Scrisoare pentru tine

   Rudimental feat. Ed Sheeran - Lay it all on me

   Te-ntâlnisem acum patru ani, în toamnă, iar întocmai ploii, inspiraţie simbolistă pentru Bacovia, tu ai dat un rost prozei mele. Te-ntâlnisem fugitiv cu privirea. Văzusem parte de maxilar, cu tot cu ureche, păr prins. Nu văzusem ochi, gât, buză sau orice altceva ce mi-ar fi tentat imaginaţia, pe-atunci cu bun simţ şi ştiutoare de nimic de genul ăsta.

   Era un sentiment nou-născut, prinsese formă în peştera cu cărămizi roşiatice şi la început îmi era om cititor de orice aberaţiune aş fi scris, întinsă-n bancă. Era sentimentul ăla, când vrei să fii cel mai bun dintre cei bun, să fii văzut de omul ce ţi-e drag şi mai mult decât drag. Iar dragul ăsta era defapt dragoste, mai rău că era prima. Şi probabil nu primul.

   Mereu speram, acum patru ani, să nu rămânem de izbelişte într-un loc, doar eu cu tine. N-aş fi ştiut ce să zic, n-aş fi avut curaj măcar să te privesc în ochi şi ştii asta bine. Eram om stângaci, dar tu stângace, ai reuşit. Şi-ncercam să te văd, ochi în ochi, fără să-mi dau de gol sufletul prin prisma pupilelor mele. Când îmi cuprindeai mâna-n a ta şi nu ştiam ce reacţie ar fi trebuit să am. Sau mai bine zis, cum să opresc torentul de sentimente din mine în clipele acelea.

   Ai putea citi asta şi ar putea să ţi se pară deplasat, dar... draga mea, nimeni nu o să te iubească cum te-am iubit eu. Pe cât aş fi vrut eu să fie ea de platonică, am spart lanţul acela la o bere în Taclale cu om mult prea nepotrivit. Aşa, sentimentul meu a devenit o bârfă, un mucegai, ceva călcat în picioare. Şi nu că ţi-ar fi fost colegă de bancă, ci era doar faptul că ea transforma neadevăruri evidente în adevăr tras de păr; aşa s-a pătat sentimentul meu şi tot ce era mai pur cu el. Spus prin gură de om nepotrivit. Spus - nu vibrat în citat, în vers, într-o lumină de lună mai. Doar spus.

   Nu te-am avut niciodată şi nici nu o să te am. Este imposibil. În schimb, toată viaţa îţi voi purta respect şi ori de câte ori vei avea nevoie de un om căruia vrei să te descarci, voi fi aici. N-am să te judec, n-am să mai fiu influenţată de alţii ca să te fac să te simţi ultimul om. Pentru că eşti mai mult decât primul, iar acel cuvânt scris de scriitorul anonim Ink, pentru prima dată-n viaţa sa, ceva mai deep, mai cu gust şi mult mai poetic, după ce te-a întâlnit fugitiv cu privirea. În clasa a noua.

   Când am început să fiu om dat la o parte din cauza unui sentiment spus aiurea, auzit prin clasa mea de om nepotrivit, am devenit o fantomă singuratică. Începusem să te urăsc, să mă urăsc că te iubisem şi să urăsc că am complicat totul şi că-s cu sentimente "nenaturale". Că mă făceai să mă simt astfel, cu tot cu cei ce pretindeau până atunci că-mi sunt prieteni. Dar nu erau. Sentimentul murise.

   Începusem să nu mai sper în ore ca tu să fii aleasă pentru citirea unui text, a unei poezii. Vorbe spuse de tine, cum că-i nenatural, că-i scârbos, dar eu tot nu-nţelegeam. Şi nici acum nu înţeleg. Căci tu nu ai idee cât mi-am spus asta şi cât am vrut să scap de gândurile care-mi alimentau sentimentul de iubire, iar fiecare zi, bucurie mare pentru mine, că doar te văd. Atât îmi ajungea. Dar tot anormal era, îmi pare rău.

   Tare mult îmi creştea inima când îmi spuneai că citeşti blogul meu şi am tresărit să aud că "se simte de parcă e scris pentru tine". Chiar este. Mai mult de jumătate, pentru tine este. Pentru mine, să-mi manifest dragostea pentru tine, cumva, fără să afecteze, ci mai mult să înfrumuseţeze. Speram aşa că dragostea mea nu va mai fi un păcat, deşi nu vedeam normalitate în asta. Doar simţeam că-i normal să fie aşa.

   Sunt în an terminal de liceu. Doar cinci luni mai am de petrecut în cărămida roşiatică. Doar atât, să mă mai bucur de clipele când eram nouă, când eram fericită şi doar atât, când te iubeam şi nu-mi păsa de altceva. Când am devenit voluntar, când mi-am făcut primul prieten, când mi-am fumat prima ţigară sau când te-am luat o dată-n braţe strâns şi râdeai. Se-ntâmplă şi acum, doar că nu îmbrăţişarea.

   Am scris asta astăzi, căci am vrut să ştii că, deşi în stare agnostică de uşoară ebrietate, eram conştientă ce se-ntâmplă, cât de agitat era şhaul şi cât vroia să vorbească cu tine. Mă vedeam pe mine, micuţă, în clipele acelea. Deşi, spre deosebire de mine, el îmi povestea cât eşti de minunată, gesticulând nişte forme feminine. Destul de trivial, clasic masculin.. Totuşi, sper ca măcar lui să-i dai o şansă, căci nu-i nenatural de data aceasta, dar nici intens, cum ar fi fost dac-ar fi fost nenatural. Sau doar suficient de 'cute'. Căci te iubeam mult.

   Acum doar îmi doresc o ceaşcă de ceai, după ce termini de citit aceste rânduri. O ceaşcă de cafea pentru mine, iar tu la aceiaşi masă. Am să-ţi dau ceva. Dă-mi de ştire, în trei bătăi pe umăr. Voi şti despre ce e vorba. Voi şti că ai citit.

   Fă asta dacă vrei un adevăr, doar pentru tine.

Semn de carte în viaţa mea

"Se gândi că, poate, bietele umbre erau de mult în aşteptarea ţărmului... Când ieşi afară, văzându-se pe pământul nemişcat, cu cerul limpede, se mira că oamenii dinăuntru continuau să asculte rugăciunile, în loc să grăbească debarcarea"

   Încep cu un citat care m-a fascinat, direct din cartea tatălui meu literar, Radu Tudoran. Şi încep eu, personal, cam aşa:

   În urmă cu doi ani şi câteva zile, eram la munte şi visam să scriu, şi nu numai pe caiete mototolite. Eram abandonată într-un ecran de telefon, fixată cu privirea pe rânduri ce nu erau ale mele. Erau albe pe fundal negru. Îmi oboseam ochii, doar să văd ce urmează. Şi se duceau aşa orele din penultima seară de tabără dintr-a opta, pe blocul unei viitoare colege de liceu pe care am vrut s-o cunosc şi cu care am acum o relaţie de prietenie chiar foarte bună.
   Când am dat de net şi de tastele mele proprii la Constanţa, am intrat iarăşi pe blogul Irinei (căci aşa o cheamă) şi am dat pe Blogger. Am băgat acolo mailul, nume, alte enşpe mii de chestii, până când deodată am dat de "nume de utilizator". Am bătut cu mâna-n birou de două ori şi mi-am aruncat ochii pe călimara de pe masă. Evident, cerneală neagră. Şi aşa s-a născut Ink. După câteva experienţe, a devenit şi high, mult mai târziu decât naşterea blogului, ce-i drept, iar aşa, cerneala plutitoare, înălţătoare a devenit, să zic aşa, micul brand al unei puştoaice de cinşpe ani. Brandul meu.

   Scriam din plictiseală la început şi făceam postări banale, zic eu. Până am dat de liceu, mă frământa gândul că "o să fie greu să mă acomodez, loc nou, oameni noi". Şi eraţi voi aici "lasă bă că o să fie fain, ai să vezi", cu Joe din Galaţi în fruntea "urmăritorilor" mei. Şi primul, de altfel. Tot primul blogger pe care am început să-l citesc, de data asta, de la blogger la blogger.

   De la elevul mediocru din generală, la liceu am intrat din plin ca cel mai zăpăcit şi empatic copil. M-a izbit focul din interior în primă zi de liceu, când am văzut doar juma' din faţa bestiei cu două picioare. Mi-am făcut prieteni. Am cunoscut voluntariatul. Decembrie 2012, cum aş putea uita. Iar acum, in iulie 2014, am devenit trainer. Şi mi-am îmbunătăţit din ce era de îmbunătăţit la mine şi mi-am mai învins de fricile mele micuţe, cum ar fi... vorbitul în public. Mda.

   Scriind pe blog, nu-mi dădeam seama că eu practic prin ce simţeam, făceam şi pe alţii să simtă aceleaşi lucruri sau le dădeam ocazia să se regăsească printre umilele mele rânduri, deseori scrise îmbăiate în lacrimi şi bătute la tastatură pe la patru dimineaţa, şi tot deseori când ploua şi năvăleau toate-n mine. Dragostea mi-a dat asta, iar blog mi-am făcut să mă citiţi de veţi vrea şi ulterior să mă citesc singură şi să mă uimesc singură. De multe ori rămâneam mască la unele postări şi eram gen "bă, eu am scris asta?".

   În momentul ăsta, am rămas acelaşi copchil imbecil, nebun după rockangeală şi boschetăreală, pe-afară mai-mereu, fumător din obişnuinţă, născută, crescută-n nisip constănţean, cu rădăcini din culturi interesante, dar pe care de multe ori le iau peste picior şi rămân cu spirit şi gând românesc. Rămân arestată, din păcate, destul de rar de propriile-mi cărţi şi am ajuns nici să mă mai întrec în postări, lunar. Înainte aveam 9-10 pe iulie. Acum am doar una. Nu îmi mai e bestia cu două picioare pe sub piele, dar o apreciez pentru că mi-a dat darul ăsta de care ţin şi la care ţin aşa de mult. Am găsit un chip în ploaie, care a năvălit ca un val în interiorul meu. Şi poate că încerc să-mi mai şi exteriorizez toate aceste sentimente pe care în trecut le-am lăsat în platonicitatea care mi-a cam făcut rău, dar care mi-a dat ocazia să fiu citită de atâţia oameni care au dat şi pe la mine.

   Îmi iubesc familia, prietenii, oraşul.
   Dar nu vă daţi seama cât de mult îmi iubesc micul meu High Ink, pe care l-am ridicat cu mult ajutor din partea voastră!

   La doi anişori, zic eu, şi la mai mulţi!
 
Vă mulţumeşte omul care-i behind the scene, fără nume, ci doar cu apelativ de "fata cu cerneală", "Ink", "te-miri-cine care îşi pune sufletul pe tavă prin proză".

Căci dacă viaţa mi-ar fi carte, High Ink mi-ar fi semnul care s-ar opri la paginile importante. Şi întocmai ca o sugativă printre râbduri abia scrise, iar mai apoi presat în carte, ar rămâne cu rânduri şi amintiri importante la finalul volumului vieţii mele.

Stay tunned.

La sfarsit.

   Fara Zahar - Luv Story

   A trecut un an bun cu de toate, intocmai ca o shaworma din colt de bloc. Un an c-o traire emotionala mai tare ca orgasmul. Un an in care am fost eliberata dintr-un penitenciar de vise. Un an in care as fi putut alerga pe mijlocul strazii, in miez de vara, strigand "vara asta am sa ma indragostesc", intocmai ca-n piesa celor de la Vama. Sau sa dau foc la presul vecinei ce ma enerveaza. Sau sa-i zic vreunuia din Pariu cu viata ca Duck TV e mai interesant decat show-ul lor.

 Ah, stai. Tocmai am facut asta.



   Pot spune doar ca timpul nu-i pierdut. Vine '13, an cu ghinion. Cica. Va zic ca asta n-o sa ma impiedice sa-mi traiesc my sweet sixteen la maxim. Daca tot e sa fie primavara cu martisoare si pupicei rosii pe obraji, vara cu slapi, plaja, imbracaminte sumara si hangareli la miez de noapte, toamna cu umbrelute colorate si ghiozdane noi si frumoase si in final iarna cu miros de ger si dragoste emanatoare de caldura unui calorifer, s-o facem lata in fiecare sezon. Sa avem "amintiri frumosi" pentru fiecare culoare din calendar.

   Diseara se pocnesc cerurile cu artificii colorate, iar asfaltul cu petarde si tropaiturile bocancilor grei ale persoanelor ce vor anunta tot cartierul ca a venit noul an. Lucruri "spargibile" in fluxul de fericire, pe geamuri si balcoane, dar si in cluburi si restaurante. Ca se sparge ghinionu', cica. 

   N-am crezut niciodata asta, dar o fac. Fiindca e distractiva chestia, nu alta.

   Pana la anu' eu va cinstesc cu aceasta umila postare si cu alcoolu' din dotare. Si cu ras inconstient. Cu dureri de burta. Cu imbratisari. Cu maini pe sus. Cu "succesuri" si cu "vanghelioane" multe si marunte de-a cursul anului ce vine. Cu alcool si pufuleti. 

   Defapt nu conteaza.
   Fericiti-va. Doar asta conteaza.

   Happy New Year! :3
And stay tunned. 

Povestea unei oarecare "ea"

   Emeric Imre - Nebunul de Alb (cover de Bibi)


   O fata sta afara in ger. Sta si se uita-n zare, asteptand. Si asteptand de o buna bucata de vreme. Asteptand ceva ce nu i se cuvine. Ceva in care poate spera si crede. "Ceva" ce poate fi un "cineva".
   Si, oare, se vede ceva-n zare? Altceva inafara de calea spre mare, invelita-n gheata rece si uratita de vant si vreme rea? Poti sa-mi zici daca vede sau i se pare? Poti. Caci esti spectator mut. Fara dreptul la actiuni si la cuvinte. Dar totusi.. imi poti spune daca vede ceva?
   Caci ea vede doar marea la capat de drum. S-a saturat sa stea in loc, dandu-ti satisfactia de a-si freca mainile de frig in fata ta, neputincioasa. Invelita-n bumbac si fas, dar goala pe dinauntru. Si gol dintr-acela ca intr-o teaca de sabie. Iar taisul sabiei sunt sentimentele amare ce le simte. Numai intrebari poate sa-si puna.

   Numai ea, in fata bancutei si a acelui loc. Numai ea pe scena ororii de decembrie. Numai el care nu vine. Si-i era indeajuns sa nu vada marea inghetata la capatul drumului. I-ar fi fost indeajuns sa i se inlature marea si sa n-o mai vada, umbrita de el. Sa vada cum paseste din ce in ce mai apasat, din ce in ce mai aproape. Sa vada suflu de om. Abur de caldura din trup masculin.
   S-o vada si sa-i zambeasca. Sa-i faca vara in toi de iarna. Sa nu-i mai fie frig la maini, caci vor fi ale lui ce i le poate incalzi. Degete fine si altele puternice. Inclestate pentru vecie.
   Dar toate astea-s vise. E noapte si felinarele s-au aprins. Marea nu se mai vede. E un orizont negru intr-un peisaj intunecat. Luna ia autoritate asupra cerului si a felinarelor. 

   Iar ea.. Murmura. Doua cuvinte ce i le putea spune. Ce i le poate spune. Ce le poate striga la capat de drum. Ce i le poate scrie in gheata, sa le vada sub lumina de felinar si luna.

   Si o face. 

   A doua zi, dragul meu spectator, el a aparut. Acoperind privelistea spre mare cu trupul sau. Mergand apasat. Indreptandu-se cu inima mica inspre acel loc stiut. Inspre acel loc in care ea a fost cu o zi inainte. A calcat pe sentimentele ei transformate-n apa murdara de gheata impanzita de noroi. Si n-a mai ramas nimic.

Stay tunned.

Moş Crăciun şi prietenii săi.

   Taylor Swift feat. Ed Sheeran - Everything Has Changed

   După ce am franjurat atât străzile cu stimaţii mei bocanci în căutare de cadouri perfecte, cât şi magazinele gen Sephora (în care mă simt strâmtorată, nu alta), mă cam bucur că a trecut şi Crăciunul. E totul adunat într-o concentraţie imensă de substanţe dulci şi mirosuri îmbătătoare de "sânge al Domnului" şi de-ale gurii. Mult roşu ş.a.m.d.

   M-am ales cu ce mi-am dorit şi nu. Nu-i vorba de electronice. Alea se iau în cursul anului. Acum vorbim de cadouri, actually. Şi prin cadou, mă refer la ceva în care chiar pui suflet atunci când îl dăruieşti.

E: Cu fundiţă deasupra? :D

   Da! De ce nu? 

   În fine.

   De Crăciunul acesta m-am bucurat de o imbecilitate. Una mărunta care poate ridica sprâncene dubioase. Şi totuşi.. ce-i mai plăcut, decât să-ţi petreci Crăciunul acasă? În casa în care şti că te-ai născut şi ai crescut mare? Cu bune şi rele. Cu credinţa că Moşu' chiar vine şi nu e tata costumat în el, care-o pupă pe mama. Cu fratele meu care era pe jos când îmi vedea expresia, atunci când era Moşu' în faţa mea şi-mi dădea plăcerea aia materială notată pe listuţa ce n-am scris-o niciodată.

   Cu brad împodobit, luminiţe, atmosferă de familie, muzică, "Lorelei", bunica, în minus bunicu',  mama, în minus tăticu', frăţioru', mâncărica, pijamaua cu Hello Kitty, prăjiturelele (afurisitele..), tableta grafică, vecinii mult prea fericiţi la miez de noapte, desene, geam plesnit în ger şi vise. Astea au fost elementele Crăciunului meu perfect.

   Şi că tot m-a întrebat cineva cum îmi organizez vacanţa de iarnă..

      Yeah, right. Numai prostii fac şi nu-mi termin temele de vacanţă.

   Iar acum, Blogosferă, pregătiţi-vă de ceva ce mie mi-a marcat copilăria, adolescenţa, existenţa.. whatsoever şi cred că şi vouă:

   http://www.youtube.com/watch?v=Ndd8AxxqvjI

Sincer, la mine nu trece Crăciun fără să-l văd p-ăsta. xD

   Şiiiiiii s-aveţi zile dalbe şi mărunte 

   Cu brad şi miros de munte

   În zile de sărbătoare

   Eu.. mă bag la culcare. :3

   See ya. Stay tunned.

Fum de-un matinal aprins

   Gym Class Heroes - Clothes Off!

   Anal.

   Aşa ca să vă mai prind atenţia. Pe pariu că sunteţi somnoroşi. Eu nu sunt. 

   Am mai avut parte de o noapte cu moravuri hardcore şi, ca-n acest moment, fum de ţigară românească. Sau nu. Nu românească, da' ca să fiu şi nice cu tanti "aia" de la non-stop căreia îi fac nopţile amare, voi zice că-s ţigări româneşti. 

   Am stat afară. Adică, un oarecare grup'şor de retardaţi a stat afară. Ne-am împărţit "sticks-uri" cu aromă şi licoarea lu' nea Spanac, din demisol. Ne-a dat simţământ de fii de Mama Rusie. Am avut curaju' de a merge din Tomis ... (insert number here) în Tomis Nord. Şi curaj handicapat pe care doar "fermecaţi" l-am putut ispăşi.

   Încă mor de frig şi încă sunt în stare să răspund sincer la unele lucruri. Şi nu că-s neapărat beată. Doar puţin high. Cum obişnuiesc să spun mereu. Doar să ţin telefonul departe de mine şi.. e bine.

   E high. Şi rece. Şi zăpadă. Şi se simte că-i iarnă. Că ies aburi şi din nări şi din fălci când sunt întredeschise. Nu. Fără ţigări, de data asta. Nevinovate sufluri de căldură. Idicaţii că suntem vii.

   Şi e magic. Doar să nu vă mai daţi Dracu' toţi încontinuu. E urât şi Dracu' se satură şi el, nu? Recent, toţi merg la el mai des ca la dom' doftor.

   Fiţi pozitivi. :D

Anexele rusinii.

   Vita de Vie - Un om c-o chitara

   Stau acasa intr-o seara in care n-ar fi trebuit sa fiu acasa. Poate afara, da' e frig. Si e zapada. Si.. nimeni numai vrea sa mai iasa. Toti neighbourhood-istii stau si vorbesc pe Skype. Cam asta am facut si eu pana acum cateva minute. Radem ca cica vine sfarsitu' lumii in doua ore. Deja subiectu' a devenit plictisitor. Pentru mine si pentru dragutele prezentatoare tv.

   Am mai spus ca trebuia sa-i iau cadou unei persoane complicate? Well, am trecut si peste asta c-un mic cadou simbolic si o esenta de Ink pe un mic biletel. Lucruri ce au venit si au trecut, intocmai ca ceea ce va spun la masuta asta alba cu scaune negre si pahare verzi.

E: Noi n-avem pahare verzi..

 Aaah.. defapt transparente. Umm.. bine, bine! Bem suc de kiwi si d-aia-s verzi paharele. Multumita? >:T

Dah. =3

   Mmmkay. Siiii.. e vacanta. Mdeah. *Defapt crapa organele-n mine de fericire. :DD*. DAR. Hai sa nu deviez traseu'. Eram la faza cu cadoul persoanei "complicate". M-am invartit, sucit, calculat, masurat, analizat, luat pe ocolite, s.a.m.d. doar ca sa iasa perfect. Si pentru ca n-am vrut sa fie un cadou mort, aruncat intr-o punga de cadou, stand acolo asa.. fara suflare, a trebuit sa-mi consult mama. 

   Si a iesit bine. Doar ca am experimentat mai multe tipuri de sentimente. Timiditate si rusine, dar si emotia de "ce o sa zica? ii va placea cadoul? sunt o tampita?".

   Daw. I-au placut cercelusii pe care i-am sigilat mai ceva ca mp4-ul meu din clasa a cincea si ma simt bine. M-am simtiti si inca ma simt. :3

   Din semestrul doi asteptam o noua colega. Din semestrul doi sper ca si eu sa fac acea decizie pe care vreau s-o fac, dar parca ma simt legata de maini. Si rasa-n fata de o alta persoana foarte draga. Ca ea are mainile dezlegate, iar eu nu. Si stiu ca acel ras e doar in imaginatia mea.

   Anexele rusinii mele. Inca in faza incipienta. Ca o materie canceroasa in carne de om.

   P.S.: Cateodata ma scap sa scriu si-n felul asta. Cu titlu' "deep" si continut muritor. Ca-s o proasta care investeste sentimente pentru oricine.

pentru unu' care are ochi pentru alta.

pentru acea "alta" care-i her bestie..

Stay tunned.

Telenovele cu pisici aristocrate.

   Plain White T's - Make It Up As You Go

   Si nu numai pe ecranul de televineu din sufragerie, inconjurat de fotolii si-o canapea. O vad zilnic in viata 3D de pe strazi, magazine, cafenele, liceu s.a. . Suntem inconjurati de asa-zisele "pisici aristocrate" care se cred intr-o continua telenovela. Cred ca viata lor e o telenovela scrisa prost. 

   Ce cred eu despre telenovele?

   Pai.. sunt mult prea siropoase si mereu e vorba de o poveste de dragoste ce pare imposibila la inceput, dar e foarte si chiar obligat-fortat posibila in ultimele episoade. Ca asa a zis domnu' cu scriptu', iar cameramanii si actorii o urmeaza ca pe Cartea Sfanta, asta e altceva. Eu nu pot decat sa ma uit si sa sparg seminte. Si asta daca vreau neaparat, dar nu.

   O telenovela de pe micul ecran care intr-adevar mi-a placut a fost "Narcisa salbatica". Si stiti de ce? Fiindca era un serial cu o mica, foarte mica tenta de telenovela. Am putut-o resimti. Totul era asa frumos, scriptu' bun, actorii super. Asta pana cand au dat-o-n penibil din sezonul doi. Atunci cand intr-adevar era conceputa ca pe o telenovela.

   Si alte telenovele in viata cotidiana.. Fete ce se cred in telenovele la varsta de 12, 13, 14 ani. Chiar si de varsta mea sau putin mai mari. Abereaza ca cutare si cutare le-au tradat in dragoste si ca viata-i o minciuna. Dude, I agree. Viata e, intr-adevar, o minciuna. Dar sa fim seriosi. Abia termini ciclul gimnazial si gata! Totul e oribil?

   Traiesc si vad "pisicile aristocrate". Nu mi le mai pot imagina ca cele Disney. Astea de-acum au Facebook si telefoane "bengoase" sa-si posteze episoadele de lirism zilnic. Si asa se strang sezoane intregi de telenovele pe Cronologia fiecareia. Se pot citi si rula pe retina.

   Dar dac-as avea de ales intre o rola de scotch si o rola de telenovele, as alege scotch-ul.
   Macar cu el pot lipi si strica. Si asa.. scotch-ul nu polueaza mintile inca curate ale altor pisici. Nearistocrate de data asta. Maidaneze.
   Asa cum sunt si eu.

   Stay tunned.  

Agitatie.

   Foster The People - Pumped Up Kicks

   Nici macar o ora de odihna. Tus colorat si pete interminabile de tus pe fata si pe maini. Dovezi ale unei crime. O crima pe care am facut-o in doar sapte ore de munca cu putine pauze. Un desen. Cam primul pe care l-am putut realiza in tus, fara ca sa observ ceva in neregula.

   Si cum sa trec eu, de la "high" la "putin mai muritoare"? Ei bine..

   Se termina semestrul si toti suntem grabiti. Invatam, dam teste din doua-n doua zile, luam note repejor pe caiete, pe ascultat, referate, chestii, tralala. Ultime ore ale semestrului la care imi pun capul pe banca si dorm. Si nu numai pentru ca am stat treaza o noapte intreaga si ca m-am confruntat cu vijelia constanteana, dar a mai fost si ziua fratiorului meu. "Fratior" e putin spus. Geamanul meu mai mare cu 10 ani pe care IL IUBESC FOARTE MULT. :D

   Si.. sa zicem ca sunt intr-o continua spiritualitate vioaie. Cam de weekend-ul trecut. Si o sa spun in urmatoarea postare cam ce am facut in zilele de 8-10 decembrie. Cert este ca mi-am reamintit cum sa ma joc si cum sa fiu din nou copil. Si sa mai las timiditatea la o parte, ca putin Ink mineral nu strica.

   Ridic chiar acum capul de pe birou, c-un gand ca patul e la doi pasi de mine, dar nu ma las. Inca stau. Inca ma pot tine. N-am terminat temele pentru maine. Si nu ca mi-a pasat de asta intotdeauna, ci doar acu'. Ca se termina semestrul. Si asta imi zic inca de la scoala. Cand dormeam linistita cu capul lungit pe spatarul scaunului. Si cu cateva persoane "mancatoare de pufuleti" pe care le iubesc :3 Si care imput clasa de pufuleti..

   Ahh si am uitat sa zic o mini chestie: am extras biletele "secrete" pentru data de 19 decembrie. Avem de facut cadouri colegilor (nu trebuie sa-i spunem persoanei cu pricina ca-i luam cadou), iar mie mi-a picat o fata destul de.. nu stiu cum sa va zic. Mai complicata. O fi ea in grupa cu mine la specialitate, dar tot n-o prea pot intelege s-asa. :| Sau sunt eu prea ignoranta? O puteti lua si asa.

   Deci daca ati avea vreo sugestie..? Orice. E totul binevenit. Chiar si o idee retardata, cum ar fi un toaster cu Spongebob. Sau.. ceva. >.>

   Si asa, mai complicata.. fata asta. Cred.

    Offf, ce ma fac eu cu ei.. ca tre' sa-i inteleg pe fiecare in parte si sa stiu ce le place si ce nu. 

   Asta e.

   Stay tunned.

Cum a-nceput prima sărbătoare

   Train - Hey, Soul Sister

   O zi cu totul (a)normală prin Constanţa. O zi leneşă. O zi cu spirit de sărbătoare.

   O zi în care am fost la şcoală pentru ore mult mai scurte. O zi în care am adus bomboane şi ne-am servit reciproc. O zi cu multe bezele care repede s-au dus. Tot aşa până seara. 

   Iar până acum, nimic anormal.

   Normale şi cele două ore de română cu diriga şi următoarea oră; cea de chimie. Şi normală doamna dirigintă care ne-a dat liber la distracţie după a treia oră. Normal, fiindcă e drăguţă. Şi cred că numai cu noi e.. 

   Ne-a predat câte ceva, apoi a fost ceva de genu':

   Şi ne-am conformat. 

   După s-au petrecut multe lucruri ciudăţele, având în vedere că am fost cam cinci fete şi-un băiat singuri în mall.. Dar nu cred că sunt de menţionat. Sunt mai mult de ţinut minte de bătrâna de mine ca să vă povestesc peste un an, tot aici, când nu mi se vor părea deloc ciudăţele.

   Iar în rest.. Gerul e kinda big. Lag-ul la World of Warcraft e destul de gras, iar atmosfera de sărbătoare este peste tot afară. Doar trebuie să scoţi capul pe fereastră şi să vezi că vine Crăciunul. Luminiţe peste tot, ger, no snow, but it doesn't matter. La ultima verificare, -2 grade C, iar la Bucureşti încă e mai bine ca la noi: în jur de 2 grade C.

   Şi despre mine.. păăăi nu ştiu ce să zic. Am note destul de ok (înafară de chimie. Îmi e foarte frică la chimie că încă n-am nicio notă..) şi vine vacanţa, relax, vrăjeli, alea, alea. Ca-ntotdeauna, mă plimb şi mă gândesc la una, la alta. Îmi vin idei, apoi mă-ntrerupe brusc un gând de "Haha. Am şi uitat că am bani în buzunaru' ăsta" şi că pot să-mi iau o cafea. Că-i rece. Şi.. mda. Pe cât e de caniculară Constanţa vara, pe-atât de frrig e iarna.

   Văd ca-ntotdeauna statusuri stupide pe Facebook, gen "you're the most beautiful present I can get" şi-mi aminteşte că iubirea-i efemeră. Că e de apreciat fiecare minut pe care ea şi-l rezervă nouă şi mai ştiu că multe din acele statusuri nu-s cu suflet "pus în ele".

   P.S.: Moşu' a venit şi la Ink. Cu mulţi, mulţi, muuuulţi biscuiţi Oreo şi dulciuri. Nici măcar nu pot digera atâtea dulciuri.. Dar.. hai! Să mă simt şi eu înc-odată copil. :D

   Şi aşa să vă simţiţi şi voi.

Stay tunned.

Cu fiecare bumbac în parte.

   E.M.I.L. - Vis în şoaptă

   În fiecare dimineaţă te trezeşti cu părul ciufulit. Scurt ori lung. Cu cărare au ba. Cu breton pe o parte sau pe alta. 
   Te trezeşti cu maieul ridicat puţin peste buric. Pătura toată răsturnată pe lângă pat. Iar tot ce se aude este alarma şi înjurăturile ce i le tragi în gând.
   Te ridici în picioare şi începi să faci primii paşi ai zilei. În tălpi golaşe şi puţin reci. Că n-ai avut răbdare să găseşti perechea papucului.
   Te duci la baie. E rece. Mergi spre oglindă şi simţi covoraşul antiderapant. Te vezi. Ea vede. Te strâmbi. Se strâmbă. 
   Spui că-i copilăresc şi te duci mai departe. Cu aceleaşi tălpi golaşe. Străbătând marmura rece si dând peste covoraşul cu peri moi.
   Târi picioarele, lăsând părul să-ţi pice-n ochi. Fie el scurt sau lung. Şi laşi maieul să-ţi stea cum a stat întreaga noapte. Maieu cu desene animate. Că nici acum nu te-ai putut maturiza.
   Pantaloni de pijama lungi. Bleo. Bumbac sută la sută. Cum îţi arată eticheta mereu înainte.
   Deschizi frigiderul şi scoţi laptele. Îţi torni în cană, apoi bei. Şi te ştergi cu încheietura în colţul gurii. Că nimeni nu-i acasă şi că niciodată n-ai fost o lady.
   Te aşezi din nou în pat şi te uiţi în jur. 
   Te trânteşti pe cuvertura moale pe care ai răcit-o. Perna încă caldă. Iar pătura acoperind covorul. Alb cu oranj. Dar nu ai niciun chef. 
   Îţi pipăi lobul urechii. Observi că nu ţi-ai scos cerceii decât de la o singură ureche. Cea dreaptă. Şi zâmbeşti şi-ţi mai spui ceva în gând. 

   Este, într-adevăr, dimineaţă.
   Dimineaţa pe care o trăieşti de doi ani încoace. De când ai început să trăieşti viaţa de adolescentă. Dintr-aia cu agitaţie, cu bune şi cu rele. Mai mult cu rele, căci aşa le vezi.
   Căci aşa te critică "comuniştii", cum îţi place ţie să le zici. Că eşti ciudată şi că oja e prea albastră. Că parcă e "de mort".
   Că parcă fratele tău nebun este acum responsabil şi că se mută. Că e mare şi are iubită. Şi că e tânăr. 
   Că parcă mereu te ia inspiraţia la miez de noapte. Pe balcon. Cu privirea trecută de bulevard. La 3 cu A.M. după.

   Dar nu contează.
   Tu încă stai în pat, iar minutele trec. Şi visezi aiureli. 
   Dar te ridici. Calci pe pătura de pe jos. O urci în pat cu indiferenţă.
   Te duci din nou la baie. Întâlneşti aceeaşi persoană. N-o saluţi, ci doar te amuzi de ea. Te speli şi ieşi.
   Intri în camera ta dezordonată cu patul nefăcut. Nici n-ai vreun gând să-l faci. Şi deschizi calculatorul. Doar ca să pui muzică.
   Iei sutien şi ţi-l reglezi pe forme. Iei lenjerie intimă şi-o plasezi. Bumbac. Se simte. Cum se simt şi blugii din denim albastru. Puţin şifonaţi şi răcoroşi, c-au fost pe sârmă la uscat.
   Bluza să se asorteze. Sau doar să fie potrivită. O brăţară sau două. Mereu la dreapta. 
   Şi parfum prelins pe gât şi unde şti că-ţi pulsează sângele mai puternic în vene.
   Să fie persistent.

   Iei ghiozdanul şi pleci.
   Şi laşi în urmă camera pe dos. Cu muzica lu' OCS şi Matt Pond PA în boxe.

   Că e dimineaţă.
   Şi mereu ai o relaţie intimă
   Cu fiecare fir de bumbac în parte.

   Stay tunned.