lăutari şi să pun ceva folk sau punk-rock pe telefon la maxim şi s-o tai la fugă, lol.
13. Dacă ai fi sexul opus, cum ai fi?
Cum sunt şi acum, dar pregătind prăjituri şi gogoşi. :3
14. Ce te inspiră?
Natura ei, de obicei.
15. Cinci cuvinte din descrierea ta?
Vama, summer time, rock it !
Leapşă ciordită la plictis maxim, o dau la cine a apucat s-o citească.
miercuri, 17 iulie 2013
Inkării.
E dansul degetelor frivole pe filtru de tigara slim. E frig si tremur, din fir blond si pana.n unghi de nouazeci grade cu podeaua,fix. E fix doua si imperfectiune din minute. E moment de repaos, liniste si zgomot de vant. E mana mea pe rece, fir cu fir. Granula de nisip peste alta. Ce numesc multi mare. Si ce numesc eu casa. Simplu oras.
E cale ferata cu sine dreote si curbate cu fel si fel de indicatii.E negrul din picioare cu sireturi albe care le parcurge. Un metru fizic si.un kilometru mental. E rau ziua si bine noaptea. E om bland ziua si violent noaptea. Daca nu.l cunosti si esti vulnerabil.
E eu p.acolo, prin fata ochilor tai. Eu singur, fara tigari, geaca, dar cu sperante. Ca marea e singura care ma duce cu gandul la Vama mea cea Veche pe care o vad asa cum am vazut.o cu ani in urma. Si tot marea mi.e legatura directa cu ea. In mare mi se ineaca lacrimile in care respira vietatile marine si dispare tristetea mea efervescenta. In mare se face calciu pentru scoici tari, simboluri eterne legate cu Cazinoul.
E artist prost, ciudat, neinteles. Mi.e frica de el si de influentele lui. De deep shit.urile care le face si cum bulverseaza viata mea si a celorlalti. Un animal ce ma iubeste si care.mi ustura.toracele cu culori inexistente. Culori, zis sentimente.
E corp cald pe care ma pot sprijini la greurati si de unde.i fur caldura trupeasca. Ii fur fiertura involburata din sange pentru binele meu si alor mei. Organe sa zbata si sa se largeasca, sa secrete si sa arate ca.s bine si ca functioneaza ca tu sa fii aici cu mine. Poatenu fizic, desi imi doresc. Poate nu.ti bate organ peste organ sa.ti iau caldura din pantec, dar ma incalzesc cu gandurile mele in soba mea mentala unde arzi mocnit.
Stay tunned.
sâmbătă, 6 octombrie 2012
Today, Low is the new High
Chef de asfintit si de atintit. Un glont incorporat si-un inamic pe timp de dupa-amiaza. Nimic mai simplu.
Pocnim din degete si vrem ca lucrurile ce le vrem sa le avem. Pe masa, bro. Aha. Pe biroul din camera mea. Dar s-au gandit oare "doritorii" ca cer imposibilul? Asta, ori au cam lipsit la orele de logica..
Crete plete de om batran. Pocnea din degete, cerand putin din avutiile buzunarelor noastre. Dar noi.. Trecem. Putin ne pasa. Asa.. grabiti. Ba sa prinzi autobuzul, ba sa treci mai repede strada, ba sa iei copilul de la cresa sau alte scuze penibile. "N-am marunt" am mai auzit. Cat de penibila e faza asta? Inteleg ca nu ai, dar mai bine taci din gura..
Sambata s-a spart in nori, asa cum s-a spart soarele printre nori. Brusc. Si foarte cald. Am asteptat-o, intr-adevar. Iar acum ca a venit, se grabeste sa plece. Doar de as tine-o de picior.. Doar de m-ar ajuta cineva cu aceasta intentie.
Imi place liceul, doar ca sapte ore pe zi mi se pare prea mult. Am asteptat cu inima la gura momentul asta, asa cum am asteptat si banchetul. Au trecut emotiile si au ramas urmarile: miscari de dans nedeslusite ale lui Ink pe DVD-ul ce-l are toata scoala si cunostiinte noi de clasa a noua. Colegi si lectii. Se pare ca ambele sunt amabile.
Si trec zilele. Trece weekend-ul. Trece vremea. Trece, treptat, cheful meu nerabdator de a scrie. Imi piere cheful si de desen, iar tot ce ar insemna "viata" acum este o dupa-amiaza intreaga cu multa Fanta de portocale si chestii de rontait, in fata unor desene animate. Putina muzica pe fundal n-ar strica.
Celebrez ceva ce n-am mai celebrat de-o saptamana: timpul meu liber.
Iar liceului ii multumesc pentru un singur lucru: mi-a oferit posibilitatea de a ma bucura de timpul liber. Si cand zic "a ma bucura", spun ca, intr-adevar, ma BUCUR. :D
Si asa, mosneagul cu parul cret pocnea din degete, cerand mila noasra. Practic, cerand imposibilul. Apoi, Imposibilul i-a zambit in fata.
joi, 13 septembrie 2012
De-ale lu' Madam Réalité #1
In sfarsit am inteles un lucru important: o persoana.. o singura persoana iti poate schimba intregul Univers. Printr-un simplu lucru, vorba sau gest. Nimic nu trece neluat in seama.
Tin cont de toate acestea si imi dau seama ca tot o singura persoana mi-a construit universul si tot aceasta mi l-a distrus. Dar, de asemenea, dupa ce imperiul "meu" inchipuit s-a naruit, mi-am construit unul propriu. Si imi dau seama ca multe persoane sunt in universul meu. Al meu si doar al meu. Si imi dau seama ca viata lor n-ar fi fost cea care este fara mine. Viata mea ar fi fost nimic fara ei.
Asadar. Ma gandesc ca daca ai bani si averi imensurabile, ce rost ar avea sa le mai ai daca n-ai pe nimeni sa-ti fie alaturi? Si nu vorbesc despre asa-zisii "prieteni" care sunt doar pe interes.
Ma amuza totul. Ma amuza toata lumea. Rad in mintea mea si le zambesc politicos persoanelor pe care nici nu le suport. Dar atunci cand chiar imi dau seama ca este acolo, undeva, o persoana care chiar este worth of it, ii voi fi alaturi. Si, din pacate, sau poate din fericire, atunci cand sunt acolo pentru mine, si eu sunt pentru ei. Ba chiar mai mult decat cred. Le ofer sufletul si loialitatea mea. Cateodata raman dezamagita si.. zambesc. De data aceasta singura si cu lacrimi in ochi.
Fiindca si eu iubesc. Am iubit. Voi iubi. Voi ramane loiala prietenilor mei, dar vad ca nu toti sunt chiar asa cum credeam eu. Si raman cu ochii-n soare.
Trist.. pentru ei. Port ochelari de soare. Si ii rad soarelui ca am scapat de ei. Lunii ii recunosc faptul ca mi-e dor de ei. Si raman simplu high.
A doua zi revin si rad. Caci asta e.
Mai exista si mancatori de Eugenii.
Mancatori de Eugenii pe care ii iubesc.
Si mancatori de Eugenii pe care nu-i suport.
P.S.: Eu nu mananc Eugenii. Dar voi fi acolo sa va imprumut pe voi, dragilor, care mancati. ^^ Si voi sta acolo, uitandu-va la voi, muritorilor, care nu ma suportati. Caci asta urati cel mai mult, nu? Lasa.. voi fi totusi acolo. <3
sâmbătă, 1 septembrie 2012
Goodbye summer
Asta a fost. A trecut si vara.. Bun venit septembrie!
A trecut si 31 august cu aroma de Fanta si acorduri de muzica rock. Red Hot Chili Peppers. Arena Nationala. Bucare'. Frig. Cam asa pot descrie seara aceasta.
Pot doar sa sper la lucrurile ce ni le va rezerva toamna. Ne-a pregatit ceva special? Este ea asa de darnica cu noi, cum a fost vara? Hell yes, it is. Vor veni ploile; vor aparea castanele; se vor scurge frunze din copaci si iar voi iesi ca lupul la vanat poze. Peisaje inedite ale unor strazi laturalnice ale Constantei. Si nu numai. Copii veseli vor intra in clasele primare. Preadolescentii vor intra in clasele generale, iar adolescentii la liceu. Studentii la facultate, iar absolventii la master. Absolventii de master se vor indrepta spre ceva ce nu-mi doresc sa mi se intample prea devreme: maturitatea.
Ce ma asteapta pe mine?
Un liceu cu profil artistic. Ceva ce mi-am dorit din clasa a V-a, dar parintii nu-mi impartaseau dorinta. In exact 9 zile va incepe acea viata de licean. Simt o multitudine de sentimente: de la frica de necunoscut, pana la nelinistea de a fi odata eleva de liceu. Clasa a IX-a B. Asta va fi scris pe tablita de deasupra usii clasei mele. Clasa de grafica. Clasa pe care nici n-o cunosc. Colegii pe care nu ii stiu. Banca in care voi sta si colegul/colega de banca. Diriginta sau dirigintele pe care o/il voi vedea pentru prima oara in viata. Un pas pe care nu l-am asteptat, dar care s-a intamplat mai repede decat am crezut.
Ce va asteapta pe voi, cernelistilor?
Multe posturi. Multe si marunte. Si cred ca mai dramatice decat cele prezente. Doar e liceu, nu? Se poate intampla ooorrriiiceeeee. <3
Cate lucruri am de spus si cat de scurt e timpul pe care il am.. Am avut aceasta experienta unica de a-i vedea live pe idolii mei in materie de muzica. Sa tip pana am ajuns sa sug Faringosept. Sa rad, amintindu-mi de prostiile ce le-am facut in clasa a VIII-a, sa zambesc ca am norocul sa locuiesc la doua strazi de mare si sa plang ca vara a trecut. Prietena mea cea mai buna a disparut, iar prietenii falsi vin ca fluxul. Pun o masca si merg mai departe.
Si stau pe balcon cu notebook-ul in brate, uitandu-ma la privelistea ce imi este oferita de la etajul sase al unui bloc din capitala. Oftez si scriu, ciufulindu-mi parul, ca deobicei. Incerc sa vad acea 'luna albastra', dar tot ce vad e un cer inchis.
Vazusem la tv ca aceasta 'luna albastra' te face mai agitat. Oare de aceea sunt asa de agitata? Oare virusul 'Vara nu dorm' inca este valabil? Nu cred ca vara se delimiteaza in doar trei luni, printre care sunt nascuta si eu. Vara tine cat vrei tu sa tina. Oare am dreptate? God, tell me I have. :c
joi, 9 august 2012
High Intro.
În orice caz. Locuiesc într-un orăşel de pe malul Mării Negre şi voi studia la un liceu cu profil vocaţional (Hogwarts. I'm a witch, bitch.). Pe înţelesul vostru, unul de arte. Sunt o tipă puţin timidă, dar după ce te cunosc, sunt a naibii de crazy. Îmi iubesc prietenii şi părintii şi am o mare slăbiciune pentru unghii şi manichiură în general. Materia mea favorită este engleza şi sunt o leneşă. Mdeah. Niciodată nu învăţ şi iau note mari. :)) Am fost nişte colegi destul de uniţi la şcoală, iar acum vin şi anii de liceu.. Am emoţii, da' nu prea. În fine.
Cum am ajuns să fac blogul?
Am ales să scriu deoarece o persoană anume m-a tot bătut la cap să fac şi eu un blog unde să-mi las talentul într-ale redactării să curgă normal. De obicei scriu într-un caieţel toate lucrurile care-mi vin în minte, apoi, după o săptămână sau două de la scrierea lor, le recitesc şi râd. Mi-am zis ’’De ce să nu le postez?’’. Am o minte foarte colorată şi idioată cu idei largi. Foarte largi. Chiar grase. :P
În privinţa muzicii şi a serialelor mele preferate.. well, îmi place mult rock-ul (nu ca toţi cei care zic că-s rockeri şi nici măcar nu ştiu de cine e cântată piesa „Highway to Hell” :/).
Preferaţii mei sunt cei de la Red Hot Chili Peppers, o trupă cu o istorie destul de tulburătoare. Sau, cel putin, mie aşa mi s-a părut. Vor concerta pe 31 august la Bucare’. Eu mă duc. Car şi alte două bulănoase după mine :* Veniţi şi voi? :o3
Iar serialele care, pur şi simplu, sunt made of Pufoşenie Awesomenească ..





.jpg)


