Fuga Adei #3

   Vama - Cântec Prost

"Am decis sa-mi trasez iarasi c-un ac imaginar sentimentele si gandurile. Sa le zgarii pe neuronii ce nu-i pot vedea, dar pe care am inceput sa-i simt gadilandu-mi craniul [...]"

   Asa am inceput a patruzeci si sasea pagina din jurnalul in care nu mi-am permis sa ma uit. Sunt luni, Ada, pe care n-am apucat sa le numar. Poate cinci-sase. In camera ta, hainele tale, in mirosul tau, cu ochii tai, buzele tale, unghiile tale. Pana si cu fratele tau si cu parintii tai la masa cu care greu ma pot adresa, folosind "tu"-ul caruia ti-l ziceam si tie verde-n fata. Cu curajul meu prostesc si cu asigurarea cugetului meu ca tu nu sti nimic din ce simt sau poate am simtit pentru tine.

   Iti invidiez viata. Caci e a mea cea pe care tu o controlezi te-miri-unde. O vreau inapoi. Vreau privelistea de la geamul camerei mele inapoi. Vreau s-o vad pe mama si sa nu-i zic "doamna" si sa vorbesc despre ea ca "mama Adei cea disparuta". Vreau sa merg inapoi in clasa mea. Vreau sa nu-i mai vad fata persoanei pe care-s nevoita s-o iubesc.

   Muzica ta cu gusturi. Da, caci "mi-am" rascolit camera. Cea care fusese a ta si inca este. In care ma lasi cateodata sa plang si sa ma gandesc cum s-o rezolv. Cum sa te gasesc. De multe ori, am vrut sa dispar. Sa fiu "vecina Adei disparute, disparuta si ea". Si sa te aduc de mana acasa. Sa te trag de bratarile alea impletite de pe mana care a fost a mea. Sa tip la tine si sa fac misto, dar cu vocea mea, nu cu a ta. Sa nu-mi fac iluzii ca pot si dreg chestii de aici. Din josul strazii tale. Din josul strazii mele.

   Mama ta ma intreaba mereu de ce sunt abatuta. Si nu-i zic decat "mama, nu-i nimic". Nimic. Atat de simplu spus din gura ta cu vorbele mele. Caci ma amuza cam cum te amuza pe tine scrisoarea asta scrijelita intre picioruse de neuroni, prinsi intre ei si stransi, nerecunoscandu-ma. Crezand ca defapt tu esti cea care le da batai de cap, vanatai si zgarieturi pe sinapsele lor lungi.

   Scoala mi se pare goala fara tine. Tu in corpul tau, cu atitudinea ta in tine insati. Mi-e dor de astea. Mi-e dor de mine. De Ada, fata cu atitudinea aia debordanta, foarte relaxata si fara ezitari de a te imbratisa cand nu-ti venea sa razi sau cand tot ce vroiai sa faci era sa stai si sa casti la orele de mate.

   Revin la jurnal, automat scrisoare netrimisa catre tine. Las rand liber unul dupa altul. Doar o fraza pe mijloc de pagina. Cu scrisul meu supt in hartia cu miros de-al tau. 

Miros pe care nu-l mai pot simti

Ochi castanii ai tai pe care nu-i mai pot vedea

Par care nu pot sa-l mai vad razlet in vant, caci il simt

Mutre de-ale tale pe care trebuie sa le suport.

Stay tunned.

Către mare.

   Vama - Copilul Care Aleargă Către Mare

   Bataie de palma pe nisip gangurat de talpi si de talpi cu ganduri. Cu talpi mari care cara altele mai mici, pentru a le arata minutiozitatea simplei miscari a pasului. Subtire sau gros.

   Imi tremura corpul pe nisip rece, cu miros pur de vara si c-un soare zambitor. Cu oameni care alearga, iar altii care-si plimba muritorul fara nicio legare de urban. Cu fete zambitoare si distrate de o simpla melodie sau de un simplu apel de la mama. De fericire ca vine vara. Si de acolo, toate frumusetile acestui an.

   Frumoasa amanta a mea sub tei inflorit, la Modern, langa scari abrupte, surpate de ploi si vanturi rele. Necajita amanta ce-mi cere de toate si-mi ofera inzecit. Femeie fictiva a anuarului fixat in perete, cu femeie imbracata sumar. Femeie ce mi-o imaginez a fi o tanara juna care leaga-n ea legaturi intre muritori. Multele pe care celelalte anotimpuri nu le pot lega atat de temeinic.

   La gand de amanta imbatatoare la care stau si ma holbesc si la tot nisipul ce-l simt in tenisi. Acela ce-l simt vibrandu-mi in talpa subtire si usor alungita. Sunetul si vibratiile muzicii puse pe telefon, sub soare si vant usor. Sub chipuri primitoare si calduroase, jucause si imbecile. Cum sunt si eu. De jocuri ce ne leaga tineretea, de amintiri ce-o sa ne vina cand o sa ne uitam peste acele scari, de sus. Prin frumos filtru corneic, colorat si neobosit de-o aventura noua: cea a verii.

   Vad soarele ce-mi lumineaza pletele blonde. Vad ce vreau eu sa vad. Vad baieti pe longboard-uri. Vad fete. Multe fete. Si inghetata. Simt aroma aia sarata de mare. Stiu ca trebuie sa ma descotorosesc de hanorac. Stiu ca voi fi fata in boxeri si tricoul alb al propriului camin. Sau nu. Vad oameni straini cu care nu pot comunica decat prin semne. Nu-mi cunosc limba. Caci Ankara e departe de Constanta. Iar limba lor lunga nu se compara cu piticul latin, pur romanesc.

N-am FAINosag in vorbire.

Si-s mai muta decat puteam crede vreodata.

Fata de sentimentele mele

Si fata de cititorii mei cu miros sarat.

Stay tunned.

P.S.: Simt nevoia de a-mi cere iertare pentru aceasta luna foarte saraca in postari. Nu va mai scot scuze, caci tot ce am facut a fost sa stau, sa citesc, sa ies, sa frec menta la Pretty Little Liars si sa ma gandesc la multe lucruri pe care aveam sa le scriu aici, dar care se risipeau imediat ce calcam pe pragul usii de la camera alaturata, deci.. Varza. Cred ca inca ma bate astenia de primavara.. -_-