Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

Se afișează postările cu eticheta black and white. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta black and white. Afișați toate postările

joi, 5 decembrie 2013

De-ale lu' Madam Realité #7

The Wombats - 1996

   Sunt fascinată de fiinţele acestea fără noimă. Cu viziuni limitate, în mental îndepărtate, dar umbrite de o foame necunoscută. Un impuls contaminat, toxic, impur. Împins corp animat de dragoste şi de simţământ la moment. Înalt, puternic sau rigid, mic, neajutorat. Câteodată şi de multe ori, între.

   Îmi studiez ghizii în acest joc cu cap şi pajură şi nu înţeleg regulile. Oare chiar sunt lucruri ce un om le-ar face cu ambele mâini, pe forţele proprii? Da. Oare un om poate fi umbrit de un altul, fără vină? De cele mai multe ori, da. Oare un om îşi poate uita apropriaţii pentru un scop personal? Se pare că da.

În trecut nu se concepea aşa ceva.

Viermele de militar, cel mai slab grad milităresc, îl ajuta pe celălalt. Dar în război, fiecare era pentru el. Fiecare, cu inima-i învelită în drapel şi cu onoarea în sângele ce înapoi în lut avea să-l întoarcă. Existau camarazi inseparabili. Siamezi în tot ce-i ţinea împreună. Exista o onoare. Exista un răspuns la salut de "bună ziua". Exista o legătură. O legătură pe care un lucru l-a rupt din vremuri trecute, din vremuri prezente şi care se agravează, înaintând în timpul lor finit, prezent acum în secol douăzeci cu unu. Vor să ajungă sus şi-i bat pe alţii, îşi calcă camarazii pe umeri ca pe scări deloc complicate, cu muşchi, sânge, compătimire poate şi simpatie. Pentru că au pe ce înainta în piramida umană ca să ajungă în vârf.

   Omul domnişoarei cu cerneală a călcat c-o talpă grea pe umăr şi a alunecat de amarul său. A alunecat şi i-a călcat pe inimă, pe suflet. Încă o doare şi priveşte în jur: doar oameni buni, zâmbitori, sinceri. Dar ştie că o vor părăsi, că o vor călca pe umeri, că o vor strivi, iar în vârf nu concepe decât tristeţe, singurătate, peisaj maiestuos, dar niciun prilej de bucurie. Niciun om cu care să te bucuri, cu care să glumeşti şi cu care să fumezi alene, întins, printre pleoape văzând stele. Nimic.

  Ink stă la bază, învelită-n hainele-i de obişnuinţă şi cu cerneală la purtător. Mereu neagră, mereu sumbră, dar întotdeauna veselă în rânduri pe hârtie. O observ de mai bine de un an şi viaţa-i este ca o aventură cu pilde trebuincioase, cu trăiri reale, totul levitând în sinceritate, linişte, dar şi aventură, dragoste şi platonic.

   Fata mi-e imposibilă. Mi-e imposibil să o descriu. E complicată în puzzle-ul vieţii ei pe care şi-l pictează bucată cu bucată. Cu picioarele sale amorţite, cu ambiţia de şi-mai mult, c-un camarad mic cu doi "m" şi c-un cămin stabil, c-un val instabil şi c-o dragoste încremenită, imobilizată la patul aortei sale stângi. Cu nimic, înafară de o viziune neclară, cu lipsuri, dar c-o fericire oarbă. Surprinsă zilnic de persoanele din piramida-i cu bază cam instabilă. Aproape fără de bază.

   Realité mi-e numele şi sunt mama lor. A perturbaţilor mei muritori ce din maimuţă cred că s-au îndreptat şi că în necunoscutul cer ei au un tată. Şi că bărbatul are drept de femeie, număr infinit. Tatăl lor închipuit, care nu vede aceste nedreptăţi. Care ascultă slavele bisericilor corupte de monedă şi de moravuri. Un tată care nu vede tot ce văd eu, împreună cu Ink, ce simte sentimente afurisite în vârful umerilor ei. Tălpi ştiute, ignorante, ce o calcă pe rând şi o părăsesc.

   Oamenii sunt surprinzători în profunzimea profanului lor. Al vostru. Al ei, limitat. Şi al tuturor.

Cu drag,
Madam Realité

miercuri, 10 aprilie 2013

Trecãtor.

   Alternosfera - Doua Eve

   Imi stau pe genunchi ambele coate. Stau rezemata de un perete, pe-o podea rece. Nu-mi explic ce se intampla. Caci am trecut de la o stare animalica de placere si amuzament la una de o profunda anxietate. Ma doare plamanul, dar asta nu ma opreste sa nu trag gudronul in piept. Si sa ma uit pe sub parul ravasit in oglinda ce-mi este in fata. Expusa rusinea sa stiu cum se simte.
   Ma uit in juru-mi. Vad peretii ce tin lipiti acea oglinda. Era var. Si nu era frumos crosetata culoarea in jurul oglinzii. Era.. murdara. Chiar si marginile oglinzii. Chiar si acele "butoane" ce-o penetrau pana la vazu-mi stramb de intuneric. Sau lumina. Raze ce se reflecta prin geamatul ala de ferreastra sparta. Ciobita. Cu niste carpe ce atarna, fluturand, legate de acele varfuri de sticla ciobite. Geamuri carpite de amar de frig si neintelegere. Si prostie.
   Imi dau seama. Sau poate nu. Nu-mi dau seama cine e creatura aia infricosatoare din fata mea. Mi-e frica sa ma misc, caci stiu ca se va misca. Studiez intreaga oglinda, c-o sete nebuna de lichid. Si.. nu. Nu unul din acele lichide ce penetreaza camera prin colturi, prelingandu-se pe peretii verzi de mucegai care din zi in zi se tot extind. Si balta de apa din mijlocul camerei care e umpluta mereu la fiecare ploaie ce vrea sa intre prin gaura din tavan. Carpita si ea din resturi. Dar fara folos.
   Sunt o vietate. Una ca acea "iarba" miscatoare din colturi. Ce se extinde in fiecare zi doar pentru a supravietui. Fara niciun scop, decat cel de a infecta. Cum ma infectez zilnic cu tutun si cu aburii de jeg din acele colturi. Din acea balta in care sting chistoc dupa chistoc. Cu tot cu paru-mi mult prea lung si ingrijit doar in moment de smerenie in fata Divinitatii mele: niciodata.


Si ce ma face sa regret in fiecare zi
Ce ma enerveaza si-mi chinuieste mana amortita de frig
Corpul asuprit de ger si raceli grave, pneumonie, mizerie
Ce astept ca un cadou de ziua mea, pe care nici n-o simt

Trecutul. Ma ucide.
Si oricat as vrea sa-l carpesc cu lucruri noi.. 
Nu voi reusi.

Stay tunned.


miercuri, 20 martie 2013

Descrie dragostea

   SoKo - First Love Never Die

   Este un sentiment ce usor il poti confunda. Cu altceva. Apare in orice imprejurare, cu oricine. Oricine, cu defect sau fara, urat sau frumos, prost sau destept. Este sentiment ce perfectioneaza persoana pentru care simti acest lucru. 
   
   Nu poti alege persoana de care te indragostesti. Te poti indragosti in imprejurari foarte stupide. Te poti indragosti la o prima vedere, atingere, gest sau miros. Poti sta seri intregi cu luminile stinse, uitandu-te la tavan si gandindu-te la acea persoana harazita de sentimentele-ti confuze. Poti sta treaz pe balcon pana la trei dimineata, compunand versuri pe moment in timp ce te uiti la oras si la luna.

   Poti trece pe langa persoana cu sentiment de pumn in stomac. De voma inconstienta. De strangere de inima si incoerenta. Te poti deprinde cu detasarea ei in ideea de a nu da banuieli. Poti invata sa vorbesti cu omul blestemat fara sa faci contact vizual. Sau doar pentru cateva secunde. Si atat.

   Poti vedea persoana sub o alta aura. Ii poti visa gesturile si cuvintele. Ii poti vedea zambetul atunci cand ploua. Te poti imbolnavi din cauza acestei Fata Morgana, numita dragoste. Vezi natura ca pe propria-ti veriga. Simti ploaia ca pe niste sarutari. Iti simti pieptul eliberat si-ti vine sa urlii numele acelui individ sau al acelei individe cu gand de descarcare.

   Orele de stat pe faleza fara rost au rost doar pentru tine. Caci vezi ceva in marea aia si-n departarea aia. Inspiri aer curat si de uitare a ceea ce tot simti. Si ce urasti. Ca nu-ti poti iubi dragostea fara sa simti un stanjen gadilandu-ti artera. Nu-i poti delimita irisul si culoarea lui in doar jumatate de secunda. Atat cat iti permite mintea si bataia nebuna din stomac.

   Nu esti tu. Devii alta persoana doar stiind ca omu' cu pricina iti aude cuvintele, iti vede actiunile si-ti stie asa-zisele secrete. Crezi ca tot ce faci e gresit. Si simti cum prezenta omului respectiv iti preseaza adevaratul caracter. Ceea ce am urat foarte mult.



   Da pulsatii puternice sarutului, tremur, stare de poet inconstient, insomnie, teama si tulburare. Ceea ce mi-a dat si mie prima dragoste.

   Cand nu stiam de unde trebuie sa incep alineatul. Cu ce trebuie sa incep. Pana m-a izbit drogul la treisprezece ani. Cand tot ce stiam era muzica, placa, animeuri si prieteni. Pana ce acea dragoste mi-a dat dar de-a scrie. Scrisori interminabile cu destinatie precisa. Destinatie indepartata si dorita cu o nesuferita ardoare. 

   Om ce mi-ai dat dar de-a scrie: iti multumesc. Pentru ca mi-ai aratat cum se manifesta termenul "dragoste" si cum e sa saruti pentru prima data. Pentru ca mi-ai dat semn de viata cand nici nu credeam ca exista asa ceva. Pentru ca mi-ai dat nume precise de strazi din oras strain de-al meu. Ca mi-ai scris si mi-ai vorbit de pe malul Somesului.

   Iar acum ma izbesc ca si tine, om ce-mi citesti randurile, de dragoste accidentala. Dintr-aceea in starea cea mai pura. Stare de pus sufletul pe tava si de deschidere a modalitatilor de a percepe sentimentul. Sa sti sa-l numesti asa cum ti-e prezentat de mic om in povesti cu zane si balauri. Ca esti zamislit din act de dragoste sau doar de pasiune, scanteie de amor. Din preludiu al sarutului. Din barbat si femeie. Si ti-e dat sa iubesti pe cine vei vedea si vei simti pumnu-n stomac.

De atunci, aia se va numi dragoste.
Iar tu te vei numi indragostit.



Stay tunned.