Somnusor - Aici nu mai locuieste nimeni
O coloana ragusita cand te-apleci. Un genunchi flexat, departat de celalalt. Un moment cu mana ta. Un moment cu vocea ta. Un clipit de vertebrat. O coasta fisurata fara tabac. O continua lipsa de intimitate. Un oarecare cos iesit pe-o tampla. Un litru de sudoare pe frunte si pe gat. Un singur mers panicat. Trei batai de talpa pe asfalt. O cazatura pe gheata uscata si veche. Un priveghi pe praf si pietris. Mai multe ganduri scrise in agenda. O agenda plina de realism exacerbat. Un somn profund. O dimineata trezita-n bezna.
O carte lasata pe parchetul prafuit. Un fir de par intre pagini. Doua degete, aruncate peste coperta. Un gadilat nocturn, printre suvite de aschii tiparite. O proza nocturna.
O speranta mai noua. Un "eu" mai simplist. Randuri mai scurte, cat dureaza-un rasarit. Scris tremurat pe agenda. O bucla roasa de temerea de a nu cunoastre intr-atat de bine sentimentul resimtit. Un stilou nehotarat. O mana dusa la tampla. Un deget dus la ochi. O pacla de fum. O farama de oameni. Un nimicitor prezent. Un trecut mai atragator decat clipa. O clipa de regret pentru clipe inmormantate. Un vraf de carti langa pat. Si toate randurile scrise la inceput, pentru a retrai acum. Un telefon bazaitor, spart, aruncat in perete. O senzatie ca nu mai vrei pe nimeni langa tine. O certitudine: nu mai e nimeni langa tine.
O clipa cu tine.
O intreaga existenta doar cu tine.
(scrisa pe 31 ianuarie 2017)
Lumea unui licean nebun
Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.
Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.
Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste
Ce chestie.
Se afișează postările cu eticheta absolut nimic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta absolut nimic. Afișați toate postările
miercuri, 1 februarie 2017
O. Un.
Etichete:
19 ani,
2017,
absolut nimic,
Aici nu mai locuieste nimeni,
avangardism,
Cluj,
constanta,
februarie,
high ink,
high-ink,
highink,
ianuarie,
monolog,
Nick Sitton,
proza,
proza contemporana,
realism,
Somnusor
luni, 27 iunie 2016
Minte-n aburi
Se spune că un mediu organizat îţi oferă energie, dar pe mine mă aruncă în letargie. Oribil. N-aş putea alerga pe plajă? Nu, că într-o săptămână fix este Bacalaureatul cel Mare, cu ani de domnie doar trei zile şi un an jumătate în pubertatea liceană. Şi musai trebuie să-l înfrunţi? Da. Se spune că aşa este şi să nu mai pun intrebări. Iar acum ce faci? Mă-ntreb doar.
Era un strat aşa de siguranţă pe bancă astăzi la competenţa de la engleză. N-am înţeles-o. A fost banal. Totul e prea banal. Totul e făcut să fie într-atât de simplu, încât să te bage-n ceaţă, sau să dea disperare celorlalţi. Nu-s ca mine, dar or fi. De am piele ca şi ei, înseamnă că-s de-a lor, dar deloc cu ei. Nici în pauza dintre probe. Am rămas cu ardoarea din cap şi cu fumul din spatele globului ocular. Oscila între exterior şi tare, necunoscând acest "tare" ce-o fi, căci materia e gelatină, oricât te-ai minţi.
Sper doar să nu te strici înainte. Oricât mi-aş da speranţe că nu mă stric, se-ntâmplă. E ceaţă de se taie cu pixul prin mintea mea. Sunt o grămadă, vor să iasă, dar nu ştiu pe unde mai întâi. Aş scrie, dar învăţ şi vreau să desenez, dar mă opresc.
Câte blocaje? N-am idee. Sunt multe şi mărunte, nu sunt ascultate, sunt ale mele, sunt în străfundul minţii mele, sunt în "Jurnal de zi" sub care mă ascund între coperţi negre, sau poate eu, făptura retrasă de acum, care încearcă să işi facă undeva un loc, fără să mai fiu tras afară, fără să mă oblige cineva să fac ceva, fără alte cuvinte de dubii, fără totul şi cu totul al meu, găsit şi creat de mine.
Încă mă conving că-i frumoasă lumea şi că poate fi o pace comună. Pacea ne-o facem noi, dar de există pace, nu stă pe strada mea sigur. Poate suntem meniţi să-i scriem adresa pe plăcuţă şi să ne însuşim strada? Şi cum încerc să mă conving, mă dezamăgesc şi ceva devine sumbru, egoist, urât, apoi dau afară, îl arunc şi-l mototolesc, îl zgârii cu creionul pe foaie până se găureşte, dau foc la lumânări parfumate şi mă uit la ele până aţipesc. Am mâinile încordate pe orice, vreau să se termine. Îmi doresc să se termine.
N-am idee ce caut aici, dar cred că din greşeală va ieşi de zile mari.
(Sursa imagini: Andrew Wilson)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



