Amber Run - I Found
Am alergat suficient. Mi-am stricat prea multi tenesi si prea putini bocanci pentru asta. Am stricat prea multe telefoane in trei ani si am avut atatea sentimente in astia trei ani, cat toate minutele vorbite noptile-n total. Am cotrobait prin sertare si am vazut filme in reprize, mangaiata pe cap de fel de fel de camarazi, bune suflete intalnite-n astia trei ani.
Am alergat suficient. Mi-am stricat ochii citind carti impuse, dar carora le-am gasit rost. Am vazut rasaritul si apusul la malul marii, peste munti, in Delta cu tantarii si cu cerul impanzit de stele. Am simtit mii de fire de iarba la ceafa cand aveam parul prins si sute de mii de trante in pamant si-n mocirla. Am avut reactii total opuse in momente critice. Am vazut om drag, inghetat de furtul diafan, iar asa am ramas si eu. Dar m-am dezghetat.
Am alergat suficient. Mi-am stricat viziunea cu fel de fel de porcarii. Am renuntat la televizor si am studiat. Am iesit si-am petrecut. Am invatat, desi la scoala de ma-ntreaba de "Riga Crypto si Lapona Enigel", nu pot spune nimic, caci ce este in plus, citit de mine, nu-i in comentariul pe care ar fi trebuit sa-l fi tocit.
Am alergat suficient. Am zburat metrii pe sol, pe pietris si am capatat linii paralele pe antebrat. Am indragit pe vremea aceea poate prea mult ceva ce nu era. Am ridicat trupul si am continuat sa alerg. Am fost vazuta pe scarile caminului, cu sange picurand din doua parti. Am vazut si l-am sters. Aveam de cantat in seara aceea. Aveam sa nu regret nimic in seara aceea. Poate doar pentru sticla mea disparuta si pentru cuvinte spuse aiurea cu multi la masa.
Au fost seri in care scriam si visam la ce se visa la usa de vis-a-vis. Aproape. Colindam beleuza prin camin si vazut-am rasaritul de la un etaj la altul, cate-o tigara de fiecare. Era racoare si liniste. Aveam luciditate, dar si ganduri vivide. Se facusera violet la un moment dat.
Am luat violetul si l-am transformat in raceala. Si asta era. Dar nu se merita.
O riga a speciei ce dispare inainte sa fie descoperita si trecuta-n analogiile biologiei moderne.
Omul asta de stiinta a inteles.
Am vazut ce-aveam de vazut, doar ca trebuie sa ma-ntorc. Am cunoscut ce-aveam de cunoscut, doar ca trebuie sa ma-ntorc. Am vorbit tot ceea ce aveam de vorbit, dar filozofia mea e valabila, oricate vorbe ne-am fi spus.
Am loc de mai mult.
Se afișează postările cu eticheta toamna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta toamna. Afișați toate postările
joi, 26 noiembrie 2015
vineri, 3 octombrie 2014
Arta reţinerilor
Parov Stelar - The Sun
E o întindere lucioasă, plată. Se scaldă în lumina apusului din trei a lui zece, zi cu număr care urmăreşte pretutindeni. Sunt mâini îngheţate în încercarea de încălzire la gând de om blând, dar apare un tremur. O frică, oh, dar care generează căldură, fără să ştii. Un chip care îl privesc mulţi şi despre care vorbesc. O sculptură expresivă, o muză, un concept vibrant în mintea unui începător. Un netrebnic care nu poate nici să o schiţeze prin priviri, dar care în vise nu-şi mai poate dezlipi ochii din ai săi.
Local în care se dădea alcool ieftin cu malţ şi apă. O tablă în care arunci cu zaruri şi strigi "dublă!". Era una azi pe masă. Patru ţigări, ziua cu trei şi trei oameni. În formalitate, nu se putea mişca mult. Îi simţea respiraţia lângă. Îşi simţea mâinile din ce în ce mai reci. Iar înainte să intre, transpira la gândul c-o să o întâlnească şi parcă un prunc i se scălda în sine. Năvălea în tot ce există. Era neliniştea şi urmele unei dorinţe nestăvilite.
Ar fi vrut s-o ia în braţe, să uite că mai e cineva acolo. Un om cu care a petrecut multe, dar pe care-l vede recent cu ochii-n pământ. Ei şi ea. Un castel în formare şi o fortăreaţă plină de viaţă, de invitaţi de soi, dar care nu îşi găseşte propria strălucire. Aminteşte de ceva. În "deSus", mai mult, sau Dacia, mai cu seamă. O Credinţă şi un Ostrov anonim. A legat multe. Dar acum s-a închegat.
Ziua se încheie, c-un regret teribil. E acasă, priveşte chiorâş din pat la fereastra cu norii şi bezna ce stă să vină. Nu mai e "formal", dar are suflul ăla de artist nerăbdător. Îi trebuie îndrăzneala. Trebuie să spună şi să facă în moment de simţire. A învăţat din tot ce nu a făcut, iar acum scrie pentru că vrea, e în stare şi a făcut.
Se schimbă totul.
Şi totuşi, tot toamnă e.
E o întindere lucioasă, plată. Se scaldă în lumina apusului din trei a lui zece, zi cu număr care urmăreşte pretutindeni. Sunt mâini îngheţate în încercarea de încălzire la gând de om blând, dar apare un tremur. O frică, oh, dar care generează căldură, fără să ştii. Un chip care îl privesc mulţi şi despre care vorbesc. O sculptură expresivă, o muză, un concept vibrant în mintea unui începător. Un netrebnic care nu poate nici să o schiţeze prin priviri, dar care în vise nu-şi mai poate dezlipi ochii din ai săi.
Local în care se dădea alcool ieftin cu malţ şi apă. O tablă în care arunci cu zaruri şi strigi "dublă!". Era una azi pe masă. Patru ţigări, ziua cu trei şi trei oameni. În formalitate, nu se putea mişca mult. Îi simţea respiraţia lângă. Îşi simţea mâinile din ce în ce mai reci. Iar înainte să intre, transpira la gândul c-o să o întâlnească şi parcă un prunc i se scălda în sine. Năvălea în tot ce există. Era neliniştea şi urmele unei dorinţe nestăvilite.
Ar fi vrut s-o ia în braţe, să uite că mai e cineva acolo. Un om cu care a petrecut multe, dar pe care-l vede recent cu ochii-n pământ. Ei şi ea. Un castel în formare şi o fortăreaţă plină de viaţă, de invitaţi de soi, dar care nu îşi găseşte propria strălucire. Aminteşte de ceva. În "deSus", mai mult, sau Dacia, mai cu seamă. O Credinţă şi un Ostrov anonim. A legat multe. Dar acum s-a închegat.
Ziua se încheie, c-un regret teribil. E acasă, priveşte chiorâş din pat la fereastra cu norii şi bezna ce stă să vină. Nu mai e "formal", dar are suflul ăla de artist nerăbdător. Îi trebuie îndrăzneala. Trebuie să spună şi să facă în moment de simţire. A învăţat din tot ce nu a făcut, iar acum scrie pentru că vrea, e în stare şi a făcut.
Se schimbă totul.
Şi totuşi, tot toamnă e.
vineri, 5 septembrie 2014
(cu) Gând în Mare
James Blunt - Postcards
M-aş lăsa pe plajă şi aş adormi pe ea. Cu gând la infinit şi la real, aş adormi. Cu dorinţă credibilă de a mă trezi şi a vedea în mii de părţi. Să mă bată vântul cât mai departe, să mă ude în părţi, să înot şi să mă duc la fund, deşi o mare parte din mine ar fi pe uscat. M-aş propti în fuga mea nebună într-o algă rece, bătută de vântul de august, readus la viaţă de picăturile repezi din septembrie.
Ating nisipul la tot pasul şi aştept ceva ce nu va vrea a veni. Doreşte să calce pe impurităţile plăjii, aceleaşi ce o fac atât de minunată. Să alerge şi să mă calce, în pas cât de cât lent. Tălpile-i să atingă valurile mitice ale lui Pontus Euxin. Un tărâm pictat în mii de cărţi şi explicată pe mii de mape. Şi doar un om răspândit peste ea, marea. Unul care se caută, iar în repetate rânduri, să se tot proptească. O fugă continuă în toate direcţiile, stând pe loc.
Adormisem. Eram pe plajă, lângă alţii de-ai mei, cu focul de tabără fumegând blând. Nisipul cădea ca o ninsoare blândă la fiecare clipire de-a mea. Se strânsese pe toată faţa. Un blestem şi o binecuvântare a ceea ce numesc "buncărul de cuvinte". Căci multe nespuse sunt îngropate în material incolor, rămase acolo. Iar bucăţi din mine sunt pretutindeni.
Ar fi mult mai mult de-atât. Aşteptam omul ăla cu dragoste de imperfect şi defect iremediabil în câte ceva. Nu mai venea. Gând de invocare am tot avut, dar tot ce am făcut a fost să deschid subiecte inutile în fuga nisipului ocular. Tot ce s-a făcut a fost din întâmplare şi din atracţiunea lunii, cu flux şi reflux, cu portocaliu şi c-o pătură. Martori muritori ale unor schimbări care defapt se întâmplau pe cerul nostru mental şi care se materializau prin mişcări.
Se leagă constănţeanul de-o mare întinsă, ce-l înconjoară şi-i materializează fiecare sentiment. Printr-un val ce-l udă pe picior la întrebare de cu "am curajul să încerc?", ea răspunde. Îţi dă imbolt când eşti cu ea, în ea, la fapt de seară. Când înoţi în apa aia caldă şi ţi se spală toate amintirile rele, când tot ceea ce simţi e cenuşa străbunilor la baza tălpilor tale. Ei, la rândul lor, înotând în Raiul sărat în care sunt acum, pentru o eternitate.
Fiecare granulă sărată conţine câte-o fărâmă de istorie, de sentiment sau de pură frică. Ca lacrimile când curg şi-şi schimbă forma la microscop în funcţie de sentimentul prezent la vărsarea lor. E imposibil să nu crezi că eşti unul cu ea, cu marea, cu portocaliul din carne şi puţin mai aprins, din sânge.
Eu m-am convins vara asta. Marea mi-e martoră. Când am înotat în ea şi mi-am curăţat nisipul de pe pleoape şi când tot veea ce făceam era să mă guduresc în ea. Era caldă. Şi noaptea era înfrigurată. Cu tot cu omul ăla rătăcit de la câţiva metrii de mine, înotam în valurile unei tării de băutură, amestecată cu sentimente, şi confuze. Dar marea m-a făcut să înţeleg în acea seară, iar martoră mi-e cea întinsă şi Neagră. Idem şi cu celestul nopţii şi cu muritorul înotător.
Am încetat să mai alerg în toate părţile în acelaşi timp şi să mă proptesc în nulităţi. Am scăpat o părticică din mine în mare, am lăsat acolo "mica poveste de-o tabără şi-un schimb de experienţă" şi am ieşit cu convingerea că tot ceea ce contează e pe culoare aprinsă de mandarin.
M-aş lăsa pe plajă şi aş adormi pe ea. Cu gând la infinit şi la real, aş adormi. Cu dorinţă credibilă de a mă trezi şi a vedea în mii de părţi. Să mă bată vântul cât mai departe, să mă ude în părţi, să înot şi să mă duc la fund, deşi o mare parte din mine ar fi pe uscat. M-aş propti în fuga mea nebună într-o algă rece, bătută de vântul de august, readus la viaţă de picăturile repezi din septembrie.
Ating nisipul la tot pasul şi aştept ceva ce nu va vrea a veni. Doreşte să calce pe impurităţile plăjii, aceleaşi ce o fac atât de minunată. Să alerge şi să mă calce, în pas cât de cât lent. Tălpile-i să atingă valurile mitice ale lui Pontus Euxin. Un tărâm pictat în mii de cărţi şi explicată pe mii de mape. Şi doar un om răspândit peste ea, marea. Unul care se caută, iar în repetate rânduri, să se tot proptească. O fugă continuă în toate direcţiile, stând pe loc.
Adormisem. Eram pe plajă, lângă alţii de-ai mei, cu focul de tabără fumegând blând. Nisipul cădea ca o ninsoare blândă la fiecare clipire de-a mea. Se strânsese pe toată faţa. Un blestem şi o binecuvântare a ceea ce numesc "buncărul de cuvinte". Căci multe nespuse sunt îngropate în material incolor, rămase acolo. Iar bucăţi din mine sunt pretutindeni.
Ar fi mult mai mult de-atât. Aşteptam omul ăla cu dragoste de imperfect şi defect iremediabil în câte ceva. Nu mai venea. Gând de invocare am tot avut, dar tot ce am făcut a fost să deschid subiecte inutile în fuga nisipului ocular. Tot ce s-a făcut a fost din întâmplare şi din atracţiunea lunii, cu flux şi reflux, cu portocaliu şi c-o pătură. Martori muritori ale unor schimbări care defapt se întâmplau pe cerul nostru mental şi care se materializau prin mişcări.
Se leagă constănţeanul de-o mare întinsă, ce-l înconjoară şi-i materializează fiecare sentiment. Printr-un val ce-l udă pe picior la întrebare de cu "am curajul să încerc?", ea răspunde. Îţi dă imbolt când eşti cu ea, în ea, la fapt de seară. Când înoţi în apa aia caldă şi ţi se spală toate amintirile rele, când tot ceea ce simţi e cenuşa străbunilor la baza tălpilor tale. Ei, la rândul lor, înotând în Raiul sărat în care sunt acum, pentru o eternitate.
Fiecare granulă sărată conţine câte-o fărâmă de istorie, de sentiment sau de pură frică. Ca lacrimile când curg şi-şi schimbă forma la microscop în funcţie de sentimentul prezent la vărsarea lor. E imposibil să nu crezi că eşti unul cu ea, cu marea, cu portocaliul din carne şi puţin mai aprins, din sânge.
Eu m-am convins vara asta. Marea mi-e martoră. Când am înotat în ea şi mi-am curăţat nisipul de pe pleoape şi când tot veea ce făceam era să mă guduresc în ea. Era caldă. Şi noaptea era înfrigurată. Cu tot cu omul ăla rătăcit de la câţiva metrii de mine, înotam în valurile unei tării de băutură, amestecată cu sentimente, şi confuze. Dar marea m-a făcut să înţeleg în acea seară, iar martoră mi-e cea întinsă şi Neagră. Idem şi cu celestul nopţii şi cu muritorul înotător.
Am încetat să mai alerg în toate părţile în acelaşi timp şi să mă proptesc în nulităţi. Am scăpat o părticică din mine în mare, am lăsat acolo "mica poveste de-o tabără şi-un schimb de experienţă" şi am ieşit cu convingerea că tot ceea ce contează e pe culoare aprinsă de mandarin.
Mi-a plimbat anul ăsta vara în depărtare, dar nu-mi pare rău. A eliberat plaja, a aerisit marea, iar acum, virginitatea ei e recăpătată. Asta până când vreun constănţean va mai coborî la ea, pe vânt şi ploaie, doar ca s-o simtă la mână şi s-o vadă.
Şi să-i mulţumească pentru ce bine i-a făcut.
joi, 7 februarie 2013
M-afund cu coate-n bancă.
My Chemical Romance - SING
În timp ce profesoara predă ce a invăţat şi ea la rândul ei. Doar că-n alte timpuri, când Ceaşcă era pe coperta fiecărei cărţi groase ce acum miroase-a vechi. Când persoana ce-mi predă avea uniformă de pionier cu eşarfă roşie. Iar eu, acum, in tricou alb cu model şi-n tenişii cei negri. Democratic. Şi tenişii cei ce-şi caută scăpare sub banca lu' Abby şi a lu' Oops, căci casc şi mă-ntind. Am nevoie de spaţiu.
Nu este decât o simplă zi, una ca oricare alta, o zi in care pot s-o sâcâi pe Duţu in voie (fie că vrea sau nu, trebuie să mă suporte) şi o zi in care mă gândesc la multe lucruri. Chiar şi la postarea de faţă. Poate.
Este vreme mohorâtă. Nici măcar nu plouă. Dar e niţel friguţ. Ce să zic şi eu, care ies in tricou până-n curtea liceului? Să casc ochii, să trag un fumuleţ, să fac vâlvă, să văd lume nouă, să urmăresc gumele bătute de vreme ce s-au contopit cu asfaltul sau să mănânc un corn cu Raţă. Înainte de engleză.
Unde singură m-am pus să umplu două table cu scris in limbă germanică. Căci engleza este rudă-n cuvinte şi cu alte limbi mai sclifosite. Şi să văd mai bine feţele plictisite ale colegilor care-mi urmăresc scrisul mizer pe negru.
De-ale miercurii mele perfecte au fost doar idei..
planurile de copiat la testul de la isto cu Duţu, care n-a venit in fustă. brânzoaica cu stafide. brioşa cu fulgi de ciocolată de la Abby. strop de Livia-n sms la bio. bârfele de pe mess cu Andrei. Victor cu "sunaţi la Mama şi intrebaţi <<Cine-i fiul dumneavoastră?>>" când a intrebat profu' al cui e telefonul. relaţia stâlp-grindă, unde am stârnit râsete. eu una, eram ok. Duţu şi restul erau pe jos. Isizaur e dinozaur şi mă gândesc că n-ar trebui să mai zică "meow". rawr ish in dinozaurish. alte bârfe despre raţe, gen. cu Emma, gen. degete-n cruciş. mulţi dinozauri, căci suntem o familie. spaţiu gol in spatele Iuliei. mult prea mult spaţiu gol. podea moale. Bigu. cutiile cu "wiggle, wiggle, wiggle, wiggle, wiggle, yeah" din ultima pauză. Victor cu cutia jos pe scări. merele de pomană de la a V-a. pupicei. frunze. renovare. dom' director. revoluţie.
În timp ce profesoara predă ce a invăţat şi ea la rândul ei. Doar că-n alte timpuri, când Ceaşcă era pe coperta fiecărei cărţi groase ce acum miroase-a vechi. Când persoana ce-mi predă avea uniformă de pionier cu eşarfă roşie. Iar eu, acum, in tricou alb cu model şi-n tenişii cei negri. Democratic. Şi tenişii cei ce-şi caută scăpare sub banca lu' Abby şi a lu' Oops, căci casc şi mă-ntind. Am nevoie de spaţiu.
Nu este decât o simplă zi, una ca oricare alta, o zi in care pot s-o sâcâi pe Duţu in voie (fie că vrea sau nu, trebuie să mă suporte) şi o zi in care mă gândesc la multe lucruri. Chiar şi la postarea de faţă. Poate.
Este vreme mohorâtă. Nici măcar nu plouă. Dar e niţel friguţ. Ce să zic şi eu, care ies in tricou până-n curtea liceului? Să casc ochii, să trag un fumuleţ, să fac vâlvă, să văd lume nouă, să urmăresc gumele bătute de vreme ce s-au contopit cu asfaltul sau să mănânc un corn cu Raţă. Înainte de engleză.
Unde singură m-am pus să umplu două table cu scris in limbă germanică. Căci engleza este rudă-n cuvinte şi cu alte limbi mai sclifosite. Şi să văd mai bine feţele plictisite ale colegilor care-mi urmăresc scrisul mizer pe negru.
De-ale miercurii mele perfecte au fost doar idei..
planurile de copiat la testul de la isto cu Duţu, care n-a venit in fustă. brânzoaica cu stafide. brioşa cu fulgi de ciocolată de la Abby. strop de Livia-n sms la bio. bârfele de pe mess cu Andrei. Victor cu "sunaţi la Mama şi intrebaţi <<Cine-i fiul dumneavoastră?>>" când a intrebat profu' al cui e telefonul. relaţia stâlp-grindă, unde am stârnit râsete. eu una, eram ok. Duţu şi restul erau pe jos. Isizaur e dinozaur şi mă gândesc că n-ar trebui să mai zică "meow". rawr ish in dinozaurish. alte bârfe despre raţe, gen. cu Emma, gen. degete-n cruciş. mulţi dinozauri, căci suntem o familie. spaţiu gol in spatele Iuliei. mult prea mult spaţiu gol. podea moale. Bigu. cutiile cu "wiggle, wiggle, wiggle, wiggle, wiggle, yeah" din ultima pauză. Victor cu cutia jos pe scări. merele de pomană de la a V-a. pupicei. frunze. renovare. dom' director. revoluţie.
vineri, 2 noiembrie 2012
Oameni si neoameni #1
Robbie Williams - Feel
Grosolan in multe feluri. Un zambet fals prin care usor ii vezi dintii strambi si ingalbeniti. Galbeni de marlanie si gudron. Strambi.. din neglijenta. Par scurt si negru. Negru pur, ca si barba taioasa ce rasare din fata sa rotunda. Cu buze subtiri si cu colturile gurii impanzind intreaga fata cand zambeste. Zambet fals. Si c-un nas lung cu nari late. Ochii ascunsi sub pungi albicioase de oboseala. Arunca numa' priviri ganditoare. Ca se preface. Si vorbeste cu glasul sau de barbat. Nu se uita in ochii tai cand vorbeste cu tine. N-are suficient curaj. Stie ca e vinovat in fata ta si nu poate.
La cei o suta saptezeci de centimetri, acest barbat nu poate raspandi decat scarba. Scarba in tot ce vezi. Haine scumpe, dar zdrentuite. Si le poarta ca si cum ar fi un domn. Isi conduce masina ca un domn. Isi fumeaza trabucurile ca un domn. Miroase ca un domn. Un domn ce-si paraseste tot pentru mare. Sta luni intregi pe mare. Uita de sotie si de copii. Nu stie decat ca banii conteaza si nimic altceva. Si-a renegat fiul, iar acum incearca sa-si renege si fiica. Habar n-are de nimeni si nimic.
Sfideaza pe toata lumea cu banii sai si se crede inteligent. Nu. Prin asta iti arati dragostea pentru prostie. Pentru uman. Defapt.. nu. Umanul este dragostea de frumos. Uman e dragostea pentru oameni. Uman poate doar in sensul ca e decazut si limitat doar la valuta si la functia pe care o are. Se crede important doar fiindca are "valoare".
Un barbat trecut de cincizeci de ani. Asta este. Un muritor de rand care n-a apreciat "nimicurile" vietii: copii, dragostea, familia.
Stau undeva pe margine si rad. Obisnuiam sa stiu acest om. E neschimbat de ani de zile. Raman putin.. surprinsa.
Minte umana.. Oare de atat esti in stare?
Grosolan in multe feluri. Un zambet fals prin care usor ii vezi dintii strambi si ingalbeniti. Galbeni de marlanie si gudron. Strambi.. din neglijenta. Par scurt si negru. Negru pur, ca si barba taioasa ce rasare din fata sa rotunda. Cu buze subtiri si cu colturile gurii impanzind intreaga fata cand zambeste. Zambet fals. Si c-un nas lung cu nari late. Ochii ascunsi sub pungi albicioase de oboseala. Arunca numa' priviri ganditoare. Ca se preface. Si vorbeste cu glasul sau de barbat. Nu se uita in ochii tai cand vorbeste cu tine. N-are suficient curaj. Stie ca e vinovat in fata ta si nu poate.
La cei o suta saptezeci de centimetri, acest barbat nu poate raspandi decat scarba. Scarba in tot ce vezi. Haine scumpe, dar zdrentuite. Si le poarta ca si cum ar fi un domn. Isi conduce masina ca un domn. Isi fumeaza trabucurile ca un domn. Miroase ca un domn. Un domn ce-si paraseste tot pentru mare. Sta luni intregi pe mare. Uita de sotie si de copii. Nu stie decat ca banii conteaza si nimic altceva. Si-a renegat fiul, iar acum incearca sa-si renege si fiica. Habar n-are de nimeni si nimic.
Sfideaza pe toata lumea cu banii sai si se crede inteligent. Nu. Prin asta iti arati dragostea pentru prostie. Pentru uman. Defapt.. nu. Umanul este dragostea de frumos. Uman e dragostea pentru oameni. Uman poate doar in sensul ca e decazut si limitat doar la valuta si la functia pe care o are. Se crede important doar fiindca are "valoare".
Un barbat trecut de cincizeci de ani. Asta este. Un muritor de rand care n-a apreciat "nimicurile" vietii: copii, dragostea, familia.
Stau undeva pe margine si rad. Obisnuiam sa stiu acest om. E neschimbat de ani de zile. Raman putin.. surprinsa.
Minte umana.. Oare de atat esti in stare?
marți, 30 octombrie 2012
Volatil
James Morrison - One Life
Ploaie si nicio raza de lumina. Balti cu ochiuri pierdute pe strazi. Strazi cu asfalt denivelat. Niste valuri calme in centrul orasului. Calme, pana cand incepe vantul sa bata. Sau pana cand se trezeste cate-un monstru colorat sa dea cu roata prin zona.
Astazi a simtit frigul inca de dimineata. Dimineata c-un firav miros de roua si de cafea. Si nu era cafeaua mamei. Era cafeaua ei. Caci acum este un "adult". Un adult copilaros care adoarme spre dimineata, cu chitara-n brate. Si nu de multe ori. Cam de doua ori pe saptamana.
C-un par valvoi si injura vartos. Ca-i noua si nu sapte jumate. Ca a intarziat la ora lu' Besu. Tusu-i raspandit pe birou si pe lucrare. Penita s-a pierdut undeva prin riduri finute de covor. Dar nu crede ca mai conteaza. Numai conteaza. Si intr-adevar nu conteaza.
Rutina zilnica incepe cu acea racoare amortitoare de noua grade cu plus ale lui Celsius. Si agitatia din mintea ei ca umbrela s-ar putea rupe. Si s-a intamplat. Iar toamna.. anul acesta.. nu este lafel. Deloc lafel. Desi sunt pe jumatate aceleasi locuri. Familiare de ani de zile sau doar de cateva luni. Cu aceleasi denivelari ale asfaltului tare si rece. Batut de vant si ploaie. Si batut de talpile sale grabite. Ale ei si ale altora.
Ca dimineata strazile-s virgine si simti ca tu esti cel ce le descopera. Cu doar o umbrela pe jumatate dezmembrata-n mana si cu parul lung, fluierand in directia opusa vantului. Facand valuri, valuri prin aer, vrand sa-i faca-n ciuda asfaltului.
Niciun nerv. In final, niciunul. Caci unii chiar au nevoie de ea. Si ea are nevoie de ei. Cu toate ca are pantalonii uzi si coapsele reci. Cu toate ca-s plete ciufulite, statice inauntru si dinamice pe dinafara. Cu toate ca lutul a cazut de pe placa..
Sunt momente si momente.
Stay tunned.
Ploaie si nicio raza de lumina. Balti cu ochiuri pierdute pe strazi. Strazi cu asfalt denivelat. Niste valuri calme in centrul orasului. Calme, pana cand incepe vantul sa bata. Sau pana cand se trezeste cate-un monstru colorat sa dea cu roata prin zona.
Astazi a simtit frigul inca de dimineata. Dimineata c-un firav miros de roua si de cafea. Si nu era cafeaua mamei. Era cafeaua ei. Caci acum este un "adult". Un adult copilaros care adoarme spre dimineata, cu chitara-n brate. Si nu de multe ori. Cam de doua ori pe saptamana.
C-un par valvoi si injura vartos. Ca-i noua si nu sapte jumate. Ca a intarziat la ora lu' Besu. Tusu-i raspandit pe birou si pe lucrare. Penita s-a pierdut undeva prin riduri finute de covor. Dar nu crede ca mai conteaza. Numai conteaza. Si intr-adevar nu conteaza.
Rutina zilnica incepe cu acea racoare amortitoare de noua grade cu plus ale lui Celsius. Si agitatia din mintea ei ca umbrela s-ar putea rupe. Si s-a intamplat. Iar toamna.. anul acesta.. nu este lafel. Deloc lafel. Desi sunt pe jumatate aceleasi locuri. Familiare de ani de zile sau doar de cateva luni. Cu aceleasi denivelari ale asfaltului tare si rece. Batut de vant si ploaie. Si batut de talpile sale grabite. Ale ei si ale altora.
Ca dimineata strazile-s virgine si simti ca tu esti cel ce le descopera. Cu doar o umbrela pe jumatate dezmembrata-n mana si cu parul lung, fluierand in directia opusa vantului. Facand valuri, valuri prin aer, vrand sa-i faca-n ciuda asfaltului.
Niciun nerv. In final, niciunul. Caci unii chiar au nevoie de ea. Si ea are nevoie de ei. Cu toate ca are pantalonii uzi si coapsele reci. Cu toate ca-s plete ciufulite, statice inauntru si dinamice pe dinafara. Cu toate ca lutul a cazut de pe placa..
Sunt momente si momente.
Stay tunned.
luni, 22 octombrie 2012
Dumi' si fara inspiratie
Of Monsters and Men - Little Talks
O duminica banala si usoara. Frig de frig. Si mor de frig. Asta ori nimic.
Asta-vara imi doream sa vina toamna, sa ploua din nou. Dar.. tot ce face e sa-si bata joc. De-o violenta apropiata de golaciune. Vant si umiditate crescuta. La ultima verificare, de 73%. Ciuperci crescute si calcate-n picioare prin fata de bloc. Si bloc inalt de opt etaje. Si tristete citita pe fetele batranilor care-i vad pe strada si-n bus.
Pe drumul uzual pe care-l urmez, trec de fiecare data pe-acolo. "Pe unde?" Pe acolo. Pe langa strazi pavate cu amintiri. Dulci amintiri de jale acum. Persoane noi ce-mi calca strada. Si zic "a mea" ca si cum eu as fi scos toata piatra cubica si as fi inlocuit-o cu betonul dur de-acum. Iar persoanele vechi.. Ei bine, nu le mai vezi. Merg pe drumuri noi. Pavate cu alte amintiri si alte gusturi ale lor: amintiri dulci, amare, sarate, piperate, acre si lista poate continua.
Blow a monster's tricky game.
Ca a mai trecut un weekend crud si rece.
Cu dureri de cap de la usoarele "moravuri" galbene.
Si.. E simplu. Si rece. Cu adevarat urat si rece.
Stay tunned. (:
O duminica banala si usoara. Frig de frig. Si mor de frig. Asta ori nimic.
Asta-vara imi doream sa vina toamna, sa ploua din nou. Dar.. tot ce face e sa-si bata joc. De-o violenta apropiata de golaciune. Vant si umiditate crescuta. La ultima verificare, de 73%. Ciuperci crescute si calcate-n picioare prin fata de bloc. Si bloc inalt de opt etaje. Si tristete citita pe fetele batranilor care-i vad pe strada si-n bus.
Pe drumul uzual pe care-l urmez, trec de fiecare data pe-acolo. "Pe unde?" Pe acolo. Pe langa strazi pavate cu amintiri. Dulci amintiri de jale acum. Persoane noi ce-mi calca strada. Si zic "a mea" ca si cum eu as fi scos toata piatra cubica si as fi inlocuit-o cu betonul dur de-acum. Iar persoanele vechi.. Ei bine, nu le mai vezi. Merg pe drumuri noi. Pavate cu alte amintiri si alte gusturi ale lor: amintiri dulci, amare, sarate, piperate, acre si lista poate continua.
Blow a monster's tricky game.
Ca a mai trecut un weekend crud si rece.
Cu dureri de cap de la usoarele "moravuri" galbene.
Si.. E simplu. Si rece. Cu adevarat urat si rece.
Stay tunned. (:
luni, 24 septembrie 2012
De-ale lu' Madam Réalité #2
The Kelly Family - Fell In Love With An Alien
Luni. 24 septembrie. Anul 2012. O dimineata rece si intunecata. Lumina se prelinge printre nori la fiecare cateva minute. In timp ce luna se retrage linistita, soarele isi face aparitia.
Nu.
Este o alta iluzie a sa. O iluzie pe care niciodata n-o vom intelege. O iluzie desarta. Doar o iluzie in roua diminetii, care se prelinge pe geam. Un suflu cald ce-l abureste si un muritor nesemnificativ.
Atatia ochi si atat de multe suflete. Toti dansam pe acordurile pianului vietii. Alegretto. Adagio. Din nou alegretto.. Rade de noi. Ne creeaza un abis de ganduri si un lant de amintiri. Capabilitatea de a nu uita. Inima de a ramane tare dupa multe iluzii. Iluzii intr-atat de adevarate, incat omul le percepe ca fiind reale.
Suflu cald in amurgul diminetii. Imi poti explica de ce te faci abur in aer? De ce trebuie sa pleci de langa mine la fiecare expiratie? Fiecare moment in care expir, pierd suflul. Se duce-n larg. Se duce si n-am cum sa-l recapat.
Avem iluzii mereu. Iluzii ce numai viata ni le creeaza. Ne hranim prin iluzii si ne bucuram. Dar oare putem sa vedem si dincolo de iluzii? Sa simtim ca ceva e in neregula? Nu. O iluzie e precedata de o alta. Daca ai fost atras intr-o iluzie si crezi asta, poate si gandul cel din urma ar putea fi o iluzie. O iluzie ca iluzia chiar exista-n fiinta ta.
Oameni mergand. Claxoane de masina. Caini latrand. Ambulante. Fosnet de frunze rumene. Sunet de picaturi cazute. Planset de cer. Aer inghetat. Valuri spargandu-se. Copii tinandu-se de mana si mergand veseli spre scoala - oare sunt toate acestea doar o iluzie? O iluzie si-un abur cald pe geamul camerei mele. O iluzie a corpului meu in care alunec singura.
Cu totii o facem.
Si nu ne deranjeaza.
Luni. 24 septembrie. Anul 2012. O dimineata rece si intunecata. Lumina se prelinge printre nori la fiecare cateva minute. In timp ce luna se retrage linistita, soarele isi face aparitia.
Nu.
Este o alta iluzie a sa. O iluzie pe care niciodata n-o vom intelege. O iluzie desarta. Doar o iluzie in roua diminetii, care se prelinge pe geam. Un suflu cald ce-l abureste si un muritor nesemnificativ.
Atatia ochi si atat de multe suflete. Toti dansam pe acordurile pianului vietii. Alegretto. Adagio. Din nou alegretto.. Rade de noi. Ne creeaza un abis de ganduri si un lant de amintiri. Capabilitatea de a nu uita. Inima de a ramane tare dupa multe iluzii. Iluzii intr-atat de adevarate, incat omul le percepe ca fiind reale.
Suflu cald in amurgul diminetii. Imi poti explica de ce te faci abur in aer? De ce trebuie sa pleci de langa mine la fiecare expiratie? Fiecare moment in care expir, pierd suflul. Se duce-n larg. Se duce si n-am cum sa-l recapat.
Avem iluzii mereu. Iluzii ce numai viata ni le creeaza. Ne hranim prin iluzii si ne bucuram. Dar oare putem sa vedem si dincolo de iluzii? Sa simtim ca ceva e in neregula? Nu. O iluzie e precedata de o alta. Daca ai fost atras intr-o iluzie si crezi asta, poate si gandul cel din urma ar putea fi o iluzie. O iluzie ca iluzia chiar exista-n fiinta ta.
Oameni mergand. Claxoane de masina. Caini latrand. Ambulante. Fosnet de frunze rumene. Sunet de picaturi cazute. Planset de cer. Aer inghetat. Valuri spargandu-se. Copii tinandu-se de mana si mergand veseli spre scoala - oare sunt toate acestea doar o iluzie? O iluzie si-un abur cald pe geamul camerei mele. O iluzie a corpului meu in care alunec singura.
Cu totii o facem.
Si nu ne deranjeaza.
Cu drag,
Madam Réalité.
marți, 11 septembrie 2012
Gen 'September 11'
Jason Mraz - Geek In The Pink
Inainte de toate, astazi este 11 septembrie. O zi de doliu pentru U.S.A. si pentru lumea intreaga. S-a intamplat cand nici nu stiam sa vorbesc corect. Si s-a intamplat rapid. Asa de rapid, incat nici nu vreau sa dau prea multe detalii. Este destul de socant tot ce s-a intamplat. In special, "oamenii zburatori" care au avut curajul sa se arunce de la sute de metri departare de sol.
Pentru mine, azi a fost o zi ca oricare alta. O zi in care n-am facut nimic, decat sa numar zilele, orele si minutele pana la festivitatea de deschidere a anului scolar. Solar. Minimal. Crucial. Nu e nici cald, dar nici rece. Nu vine frigul si nici ploaia. E cam derutant.
Dar motivatia vine razand, nu? M-am motivat azi-dimineata si am pictat ceva. Habar n-am ce e. Este ceva abstract, daca vreau s-o iau in felul asta. Si ma probez cu aproape toate bluzele, hanoracele, pantalonii, pantalonasii si tot ce am in sifonier. Si parca nimic din ce am nu-mi mai place.
Cred ca sunt mai plictisita decat credeam. Lipsita de motivatie si fara ocupatie. Totusi, asta se poate numi plictiseala. Se poate, fiindca deja cred ca este toamna si vara cu dilandaurile ei s-a dus. Si asa si voia mea buna. Dar ascult putina muzica, apoi pe la sase jumate ies si eu afara. Cred ca am suferit prea mult de plictiseala in forma avansata astazi si tre' sa ma aerisesc.
Prea mult 'One Tree Hill'. Prea mult 'The L Word'. Prea multa muzica. Prea multe desene animate. Prea mult iaurt. Prea multa culoare. Dar stai.. asta este! Culoarea. Mi-am colorat ziua, inca de dimineata. Nu pot zice ca am avut, totusi, o zi monotona.
Ma duc. Si zambesc. Si fericesc lumea. Fiindca asa sunt eu. :)
Stay tunned <3
Inainte de toate, astazi este 11 septembrie. O zi de doliu pentru U.S.A. si pentru lumea intreaga. S-a intamplat cand nici nu stiam sa vorbesc corect. Si s-a intamplat rapid. Asa de rapid, incat nici nu vreau sa dau prea multe detalii. Este destul de socant tot ce s-a intamplat. In special, "oamenii zburatori" care au avut curajul sa se arunce de la sute de metri departare de sol.
Pentru mine, azi a fost o zi ca oricare alta. O zi in care n-am facut nimic, decat sa numar zilele, orele si minutele pana la festivitatea de deschidere a anului scolar. Solar. Minimal. Crucial. Nu e nici cald, dar nici rece. Nu vine frigul si nici ploaia. E cam derutant.
Dar motivatia vine razand, nu? M-am motivat azi-dimineata si am pictat ceva. Habar n-am ce e. Este ceva abstract, daca vreau s-o iau in felul asta. Si ma probez cu aproape toate bluzele, hanoracele, pantalonii, pantalonasii si tot ce am in sifonier. Si parca nimic din ce am nu-mi mai place.
Cred ca sunt mai plictisita decat credeam. Lipsita de motivatie si fara ocupatie. Totusi, asta se poate numi plictiseala. Se poate, fiindca deja cred ca este toamna si vara cu dilandaurile ei s-a dus. Si asa si voia mea buna. Dar ascult putina muzica, apoi pe la sase jumate ies si eu afara. Cred ca am suferit prea mult de plictiseala in forma avansata astazi si tre' sa ma aerisesc.
Prea mult 'One Tree Hill'. Prea mult 'The L Word'. Prea multa muzica. Prea multe desene animate. Prea mult iaurt. Prea multa culoare. Dar stai.. asta este! Culoarea. Mi-am colorat ziua, inca de dimineata. Nu pot zice ca am avut, totusi, o zi monotona.
Ma duc. Si zambesc. Si fericesc lumea. Fiindca asa sunt eu. :)
Stay tunned <3
sâmbătă, 1 septembrie 2012
Goodbye summer
The Black Keys - Gold On The Ceiling
Asta a fost. A trecut si vara.. Bun venit septembrie!
A trecut si 31 august cu aroma de Fanta si acorduri de muzica rock. Red Hot Chili Peppers. Arena Nationala. Bucare'. Frig. Cam asa pot descrie seara aceasta.
Pot doar sa sper la lucrurile ce ni le va rezerva toamna. Ne-a pregatit ceva special? Este ea asa de darnica cu noi, cum a fost vara? Hell yes, it is. Vor veni ploile; vor aparea castanele; se vor scurge frunze din copaci si iar voi iesi ca lupul la vanat poze. Peisaje inedite ale unor strazi laturalnice ale Constantei. Si nu numai. Copii veseli vor intra in clasele primare. Preadolescentii vor intra in clasele generale, iar adolescentii la liceu. Studentii la facultate, iar absolventii la master. Absolventii de master se vor indrepta spre ceva ce nu-mi doresc sa mi se intample prea devreme: maturitatea.
Ce ma asteapta pe mine?
Un liceu cu profil artistic. Ceva ce mi-am dorit din clasa a V-a, dar parintii nu-mi impartaseau dorinta. In exact 9 zile va incepe acea viata de licean. Simt o multitudine de sentimente: de la frica de necunoscut, pana la nelinistea de a fi odata eleva de liceu. Clasa a IX-a B. Asta va fi scris pe tablita de deasupra usii clasei mele. Clasa de grafica. Clasa pe care nici n-o cunosc. Colegii pe care nu ii stiu. Banca in care voi sta si colegul/colega de banca. Diriginta sau dirigintele pe care o/il voi vedea pentru prima oara in viata. Un pas pe care nu l-am asteptat, dar care s-a intamplat mai repede decat am crezut.
Ce va asteapta pe voi, cernelistilor?
Multe posturi. Multe si marunte. Si cred ca mai dramatice decat cele prezente. Doar e liceu, nu? Se poate intampla ooorrriiiceeeee. <3
Cate lucruri am de spus si cat de scurt e timpul pe care il am.. Am avut aceasta experienta unica de a-i vedea live pe idolii mei in materie de muzica. Sa tip pana am ajuns sa sug Faringosept. Sa rad, amintindu-mi de prostiile ce le-am facut in clasa a VIII-a, sa zambesc ca am norocul sa locuiesc la doua strazi de mare si sa plang ca vara a trecut. Prietena mea cea mai buna a disparut, iar prietenii falsi vin ca fluxul. Pun o masca si merg mai departe.
Si stau pe balcon cu notebook-ul in brate, uitandu-ma la privelistea ce imi este oferita de la etajul sase al unui bloc din capitala. Oftez si scriu, ciufulindu-mi parul, ca deobicei. Incerc sa vad acea 'luna albastra', dar tot ce vad e un cer inchis.
Vazusem la tv ca aceasta 'luna albastra' te face mai agitat. Oare de aceea sunt asa de agitata? Oare virusul 'Vara nu dorm' inca este valabil? Nu cred ca vara se delimiteaza in doar trei luni, printre care sunt nascuta si eu. Vara tine cat vrei tu sa tina. Oare am dreptate? God, tell me I have. :c
Asta a fost. A trecut si vara.. Bun venit septembrie!
A trecut si 31 august cu aroma de Fanta si acorduri de muzica rock. Red Hot Chili Peppers. Arena Nationala. Bucare'. Frig. Cam asa pot descrie seara aceasta.
Pot doar sa sper la lucrurile ce ni le va rezerva toamna. Ne-a pregatit ceva special? Este ea asa de darnica cu noi, cum a fost vara? Hell yes, it is. Vor veni ploile; vor aparea castanele; se vor scurge frunze din copaci si iar voi iesi ca lupul la vanat poze. Peisaje inedite ale unor strazi laturalnice ale Constantei. Si nu numai. Copii veseli vor intra in clasele primare. Preadolescentii vor intra in clasele generale, iar adolescentii la liceu. Studentii la facultate, iar absolventii la master. Absolventii de master se vor indrepta spre ceva ce nu-mi doresc sa mi se intample prea devreme: maturitatea.
Ce ma asteapta pe mine?
Un liceu cu profil artistic. Ceva ce mi-am dorit din clasa a V-a, dar parintii nu-mi impartaseau dorinta. In exact 9 zile va incepe acea viata de licean. Simt o multitudine de sentimente: de la frica de necunoscut, pana la nelinistea de a fi odata eleva de liceu. Clasa a IX-a B. Asta va fi scris pe tablita de deasupra usii clasei mele. Clasa de grafica. Clasa pe care nici n-o cunosc. Colegii pe care nu ii stiu. Banca in care voi sta si colegul/colega de banca. Diriginta sau dirigintele pe care o/il voi vedea pentru prima oara in viata. Un pas pe care nu l-am asteptat, dar care s-a intamplat mai repede decat am crezut.
Ce va asteapta pe voi, cernelistilor?
Multe posturi. Multe si marunte. Si cred ca mai dramatice decat cele prezente. Doar e liceu, nu? Se poate intampla ooorrriiiceeeee. <3
Cate lucruri am de spus si cat de scurt e timpul pe care il am.. Am avut aceasta experienta unica de a-i vedea live pe idolii mei in materie de muzica. Sa tip pana am ajuns sa sug Faringosept. Sa rad, amintindu-mi de prostiile ce le-am facut in clasa a VIII-a, sa zambesc ca am norocul sa locuiesc la doua strazi de mare si sa plang ca vara a trecut. Prietena mea cea mai buna a disparut, iar prietenii falsi vin ca fluxul. Pun o masca si merg mai departe.
Si stau pe balcon cu notebook-ul in brate, uitandu-ma la privelistea ce imi este oferita de la etajul sase al unui bloc din capitala. Oftez si scriu, ciufulindu-mi parul, ca deobicei. Incerc sa vad acea 'luna albastra', dar tot ce vad e un cer inchis.
Vazusem la tv ca aceasta 'luna albastra' te face mai agitat. Oare de aceea sunt asa de agitata? Oare virusul 'Vara nu dorm' inca este valabil? Nu cred ca vara se delimiteaza in doar trei luni, printre care sunt nascuta si eu. Vara tine cat vrei tu sa tina. Oare am dreptate? God, tell me I have. :c
Si cred ca nu sunt singura.. :)
vineri, 17 august 2012
Fericire fără sens
Stau şi oftez cum văd zilele de vară scurgându-se, una câte una. Oftez cum văd că ziua se scurtează şi întunericul vine devreme. Urăsc frigul ce-mi învăluie ţinuturile magice pe care le văd noaptea târziu, de pe 'terasa' de la stimatul etaj patru. Ce-i drept, îmi lipseau sclipirile felinarelor şi mersul în ploaie, după şcoală. Acum că am un alt drum, spre liceu de data aceasta, voi fi mai atentă. Nu voi mai merge prin ea ca un simplu copil visător, mahmur de primul sărut al primei dragoste.
De data aceasta m-am maturizat. M-am maturizat într-atât de mult, încât cred că voi continua mersul prin ploaia târzie de la orele amiezii. Este ca un fel de eliberare. Mă spală de cerneala neagră ce-mi curge prin vene şi îmi lasă imaginaţia să-mi joace prin cei doi lobi. Las căştile în guler şi ascult cum James Morrison îmi invadează amintirile cu 'Please Don't Stop the Rain'. Zâmbesc şi mă uit pe unde merg. Pe cimentul rece şi ud şi zâmbesc. Zâmbesc pentru că mă face orice lucru să zâmbesc. Orice este udat de ploaie şi oricine neprotejat de umbrele. Simt cum devine din ce în ce mai rece şi îmi adâncesc mâinile în buzunare mai ceva ca mai devreme. Râd. Sunt fericită. Natura este fericită. Tot, înafară de un biet căţel fără stăpân ce se ascunde sub o maşină. Este ud tot, săracul. Tremură. Atunci, buna mea dispoziţie devenise ură pentru oamenii ce le lasă la voia întâmplării pe aceste suflete.
Plec. Plec cu un gust amar, dar totuşi sinea mea îndrăgeşte spectacolul de 'kriptonită' de afară. Bălţi şi alte bălţi. Calc într-o băltoacă şi zic, ca un fel de obicei tâmpit 'Shit'. Mereu pun accent pe 'h'. De ce? Fiindcă asa sunt eu.
Din nou merg. De data aceasta cu-n Converse ud în piciorul stâng. Mi-e frig. Destinaţia mea finală mi-e casa, dar mă plimb prin cartier. Mirosul acela de iarbă udă îmi reîmprospătează imaginaţia şi simt cum o altă piesă începe în mintea mea. Parcă şi aud 'Rhythm of Love' cântată de cei de la Plain White T's.
" We only have tonight, but 'til the morning sun you're mine .. all mine (...) "
Sinceră să fiu, primul meu sărut în mediul ăsta a avut loc. De aceea îmi place ploaia atât de mult. Îmi reaminteşte si mă face să reflectez..
O seară târzie de noiembrie. Ploua. Mirosul acela împrospătant de iarbă udă. O săptămână trecătoare pentru a vedea-o pe acea 'special person' plecând. Şi plecând, probabil, până la Crăciun. Nici până atunci, căci a plecat de tot. Până când? Nu ştiu.
Ploaia şi toamna în general mă fac să mă simt în elementul meu, chiar dacă sunt o persoană născută-n vară. Nu-mi place vara din anumite motive, dar o iubesc, fiindcă îmi oferă zile lungi şi fără şcoală. Şi nu numai mie, ci şi prietenilor mei de care sunt dependentă. Drogul mi-a fost oferit, soarele pe post de ţigară e prezent de dimineaţă până seara, iar nopţile pe post de vis sunt rezervate pentru domnişoara cu cerneală. Nu-mi mai trebuie nimic.
Chiar dacă mai sunt doar două săptămâni şi o zi până la toamnă.. S-a şfârsit şi vara; zilele vor deveni întunecate şi ploile vor apărea. Seara, când voi ieşi pentru o gură de inspiraţie, briza caldă de la mare care-mi fericea nopţile va deveni un pui de vifor ce-mi va încuia balconul pentru următoarele câteva luni.
Stay tunned \m/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)