Scrisoare pentru tine

   Rudimental feat. Ed Sheeran - Lay it all on me

   Te-ntâlnisem acum patru ani, în toamnă, iar întocmai ploii, inspiraţie simbolistă pentru Bacovia, tu ai dat un rost prozei mele. Te-ntâlnisem fugitiv cu privirea. Văzusem parte de maxilar, cu tot cu ureche, păr prins. Nu văzusem ochi, gât, buză sau orice altceva ce mi-ar fi tentat imaginaţia, pe-atunci cu bun simţ şi ştiutoare de nimic de genul ăsta.

   Era un sentiment nou-născut, prinsese formă în peştera cu cărămizi roşiatice şi la început îmi era om cititor de orice aberaţiune aş fi scris, întinsă-n bancă. Era sentimentul ăla, când vrei să fii cel mai bun dintre cei bun, să fii văzut de omul ce ţi-e drag şi mai mult decât drag. Iar dragul ăsta era defapt dragoste, mai rău că era prima. Şi probabil nu primul.

   Mereu speram, acum patru ani, să nu rămânem de izbelişte într-un loc, doar eu cu tine. N-aş fi ştiut ce să zic, n-aş fi avut curaj măcar să te privesc în ochi şi ştii asta bine. Eram om stângaci, dar tu stângace, ai reuşit. Şi-ncercam să te văd, ochi în ochi, fără să-mi dau de gol sufletul prin prisma pupilelor mele. Când îmi cuprindeai mâna-n a ta şi nu ştiam ce reacţie ar fi trebuit să am. Sau mai bine zis, cum să opresc torentul de sentimente din mine în clipele acelea.

   Ai putea citi asta şi ar putea să ţi se pară deplasat, dar... draga mea, nimeni nu o să te iubească cum te-am iubit eu. Pe cât aş fi vrut eu să fie ea de platonică, am spart lanţul acela la o bere în Taclale cu om mult prea nepotrivit. Aşa, sentimentul meu a devenit o bârfă, un mucegai, ceva călcat în picioare. Şi nu că ţi-ar fi fost colegă de bancă, ci era doar faptul că ea transforma neadevăruri evidente în adevăr tras de păr; aşa s-a pătat sentimentul meu şi tot ce era mai pur cu el. Spus prin gură de om nepotrivit. Spus - nu vibrat în citat, în vers, într-o lumină de lună mai. Doar spus.

   Nu te-am avut niciodată şi nici nu o să te am. Este imposibil. În schimb, toată viaţa îţi voi purta respect şi ori de câte ori vei avea nevoie de un om căruia vrei să te descarci, voi fi aici. N-am să te judec, n-am să mai fiu influenţată de alţii ca să te fac să te simţi ultimul om. Pentru că eşti mai mult decât primul, iar acel cuvânt scris de scriitorul anonim Ink, pentru prima dată-n viaţa sa, ceva mai deep, mai cu gust şi mult mai poetic, după ce te-a întâlnit fugitiv cu privirea. În clasa a noua.

   Când am început să fiu om dat la o parte din cauza unui sentiment spus aiurea, auzit prin clasa mea de om nepotrivit, am devenit o fantomă singuratică. Începusem să te urăsc, să mă urăsc că te iubisem şi să urăsc că am complicat totul şi că-s cu sentimente "nenaturale". Că mă făceai să mă simt astfel, cu tot cu cei ce pretindeau până atunci că-mi sunt prieteni. Dar nu erau. Sentimentul murise.

   Începusem să nu mai sper în ore ca tu să fii aleasă pentru citirea unui text, a unei poezii. Vorbe spuse de tine, cum că-i nenatural, că-i scârbos, dar eu tot nu-nţelegeam. Şi nici acum nu înţeleg. Căci tu nu ai idee cât mi-am spus asta şi cât am vrut să scap de gândurile care-mi alimentau sentimentul de iubire, iar fiecare zi, bucurie mare pentru mine, că doar te văd. Atât îmi ajungea. Dar tot anormal era, îmi pare rău.

   Tare mult îmi creştea inima când îmi spuneai că citeşti blogul meu şi am tresărit să aud că "se simte de parcă e scris pentru tine". Chiar este. Mai mult de jumătate, pentru tine este. Pentru mine, să-mi manifest dragostea pentru tine, cumva, fără să afecteze, ci mai mult să înfrumuseţeze. Speram aşa că dragostea mea nu va mai fi un păcat, deşi nu vedeam normalitate în asta. Doar simţeam că-i normal să fie aşa.

   Sunt în an terminal de liceu. Doar cinci luni mai am de petrecut în cărămida roşiatică. Doar atât, să mă mai bucur de clipele când eram nouă, când eram fericită şi doar atât, când te iubeam şi nu-mi păsa de altceva. Când am devenit voluntar, când mi-am făcut primul prieten, când mi-am fumat prima ţigară sau când te-am luat o dată-n braţe strâns şi râdeai. Se-ntâmplă şi acum, doar că nu îmbrăţişarea.

   Am scris asta astăzi, căci am vrut să ştii că, deşi în stare agnostică de uşoară ebrietate, eram conştientă ce se-ntâmplă, cât de agitat era şhaul şi cât vroia să vorbească cu tine. Mă vedeam pe mine, micuţă, în clipele acelea. Deşi, spre deosebire de mine, el îmi povestea cât eşti de minunată, gesticulând nişte forme feminine. Destul de trivial, clasic masculin.. Totuşi, sper ca măcar lui să-i dai o şansă, căci nu-i nenatural de data aceasta, dar nici intens, cum ar fi fost dac-ar fi fost nenatural. Sau doar suficient de 'cute'. Căci te iubeam mult.

   Acum doar îmi doresc o ceaşcă de ceai, după ce termini de citit aceste rânduri. O ceaşcă de cafea pentru mine, iar tu la aceiaşi masă. Am să-ţi dau ceva. Dă-mi de ştire, în trei bătăi pe umăr. Voi şti despre ce e vorba. Voi şti că ai citit.

   Fă asta dacă vrei un adevăr, doar pentru tine.

Inkliteratură #2

   Sticky Fingers - Headlock & Caress your soul

   Exista o poveste pe care o repetam continuu. O poveste pe care o tinem, o stim si o acceptam. Este povestea fiecaruia. Iar a mea este povestea zilelor pe care le merg pana la varsta de saptesprezece ani, povestea unui liceu de arte, povestea unui om drag si al unui indiferent. Povestea unui om ce m-a format si a unuia ce este mereu cu mine. Povestea omului ce da orice pentru mine.
   Realizez ca aceeasi poveste incepe cu acelasi protagonist, cu aceeasi fata obosita in oglinda de la baie si cu aceeasi cana de cappuccino bauta pe fuga matinala. Aceeasi poveste cu acelasi lacas, aceeasi actiune cu acelasi scop. Stratul e lafel zi de zi, dar substratul pare ca se modifica progresiv. Sentimentele se schimba. Ambitia creste sau descreste. Oamenii pier din inima. Aluneca pe aorta si-n sange, pana-n colturi nebanuite unde sunt sinele in care merge acest tren cu persoane: venele. Dar persoanele nu dispar. Raman acolo, ca un blestem pe care trebuie sa-l duc, cu corp si suflu pe unde apuc.
   Povestea mea, mergand pe treptele spre saptesprezece ani, ma sperie de la zi la zi. Am fost delasatoare, pana am realizat ca tot ce fac cuprinde sfera povestii mele identice. Iar atunci am inteles ca-s dependenta de protagonist. Ca protagonistul nu mai simte ce a simtit ieri si probabil astazi simte ce va simti peste trei zile. Nu se intampla nimic magic, nu exista numere cu investitura magica. Poate doar in zile in care se intampla cate ceva tragic, lucruri carora nu le dam importanta. Cum ar fi 25. Sau 24. Sau poate 16. Chiar astazi, numarul asa-zisului personaj inert, fara prea multa implicare in povestea mea. Iar 13, zi nebuna, local pierdut, plin de amintiri.
   Povestea mea se clasa pe luni. Se clasa pe pasiuni lungi, dragoste puternica, platonica, pe numarul de tigari care-mi strabateau plamanii si pe lucrurile ce le planificam, dar nu reuseam sa le indeplinesc. Acum, se claseaza pe zile. Pe retardisme zilnice, pe imbratisari vechi, amintirile saruturilor ideale si amintirea idealului uman, fals, de langa mine. Acum, zilele-mi sunt cladite pe scepticism, idei, muzica buna, banci proaspat vopsite in galben, fara sentimentele de alta data. Au ramas aceleasi locuri in care ma opresc in drumul meu, ma uit si simt ce am simtit atunci. Sau doar imi amintesc de tot. Sau doar mimez, caci nu mai bat sentimente in panza sternului meu. Iar asta ar fi o minciuna.

   Este deja ianuarie, am saisprezece povesti si progresez. Am simtit foc, mai putin tutun si mai multa recunostinta. Am saisprezece ani si alte sase luni pana la treapta urmatoare. Am dorinte si oameni. Tanjesc la saisprezece ce mi-este sange pompat in vene, sau poate doar amintire vaga. Am zece degete si planuri mai mult de zece. Am sezoane preferate, in Skins doar sase. Am blog, povesti din zile in care aveam saisprezece, candva minus unu. Am blogger preferat, de pe vremea cand avea saisprezece. Am un sevalet, scris totul cu idei. Un birou. Un perete. O foaie.

   Saisprezece, numarul cu investitura magica. Numarul din povestile mele de cu lunile. Numarul cel mai afectat de o bestie bipeda. Numarul meu. Dar aceasta nu-i esenta povestii ce se termina diseara, dupa linistea miezului noptii. Este doar o zi in care mi-am ascuns teama cea adevarata de el. Poveste ce o termin cu cateva randuri ordinare pentru un om inexistent.

Poveste cu final fericit
Ca m-ai citit.