Primul pas in iarna

   Oceans Acoustic - Hillson UNITED

   Nu credeam ca prima zi de iarna sa vina atat de lin, sa paseasca atat de linistit pe langa tigarile noastre aprinse. Sa ne-mbie cu ger si o dara de vant rece, specific reliefului nostru.

   Nu credeam ca toamna mea se va duce, dar s-a dus. In cateva ore, ne-am spus, draga prietena, adevaruri, iar iarna am intampinat-o la o tigara. Si ne-am dat seama de clipa la si sase minute. Toamna se dusese de sase minute. Si-n sase minute am ras si am fost locomotive tacute. Masa la care scrumam ne amintea de prea multe conversatii. Tu stii bine.

   Este iarna si tot nu pot sa cred. Cum trece clipa, cum se pierde vremea, cum n-avem vreme sa batem timpul pe urma si sa-l intrebam: "incotro te grabesti asa?". Si-s convinsa ca daca am fi avut timp sa facem asta, ne-ar fi raspuns: "spre fericire".

   Ca iarna si vara-s doua extreme, dar tocmai extremele astea ne dau timp si ni-l iau. Noaptea si ziua. Rece si cald. Masculin si feminin. Niciodata musai. Dar doua extreme isi au aceeasi poveste, iar ceea ce probabil in vara a inceput, se poate continua in zapada. Sau poate zapada naste amintiri, iar vara le topeste. Primavara fiind acolo prevestitorul mortii, cu florile sale, iar toamna, groparul, jelitorul.

   Ne-am gasit astazi in zi nationala sa vorbim despre noi in postura de vreme, desi cu alte cuvinte. Ai tresarit de multe ori in somnul tau, buna prietena, iar visul tau n-am putut sa-l prelucrez cu ceva ce ti-ar fi putut da somnul lin. Adormisem si eu. Si m-am dus si eu in drumul meu, fiecare pe parte diferita a barlogului cu saltea si cu plusuri de jur-imprejur.

   Ne-am incruntat dimineata, de soare. Era iarna. Si chiar este.
   Ochii tai, vesnici verzi, erau pe jumate caprui.
   Iar ai mei caprui, combinatie verde-pamantiu.

   E vorba despre iarna asta si s-o avem aproape. Este a noastra, cum a fost din pruncie. Cu mosii aia care vin cu cadouri si bunatati, cu mirosul de scortisoara, cu tiganii si cu caprele lor, cu pomisorul meu micut in camera si cel mare in living.

   E vorba despre ce vrei tu sa dai, nu ceea ce vrei sa primesti. Caci eu ma strofoc, caci, daca ar fi dupa mine, as da cadouri tuturor. Mi-as lua o douazeci si trei de zile liber, ca sa cumpar cadouri pentru gustul fiecaruia de-al meu. Cum mi-a zis si mini-formatorul, in statie de bus, ca vrea fes cu manusi.

Bine te-am gasit, decembrie.
Adu-ne tot ce-i mai bun.

Hazard.

Damien Rice - The Blower's Daughter

   Cântau lăutele şi zbierau viorile. Zbârnâiau clarinetele şi se bătea ritmul la tobe, răsunând notele chitarelor în utechile mele. Tot ce auzu-mi culegea erau sunete pe care nici nu le auzeam. Nu mi le imaginam, dar apăreau acolo. Exact ca şi cum ar fi fost în realitate.
 
  Absorbit suflet de căldura altuia, nu puteam să mă concentrez la un alt lucru. Oricât de banal şi totuşi... nimic. Niciun lucru care se putea să-mi distragă atenţia. Doar la lucrul banal speram şi nu apărea. Retina mi-era pe bej, pe cald; nici măcar în faţă, la tehnologie înecată-n încercări de a prinde momente inedite-n obiectiv, în mâini tremurânde, ştiute, ale unei persoane mult prea bine cunoscute, nu-mi era. Nici minte, nici nimic. Poate doar privirea de câteva secunde.

   Două glasuri se auzeau: al meu şi al persoanei de care încerc cu atâra ardoare să mă las. De-aş fi fost ţigară şi buzele mi-ar fi fost omul meu ilegitim, m-aş fi drogat cu ele la o atingere; m-aş fi ars între ele şi aş fi fost foarte mulţumită dacă m-ar fi scrumat în vânt. M-aş risipi fericită, că fumu-mi şi esenţa au fost în plămânii săi. Şi că m-ar fi încredinţat vântului: mi-ar fi dat înapoi ceea ce întreagă aş fi fost, nu ca acum. Acum, sunt ca o ţigară pe jumătate fumată. Nu sunt completă. Mă macină. Mă arde făr' de ştire. Fumează, dar nu are idee ce. Doresc ca suflul să mă găsească, în momentul când mă va termina de tot şi când îmi va arunca filtrul pe jos, în gând nepăsător. Şi să las scântei de fum, urme slabe, ca vântul să se-ndure şi să-mi aducă cenuşa împărţită-n lume, împreună cu propria-mi aromă.

   Nu eram decât o victimă fericită. Eram totul, dacă vedeam bej. Dacă era înţelegător caracteru-i că trebuie să dea opus al gerului de-afară. Că dăunează şi că-i drog, nu cunoaşte. Ca să fiepur, trebuie neştiut totul a fi. Nu concep niciun sentiment urâcios când mi-e aproape. Nu concep nici mediul exterior. Nu văd nici greşitul căpruilor mei, dar simt zâmbetul ce-mi joacă-n gură, dar pe care încerc să-l reţin. Dar nu cu mult. Iar când îl eliberez, mă simt mult mai liberă. Mă simt aerisită.

   Vedeam siluete suple, mişcătoare. La mulţi paşi distanţă. Erau forme violente pe podeaua cerului meu de-atunci. Era un dos de munte peste acele corpuri geometrice din sus-ul camerei, care dădea lumină, iar ici-colo, corpuri luminoase, "bile" aproape insesizabile de către mine, între piramide cu vârfurile aţintite ameninţător către oamenii de jos. Ca nişte zei, pregătiţi să cadă şi să ne strivească pentru miciţia de care dăm atât de lesne dovadă.

  Este exact ca-n noiembrie, anul trecut. Acelaşi lucru blestemat pentru aceeaşi bestie cu două picioare. Tot eu, pe aceleaşi străzi pavate cu amintiri. Tot eu, în geacă maro, cu muzică bună în minte şi-n timpane. Cu sânge ca marea, care pulsează mereu neregulat în venele-mi subţiri, c-o inimă cât un peşte de mică, care înoată disperată în propriu-i mediu.

   Tot aceeaşi peşteră din cărămidă roşie.
   Tot Ink, mică şi nestingherită.
   Urmărind hrana peştelui său
   Hrană ce i-a dat condei de şi-mai bine.

Stay tunned.

Moş Crăciun şi prietenii săi.

   Taylor Swift feat. Ed Sheeran - Everything Has Changed

   După ce am franjurat atât străzile cu stimaţii mei bocanci în căutare de cadouri perfecte, cât şi magazinele gen Sephora (în care mă simt strâmtorată, nu alta), mă cam bucur că a trecut şi Crăciunul. E totul adunat într-o concentraţie imensă de substanţe dulci şi mirosuri îmbătătoare de "sânge al Domnului" şi de-ale gurii. Mult roşu ş.a.m.d.

   M-am ales cu ce mi-am dorit şi nu. Nu-i vorba de electronice. Alea se iau în cursul anului. Acum vorbim de cadouri, actually. Şi prin cadou, mă refer la ceva în care chiar pui suflet atunci când îl dăruieşti.

E: Cu fundiţă deasupra? :D

   Da! De ce nu? 

   În fine.

   De Crăciunul acesta m-am bucurat de o imbecilitate. Una mărunta care poate ridica sprâncene dubioase. Şi totuşi.. ce-i mai plăcut, decât să-ţi petreci Crăciunul acasă? În casa în care şti că te-ai născut şi ai crescut mare? Cu bune şi rele. Cu credinţa că Moşu' chiar vine şi nu e tata costumat în el, care-o pupă pe mama. Cu fratele meu care era pe jos când îmi vedea expresia, atunci când era Moşu' în faţa mea şi-mi dădea plăcerea aia materială notată pe listuţa ce n-am scris-o niciodată.

   Cu brad împodobit, luminiţe, atmosferă de familie, muzică, "Lorelei", bunica, în minus bunicu',  mama, în minus tăticu', frăţioru', mâncărica, pijamaua cu Hello Kitty, prăjiturelele (afurisitele..), tableta grafică, vecinii mult prea fericiţi la miez de noapte, desene, geam plesnit în ger şi vise. Astea au fost elementele Crăciunului meu perfect.

   Şi că tot m-a întrebat cineva cum îmi organizez vacanţa de iarnă..

      Yeah, right. Numai prostii fac şi nu-mi termin temele de vacanţă.

   Iar acum, Blogosferă, pregătiţi-vă de ceva ce mie mi-a marcat copilăria, adolescenţa, existenţa.. whatsoever şi cred că şi vouă:

   http://www.youtube.com/watch?v=Ndd8AxxqvjI

Sincer, la mine nu trece Crăciun fără să-l văd p-ăsta. xD

   Şiiiiiii s-aveţi zile dalbe şi mărunte 

   Cu brad şi miros de munte

   În zile de sărbătoare

   Eu.. mă bag la culcare. :3

   See ya. Stay tunned.

Happy home.

   Coldplay - Fix You (Boyce Avenue feat. Tyler Ward acoustic cover)

   Ţin minte ce aiurită eram înainte de luna septembrie. Agitată cu întrebări asupra liceului şi colectivului. Apoi, totul a trecut foarte repede. Răspunsurile la întrebări au fost găsite, iar colectivul face ca totul să fie mai special.

   Specială este şi ziua de azi. Pentru toţi, mai puţin pentru mine. Fiecare zi îmi este specială, fiindcă trăiesc mai bine decât o făceam cu o zi înainte. Fie că acum am păşit pe asfalt de decembrie şi nu de noiembrie.

   Şi abia este începutul "agitaţiei".

   I mean, multe persoane se agită de reduceri, cadouri, deci lucruri materiale. Unii au uitat în totalitate de acele sentimente pe care le simţi fără voia ta. Atunci când îţi vezi toată familia strânsă-ntr-o singură încăpere. Pereţi îmbibaţi de var şi parfumaţi de fericire. Şi dacă ninge, cu atât mai bine! Bulgăreală de la mic la mare. Nu contează.

   Şi că tot este 1 decembrie.. La mulţi ani, România! Şi.. îmi doresc ca oamenii să nu se mai agite de sărbători doar pentru reduceri. 

   Vă spun că şi o simplă îmbrăţişare de la persoana iubită face cât 20 de Iphone 5.
   O simt pe pielea mea
   Iar fericirea nu poate fi exprimată-n cuvinte.

   Să dea Domnu' să ningă. :D
   Până atunci.. Stay tunned. 

Întoarcere

   Yael Naim - New Soul

   Fie pauză, fie repaus. O iau cum vreţi voi.

   Am fost lipsită de i-net pentru o vreme, dar am revenit. Şi sper că în forţă, având în vedere că mai e puţin până la sărbători şi am lipsit cam mult de la uşoarele mele escapade-n scris. Tot ce am scris e scris în rânduri gri pe fond alb cu liniuţe, totul îmbrăţişat de o copertă.

   Simt că vin sărbătorile. Şi simt cum simţeam de mic copil: prin reclame de Crăciun şi oferte "cu căciuliţe" în vitrine. Mirosul de ger pe care-l simt în fiecare seară şi-n fiecare marţi dimineaţă. Haine ceva mai groase şi căciuliţe amuzante cu panda, iepuraşi sau doar cu simplii  ciucurei atârnaţi. Agitaţia aceea superbă de dinainte ce nu se poate exprima în simple cuvinte. Se simt prin cuvinte necunoscute.

   Tot ce contează acum este fericirea. Oferă cât mai multă şi nu te gândi la ce vei primi în schimb. Îmbrăţişează şi oferă căldură în zile friguroase. Ghemuieşte-te în acel colţ, căci e frig şi vrei să stai afară cât mai mult. 

   Stay tunned. (: