Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

Se afișează postările cu eticheta love. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta love. Afișați toate postările

marți, 22 octombrie 2013

Poate o să fie

Radical Face - Wrapped in piano strings

   "Poate de o voi ignora, va pleca. Poate dacă mă fac că nu există, nu se va mai ţine după mine. Poate dacă fac aşa, o uit definitiv."

   Trei rânduri scrise în van, la o oră din orar. Două sufluri expirate şi ambele deodată. Şi un singur suflet animat şi ăla cam handicapat. Asta luni. Când i-e mânjit tot de culori şi de apă murdară, când îi sunt puse-n faţă reprezentaţii ale sufletului său. Când ceilalţi îl desenează fără ştirea şi voia sa.

   "Poate dacă plec, pleacă şi ea. Şi dacă uită de mine şi voi pleca degeaba? Poate sunt doar un om confuz. Poate doar n-o merit."

   Doar un gând străfulgerat pe retină pictat. Un cuvânt scăpat greşit şi totu-i va fi neliniştit. Agitaţie iradiantă şi de nimeni conotantă. Asta marţi. Când i-e mâna însângerată în fier găsit în lut, în aceeaşi luptă cu modelul din faţă care parcă râde în faţa chinului lui.

   "Poate dacă mă voi strădui, va vedea şi ea şi-şi va da seama. Poate dacă împing şi trag tare din moloz această idee de << fiinţă >>, nu voi mai suferi. Poate nici ea n-o va mai face."

   I-a venit idee strălucintă pe ziduri de cărămidă zugrăvită. Japca ideilor sorbante îi dă cuvinte mirobolante. Visul marilor moschei nu se compară cu ochii ei. Asta miercuri. Când româna îl bate, când biologia îl trage de urechi şi când chimia îl trage de ciuf la tablă. E pe dinafară complet de lumea asta.

   "Poate dacă fug de-aici şi ajung la ea, sufletul îmi va înflori. Poate doar iluzia mă minte. Poate gândesc ca-n somn: rapid, fără cuget si fără să culeg foloase."

   A gândit mândrul om, fără ajutor de muritor. A găsit răspuns pierdut în penarul brusc cam rupt. Vede-n faţă zăpăcit, maldăr de hârţoage mototolit. Asta joi. Când nimic din hârtia ce-o are nu-i bună, când e uman şi real, când nu trebuie să gândească liber, decât mecanic. Pentru bunul unor oameni cu scopuri neînţelese.

   "Poate dacă azi nu mă ridic din pat, nu o voi lăsa să plece. Poate visul ei se poate reîntoarce şi ea, aievea-i. Poate trebuie să-mi urmez drumul şi paşii cotidieni."

   Ploua violent în a sa glastră cu flori bete de mireasmă. Soarele-i împotmolit şi nu vrea să fie urnit. Cum nici el nu vrea să mişte din gingie pân-adânc în lenjerie. Asta vineri. Când e bolnav şi tot mecanic trebuie să gândească. Doar că mai lejer. Nimic nu-i lejer.

   "Mă lepăd de <<poate>>, căci există <<o să fie>>. Nu cred că altfel se poate. Nu cred că ea foloseşte <<poate>> în versuri siropoase."

   De astă dată se înşeală omul nostru într-o doară. Nu cunoaşte propriul stil ca de nimeni folosit. Nu cunoaşte că doar ea îi cunoaşte inima. Asta sâmbătă. Când îi e teamă să-i spună în rime poveşti printr-un sărut şi să-i scrie proză umanistă pe spatele-i plăpând, firav.

   "Unde oare mi s-a dus tot cheful şi când o fi apărut dintr-odată năduful? Vreau la ea şi mă sufoc în acest cămin neprihănit. Vreau să respir cu ea în braţe, vreau să fug; că de nu, o să mor!"
  
  Are şi el două toane, folosite ca pe "rane". I se încinge cheful şi reapare "recviem"-ul. Se stăpâneşte sau niciodată, el mereu va iubi aceeaşi fată. Asta duminică. Când soarele bate-n părul său şi zâmbeşte iniţial; apoi intră într-o melancolie, care o ia de la început.

   Luni.
  

luni, 29 octombrie 2012

Dumm. Bam. Psst.

   Jason Mraz - You And I Both

   De cand descoperi si viata de "dincolo" de basme si povesti fantasmagorice, se mai intampla sa te mai uiti si sceptic. La multe lucruri si intamplari.

   Azi a plouat. Dar am zambit. Si sti de ce? Din simplul fapt ca a fost rece si amarata vremea. Mohorata si iritata de plansul de inceput de dupa-amiaza.

   Am mers c-un pas apasat catre liceu. Ploua. Si masinile stropeau strazi nu prea pustii. Caram acelasi tub negru ca-n fiecare inceput de saptamana. Ma oboseste. Dar in acelasi timp, ma face sa simt ca intr-adevar fac parte din ceva. 

   Ma uit la cerul cel mohorat si oftez. Tin minte ce a fost in mintea mea acum doi ani. Cand nimeni nu stia si nici nu intelegea. Absolut nimeni. Poate doar eu. Sau.. poate nu. Fara intrebari si fara curiozitati grotesti. Umanisme si vorbe aruncate-n vant.

   Gri si urat. Da' ma bucuram. Ca astazi vedeam un film prin fata ochilor mei. Si era filmul meu favorit: al tau. Mintea ta si tot ce tine de tine. De tine si de el. De tine si de ea. Fiindca "duo" e mai bun decat "uno". 

   Cum nu-mi place sa aleg dintre vanilie si ciocolata. Ciocolata, dar si vanilia. Le-as alege pe.. Ambele. Dar nu merge. Ciocolata neagra, dulce, amara, inchisa la culoare. Facuta din cacao. Ciocolata si masculinul. Asta in timp ce vanilia e deschisa la culoare; o culoare placuta si plapanda. Vanilia e intotdeauna dulce. Si provine dintr-o floare. Vanilia ce reprezinta femininul.

   Si, oare, cum as putea alege dintre aceste doua ispite dulci? Te ingrasi doar uitandu-te la torturi cu topping de ciocolata si vanilie.. Fiindca ambele formeaza un "duo".

   Stay tunned.

luni, 1 octombrie 2012

Ador

   Christina Grimmie & Sam Tsui - Just a Dream (Cover)

   ..ceva cu ardoare. Ador sa iubesc si ador sa ador. "Te ador" au fost cuvinte spuse in desert, ca o apa curgatoare. Ai baut din ea si ai supravietuit, dar ea s-a uscat. Ca si cand n-ar fi existat vreodata.

   Asa s-a uscat si dragul de septembrie care ne-a parasit, zambind. Asa cum ai parasit tu acel loc, acea bancuta luminata de un felinar. O seara de octombrie, acum un an.

   Te iubeam.
   Si radeam.
   Rad si acum.

   Rad cum radeam noi din orice prostie. Eram ca greierii toata vara. Aer de mare si de munte. Trenurile ce ne legau. Ruta Cluj-Bucuresti-Constanta. Zgomotul sinelor de tren. Povesti de groaza in tren. Ore vorbite la telefon. Glume idioate de-ale mele. Atat de idioate, incat radeai la ele. Sau, poate, de ele. Si poate radeai fiindca ma iubeai. Si poate si eu radeam fiindca te iubeam.

   Acum rad ca te-ai dus ca si septembrie.
   Asa ca te voi tine minte si ii tin usa lui octombrie.
   "Buna ziua" ii zic.
   Iar tie, draga mea iubire, "Ramas bun".
 
   Nimic altceva, caci dragostea n-are cuvinte in care sa nu se incurce. Nu se poate exprima prin nimic altceva. Poate doar atingeri. Imbratisari. Saruturi. Vise ca, poate, ne putem intalni si fara sa ia vreunul dintre noi trenul. Vise ca te pot saruta dupa scoala. Ca te pot tine de brat in timp ce mergem. Si nu oricum. In ploaie. Asa cum iti place tie. Aveai un chip atat de bland si calm.. Calmai pana si ploaia. Dap. Ploaia aia de octombrie. 16 octombrie.
   Dar nu conta. Te iubeam. Si inca o fac. Chiar si asa. Eu la mare, tu la munte. Chiar asa.. si te iubesc. Dar, oare, cum sa-ti spun? Cum sa-ti spun, chip angelic? Un telefon? Nu. Nu pot. Dar.. o scrisoare? Nu. Am scrisul mizerabil.

   Si simt ca toata lumea e impotriva mea ca te iubesc. Si acea "lume" sunt eu. Mintea mea. Inima mea nu mai este. Iti apartine. Undeva unde am lasat-o printr-un buzunar de jeansi. Albastrii si scurti. Era inca cald. Si era amuzant. Parul prins in coada si ciufulit. Ciufulit de mine, caci imi placea sa-l ciufulesc. Si-mi placea sa-ti scot bratarile de pe mana si sa ma joc cu ele.

   Asa ca..

   Septembrie, ai fost o prelungire a lui august.
   Te rog, adu amintirea frumoasa a adevaratei toamne.
   Te rog, octombrie..