Apelul ochilor căprui #1

   Damien Rice - The Professor & La Fille Danse

   Mi se pare mie, sau nouă, "ordinarilor" cu ochii căprui, ne pasă prea mult? De multe şi de nimic, în acelaşi timp.

   Filtrăm chestii şi le inspirăm în deep-u' nostru. În mai negru decât maroul care-mpânzeşte pupila. Şi dacă m-ai întreba.. cred că am vedea şi sentimentele cu ochiul liber. Căci nu ne e prea greu. 

   Ca atunci când citeşti gândurile, ştii? Căci eu nu ştiu. Să-i preţuiesc, nu alta. Să nu-i mai chinuiesc în bătăile soarelui ce-mi place când nu e puternic. Ca cel de afternoon. Că bat în verzui şi îmi place senzaţia aia de special.

   Se zice că cei albaştri sunt sensibili la lumină puternică, iar cei verzi ar împărţi aceeaşi problemă. Adevărat. Căpruii sunt brute în comparaţie cu fineţea culorilor mai sus menţionate. Asta doar în privinţa soarelui puternic şi a altor aspecte mai neplăcute ale mediului. Şi .. sunt cu mult mai sensibili decât albastrul cerului sau verdele ierbii de sfârşit de primăvară. 

   Noi simţim dintr-o privire. Noi vorbim cu o privire. Noi vrem de la prima vedere. Noi iubim de la prima vedere. Noi vrem să fim noi. Dar să fim şi ca voi. Noi vrem ochii voştri. Noi vrem să iubim, dar nu dintr-o privire. Noi vrem să gândim, ca şi voi. Noi vrem să fim strategici, ca şi voi. Noi vrem să fim lafel de frumoşi ca voi. Şi de speciali.

   Noi vrem să nu fim brute. Noi vrem să lăcrimăm dintr-o simplă rază de lumină, nu din pricina unei imagini. Noi vrem să fim priviţi cum n-am mai fost priviţi vreodată. Noi vrem să îmbrăţişăm lumea. Din priviri şi nu numai. Noi vrem fericire, ca şi voi. Şi privim imposibilul, ca şi voi. Şi vrem să găsim perfecţiunea, ca şi voi.

   Dar parcă voi o găsiţi mai repede.
   Purii rasei umane: cu strop divin de culoare.

Semnat,

doi ochi căprui

"În locul în care privirile ochilor căprui migrează

nu pot veni şi ceilalţi. E ceva ce numai ei ştiu."

Cu fiecare bumbac în parte.

   E.M.I.L. - Vis în şoaptă

   În fiecare dimineaţă te trezeşti cu părul ciufulit. Scurt ori lung. Cu cărare au ba. Cu breton pe o parte sau pe alta. 
   Te trezeşti cu maieul ridicat puţin peste buric. Pătura toată răsturnată pe lângă pat. Iar tot ce se aude este alarma şi înjurăturile ce i le tragi în gând.
   Te ridici în picioare şi începi să faci primii paşi ai zilei. În tălpi golaşe şi puţin reci. Că n-ai avut răbdare să găseşti perechea papucului.
   Te duci la baie. E rece. Mergi spre oglindă şi simţi covoraşul antiderapant. Te vezi. Ea vede. Te strâmbi. Se strâmbă. 
   Spui că-i copilăresc şi te duci mai departe. Cu aceleaşi tălpi golaşe. Străbătând marmura rece si dând peste covoraşul cu peri moi.
   Târi picioarele, lăsând părul să-ţi pice-n ochi. Fie el scurt sau lung. Şi laşi maieul să-ţi stea cum a stat întreaga noapte. Maieu cu desene animate. Că nici acum nu te-ai putut maturiza.
   Pantaloni de pijama lungi. Bleo. Bumbac sută la sută. Cum îţi arată eticheta mereu înainte.
   Deschizi frigiderul şi scoţi laptele. Îţi torni în cană, apoi bei. Şi te ştergi cu încheietura în colţul gurii. Că nimeni nu-i acasă şi că niciodată n-ai fost o lady.
   Te aşezi din nou în pat şi te uiţi în jur. 
   Te trânteşti pe cuvertura moale pe care ai răcit-o. Perna încă caldă. Iar pătura acoperind covorul. Alb cu oranj. Dar nu ai niciun chef. 
   Îţi pipăi lobul urechii. Observi că nu ţi-ai scos cerceii decât de la o singură ureche. Cea dreaptă. Şi zâmbeşti şi-ţi mai spui ceva în gând. 

   Este, într-adevăr, dimineaţă.
   Dimineaţa pe care o trăieşti de doi ani încoace. De când ai început să trăieşti viaţa de adolescentă. Dintr-aia cu agitaţie, cu bune şi cu rele. Mai mult cu rele, căci aşa le vezi.
   Căci aşa te critică "comuniştii", cum îţi place ţie să le zici. Că eşti ciudată şi că oja e prea albastră. Că parcă e "de mort".
   Că parcă fratele tău nebun este acum responsabil şi că se mută. Că e mare şi are iubită. Şi că e tânăr. 
   Că parcă mereu te ia inspiraţia la miez de noapte. Pe balcon. Cu privirea trecută de bulevard. La 3 cu A.M. după.

   Dar nu contează.
   Tu încă stai în pat, iar minutele trec. Şi visezi aiureli. 
   Dar te ridici. Calci pe pătura de pe jos. O urci în pat cu indiferenţă.
   Te duci din nou la baie. Întâlneşti aceeaşi persoană. N-o saluţi, ci doar te amuzi de ea. Te speli şi ieşi.
   Intri în camera ta dezordonată cu patul nefăcut. Nici n-ai vreun gând să-l faci. Şi deschizi calculatorul. Doar ca să pui muzică.
   Iei sutien şi ţi-l reglezi pe forme. Iei lenjerie intimă şi-o plasezi. Bumbac. Se simte. Cum se simt şi blugii din denim albastru. Puţin şifonaţi şi răcoroşi, c-au fost pe sârmă la uscat.
   Bluza să se asorteze. Sau doar să fie potrivită. O brăţară sau două. Mereu la dreapta. 
   Şi parfum prelins pe gât şi unde şti că-ţi pulsează sângele mai puternic în vene.
   Să fie persistent.

   Iei ghiozdanul şi pleci.
   Şi laşi în urmă camera pe dos. Cu muzica lu' OCS şi Matt Pond PA în boxe.

   Că e dimineaţă.
   Şi mereu ai o relaţie intimă
   Cu fiecare fir de bumbac în parte.

   Stay tunned.