De-ale minţii

   Nu stiu cum ar trebui sa incep asta si nici nu ma gandesc la cum va lua sfarsit. Este un episod complex din viata oricui, un episod epistolar, cu sentimente inscrise-n orice obicei preluat acum de noi. Este undeva scris intr-un limbaj trupesc, iar de-acolo citim fara de-ai nostrii ochi si facem. Este ceva insipid, de moment, dar scris ca sa fie acolo si pace. Multi nu si-o gasesc, altii pretind a fi a lor si c-o dau si la altii daca faci diverse lucruri, dar defapt pacea ne-o facem noi. Prin amor ne intalnim trupul si spiritualitatea, iar eroticul este trecerea spre placere draconica. Eu nu neg. Se poate intampla si asa ceva. Cand de la un sarut nevinovat ajungi la goliciune, iar intocmai ca lacomia mea cand mananc un mar si ramane doar cotorul foarte ros si stafidit, fara cojitele ce acopera semintele, asa si asta. Nu te saturi. Nu ai astampar. Esti in cautare de asa. Esti tanar. Esti tanara. Amandoi trebuie sa cititi mult si sa va dati seama de inteles, de actiuni, de ce sentiment vrea sa fie indus in voi. Caci si eu sunt in cautarea acestui fapt.

   De la padure la mare e cale lunga

   Iar aceasta este o postare, un gand aiurea, probabil de neinteles

   Dupa o discutie c-un preotel cu geaca de fas negru si cu adidasi

   In statia de RATC. E de contemplat. Atata spun.

O ţigară.

Byron - XX

   O ţigară între degete la vârstă înverzită. Un fum cu interes, al doilea cu obişnuinţă, al treilea cu speranţă de senzaţie, al patrulea pentru toţi ai tăi, al cincilea pentru că mai ai încă cinşpe scurte de terminat. O ţigară cu privire la viaţă. La aia care creşte din pământ şi care iese din sămânţă. La aia care tot din cauza minţii creşte şi se face din ce în ce mai înalt, ca un puls cu personalitatea lui, necontrolat, căruia nu i te poţi confesa. Prin fum şi aer, se vede verde. Se vede mult gri după, dar soarele bate pe culoare, nu pe amestec de nonculori. Centru de atenţie e pe viu. Se mişcă.. de ai da cu degetul, s-ar mişca. De ai da cu ambele degete, ai scăpa ţigara. Nu ai putea şti dacă te-ai ars cu rază sau cu foc. Te-ai trezi şi te-ai uita ca-n toate zilele. Fără interes.

   O ţigară la nou început, la fiecare aniversare a fiecărei idei. Naşterea de sentimente e botezată cu idee, cu cuvânt după. Verde-n casă, în ghiveci, se naşte. E mâl, şi fărâme care formează o sacralitate de jeg în vasul cu apă. Nu vâjâi pe lângă el. Nu te îmbăta cu hrana a celui ce e alături de tine. Nu te gândi să tai dreptul de a se combina în amestec cu ăleia cu filtru moale. Intră-n tine, iese, mai respiri de două, trei ori şi realizezi că e doar o amantă, care se arde cu tine, fumegă, şi după tot se arde. Singură, de data asta.
 
   E interzis? Ce să fie.. Afirmaţie sau.. Dar tu te bizuieşti pe certitudini. Te ţii de ea. Aşa cum vă ţineţi voi de verde să mai meargă aparatul. Te scuzi, refuzi scrumieră şi tot în verde o arunci. Şi nu că arde, dar sufocă. Se cară sticlă şi e bună când e verde. Tabla nu-i de tine şi nici de ei. Poate doar aia de table. Îi mai dai şah mat unei vieţi. Cu pioni de data asta.
   Proscris şi enigmatic sentiment. Vânt cu soare. Şi păcat în telefon cu abţibild. Muzica, cică. Te deschizi ca o floare acum. Stai la lumină. Te mai recunoşti oare? Sau abia acum te recunoşti cu adevărat? Te priveşti? Nu, căci ai ochii închişi. Atunci, cum vezi că te recunoşti? Cum îţi dai seama că e verde? De ce te bazezi pe certitudini, dacă incert e şi ideea de acum două clipe?
 
   O ţigară. Douăzeci şi şapte. O lună. Februarie. Atâtea le ai numărate. Şi le fumezi din dorinţa de a te lăsa să pluteşti, să te regăseşti, să ştii că pielea aia e a ta, floare. Iar întrebările sunt de tine. Ai dor de ducă, dar stai în casă şi scrii. "E întâi martie, şi am întâlnit..." multe puncte de suspensii. Ai întâlnit fiecare spaţiu dintre puncte. Iar fiecare punct pus e fiecare ţigară stopată, pentru că n-ai mai simţit că e momentul să le termini. Sau să le începi. Te gândeşti să începi o nouă ţigară, şi s-o termini de la început şi până la dunga albastră. Filtru moale şi oranj, din obişnuinţă. Dar incertă e şi ideea felului filtrului.

   Îţi poţi continua ideea? "E întâi martie şi am întâlnit...". N-ai mai scris. "E întâi mai şi te am în..." vedere? În vizor? În ce? Care "te"? Te exprimi în cuvinte, dar acum te reţii să spui. Tremurai de extaz şi de râs la carele cerului în noapte. Ai băut mult la întâi mai, dar nu te-a luat deloc. Poate două-trei beri, dar restul de bătut ficatul nu te-a afectat. Te-a afectat altceva. Aşadar, ce e? Ţi-au îngheţat vorbele în plin soare? Atunci, poftim o ţigară. Se fumează, trece. Dar nu se dă. Se obţine.

   Focul căutat ardea la sute de grade deasupra cerului de întâi mai. Acum e treişpe. Fix. Trebuie obţinut, iar soarele arde. Oamenii nu-s cu tine, căci tu eşti o floare. Aşa te-ai simţit, deci asta eşti cu adevărat.

Şi totuşi.. fumezi? Incert. Scopul e ţigara. Şi nu ai atins-o, decât luată în braţe, cu gând oarecum s-o rupi. De ce? O vrei. S-o strângi cu buzele, zeci de minute, ore, o săptămână în Vamă, pe vecie. Foc nu ţi-ai luat, aşadar ţigară nu se dă. Şi focul ăla îl ai în tine, dar e îngropat în jar oarecum proaspăt.

O ţigară din miliarde
Şi aia e Dunhill negru.

Inkliteratură #1

Chet Faker - I'm into you

   Ar fi drăguţ să pot comunica cu personajele mele. Sau ca cititorul să comunice direct cu personajele din cărţi. Doar imaginaţi-vă. Să citiţi tăcuţi rânduri şi rânduri de întâmplări ale acelui personaj principal şi al celorlalte personaje. Şi brusc, când închizi cartea să-ţi faci un ceai, ei să strige dintre pagini gălbui: "nu ne lăsa! te rugăm, mai urmăreşte-ne!". Şi să fie un moment în care chiar să poţi vorbi cu ele. Să vezi ce şi cum gândesc individual, fără descrierile şi menţionările autorului. Să fie din carnea literelor naratorului şi din miezul de imaginaţie al autorului.
   La şcoală ar fi o idee. Să scoatem un personaj pe catedră şi să-l urmărim tăcuţi, cum ne povesteşte firul narativ din punctul său de vedere. Să vedem cum Andronache Tuzluc se oftică din ce în ce mai mult, cum îi dă Dinu peste nas, cum strâmbă din sprâncene şi cum îşi mângâie furios barba. Să vedem cum Eva se strofoacă în dragostea "haimanalei" şi ce a simţit când şi-a împuşcat unchiul. Să ne spună mai multe detalii decât cele găsite în carte. Să ne povestească omul Evei cum se simte lângă ea şi cât de mult o iubeşte. Să-l pot întreba de ce şi-a vândut orbeşte tot ce avea pentru o fetişcană blondă cu ochii verzi. Sau s-o întrebăm pe Mara continuarea vieţii Persidei şi al lui Naţl.
   M-aş simţi capabilă să devin personaj şi să povestesc. Să scuture cartea şi să pic dintre rânduri, neagră-gălbuie la piele. Cu toate trăsăturile definite şi cu toate caracteristicele găsite în paginile de unde am fost aruncată din curiozitatea unor limitaţi. Dar dacă aş sta să mă gândesc mai bine, unui personaj nu i-ar face plăcere să fie aruncat din lumea sa de basm şi să fie "interogat" cu privire la viaţa sa, doar ca noi să-l înţelegem mai bine şi să ne folosim de el pentru comentarii şi altele. Ideea de "om în carte" mi se pare genială. Dar e ireală. Nerealizabilă. Dar ca autor, un om poate anima în aşa fel oamenii săi micuţi, încât să aibă o relaţie apropiată cu cititorul. Şi aşa, v-am dat temă de gândire, dragi cernelişti.

   Mă aşteaptă mirajul turcesc. Cu oameni dragi şi oameni necunoscuţi, dar care vor încerca să fie faini şi cred că le va ieşi. Mă aşteaptă rânduri scrise cu lanterna deasupra caietului, în care să-mi vărs tot sufletul. Voi iubi o singură fiinţă şi voi scrie în numele ei. Nume, care s-a ridicat o dată cu ea şi măreţia sa în două şi cinci ai lui octombrie.

   Voi lăsa Ink-ul puţin şi mă voi întoarce cu alte energii bune. Cu idei de scris. Cu rânduri în care să vă blocaţi irisul şi cuvinte care să vă dăuneze privirii.

Sărut dulce ei şi vouă. :)
Stay tunned.
 

Volatil

  James Morrison - One Life

   Ploaie si nicio raza de lumina. Balti cu ochiuri pierdute pe strazi. Strazi cu asfalt denivelat. Niste valuri calme in centrul orasului. Calme, pana cand incepe vantul sa bata. Sau pana cand se trezeste cate-un monstru colorat sa dea cu roata prin zona. 

   Astazi a simtit frigul inca de dimineata. Dimineata c-un firav miros de roua si de cafea. Si nu era cafeaua mamei. Era cafeaua ei. Caci acum este un "adult". Un adult copilaros care adoarme spre dimineata, cu chitara-n brate. Si nu de multe ori. Cam de doua ori pe saptamana.

   C-un par valvoi si injura vartos. Ca-i noua si nu sapte jumate. Ca a intarziat la ora lu' Besu. Tusu-i raspandit pe birou si pe lucrare. Penita s-a pierdut undeva prin riduri finute de covor. Dar nu crede ca mai conteaza. Numai conteaza. Si intr-adevar nu conteaza.

   Rutina zilnica incepe cu acea racoare amortitoare de noua grade cu plus ale lui Celsius. Si agitatia din mintea ei ca umbrela s-ar putea rupe. Si s-a intamplat. Iar toamna.. anul acesta.. nu este lafel. Deloc lafel. Desi sunt pe jumatate aceleasi locuri. Familiare de ani de zile sau doar de cateva luni. Cu aceleasi denivelari ale asfaltului tare si rece. Batut de vant si ploaie. Si batut de talpile sale grabite. Ale ei si ale altora.

   Ca dimineata strazile-s virgine si simti ca tu esti cel ce le descopera. Cu doar o umbrela pe jumatate dezmembrata-n mana si cu parul lung, fluierand in directia opusa vantului. Facand valuri, valuri prin aer, vrand sa-i faca-n ciuda asfaltului.

   Niciun nerv. In final, niciunul. Caci unii chiar au nevoie de ea. Si ea are nevoie de ei. Cu toate ca are pantalonii uzi si coapsele reci. Cu toate ca-s plete ciufulite, statice inauntru si dinamice pe dinafara. Cu toate ca lutul a cazut de pe placa..

   Sunt momente si momente.

   Stay tunned.

Calm. Sau ceva de genu'

   Jason Mraz - Wordplay

   Azi a fost miercuri. Aparent, cea mai nasoala zi din saptamana. 

   Ore lungi si urate.Soare afara. Asa ma asteptam sa fie. Dar a fost mai calm decat ma asteptam. Vremea, desigur. Ca atmosfera era agitata la stimata clasa noua B. 
  Aveam prima ora istorie si stiam ca voi lua un.. patru? Dadusem un test semi-anuntat la care aproape toti am luat note d-astea. La romana ne-a scos ca pe sotii Ceausescu la zid si ne-a ascultat diriga.

   "Ce nota crezi ca meriti?"
   "..cinci?"
   "Sapte. Treci la loc." - Cam asa s-a intamplat. Si nu cu mine. Ca-i numele de familie a tatei cu "L" si nu-i place. Asa ca l-a ales pe Lucaci. Ca tot cu "L" e, dar nu ma supar. 

   Dar desigur ca trebuia sa avem dirigenite! Dar urletele s-au auzit la inceput de ora de romana. Undeva unde domnu' 'p' mare s-a facut praf la bal, si el si amantele sale imbatatoare: Jack Daniel's daughters.

   Iar eu, escaladam scarile pitice cu mare atentie sa nu cumva sa cad. Mi-era frica. Dar nu mi-a fost jena sa-i zic dirigai "Buna ziua" undeva dupa unu si jumatate a.m.. Bal nenorocit.

   Fizica a fost amuzanta ca deobicei. Cu dom' profesor, mai nou director, Gevat, toate razele incidente erau floare la quanta. 

   Biologia.. meh. Dar c-o colega roscata-n fata, n-ai cum sa te plictisesti. :p

   English, english. Apoi, ora cu Lipan. Ne-a verificat caietele. S-a notat pe fiecare cu 24 x Lipan. Ce-o fi insemnand? E un fel de cod al lui Oreste? Un fel de "suna-ma sa te scot la o tequilla"? Un fel de.. fel? Habar n-am. Dar domnisorul cu 'p' mare crede ca e un simplu autograf de la Boss. Caci asa ii zicem noi. Si era cu roz. Because black is too mainstream.
   Dar in timp ce-mi verifica paginile, eu scriam pe tabla in spatele sau "EEEE MACARENAA". S-a uitat si a oftat.

   Si colegiiiiiii meeeeiii suuuunnntt epiciti. Si gata ca li se urca la cap. Fantasmagoricii mei mici. Sabinilor.. Betivilor..

   Fac un eseu despre dom' Ion Barbu scriitor, prozator si matematician. 
   Maine avem romana. Cine stie ce se mai poate intampla?
   Mi-e frica.. Dar astept cu nerabdare
   Ca din 24 sa se faca 25 si sa fie tot octombrie 2012.
   Din pacate trece timpul repede, si asa se incep noile prietenii. Siii..
   
   "-Nu vreau sa se termine vreodata..
   -Ce?
   -Liceul.."

De-un weekend amarat.

   Ed Sheeran - You Need Me, I Don't Need You

   A fost un weekend scurt ca toate celelalte. Rece si innorat. Nici macar de o lacrima din cer.

   Octombrie a inceput destul de binisor pentru experientele sale limitate ca si mijloc al toamnei. Se joaca cu noi suav, trimitand cate-un vifor de miaza-noapte pe la zona noastra dobrogeana. Mohorat si urat.. Da' bine ma, vremeo. Pacalesti oamenii in halul asta?! Multi au racit din cauza ta, stii. Si printre ei ma numar si eu.

   Dar nu e vorba despre raceli si viroze sezoniere. Inceputul asta brusc de vreme nasoala vine si cu alte lucruri frumoase, nu? Ca doar trebuie sa compensam cumva. 

   Unde vreau eu sa ajung cu vorbaria asta? 

   Incepe cu "a fost odata ca-n povesti, a fost ca niciodata.." si nu chiar din rude mari imparatesti, o prea ciufulita fata. Si aceasta este my friend, care a venit cu o idee de "Jurnal de one week". 

   Si ce reprezinta, mai Inkule, "Jurnal de one week"? Sau de unde i-a venit ideea prietenei tale? o.o

   "Jurnal one week" consta in povestirea sub un chip putin mai fantasmagoric a pataniilor dintr-o saptamana normala de (high)school. Ideea amicei mele i-a venit dupa ce mi-a citit vechile notite de pe Facebook dintr-a saptea in care povesteam, c-un drop de chilli, cam ce faceam eu, ce faceau colegii, ce faceam noi sau ce faceau profii cand nu ne faceam temele, femeile de serviciu cand aruncam cu cornuri in pescarusi sa pape, directoarea cand n-aveam cravatele sau dragul de Gigel, instalatorul, care batea picii nebuni de clasa a cincea (doar baietii, desigur).

   Iar din cauza acestei amice, High Ink a luat viata. Si asa, si cheful meu de scris. Ca, totusi, cineva a crezut in mine si m-a sustinut, cand multi ma judecau sau, mai bine zis, imi "sugerau" sa fac altceva mai bun. Fuck no.

   Si avand in considerare ca vinerea ce va veni va fi balul bobocilor al liceului nostru, cred ca Ink va avea destule treburi de scris, compus si modificat.

   Ma doare inima ca n-am asa de mult timp liber pentru scris si altele, iar cand il am, ori fac teme, ori ma uit la un serial, ori stau minute-n sir pe Facebook, urmarind poze si barfite.. :|

   Si laaas timpul sa mi se scurga printre degete.
   Dar de maine.. incepe.. "Jurnal de one week" :D
   Si sper ca o sa va placa
   Chiar si tie, buna mea prietena
   Care esti la alt liceu, dar stiu ca te vei amuza.
   Sper ca te vei amuza.

   Stay tunned. \m/

Y U NO LET ME ALONE?!

Legat de persoane

   Damien Rice & Lisa Hannigan - 9 Crimes

   Alta saptamana trecuta. Toate felurile de teme, comentarii de invatat, pauze de enjoy-at si desene de realizat. 

   Doar ca..

   Vineri. Sase si cinci. Ora de muzica. Profa plecata. Un chip cunoscut si o intunecata neintelegere. Intunecat chip intr-o incapere intunecata. Chip cunoscut de toti ca fiind radiator de fericire. "Toti" cei ce n-o stiu. Ce este in interior. Ceea ce macina, incet, si exteriorul. Doar in pauze milisecundare. Pauze pe care, din nefericire, le prind. Si sunt cu putin mai lungi de o milisecunda.

   O jumatate de metru ma desparte de ea. C-o voce amiabila, vorbind la telefon. Ochii atintiti la gresia de pe jos. Un look care trece putin de gradul de normalitate. Un miros ambiguu de parfum si.. cu nervozitate tine telefonul cu mana amortita la ureche, apoi il flexeaza, brusc. Era o voce de barbat, dar se stinsese.  Ii inchisese telefonul.

   Pretind ca ma uit la oglinda din spatele sau. Si-mi ciufulesc usor parul, dupa care il aranjez. Obicei prost, dar asta e. Se uita scurt la mine, apoi isi pune din nou capul in pamant, usor punandu-si telefonul in buzunar.

   O fire tacuta si putin interiorizata. Poate, oare, sa iasa acea persoana care scrie la suprafata? Este, oare, corpul sau o pluta ce acopera aerul dinauntru? Cel ce miroase a cauciuc, si nu a parfum? Tin acul si nu stiu ce sa fac: sa uit ca il am sau sa-l infig in pluta..

   Degeaba "imputi" pluta cu litri de parfum, daca nu lasi afara acea persoana.
   Sau poti sa n-o faci.

   Dar sa sti ca persoana care te intelege
   Este mai aproape decat crezi. 

   

Putine ganduri la purtator

   Kip Moore - Beer Money

   Astazi am stat putin pe ganduri. Pe langa faptul ca ceasul care numai mergea a inceput sa mearga, ne-am ales si cu cateva transferuri. Pleaca trei persoane de la noi din clasa la alte clase sau la alte licee. 

   In schimb, astazi am facut cunostiinta cu un tip putin timid, pe nume Adrian. Vine de la un liceu de arte din Tulcea si.. e tare dragut. Era timid in primele 20 minute, dar dupa aceea vorbea deschis cu toata lumea. Sta pe diagonala in fata mea si.. cam atat.

   Incep sa ma acomodez si sa cunosc lumea. Siiiiii avem pagina de Facebook! http://www.facebook.com/GeneratiaCopiilorMagici?fref=ts :D

   Iar domnisoara cu care m-am certat la ora de franceza mi-a aruncat astazi o privire care a transmis mai mult decat scarba. Iar eu i-am zambit in fata. Doar ca sa se "indulceasca" putin aceasta saratica. 

   Si asa, un mic mesaj pentru cernelistii astia mici care trec prin gradina mea cu "maimute" ale imaginatiei mele si le citesc: va multumesc mult pentru suport. N-as fi crezut ca am o ASA mare pricepere in a pune in vedere unele chestiuni prin scris.. Totusi, eu cred ca sunt niste mici aberatii ale creierului meu. (:

   De la putin mai muritoare si pana la ceva mai deep, Ink sau "fata cu cerneala" si-a facut auzita, cat de cat, prezenta in acest mic Univers. Un Univers nu chiar perfect, cu bune si cu rele, cu rasete si plansete, asa cum e viata. O viata trecuta printr-un filtru de penita cu cerneala neagra. ( Neaparat cerneala nero ca altfel isi pierde Ink renumele :| ).

   Comentariile de la voi ma ajuta foarte mult sa inteleg unde am gresit sau unde am pus accent pe cate ceva prea mult, sau prea nasol, prea bine sau prea putin. Nu stiu ce sa zic.. eu scriu ce simt in unele perioade anume in viata mea. Sentimente destul de puternice. Nu ca si un "attention seeker". Cunosc destui :/ Am si uitat de "caietul verde" in care obisnuiam sa scriu. M-am mutat pe High Ink. Si pronto. Ca merge mai repede pe QWERTY, nu-i asa, bloggeri?

   Eu una vreau sa raman in umbra. Fie chiar si numele meu adevarat care nu e chiar atat de boring cum am spus in my very first post. Imi place mult numele meu, dar nu e vorba de mine. E vorba despre acel Ink care e cam neutru. Zic ca e feminin.. Mda. Cred ca e feminin. Un Ink care e persecutat sa ma asculte si sa dea mai departe.

   Dar asta e natura umana, nu?

   Va pupp si va iubesc. <3

 Cu drag,

Ink

Ador

   Christina Grimmie & Sam Tsui - Just a Dream (Cover)

   ..ceva cu ardoare. Ador sa iubesc si ador sa ador. "Te ador" au fost cuvinte spuse in desert, ca o apa curgatoare. Ai baut din ea si ai supravietuit, dar ea s-a uscat. Ca si cand n-ar fi existat vreodata.

   Asa s-a uscat si dragul de septembrie care ne-a parasit, zambind. Asa cum ai parasit tu acel loc, acea bancuta luminata de un felinar. O seara de octombrie, acum un an.

   Te iubeam.
   Si radeam.
   Rad si acum.

   Rad cum radeam noi din orice prostie. Eram ca greierii toata vara. Aer de mare si de munte. Trenurile ce ne legau. Ruta Cluj-Bucuresti-Constanta. Zgomotul sinelor de tren. Povesti de groaza in tren. Ore vorbite la telefon. Glume idioate de-ale mele. Atat de idioate, incat radeai la ele. Sau, poate, de ele. Si poate radeai fiindca ma iubeai. Si poate si eu radeam fiindca te iubeam.

   Acum rad ca te-ai dus ca si septembrie.
   Asa ca te voi tine minte si ii tin usa lui octombrie.
   "Buna ziua" ii zic.
   Iar tie, draga mea iubire, "Ramas bun".
 
   Nimic altceva, caci dragostea n-are cuvinte in care sa nu se incurce. Nu se poate exprima prin nimic altceva. Poate doar atingeri. Imbratisari. Saruturi. Vise ca, poate, ne putem intalni si fara sa ia vreunul dintre noi trenul. Vise ca te pot saruta dupa scoala. Ca te pot tine de brat in timp ce mergem. Si nu oricum. In ploaie. Asa cum iti place tie. Aveai un chip atat de bland si calm.. Calmai pana si ploaia. Dap. Ploaia aia de octombrie. 16 octombrie.
   Dar nu conta. Te iubeam. Si inca o fac. Chiar si asa. Eu la mare, tu la munte. Chiar asa.. si te iubesc. Dar, oare, cum sa-ti spun? Cum sa-ti spun, chip angelic? Un telefon? Nu. Nu pot. Dar.. o scrisoare? Nu. Am scrisul mizerabil.

   Si simt ca toata lumea e impotriva mea ca te iubesc. Si acea "lume" sunt eu. Mintea mea. Inima mea nu mai este. Iti apartine. Undeva unde am lasat-o printr-un buzunar de jeansi. Albastrii si scurti. Era inca cald. Si era amuzant. Parul prins in coada si ciufulit. Ciufulit de mine, caci imi placea sa-l ciufulesc. Si-mi placea sa-ti scot bratarile de pe mana si sa ma joc cu ele.

   Asa ca..

   Septembrie, ai fost o prelungire a lui august.
   Te rog, adu amintirea frumoasa a adevaratei toamne.
   Te rog, octombrie..

De-ale lu' Madam Réalité #3

   Limp Bizkit - Behind Blue Eyes

   Papusi aspirate de popularitate si parfum. Unghii false, blond pui, haine scumpe. Branduri mari, of course. Cum se poate sa-ti pui o amarata de bluza de 30 de lei? Dar de 50? "Doamne fereste! 100 pe putin."
   Mi se pare ca simplitatea.. adica frumusetea acestei lumi se scurge. Unde e bucuria simpla? S-a dus. Si a lasat acesti copii de anii '97 sa se turmenteze in aburi de fite, tupeu, impertinenta si lipsa de respect.

   I-a pus capac o experienta simpla de 28 septembrie. Vineri, din cate se pare. Fata cu cerneala s-a confruntat cu ora de franceza. O ora in care clasa de muzica si canto li se alatura celor de la desen. Nimic neobisnuit.

   Chestia este ca aceste doua clase sunt total diferite. Cei de la desen sunt cuminti si, sa zicem, mai putin impertinenti decat cei de la muzica. Cele de la muzica sunt tunate cu genti de la firme mari, cu parul vopsit in blond dintr-acela ce-ti ia ochii si "gingase si sensibile" la prima vedere. Baietii.. ei bine, baietii de la canto sunt in mare parte la italiana. Iar cei ce sunt la franceza, isi bat joc de ora si vorbesc, intr-adevar urat si sfidator la adresa fetelor de la desen. 

   Ce s-a intamplat cand Ink si-a exprimat opinia? Ei bine, i-a fost data o palma in propria-i clasa. Si una grea. Una grea si dureroasa ce o va tine minte. 

   Exista si persoane cu ochi albastri ce stiu ce este aceea "prietenie" si persoane cu ochi albastri care iti surad in fata dupa ce ti-au infipt cutitu-n inima. Si actioneaza in loc sa spuna argumente pertinente.

   Vazand geanta albastra de pe banca.."Locul meu e ocupat de tine"
   "Mda. Si? Era liber" uitandu-se cu ochii ei fermecatori si cu un chip inocent, dar cu un accent piperat.
   " .. e ghiozdanul pe scaun." zice Ink c-un glas amar.
   "Si din cate vezi.." i-a dat un sut si a cazut sub banca. " e liber." 

   Si asa a intervenit roscata cu ochii albastrii, luand-o de mana pe Ink chiar inainte de a izbucni in plans. Doar de stres. Nimic mai mult. Si a calmat-o.
   Intr-un final si-a gasit un loc. Un loc in locul ei invadat de iepurasi cu colti de lupi si lupi cu colti de lei.

   Raman asa.. masca. Masca a ceea ce a fost odata litoralul. Cu o istorie agitata si traditii de la popoare tranzitorii, nu mi-am imaginat ca fiii si fiicele mele sa fie.. asa.

   Masca pe care Ink o are nu este atat de rezistenta ca cea a lui Tony Stark.
   O singura lacrima..
   Fie ea de tristete sau de bucurie
   De nervi sau altceva
   Ii poate da de gol personalitatea ce o are
   Si ii poate rani orgoliul.

Cu drag,

Madam Réalité

Gen 'September 11'

   Jason Mraz - Geek In The Pink

   Inainte de toate, astazi este 11 septembrie. O zi de doliu pentru U.S.A. si pentru lumea intreaga. S-a intamplat cand nici nu stiam sa vorbesc corect. Si s-a intamplat rapid. Asa de rapid, incat nici nu vreau sa dau prea multe detalii. Este destul de socant tot ce s-a intamplat. In special, "oamenii zburatori" care au avut curajul sa se arunce de la sute de metri departare de sol.

   Pentru mine, azi a fost o zi ca oricare alta. O zi in care n-am facut nimic, decat sa numar zilele, orele si minutele pana la festivitatea de deschidere a anului scolar. Solar. Minimal. Crucial. Nu e nici cald, dar nici rece. Nu vine frigul si nici ploaia. E cam derutant.

   Dar motivatia vine razand, nu? M-am motivat azi-dimineata si am pictat ceva. Habar n-am ce e. Este ceva abstract, daca vreau s-o iau in felul asta. Si ma probez cu aproape toate bluzele, hanoracele, pantalonii, pantalonasii si tot ce am in sifonier. Si parca nimic din ce am nu-mi mai place. 

   Cred ca sunt mai plictisita decat credeam. Lipsita de motivatie si fara ocupatie. Totusi, asta se poate numi plictiseala. Se poate, fiindca deja cred ca este toamna si vara cu dilandaurile ei s-a dus. Si asa si voia mea buna. Dar ascult putina muzica, apoi pe la sase jumate ies si eu afara. Cred ca am suferit prea mult de plictiseala in forma avansata astazi si tre' sa ma aerisesc. 

   Prea mult 'One Tree Hill'. Prea mult 'The L Word'. Prea multa muzica. Prea multe desene animate. Prea mult iaurt. Prea multa culoare. Dar stai.. asta este! Culoarea. Mi-am colorat ziua, inca de dimineata. Nu pot zice ca am avut, totusi, o zi monotona.

   Ma duc. Si zambesc. Si fericesc lumea. Fiindca asa sunt eu. :)

   Stay tunned <3

Un tren al ignorantei

   Asa - Jailer

   Astazi ma simt ca si cum mi-as fi petrecut intreaga noapte in tren. N-am facut-o. Doar ca am fost foarte relaxata, iar geamul camerei mele era intocmai ca geamul unui tren. Ma uitam si ma uitam.. Ma pierdeam. Ore in sir ma tot pierdeam. Ma uitam si parca vedeam o alta lume. Parca vedeam dealuri si campii, toate alergand si fulgerandu-mi retina. Imi tineam obrajii-n palme, pana n-am mai simtit nimic, decat vuietul unei obisnuite nopti de septembrie.

   Imaginandu-mi ca intr-adevar sunt intr-un tren, vedeam peisajele ce le-am vazut cu ani in urma. Tot ce vazusem acum un an, vedeam si acum. De data aceasta, ceva imi lumina fata. Si nu erau luminile aglomeratului meu oras. Nu. Era lumina ce-mi incalzea mintea, si anume amintirile. Si gandurile. Si.. tot ce analizez. Tot ce vreau sa spun, dar i-o spun doar persoanei mele. Nu spun nimanui de teama.. Poate pentru ca nimeni nu mai poate fi de incredere in vremurile noastre. 

   Voi putea spune doar ca astept. Ce astept? Astept ce asteptam de multa vreme. Si cred ca voi ramane cu obrajii-n palme, sustinandu-mi capul prin intermediul antebratelor, asteptand. Si in final nu se va intampla nimic. Si ce? Voi rade. Voi ramane intotdeauna o visatoare. O.. "nebuna". O imprevizibila. O persoana care are curajul sa faca orice. Asa am ramas in mintea multora, iar asta nu ma supara, atata timp cat imi cunosc si cealalta latura. 

   Sau, mai bine zis, cealalta latura a umanitatii pe care cred ca aproape noi toti am lasat-o undeva. Undeva unde am ascuns-o si am uitat unde am pus-o. Timiditatea noastra mostenita. Sensibilitatea noastra nativa. Gingasia noastra nevinovata. Finetea si bunul simt. 

   Mai exista asa ceva?

   Da. Din fericire, mai exista. Si mai exista persoane ca mine. Ii vezi "mari si tari" pe dinafara, dar pe dinauntru sunt doar niste suflete visatoare. Corpuri cu sange colorat. Si persoane care nu inteleg persoane.

   De exemplu, am intalnit o persoana care scrie lucruri ce ma intristeaza pe Blogger. Vecini de blog, as putea spune. Am avut sansa sa.. cunosc aceasta persoana. E cu totul alta persoana. Rebela, de gasca, funny din cate am vazut. O persoana de nota 10, as zice. Dar.. ceva o macina pe aceasta persoana. Toti o privesc diferit. Si sufera. Suntem toti lafel, God damn! Indiferent de aparente. Si din cauza asta, aceasta persoana a ajuns sa-si transpuna toate tristetile prin randuri. Le citesc si.. ma afecteaza.

   Iar asa, minunatul tren de miaza-noapte s-a transformat intr-un tren al ignorantei. Va rog mult.. Priviti si dincolo de aparente.

Atat de special

   Guess Who ft. Lucia - Special

   Vi s-a intamplat sa va uitati in urma si, deodata, sa va fie rusine de cat de prosti ati fost in trecut? Eu da. Si pot zice asta cu privire la lucrurile ce le-am facut in trecut, in viata mea, pe care le regret, dar nu prea. Chiar si acest blog care, dupa aproape o luna, a adunat un pumnut de followers. Va iubesc pe fiecare dintre voi, chiar si pe cei care citesc blogul asta fara sa-l urmareasca "oficial" <3

   Ma gandeam sa scriu o postare putin mai colorata si mai putin deep. Dar cateodata scap putin din deep-ul meu in orice fac. Asta este.

   Deci. Am fost la meditatii la mate astazi, caci vineri n-am putut due alot of poop. In fine. Am dat de o grupa de clasa a V-a si a VI-a. Pe cativa ii stiam ca erau de la fosta mea scoala generala. Se holbau toti la mine ca la urs. Si, sincera sa fiu, si eu la ei. Erau atat de multi si asaaaa de miiiici <3 Dar ceva mi-a zis ca nu-i de bine cand si-au scos "Iphoanele" si Samsung-urile pe masa sa calculeze cand profu' facea o pauza si iesea din camera :| 

   Ei.. ma rog. Generatia moderna. In fine. Dupa faza asta, aud de la fetita de langa mine "Ce misto esti imbracata" ... Am ramas gen "wadafac". Eu.. misto imbracata.. la meditatii?! Bai.. Usooor. Frana. Eu doar la meditatii ma imbrac la nimereala. Trag pe mine orice imi este mai la indemana.

   Sper sa trag tare cu blogul, caci atunci cand imi merge bine parca uit de bietul meu High Ink :c Sau n-am timp. Sau alte motive de spart seminte in fata blocului, pe Facebook, in pat, la tv, in loc sa fac cu totul altceva. I need a motivation!

   Va iubesc. Pe voi, pe noi, pe ei si cred ca si ei va iubesc pe voi si pe noi.

   P.S. : Voi strangula o sfoara c-o foarfeca. Because.. Fuck logic! :o3

   Stay tunned \m/

Goodbye summer

   The Black Keys - Gold On The Ceiling

   Asta a fost. A trecut si vara.. Bun venit septembrie!

   A trecut si 31 august cu aroma de Fanta si acorduri de muzica rock. Red Hot Chili Peppers. Arena Nationala. Bucare'. Frig. Cam asa pot descrie seara aceasta.

   Pot doar sa sper la lucrurile ce ni le va rezerva toamna. Ne-a pregatit ceva special? Este ea asa de darnica cu noi, cum a fost vara? Hell yes, it is. Vor veni ploile; vor aparea castanele; se vor scurge frunze din copaci si iar voi iesi ca lupul la vanat poze. Peisaje inedite ale unor strazi laturalnice ale Constantei. Si nu numai. Copii veseli vor intra in clasele primare. Preadolescentii vor intra in clasele generale, iar adolescentii la liceu. Studentii la facultate, iar absolventii la master. Absolventii de master se vor indrepta spre ceva ce nu-mi doresc sa mi se intample prea devreme: maturitatea.

   Ce ma asteapta pe mine?

   Un liceu cu profil artistic. Ceva ce mi-am dorit din clasa a V-a, dar parintii nu-mi impartaseau dorinta. In exact 9 zile va incepe acea viata de licean. Simt o multitudine de sentimente: de la frica de necunoscut, pana la nelinistea de a fi odata eleva de liceu. Clasa a IX-a B. Asta va fi scris pe tablita de deasupra usii clasei mele. Clasa de grafica. Clasa pe care nici n-o cunosc. Colegii pe care nu ii stiu. Banca in care voi sta si colegul/colega de banca. Diriginta sau dirigintele pe care o/il voi vedea pentru prima oara in viata. Un pas pe care nu l-am asteptat, dar care s-a intamplat mai repede decat am crezut.

   Ce va asteapta pe voi, cernelistilor?

   Multe posturi. Multe si marunte. Si cred ca mai dramatice decat cele prezente. Doar e liceu, nu? Se poate intampla ooorrriiiceeeee. <3

   Cate lucruri am de spus si cat de scurt e timpul pe care il am.. Am avut aceasta experienta unica de a-i vedea live pe idolii mei in materie de muzica. Sa tip pana am ajuns sa sug Faringosept. Sa rad, amintindu-mi de prostiile ce le-am facut in clasa a VIII-a, sa zambesc ca am norocul sa locuiesc la doua strazi de mare si sa plang ca vara a trecut. Prietena mea cea mai buna a disparut, iar prietenii falsi vin ca fluxul. Pun o masca si merg mai departe.

   Si stau pe balcon cu notebook-ul in brate, uitandu-ma la privelistea ce imi este oferita de la etajul sase al unui bloc din capitala. Oftez si scriu, ciufulindu-mi parul, ca deobicei. Incerc sa vad acea 'luna albastra', dar tot ce vad e un cer inchis. 

   Vazusem la tv ca aceasta 'luna albastra' te face mai agitat. Oare de aceea sunt asa de agitata? Oare virusul 'Vara nu dorm' inca este valabil? Nu cred ca vara se delimiteaza in doar trei luni, printre care sunt nascuta si eu. Vara tine cat vrei tu sa tina. Oare am dreptate? God, tell me I have. :c

Si cred ca nu sunt singura.. :)

Am ajuns simplu high

 
   1Leu - Reaggae Pur

   M-am trezit la ora unu dupa pranz cu un gust amar in gura. Defapt era dulce. Sper ca n-am adormit din nou cu guma de mestecat in gura..

   Ce pot sa zic. O zi freaky. Inca de 'dimineata'. Parintii nu-s acasa. Fratele meu e la facultate la ora asta. Alte rude. Hmm. Who cares? Sunt singura acasa si ma simt bine. Mai-mereu sunt singura acasa si d-aia ies afara. Dar azi vad ca nimeni nu da semne de viata. Parca toti dorm ca mine. Hahhaha. Treziti-va din coma, copiii mei !

Pe cine pacalesc? Se vor trezi la 5 P.M. si iar vom sta pana la doispe noaptea prin cartier.

   Deschid Facebook si iar vad ca X si-a schimbat fotografia de profil si ca Y este la gara ca l-a prins fara bilet. Chestiile astea sunt "facatoare" de zile. They're making my days. Sau cum colegele mele de la fosta scoala generala la care am fost, sunt in aceeasi clasa; de data aceasta la liceu. Pur si simplu, sunt happy.

   Cred ca azi o sa frec menta si o sa-mi sortez pensulele pe marimi si o sa-mi fac curatenia 'de dinainte de scoala'. Mda.. Mai bine o frec pe net. Oricum curatenia 'de dinainte de scoala' o fac pe 9, so.. yeah. La mall? Neah. Iar vad haine military si ma iau de par. Sau sa-mi ciufulesc parul printr-o miscare simpla. Sau sa-mi afund mainile in buzunarele de la pantaloni. Niste obiceiuri pe care le am si de care nu sunt chiar mandra. Niste obiceiuri care au facut ca 'eu' sa fie un cuvant mai cald decat un simplu pronume personal.

Eu.. ?!

   Eu eram fetita de cinci ani care era tot imbracata-n roz cu codite si cu clamute, care, IRONIE, se juca cu masinute. Tot eu, fetita care se juca cu cerneala. Tin minte ca abia asteptam clasa I sa pot invata sa scriu. Se ocupa mama de ortografie si era mandra de scrisul meu impecabil. Acum, scriu oribil. Cel putin, asa zice ea. Whatever. I have my own font. Problem, dawg? Cat timp stiu ca scriu ce simt si ce stiu sau cred ca simt, I don't give a fuck.

   Mai pot spune ca se apropie concertul celor de la Red Hot Chili Peppers. Am bilet, so.. Ultima zi de vara o voi petrece printre niste rockeri 'imputiti', cum ii place fratelui meu sa zica. Mda. Mai exista si animale d-astea in familia mea. Si oricum, el nu vine. Si oricum, voi pleca la Bucare' dupa meditatiile de la mate, in aceeasi zi cu concertul: 31 august. Si ma enerveaza tata ca-mi zice "La liceu, sa nu cumva sa pierzi vreo meditatie la matematica, daca vrei sa devii arhitect". Si nici nu stiu daca chiar vreau sa devin arhitect sau designer. Sunt confuza.

   In final, chiar urasc Eugeniile. Si.. cred ca energizantele Monster au doar dozele colorate, deoarece gustul e ceva asemanator celor din familia Red Bull-iana. Si vreau un toaster cu Spongebob. :o3 Asa ca iau vorbele si le amestec ca un Frapuccino, din nou. Si nu-mi mai iau Cola. Incepe sa ma enerveze.

   Si, ca un ultim post (sper ca totusi voi mai posta in astea doua zile ramase) din vara anului 2012, sper ca si voi v-ati distrat sau, pur si simplu, ati facut ce n-ati facut in perioada scolii. Sper ca nu sunteti single cum sunt eu, after expectations and plans.. Asta e. Tipa smechera cu care sunt prietena are mereu toata atentia baietilor asupra ei. Ma rog. N-am nevoie de ei.

   Now, now, Ink. Big girls don't cry, right? Hai maaa ca ai crescut mare. (:

   Bucurati-va de ultimele zile ale verii! Stay tunned \m/

Îţi plouă-n Coca-Cola

  Astăzi a fost o zi funny pentru fata cu cerneală. De ce?

Să zicem că este din cauza unei..

  Coca-Cola. Se gândea cineva de acum circa 200 ani că această băutură va fi cea mai vândută şi cea mai consumată de pe întreg globul? Presupun că nu. Şi, probabil, acolo unde sunt ei, producătorii iniţiali se răscolesc şi-şi smulg părul rămas când văd veniturile în continuă creştere scoase de 'The Coca Cola Company'.

  Astăzi m-am decis să-mi iau 'una mică' înainte de meditaţii. Era ora opt şi ceva. Cald de se fixau tocurile sceptice în asfalt. Sceptice dacă să continue sau să stea. Exact cum eram eu când am trecut prin parc. Călcam apăsat şi-mi era foarte cald. Mi-era frică să nu se încălzească, aşa că am acţionat rapid. Cam sub forma asta: prinzi cheiţa dozei de coke între degete; tragi... şi face obişnuitul sunet. Mda. Eu şi probabil un milion de persoane în întreaga lume. Bând coke în acelaşi timp. Toţi în aceeaşi secundă. Deşi doar eu şi cheiţa aia am declanşat 'ploaia'. 

  Ploaia care m-a udat destul de sănătos, chiar şi pentru câteva secunde. Ploaia care a făcut bătrânii care se plimbau atunci să se uite ciudat la fata cu cerneală. Ploaia care m-a făcut să râd cu poftă, după o lungă pauză. O ploaie care a cauzat un epic 'shit', cu obişnuitul accent pe 's' and 'h'. Şi, normal, ploaia pe care primăria o controlează prin stropitori automatizate. 

  Fuck me, right? :T

Stay tunned. \m/

El..

   A început cam aşa:

"Ea: Mai şti? 

El: Ce să ştiu?

Ea: Nu ştiu..

El: Şti ceva? 

Ea: Nu ştiu..

El: Nu şti? 

Ea: Nu..

El: Îţi ador râsul." 

  La început, râdeam de tine şi eram o tipă de neatins. Te credeam un prost cu vise deşarte. Nu te băgam în seamă şi nici nu-ţi răspundeam la flirturi. Asta până când am aflat că nu eşti în stare să mă cucereşti, iar apoi să mă părăseşti. Îţi păsa şi m-ai lăsat să văd asta.

  Vorbeam zile-n şir cu prietena mea şi nu ştiam ce aveai de gând. Dar.. ca să vezi. Am ajuns victima ta. Fetiţa cu cerneală avea să deseneze inimioare cu picul printre stropii albaştri ai stiloului ei. Avea să strălucească şi să râdă. Să râdă cu râsul ei colorat şi amuzant. Avea să-ţi aparţină pentru totdeauna.

  Un totdeauna pe care tu l-ai crezut a fi 'doar o fiţă a lunii august'. Un totdeauna pe care ea l-a crezut a fi veşnic. Un totdeauna care v-a unit. Un totdeauna pe care şi-l aminteşte şi acum, dar pe care-l întâmpină c-un surâs călduros şi amar în acelaşi timp. Un sentiment. O dragoste. Una pe care tu ai uitat-o. O dragoste pe care ea tot o mai are.

  Îşi aminteşte cu drag de toate clipele petrecute împreună şi şti ce face? Plânge. Râde. Plânge, râzând şi râde, plângând. Stă în faţa blocului ei, pe bara aceea ruginită şi acoperită cu vopsea galbenă, pe care tu obişnuiai s-o urci, căci ea nu putea s-o facă singură. Gângureşte ceva cu glasul ei nevinovat pe care-l crede a fi gros. Un glas de fetiţă timidă. Un glas ce odată îţi şoptea în ureche 'te iubesc'.

  O fată simplă cu părul blond şi lung cu ochi căprui. O fată căreia îi place viaţa. O fată care crede că ciocolata din eugenii e o risipă. O fată ce-şi consumă călimare întregi scriindu-ţi scrisori ce ştie că n-are curaj să le trimită vreodată. Scrisori ce se vor îngălbeni, îmbibate în dragoste.

  Dar acum eşti ca o păpădie în care ea a suflat. Te-ai risipit şi nimic mai mult.

Stay tunned.