Fuga Adei #3

   Vama - Cântec Prost

"Am decis sa-mi trasez iarasi c-un ac imaginar sentimentele si gandurile. Sa le zgarii pe neuronii ce nu-i pot vedea, dar pe care am inceput sa-i simt gadilandu-mi craniul [...]"

   Asa am inceput a patruzeci si sasea pagina din jurnalul in care nu mi-am permis sa ma uit. Sunt luni, Ada, pe care n-am apucat sa le numar. Poate cinci-sase. In camera ta, hainele tale, in mirosul tau, cu ochii tai, buzele tale, unghiile tale. Pana si cu fratele tau si cu parintii tai la masa cu care greu ma pot adresa, folosind "tu"-ul caruia ti-l ziceam si tie verde-n fata. Cu curajul meu prostesc si cu asigurarea cugetului meu ca tu nu sti nimic din ce simt sau poate am simtit pentru tine.

   Iti invidiez viata. Caci e a mea cea pe care tu o controlezi te-miri-unde. O vreau inapoi. Vreau privelistea de la geamul camerei mele inapoi. Vreau s-o vad pe mama si sa nu-i zic "doamna" si sa vorbesc despre ea ca "mama Adei cea disparuta". Vreau sa merg inapoi in clasa mea. Vreau sa nu-i mai vad fata persoanei pe care-s nevoita s-o iubesc.

   Muzica ta cu gusturi. Da, caci "mi-am" rascolit camera. Cea care fusese a ta si inca este. In care ma lasi cateodata sa plang si sa ma gandesc cum s-o rezolv. Cum sa te gasesc. De multe ori, am vrut sa dispar. Sa fiu "vecina Adei disparute, disparuta si ea". Si sa te aduc de mana acasa. Sa te trag de bratarile alea impletite de pe mana care a fost a mea. Sa tip la tine si sa fac misto, dar cu vocea mea, nu cu a ta. Sa nu-mi fac iluzii ca pot si dreg chestii de aici. Din josul strazii tale. Din josul strazii mele.

   Mama ta ma intreaba mereu de ce sunt abatuta. Si nu-i zic decat "mama, nu-i nimic". Nimic. Atat de simplu spus din gura ta cu vorbele mele. Caci ma amuza cam cum te amuza pe tine scrisoarea asta scrijelita intre picioruse de neuroni, prinsi intre ei si stransi, nerecunoscandu-ma. Crezand ca defapt tu esti cea care le da batai de cap, vanatai si zgarieturi pe sinapsele lor lungi.

   Scoala mi se pare goala fara tine. Tu in corpul tau, cu atitudinea ta in tine insati. Mi-e dor de astea. Mi-e dor de mine. De Ada, fata cu atitudinea aia debordanta, foarte relaxata si fara ezitari de a te imbratisa cand nu-ti venea sa razi sau cand tot ce vroiai sa faci era sa stai si sa casti la orele de mate.

   Revin la jurnal, automat scrisoare netrimisa catre tine. Las rand liber unul dupa altul. Doar o fraza pe mijloc de pagina. Cu scrisul meu supt in hartia cu miros de-al tau. 

Miros pe care nu-l mai pot simti

Ochi castanii ai tai pe care nu-i mai pot vedea

Par care nu pot sa-l mai vad razlet in vant, caci il simt

Mutre de-ale tale pe care trebuie sa le suport.

Stay tunned.

Instabilitate mentală.

   Damien Rice - Insane

   Termeni vagi pentru oameni vagi. Pe care noi nu-i putem înţelege. Şi, din păcate, nici ei pe noi.

   Un termen care poate fi un diagnostic scris pe hârtie albă, parafată de-un medic X la un moment ştiut sau neştiut. Apărut oamenilor stresaţi, c-un grad ridicat de griji, nevoi şi responsabilitate pe care n-o mai pot controla. Şi îi depăşeşte.

   Un termen care poate fi aşa de bine doar compus din vocale, consoane, litere şi sunete. Peste care poţi da pagina nepăsător în DEX-ul mare şi negru, ameninţător şi sumbru de-acasă sau pe cel alb şi neanimat de pe bunul internet. Fără să-ţi pese. Să nu te intereseze. Nu numai înţelesul, ci elementele ascunse din spatele său.

   Niciodată nu mi-am zis că e doar un diagnostic, o boală,, o bănuire, nebunie sau doar un cuvânt. Şi am folosit alt termen din aceeaşi familie tematică să descriu ce văd cu adevărat în cuvântul ăsta: imagine mentală. Categorizat direct ca "o imagine anterior văzută şi memorată".

   Am văzut o foaie albă cu semnătura mizeră a doctorului X în halat alb, c-un chip mai mult sau mai puţin învrijorat de fatidicul diagnostic. Aşa că pot spune că e o imagine mentală ceea ce vă voi spune:

   Instabilitatea mentală o văd ca pe o cameră mare. Destul de încăpătoare şi foarte luminată. În mijlocul camerei se află un scaun. Obiect material pe care te poţi sprijini. Să zic că e din lemn tare de stejar sau brad. Un scaun solid, deci. Fără mânere, dar cu spătar. Pare sumbru, dar acela e cel ce te ţine stabil mental, automat şi fizic. Noţiunea de "instabilitate mentală" apare după ce tu (adică subconştientul tău) ajungi să te-ndrepţi spre scaun, ştiind că este permanent acolo, dar defapt te înşeli. Ca un orb, să zic. Şi te-ntorci, fără să te uiţi, şi te aşezi. Stabil eşti dacă simţi că, într-adevăr, stai pe el. Instabil eşti dacă nu simţi nimic şi ştii că mai ai puţin şi cazi. Cineva ţi-a tras scaunul.

   Acel Cineva poate fi un factor negativ din mediul exterior, captat în mediul interior şi înmulţit în sistemul tău mental ca un virus fără ca tu să şti. 

   Doar ca să-ţi facă rău. Aşa că nu merită să pui la suflet nicio răutate. Să-i faci pe plac acelui Cineva care, probabil, râde în umbra minţii tale.
  Stay tunned.

Unu-n Mai.

   The Clash - Should I Stay Or Should I Go

   E sarbatoare nationala si o distractie continua. Suflu ras la fiecare expiratie. Sunt oameni buni la mare, soare si la muzica ce se-mbina perfect cu caldura pierduta-n bezna de afara. Simt ca incepem sa ne adunam de peste tot, aici. La mare

   Simt vibratiile autostrazii Soarelui si a altor DN-uri ce duc inspre mare. A masinilor ce incing cauciucurile sa ni se alature. Sa incinga gratare si sa dea mana cu oameni fericiti ca au unde dormi: sub cer curat, negru, intins pe-un covor de nisip cald. Si-o briza calda care sa-ti dea cu prafu-n pahar. Si sa-l versi.

   E doar o zi, dar face cat toata luna. E doar o zi, asa ca e de prisos sa stai inchis in casa. E cald si frige soarele asfaltul si casele goale. E-ndrumator indirect catre bronz stramb si cutanat rosu. Nepregatit de-un soc atat de mare.

   Am lasat fesu-n cui si mi-am luat palaria. Am lasat blugii lungi pentru pantalonii cei scurti. Am lasat bluzele pentru maieuri largi si aerisite. Am lasat bratarile pe aceeasi mana dreapta si am lasat plictiseala-n urma. 

   Am lasat postarea asta sa va anunt ca unu-n mai nu e doar o zi. Ci e o intreaga saptamana. Luna. Ba chiar o intreaga vara. Iar pentru mine, vara e revenirea la viata, la puritate si la chipuri afrodisiace.

   Ne vedem @Constanta. :)

Stay tunned.