Parfum de moarte intr-o vie carte

   Seafret- Be there

   Iti iei un liber de tot ce te-nconjoara intr-una din zilele saptamanii, stiind ca e vacanta. Si tot stiind ca e vacanta, stiind ca ai atatea de facut in vacanta, stiind ca un job poate fi mai relaxant ca o zi de vacanta in an terminal de liceu.

   Iti iei cartea-n brate, o sorbi rand cu rand, amortesti intr-o pozitie, o schimbi, nasti fel de fel de impresii in propria-ti minte, simti ce simte personajul. Ramai desnadajduit, mori cu iubirea vietii lui si iti ingheata mana pe coperta in momentul in care vezi ca tanara de douazeci si patru de ani moare. Iar el, "erou" de roman, scriitor ce adopta o viata mizera, isi ucide cu ignoranta sotia cea tanara pentru scrierea unui roman cu limbaj de lemn. 

   Ti s-a zis mereu prin biblioteci, cand intalneai vreun exilat social ca si tine, printre carti, intrebandu-te "ce carte citesti acum?", iar tu sa-i raspunzi. Sa-l vezi cum cu ochii sai verzi, tristi, iti spune "frumoasa carte". Doar atat.

   Au fost doar minciuni. Finalul cartii a fost apoteotic. N-ai dormit decat dupa patru noaptea ca sufletul tanar si gingas din carte sa fie incununat cu flori intr-un cimitir, uitata de toti, mai putin de batranul sau sot care s-a lepadat intr-un final si de gandul chipului ei de care s-a indragostit in trenul spre Galati. Ramai indignat, ca cititor, sa vezi astfel de gesturi.

   Mai apoi sa vezi cum se-ntoarce la final de roman in Galati, sfarsindu-si calatoria in viata cu gandul la moarta, sfarsind de-a dreptul in Dunare, fara explicatii, cu cauze observate din comportamentul sau, reliefate de naratorul heterodiegetic.

   Totul a fost o minciuna, iti spui. Toate persoanele acelea care ti-au spus ca-i o carte frumoasa. O carte frumoasa din punct de vedere literar, al felului in care a fost scrisa, dar nu si al actiunii. Ramai indignat dupa ore intregi.

   A fost ziua ta de repaus, desi s-a simtit ca o zi-n pamant, desi, soarele nu contenea din stralucirea lui, desi, tu nu te opreai din citit. Desi, daca acea carte te-a marcat, te-ai reapucat de alta, cu narator homodiegetic, ca si tine in relatarea ta de zi cu zi, constienta. Ai putea bea un ceai negru cu gust ordinar, dar cu o imbatatoare aroma in olfactiv. Doar asa sa te mai imbeti si tu, fara a-ti pierde cunostiinta si fara sa creezi complicatii.

   In ziua ta libera ai murit si ai intepenit, intocmai ca si cotorul visiniu al cartii pe care o tii in mana. Pe care vrei s-o afunzi cu tot dezgustul si cu toata suferinta in biblioteca, dar spatiul stramt te constrange, ramanand titlul la vedere, macar in treacat pe langa biblioteca ta sa-l mai vezi o data si sa-ti amintesti.

   Autor roman, titlu usor frantuzesc. Narator heterodiegetic, rece, stiutor de tot si toate. Cumplit.
   Iarna cu beculete si miros de scortisoara, fara zapada si cu soare. Apoteotic.

   Iar aceasta ti-a fost ziua de lectura.

   Sper ca urmatoarea de-o vei avea va fi mai buna.

Deep-ul din sine.

   The Tallest Man On Earth - The Dreamer

   Am invatat in putine zile cum sa-mi intru in starea aia de bine interioara. Sa invat sa-mi gadil entitatea aia care e acolo-n mine si-mi spune si ma-mpinge sa scriu, sa desenez si sa creez astfel. Nu cred ca eu sunt cea care am puterea sa scriu. Nu cred ca mintea asta care pluteste printre lobii de doi la suta greutate corporala au vreo contributie. Si nu cred ca-s doar eu.

   Cred ca, acolo, sub toate pieile astea albe care se prajesc cand stau mult la soare sau pieile alea negre care sunt negre de la mama lor sau negre ca-i pielea buna pentru bronz uniform, exista nu numai complexul ala de celule si bacterii bune. Cred ca e ceva ce ne controleaza si noi nu stim. Inconstientul, poate? Cred ca da. 

   Rezultatul cartii lui Richard D. Precht, anume "Cine sunt eu?" (al carui titlu e destul de banal) mi-a fost un impact major asupra constientului si putin din inconstientul pe care incerc sa-l inund cu curiozitatea mea de a-l vedea si a-l patrunde. Ma gandesc ca eu n-am defapt numele pus de parinti. Ca toti suntem niste nestiuti. Niste necunoscuti. Nu ne stim pe noi insine si ne concentram asupra detaliilor altora, si alea privite in mod gresit. N-avem nume si nici macar pronumele "eu" nu ma mai face sa ma gandesc la corpul de la care brate, maini si degete pot misca si pot cere atat de multe lucruri.

   Oamenii sunt fascinanti in natura lor simpla. Doar ca si noi, si voi trebuie sa vedeti asta. Sa vedeti ca dincolo de "eu" si de numele ala ce va place sau nu, nu e doar carnea animata si gandirea apasata de sinapsele neuronilor ce se omoara unul pe altul de-a lungul timpului.

Este acela ce va da idei cu lingurita si voi v-o prelucrati. Este acela care vede prin ochii vostrii si comenteaza in minte. E acel cineva care sopteste fiecare cuvant pe care-l citesti in minte. E regizorul viselor voastre. E ambitia ce se ascunde dupa o privire, un gand, un simt, o atingere sau un cuvant.

   Iar pe al meu il implor de mult timp sa-mi dea puterea sa scriu electronic, nu doar pe hartie. Unde cerneala parca ma-mproasca cu ardoarea de a ma vedea nervoasa ca trebuie sa ma spal. Il implor ca pe o divinitate nestiuta, ascunsa-n corpul meu. Si al tau. Si al multora. Doar ca fiecare il are pe al lui, fiecare cu trasaturi ce se aseamana intr-o mica masura cu al celorlalti.

Stay tunned.