Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

Se afișează postările cu eticheta somn de voie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta somn de voie. Afișați toate postările

miercuri, 29 ianuarie 2014

Viaţa la bloc

Arctic Monkeys - Fake Tales of San Francisco

   Amplasat la etaj par, nu prea sus, dar nici prea jos, bloc cu opt etaje şi lift ce a găzduit de-a lungul timpului un amplu număr de actuali adulţi, desigur, cu aceeaşi mentalitate de adolescenţi rebeli ce au avut-o pe vremea când încă locuiau la bloc, cu familia părintească, locuiesc şi eu. La apartamentul de pe colţ, unul din colţurile etajului meu, la numărul format din dublul etajului meu, număr care adunat dă cifră cu numerologie pozitivă în basm.

   Nu pot zice. Fiecare apartament are povestea lui. Aşa cum vis-a-vis a stat o femeie tare cumsecade, din legende, Lenuţa Mahera o chema, care de cancer s-a prăpădit în jurul vârstei de treizeci de ani. Tot aşa cum deasupra acestei femei a stat o altă femeie, cu care s-a certat pentru o buca' de porc în preajma Crăciunului, şi a cărei ură a făcut ca nebuna de la etajul superior să-i bată în podea Lenuţei "morţii cu morţii, viii cu viii", pe când aceasta era pe patul de moarte. Şi tot aşa, cum familia Mahera s-a mutat, cum alţii au venit, au vândut, au murit, sau au născut.

   Am rămas uşor confuză. Pe vremuri, când eram a treia şi tot ce făceam era să mă car la şcoală şi să mă întorc cu Andrei, băiatul de-o vârstă cu mine de la şapte, şi să tastez codul de la interfon (căci el era mai scund ca mine), toţi căşunau pe mine cu apelative şi mă strigau pe prenumele meu, ăla comun. Iar acum, când mă întorc singură de la liceu (căci Andrei nu mai merge pe acelaşi drum cu mine), adormită şi intrigată oarecum de cartela mea inactivă care nu mă lasă să intru în bloc, mă trezesc cu câte un indian lângă mine sau cu câte un tip dubios, total necunoscut, care se pare că-mi e vecin. Dau "bună ziua" la lift, iar respectivul îmi răspunde cu privire confuză. Dau din cap şi o iau pe scări.

   Singurul mod în care îmi place să merg cu liftul e ori atunci când sunt fără vlagă, ori atunci când am un marker interesant pe care vreau să-l testez sau când doar vreau să-mi las capul pe oglindă şi să meditez în intimitate, gândindu-mă la o posibilă cădere în gol cu liftul. Dar e foarte puţin posibil ca tocmai mie să mi se întâmple.

   Astăzi, pe vreme rece şi-n care n-aveam chef de nicio poveste fantastică, stăteam cu mâinile la spate, privind apa plutitoare din balcon, cea care fusese zăpadă ieri. M-am ghemuit în pat, împăcată cu ideea unei enigme, ba chiar a Otiliei. M-am împăcat cu ideea că nu-mi pot încălzi mâinile cu o carte rece şi nici imaginaţia, cu o naraţiune plată, plină de case, de descrieri arhitectonice care nu mi le pot imagina, decât parţial şi incomplete. În treizeci de pagini, cu frig în oraş cald, cu pătură gri pe trup colorat. Speram la ceva interesant în cadrul romanului, dar singura acţiune dinamică a fost dezgolitul trupului meu în mers mărunt pe parchet, apoi, treptat, mutat pe marmura îngheţată din hol. La ciocănitul dinamic în uşă, la auzirea prenumelui comun, la glasul cunoscut, am făcut eforturi. Deschisesem larg uşa, din a cărei crăpătură făcută, mi s-a luminat tot holul. Mă prefăceam adormită în faţa unei femei ce m-a ţinut în braţe la vreme de vulnerabilitate evidentă. M-a întrebat, am dat din umeri şi am urmat marmura, pe când vecina de la şase, Mariana, mă urma fără s-o fi invitat. Am arătat, a ales, iar în timpul cât nu mă uitam, a vuit ca vântul pe uşă, închizând-o şi trântind uşa de la lift.

   Spontaneitatea vechilor vecini nu mă miră. Nici atitudinea lor familială faţă de mine. Nimic din ceea ce mă surprinde la vecinele studente de sub mine, ce trag chiulabale în miez de noapte şi nimic din ce face omu' rocker de de-asupra mea, căci mereu a stat la număr impar, la tavanul ce lui îi este podea.

   Ceea ce mi s-a părut mereu un paradox a fost viaţa la apartament. Sincer.
  
Stay tunned.

luni, 22 aprilie 2013

Către mare.

   Vama - Copilul Care Aleargă Către Mare

   Bataie de palma pe nisip gangurat de talpi si de talpi cu ganduri. Cu talpi mari care cara altele mai mici, pentru a le arata minutiozitatea simplei miscari a pasului. Subtire sau gros.

   Imi tremura corpul pe nisip rece, cu miros pur de vara si c-un soare zambitor. Cu oameni care alearga, iar altii care-si plimba muritorul fara nicio legare de urban. Cu fete zambitoare si distrate de o simpla melodie sau de un simplu apel de la mama. De fericire ca vine vara. Si de acolo, toate frumusetile acestui an.

   Frumoasa amanta a mea sub tei inflorit, la Modern, langa scari abrupte, surpate de ploi si vanturi rele. Necajita amanta ce-mi cere de toate si-mi ofera inzecit. Femeie fictiva a anuarului fixat in perete, cu femeie imbracata sumar. Femeie ce mi-o imaginez a fi o tanara juna care leaga-n ea legaturi intre muritori. Multele pe care celelalte anotimpuri nu le pot lega atat de temeinic.

   La gand de amanta imbatatoare la care stau si ma holbesc si la tot nisipul ce-l simt in tenisi. Acela ce-l simt vibrandu-mi in talpa subtire si usor alungita. Sunetul si vibratiile muzicii puse pe telefon, sub soare si vant usor. Sub chipuri primitoare si calduroase, jucause si imbecile. Cum sunt si eu. De jocuri ce ne leaga tineretea, de amintiri ce-o sa ne vina cand o sa ne uitam peste acele scari, de sus. Prin frumos filtru corneic, colorat si neobosit de-o aventura noua: cea a verii.

   Vad soarele ce-mi lumineaza pletele blonde. Vad ce vreau eu sa vad. Vad baieti pe longboard-uri. Vad fete. Multe fete. Si inghetata. Simt aroma aia sarata de mare. Stiu ca trebuie sa ma descotorosesc de hanorac. Stiu ca voi fi fata in boxeri si tricoul alb al propriului camin. Sau nu. Vad oameni straini cu care nu pot comunica decat prin semne. Nu-mi cunosc limba. Caci Ankara e departe de Constanta. Iar limba lor lunga nu se compara cu piticul latin, pur romanesc.

N-am FAINosag in vorbire.
Si-s mai muta decat puteam crede vreodata.
Fata de sentimentele mele
Si fata de cititorii mei cu miros sarat.

Stay tunned.



P.S.: Simt nevoia de a-mi cere iertare pentru aceasta luna foarte saraca in postari. Nu va mai scot scuze, caci tot ce am facut a fost sa stau, sa citesc, sa ies, sa frec menta la Pretty Little Liars si sa ma gandesc la multe lucruri pe care aveam sa le scriu aici, dar care se risipeau imediat ce calcam pe pragul usii de la camera alaturata, deci.. Varza. Cred ca inca ma bate astenia de primavara.. -_-

luni, 14 ianuarie 2013

Mi-am pus faţa de gânditor.

   Plain White T's - Our Time Now

   N-am băut cafea sau alcool. N-am fost plecată de-acasă până dimineaţşi nici nu m-am jucat Skyrim în timp ce mama dormea. Şi cu toate astea, n-am dormit nici măcar o oră. N-am fost acel "tipic" care-mi ajută ca o carte de vizită. Tipicu' ăla cu care v-am obişnuit şi cu care m-am obişnuit.

   N-am făcut decât să mă pun în pat la zece jumate, după ce mi-am uscat părul şi după ce mi-am luat oiţa de pluş a.k.a. Jniţi. Mai apoi, m-am uitat la "În gura presei" unde am râs. După, am stat cu capul în pantăîntre perne. Mă gândeam să vorbesc prin mesaje, da' cu cine? Toţi s-au culcat. Şi era normal, din moşi-ştrămoşi, să mă ia şi pe mine somnu'. Da' nu trecea nici cu  body hack-ul "închide ochii, gândeşte-te la ceva ce-ţi place" şi BANG! Ai adormit.

   Sigur emoţie inconştientă.

   TOTUŞI, vin.. 
teme. teste. lecţii de învăţat. ore lungi şi plictisitoare. trezit dis-de-dimineaţă în fiecare marţi. meditaţii la mate. somn la atelier. desene. multe desene. mic dejun luat pe fugă. îmbrăcare la foc automat în douăzeci de minute. precizie maximă la machiaj când sunt în intârziere. apă rece la canal. sentimentul ăla nasol după ce te speli pe dinţşi imediat după fumezi. Besu, profa de grafică. Grety, profa de chimie. x( ora de culcare. pagini întregi scrise-ntr-o oră de istoria artelor. 8-| calculator mai cu porţia. idioţii de la liceu care dau cu mingile-n fete. tâmpitul de Emil care-mi bagă lut în bluză la modelaj. D:< ieşiri doar în weekend. :(

   ŞI ar mai fi..
perle multe şi mărunte. Lipan, profu' de istoria artelor, zis b0$$. B) persoana iubită în faţa ochilor opt ore pe zi. :x pauze de ţigară. plăcintăria. gardul ăla înalt, bun de sărit. ciudaţii de la spălătorie de care-mi place să râd. Abby. Isis. Bigu. Victor. Emma. Ana. Maria. Florinel. Edi. Sabina. Duţu. somn de voie în bancă la istoria artelor. satisfacţia aia când te întreabă toţi care-i treaba cu tema la engleză/ română. nebuniile Emmei şi ale Mariei. *hair flip*-urile lu' Abby. desenele prea mortale ale Anei. pantalonii ăia roşii ai lu' Victor la sport. xD diriga. sentimentul ăla epic de "WEEKEND. WOOHOO!". momentul ăla când citesc ceva în franceză cu voce tare la oră şi mă bufneşte râsu' de încercarea mea eşuată de a citi cu accent. escapade multe-n scris la orele de română şi pe blog'şor. caterincă în timpul tezelor cu Duţu. ceaiul sau cafeaua de dimineaţă făcute de mami. <3

   Cred că o să fie un semestru interesant. 
(mamă, ce-mi place liceul ăsta.)

   P.S.: Dacă am noroc să trec clasa la chimie, vă fac cinste c-o îngheţată la vară. Şi dau mâna cu Obama în Miami. Şi mă mut cu tot cu unicornul meu în jungla lu' Tarzan. Şi vă fac să vedeţi tridimensional la filme 3D şi fără ochelari speciali. Şi-mi las părul de pe corp să-mi crească şi-l vopsesc albastru, apoi vin la voi în case şi vă mănânc prăjiturelele. Că doar d-aia-s un Cookie Monsta. ;D

   Vă pup şi succes la liceu/ şcoală/ grădi/ şcoala vieţii/ whatsoever! 
Stay tunned. \m/



sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Pour thoughts on the railway.

   Bon Jovi - Always


   Am fost acolo. În geacă maro şi-n nerăbdarea venirii surprizelor viitoare. În faţa şinelor groase şi ruginite, bătute de-atâtea ploi şi trenuri. Stăteam şi mă uitam în zare. Singură. Căci aşa am şi venit. Singură. C-un geamantan micuţ şi cu emoţii de capitală. Să ţi le aduc şi ţie, Constanţa. Să împărţim mai târziu fericirile şi gândurile. Apoi să râd, orice ar fi.

    Să mă trântesc în pat şi să mă uit la tavan. Să mă uit la lustră cu lumina aprinsă până ce văd acea pată albastră pretutindeni. Să mă întorc la inspiraţia care mă aştepta încă din garăÎn faţa acelui ceas care mereu a mers, dar s-a oprit. În faţa a tot ce-mi este drag despre Constanţa. Surghiunit oraş în vremuri moderne.

   Şi merg. Mă plimb dintr-o parte într-alta a peronului. Mă uit pe bilet şi aştept ora care era tipărită pe acesta. Mi-l frâng în buzunar, oftând. E frig şîncepe să ningă. Cu fulgi mărunţi, asemuiţi paşilor pe peronul aproape gol. Eu, gândurile mele şi aroma sa în geamantanul meu.


"Dar mă întorc. Îţi promit."

   Asta mi-am zis după treizeci de minute de aşteptare. Întârzia. Mă făcea să-mi clătesc minţile în nea pură de atmosferă agitatăŞi mai agitată peste acea gară. Peste acele blocuri. Căci e Bucureşti şi el va fi mereu agitat.

   Îmi dau părul din calea ochiului. Mereu pică când bate puţin vântul. Şi-mi spulberă fularul care flutură uşor în partea opusă trenului. Ca şi cum mi-ar spune "Trebuie s-o iei pe aici".

   Şi de-aş fi avut curajul s-o fac, m-aş fi aruncat pe şine şi aş fi fugit. Mi-aş fi făcut drum printre peisaje şi aş face pauze pentru a face cu mâna călătorilor ce vin cu trenul ce trebuie să-l iau. Ce ar fi trebuit să-l iau. E trist cum unele lucruri nu pot fi reale. Nu le poţi face reale, căci sunt prea prosteşti şi incredibile.

   În plus, biletul îmi aluneca printre degete în buzunar. Ce puteam face? Trebuia să iau trenul. Trenul care-l văd venind cu repeziciune şi cu zgomot. Locomotiva încearcă să se proptească undeva ca vagoanele să-şi ia poziţie de gazde. Mă-ndrept către gazda mea albă şi urc. Îmi urc şi bagajul cu aroma sa înconjurându-l. Înconjurându-mi Universul.

   Universul ce el îmi era îmi este acum coridorul cel lung. Galaxia mea este compartimentul monoton în care mi-am pus lucrurile cu aromă împrumutată şi nimic mai mult. Am rămas în Univers cu ochii aruncaţi peste geamul acela murdar. Pe câmpuri şi terenuri ce erau odată curate. Peste lucruri ce trec cu uşurinţă sub tălpile călătorilor acestui tren.

   Plecasem cu un motiv, iar această călătorie m-a făcut să înţeleg că numai sunt un copil. N-am fost însoţită de nimeni în această cursă, iar când am ajuns în Bucureşti cu telefonul în mâna dreaptă şi cu mânerul troller-ului în cea stângă, căutând în agendă numărul de telefon al mătuşii, mi-am dat seama ce se petrece.


Am vrut sau nu, mi-am început prima călătorie în viaţă.
Pentru a-mi cunoaşte limitele şi pentru a trăi experienţe.
Pentru a înţelege şi pentru a susţine această înţelegere în viaţă.
Şi pentru a deveni persoana importantă ce vreau să fiu.
 dovedesc că pot fi capabilă.
-ţi pot arăta că pot călători
Cu aroma ta
pretutindeni.

joi, 10 ianuarie 2013

Lipsă de orice.

   Guess Who - Plictiseală

   Dragul meu High Ink,

   Am venit şi vin zilnic pe la tine, sperând că voi scrie ceva awesome. Ceva ca-n zilele apuse de sfârşit de vară sau cele de toamnă. Chiar şi zilele ce depăşesc numeric gradele Celsius în minus, iarna. Dar.. fatalitate!
   S-a terminat vacanţa de iarnă, iar eu tot încerc să scriu ceva. Şi am scris cam trei postări. Le-am dat save, dar parcă niciuna nu e bună pentru a fi publicată. Or.. not yet. Nu ştiu cum o s-o înghiţi. Şi cum te iubesc atât de mult, m-am gândit să te anunţ din timp că o să-mi mai ia câteva zile să găsesc inspiraţia aia tâmpită şi cheful ăla nebun.
   Am un moral.. plictisit. Da' plictisit rău. Dacă acesta ar fi umanizat, sigur ar fi un tânăr nebărbierit, shirtless şi cu pantalonii-n vine. Mai mult aş scrie despre cât de mult îmi iubesc patul şi despre cum am îmbătrânit în casă la cunoscuţii din Bucare'. Chiar şi trei zile. Mor.
   Voi ajunge curând la Constanţa şi-ţi voi comunica ce am făcut. Dacă am găsit cheful sau o să trebuiască să trag mobila ca s-o scot afară din ascunzătoare. De această dată căutând moralul şi inspiraţia, nu ţestoasa care a evadat din acvariu cu zece ani în urmă. (:


Cu toată dragostea,
A ta verigă,
Ink

   P.S.: Te rog să le spui cerneliştilor că-i iubesc şi să aibă puţină răbdare. Dacă nu voi găsi inspiraţia pierdută prin bagaje feminine, atunci o voi obţine din surse masculine. And I swear to God you don't wanna see that dark side of me. 

   P.S.2: Cred că o să obţin inspiraţia din.. sursă masculină. Cred că o să-i distrăm pe cernelişti. 

   P.S.3: Îmi place laptele cu ciocolată. Să mă aştepţîn gară la Constanţa cu unul şi poate-ţi scriu un epilog. ;3

   P.S.4: *wave*.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Cum a-nceput prima sărbătoare

   Train - Hey, Soul Sister

   O zi cu totul (a)normală prin Constanţa. O zi leneşă. O zi cu spirit de sărbătoare.

   O zi în care am fost la şcoală pentru ore mult mai scurte. O zi în care am adus bomboane şi ne-am servit reciproc. O zi cu multe bezele care repede s-au dus. Tot aşa până seara. 

   Iar până acum, nimic anormal.

   Normale şi cele două ore de română cu diriga şi următoarea oră; cea de chimie. Şi normală doamna dirigintă care ne-a dat liber la distracţie după a treia oră. Normal, fiindcă e drăguţăŞi cred că numai cu noi e.. 

   Ne-a predat câte ceva, apoi a fost ceva de genu':



   Şi ne-am conformat. 

   După s-au petrecut multe lucruri ciudăţele, având în vedere că am fost cam cinci fete şi-un băiat singuri în mall.. Dar nu cred că sunt de menţionat. Sunt mai mult de ţinut minte de bătrâna de mine ca să vă povestesc peste un an, tot aici, când nu mi se vor părea deloc ciudăţele.

   Iar în rest.. Gerul e kinda big. Lag-ul la World of Warcraft e destul de gras, iar atmosfera de sărbătoare este peste tot afară. Doar trebuie să scoţi capul pe fereastră şi să vezi că vine Crăciunul. Luminiţe peste tot, ger, no snow, but it doesn't matter. La ultima verificare, -2 grade C, iar la Bucureşti încă e mai bine ca la noi: în jur de 2 grade C.

   Şi despre mine.. păăăi nu ştiu ce să zic. Am note destul de ok (înafară de chimie. Îmi e foarte frică la chimie că încă n-am nicio notă..) şi vine vacanţa, relax, vrăjeli, alea, alea. Ca-ntotdeauna, mă plimb şi mă gândesc la una, la alta. Îmi vin idei, apoi mă-ntrerupe brusc un gând de "Haha. Am şi uitat că am bani în buzunaru' ăsta" şi că pot să-mi iau o cafea. Că-i rece. Şi.. mda. Pe cât e de caniculară Constanţa vara, pe-atât de frrig e iarna.

   Văd ca-ntotdeauna statusuri stupide pe Facebook, gen "you're the most beautiful present I can get" şi-mi aminteşte că iubirea-i efemeră. Că e de apreciat fiecare minut pe care ea şi-l rezervă nouă şi mai ştiu că multe din acele statusuri nu-s cu suflet "pus în ele".

   P.S.: Moşu' a venit şi la Ink. Cu mulţi, mulţi, muuuulţi biscuiţi Oreo şi dulciuri. Nici măcar nu pot digera atâtea dulciuri.. Dar.. hai! Să mă simt şi eu înc-odată copil. :D

   Şi aşa să vă simţiţşi voi.




Stay tunned.