Scrisoare pentru tine

   Rudimental feat. Ed Sheeran - Lay it all on me

   Te-ntâlnisem acum patru ani, în toamnă, iar întocmai ploii, inspiraţie simbolistă pentru Bacovia, tu ai dat un rost prozei mele. Te-ntâlnisem fugitiv cu privirea. Văzusem parte de maxilar, cu tot cu ureche, păr prins. Nu văzusem ochi, gât, buză sau orice altceva ce mi-ar fi tentat imaginaţia, pe-atunci cu bun simţ şi ştiutoare de nimic de genul ăsta.

   Era un sentiment nou-născut, prinsese formă în peştera cu cărămizi roşiatice şi la început îmi era om cititor de orice aberaţiune aş fi scris, întinsă-n bancă. Era sentimentul ăla, când vrei să fii cel mai bun dintre cei bun, să fii văzut de omul ce ţi-e drag şi mai mult decât drag. Iar dragul ăsta era defapt dragoste, mai rău că era prima. Şi probabil nu primul.

   Mereu speram, acum patru ani, să nu rămânem de izbelişte într-un loc, doar eu cu tine. N-aş fi ştiut ce să zic, n-aş fi avut curaj măcar să te privesc în ochi şi ştii asta bine. Eram om stângaci, dar tu stângace, ai reuşit. Şi-ncercam să te văd, ochi în ochi, fără să-mi dau de gol sufletul prin prisma pupilelor mele. Când îmi cuprindeai mâna-n a ta şi nu ştiam ce reacţie ar fi trebuit să am. Sau mai bine zis, cum să opresc torentul de sentimente din mine în clipele acelea.

   Ai putea citi asta şi ar putea să ţi se pară deplasat, dar... draga mea, nimeni nu o să te iubească cum te-am iubit eu. Pe cât aş fi vrut eu să fie ea de platonică, am spart lanţul acela la o bere în Taclale cu om mult prea nepotrivit. Aşa, sentimentul meu a devenit o bârfă, un mucegai, ceva călcat în picioare. Şi nu că ţi-ar fi fost colegă de bancă, ci era doar faptul că ea transforma neadevăruri evidente în adevăr tras de păr; aşa s-a pătat sentimentul meu şi tot ce era mai pur cu el. Spus prin gură de om nepotrivit. Spus - nu vibrat în citat, în vers, într-o lumină de lună mai. Doar spus.

   Nu te-am avut niciodată şi nici nu o să te am. Este imposibil. În schimb, toată viaţa îţi voi purta respect şi ori de câte ori vei avea nevoie de un om căruia vrei să te descarci, voi fi aici. N-am să te judec, n-am să mai fiu influenţată de alţii ca să te fac să te simţi ultimul om. Pentru că eşti mai mult decât primul, iar acel cuvânt scris de scriitorul anonim Ink, pentru prima dată-n viaţa sa, ceva mai deep, mai cu gust şi mult mai poetic, după ce te-a întâlnit fugitiv cu privirea. În clasa a noua.

   Când am început să fiu om dat la o parte din cauza unui sentiment spus aiurea, auzit prin clasa mea de om nepotrivit, am devenit o fantomă singuratică. Începusem să te urăsc, să mă urăsc că te iubisem şi să urăsc că am complicat totul şi că-s cu sentimente "nenaturale". Că mă făceai să mă simt astfel, cu tot cu cei ce pretindeau până atunci că-mi sunt prieteni. Dar nu erau. Sentimentul murise.

   Începusem să nu mai sper în ore ca tu să fii aleasă pentru citirea unui text, a unei poezii. Vorbe spuse de tine, cum că-i nenatural, că-i scârbos, dar eu tot nu-nţelegeam. Şi nici acum nu înţeleg. Căci tu nu ai idee cât mi-am spus asta şi cât am vrut să scap de gândurile care-mi alimentau sentimentul de iubire, iar fiecare zi, bucurie mare pentru mine, că doar te văd. Atât îmi ajungea. Dar tot anormal era, îmi pare rău.

   Tare mult îmi creştea inima când îmi spuneai că citeşti blogul meu şi am tresărit să aud că "se simte de parcă e scris pentru tine". Chiar este. Mai mult de jumătate, pentru tine este. Pentru mine, să-mi manifest dragostea pentru tine, cumva, fără să afecteze, ci mai mult să înfrumuseţeze. Speram aşa că dragostea mea nu va mai fi un păcat, deşi nu vedeam normalitate în asta. Doar simţeam că-i normal să fie aşa.

   Sunt în an terminal de liceu. Doar cinci luni mai am de petrecut în cărămida roşiatică. Doar atât, să mă mai bucur de clipele când eram nouă, când eram fericită şi doar atât, când te iubeam şi nu-mi păsa de altceva. Când am devenit voluntar, când mi-am făcut primul prieten, când mi-am fumat prima ţigară sau când te-am luat o dată-n braţe strâns şi râdeai. Se-ntâmplă şi acum, doar că nu îmbrăţişarea.

   Am scris asta astăzi, căci am vrut să ştii că, deşi în stare agnostică de uşoară ebrietate, eram conştientă ce se-ntâmplă, cât de agitat era şhaul şi cât vroia să vorbească cu tine. Mă vedeam pe mine, micuţă, în clipele acelea. Deşi, spre deosebire de mine, el îmi povestea cât eşti de minunată, gesticulând nişte forme feminine. Destul de trivial, clasic masculin.. Totuşi, sper ca măcar lui să-i dai o şansă, căci nu-i nenatural de data aceasta, dar nici intens, cum ar fi fost dac-ar fi fost nenatural. Sau doar suficient de 'cute'. Căci te iubeam mult.

   Acum doar îmi doresc o ceaşcă de ceai, după ce termini de citit aceste rânduri. O ceaşcă de cafea pentru mine, iar tu la aceiaşi masă. Am să-ţi dau ceva. Dă-mi de ştire, în trei bătăi pe umăr. Voi şti despre ce e vorba. Voi şti că ai citit.

   Fă asta dacă vrei un adevăr, doar pentru tine.

Moş Crăciun şi prietenii săi.

   Taylor Swift feat. Ed Sheeran - Everything Has Changed

   După ce am franjurat atât străzile cu stimaţii mei bocanci în căutare de cadouri perfecte, cât şi magazinele gen Sephora (în care mă simt strâmtorată, nu alta), mă cam bucur că a trecut şi Crăciunul. E totul adunat într-o concentraţie imensă de substanţe dulci şi mirosuri îmbătătoare de "sânge al Domnului" şi de-ale gurii. Mult roşu ş.a.m.d.

   M-am ales cu ce mi-am dorit şi nu. Nu-i vorba de electronice. Alea se iau în cursul anului. Acum vorbim de cadouri, actually. Şi prin cadou, mă refer la ceva în care chiar pui suflet atunci când îl dăruieşti.

E: Cu fundiţă deasupra? :D

   Da! De ce nu? 

   În fine.

   De Crăciunul acesta m-am bucurat de o imbecilitate. Una mărunta care poate ridica sprâncene dubioase. Şi totuşi.. ce-i mai plăcut, decât să-ţi petreci Crăciunul acasă? În casa în care şti că te-ai născut şi ai crescut mare? Cu bune şi rele. Cu credinţa că Moşu' chiar vine şi nu e tata costumat în el, care-o pupă pe mama. Cu fratele meu care era pe jos când îmi vedea expresia, atunci când era Moşu' în faţa mea şi-mi dădea plăcerea aia materială notată pe listuţa ce n-am scris-o niciodată.

   Cu brad împodobit, luminiţe, atmosferă de familie, muzică, "Lorelei", bunica, în minus bunicu',  mama, în minus tăticu', frăţioru', mâncărica, pijamaua cu Hello Kitty, prăjiturelele (afurisitele..), tableta grafică, vecinii mult prea fericiţi la miez de noapte, desene, geam plesnit în ger şi vise. Astea au fost elementele Crăciunului meu perfect.

   Şi că tot m-a întrebat cineva cum îmi organizez vacanţa de iarnă..

      Yeah, right. Numai prostii fac şi nu-mi termin temele de vacanţă.

   Iar acum, Blogosferă, pregătiţi-vă de ceva ce mie mi-a marcat copilăria, adolescenţa, existenţa.. whatsoever şi cred că şi vouă:

   http://www.youtube.com/watch?v=Ndd8AxxqvjI

Sincer, la mine nu trece Crăciun fără să-l văd p-ăsta. xD

   Şiiiiiii s-aveţi zile dalbe şi mărunte 

   Cu brad şi miros de munte

   În zile de sărbătoare

   Eu.. mă bag la culcare. :3

   See ya. Stay tunned.

De-un weekend amarat.

   Ed Sheeran - You Need Me, I Don't Need You

   A fost un weekend scurt ca toate celelalte. Rece si innorat. Nici macar de o lacrima din cer.

   Octombrie a inceput destul de binisor pentru experientele sale limitate ca si mijloc al toamnei. Se joaca cu noi suav, trimitand cate-un vifor de miaza-noapte pe la zona noastra dobrogeana. Mohorat si urat.. Da' bine ma, vremeo. Pacalesti oamenii in halul asta?! Multi au racit din cauza ta, stii. Si printre ei ma numar si eu.

   Dar nu e vorba despre raceli si viroze sezoniere. Inceputul asta brusc de vreme nasoala vine si cu alte lucruri frumoase, nu? Ca doar trebuie sa compensam cumva. 

   Unde vreau eu sa ajung cu vorbaria asta? 

   Incepe cu "a fost odata ca-n povesti, a fost ca niciodata.." si nu chiar din rude mari imparatesti, o prea ciufulita fata. Si aceasta este my friend, care a venit cu o idee de "Jurnal de one week". 

   Si ce reprezinta, mai Inkule, "Jurnal de one week"? Sau de unde i-a venit ideea prietenei tale? o.o

   "Jurnal one week" consta in povestirea sub un chip putin mai fantasmagoric a pataniilor dintr-o saptamana normala de (high)school. Ideea amicei mele i-a venit dupa ce mi-a citit vechile notite de pe Facebook dintr-a saptea in care povesteam, c-un drop de chilli, cam ce faceam eu, ce faceau colegii, ce faceam noi sau ce faceau profii cand nu ne faceam temele, femeile de serviciu cand aruncam cu cornuri in pescarusi sa pape, directoarea cand n-aveam cravatele sau dragul de Gigel, instalatorul, care batea picii nebuni de clasa a cincea (doar baietii, desigur).

   Iar din cauza acestei amice, High Ink a luat viata. Si asa, si cheful meu de scris. Ca, totusi, cineva a crezut in mine si m-a sustinut, cand multi ma judecau sau, mai bine zis, imi "sugerau" sa fac altceva mai bun. Fuck no.

   Si avand in considerare ca vinerea ce va veni va fi balul bobocilor al liceului nostru, cred ca Ink va avea destule treburi de scris, compus si modificat.

   Ma doare inima ca n-am asa de mult timp liber pentru scris si altele, iar cand il am, ori fac teme, ori ma uit la un serial, ori stau minute-n sir pe Facebook, urmarind poze si barfite.. :|

   Si laaas timpul sa mi se scurga printre degete.
   Dar de maine.. incepe.. "Jurnal de one week" :D
   Si sper ca o sa va placa
   Chiar si tie, buna mea prietena
   Care esti la alt liceu, dar stiu ca te vei amuza.
   Sper ca te vei amuza.

   Stay tunned. \m/

Y U NO LET ME ALONE?!