Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

Se afișează postările cu eticheta 2018. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2018. Afișați toate postările

luni, 29 octombrie 2018

Zorilor zilei

   Kokoroko - "We out here" & Hippie Sabotage - "Angels on my side"

   De fiecare data cand tesam cate-un fir de timpan.. Mi-am dat seama ca tesam cate-o persoana cu fir de timp-am, dar timp de trait n-am cate tesaturi am... creat, de frica refuzului implantat in inima si de frica unei raniri viitoare. Sunt. O sudoare. Cu gust de sfidare si amare-s zilele mele fara strop de placere sau viata, ca mie mi se pare viata un cavou de om in ou-vul, din care m-am format, zigot nu-stiu-cum.

   Simt un tumult de mult si nu stiu cum sa-l mai trans-pun pe ganduri, cum ma pune el pe mine. Cum se aseaza, ca trup, pe plamani. O nebunie. Simt ca traiesc o nebunie.

   Aceiasi zi, aceiasi poezie zisa demult. Un loc cu betoane, o trecere, trecuta de soare si betonate cauciucate zilnic. Pasi facuti rapid, sa poata trece peste, spre viitor. De zorii zilei, si viata miilor de noi, minori in arta, mareti in fapta si in sentiment inca pe-atat. Se arde o tigara intr-o pipota insetata de gudron si de dimineti, prinse-n diafragma si in magma oglinzii unde se imortalizeaza cadrele momentului. Unic, de alt fel. De traire, de zbucium, longing over all of those seas, over all of the existent fish and over all of those sharks. Inmuiam picioarele in strazi pavate cu amintiri uitate. Si innotam spre viitoruri zbuciumate. Incercam sa cream arta frumoasa, dar ghici ce? Arta nu e creata sa fie frumoasa, ci e creata sa te faca sa-ti pui intrebari la care sa nu-ti gasesti raspuns decat adanc in tine. La mii de kilometri de stratul de carne pe care il afisezi. Si mai ghici ce?

   Arta e creata de boschetari emotionali care zabovesc in scari udate cu alcool si mucuri de tigari. Aia care iti muleaza fata in lut si tot aia care te pensuleaza, caci le esti muza. Aia de creeaza planete noi, sa le dea o forma, ca dupa sa le numeasca zodii si dupa sa ni le insusim noi, in functie de caracter. Ca noi n-avem functie precisa.

   Se trag liniile de tramvai pe care le tragem cu talpa, sa ne intre in creier adanc, sa stim cum apasam cand ne-ndreptam fara scop, dar cu tinta precisa. E vina tramvaiului! E vina lor. E vina ta.

   E din cauza ta, caci tot te-ntorci in real si te tot intorci cu tot cu liniile alea de tramvai si ma strangulezi, nu ma las sa ma bucur de prezent, nu ma lasi sa dorm lin, nu ma lasi decat sa fumez si sa contemplez la poezii exterioare pe care nu le interpretez normal si ca atare. Sunt o aratare a tradarii tale, sunt o pipa de otel cu prea putin tel. Si tin in viata o gramada de grame de foi mentale pe care trasezi schite, pe care versi cafea cu bourbon, pe care faci sex atat de tare, ca-mi cade greu, din minte-n stomac, un sentiment de vina. Imi cade tigara pe jos si o ridic cu retinere, ca ma vei taia in ireal si ca nu voi mai fi in real.

   De ce faci asta unui conglomerat pe care il citeai si-l absorbeai? Ca te lasa? La ce litera ma gasesti in biblioteca din sinea ta? Poate "M" de la "mental", caci sunt foarte mentally ill. Sau poate nu-s nicicum, decat o bucata de pagina dintr-o carte pe care ti-o scriam, si o pastrezi intr-un dictionar de franceza de liceu pe care ai aruncat-o in foc, cu tot cu lectiile de Bac. Nu te interesau prea mult. 

   Suntem o generatie frecata de grijile generatiei celelalte, care au creat si betonate, si litere, si dictionare, lemne pentru fumoare, gresie pentru baile in care ne varsam tot alcoolul de la Maneloteca si toate plasticele in care se ambaleaza pachetele de tigari si tutun. Noi suntem o tipla a ceea ce puteam sa fim: aruncata pe jos, sa innasprim strazile de gunoi. Si acum, doar innotam pierduti in sinea noastra.

   Si cu arta ce legatura are?

   Cuvintele dau culoare, dar nu cele crescute in palate si acompaniate de toate bunatatile si protejate de toate rautatile. Arta se naste din tradare, din moarte, din secret, din iubire platonica, din neimplinire, din toate motivele pe care le-ai dat si din toate motivele pentru care numesc eu, cerneala umana, generatia asta ca fiind "gunoi". Cu potential. Gunoi ordinar, dar cu potential de extraordinar.
Vanessa Stockard - "Hanging On", acrylics on board


   Din zorii zilei si pana in apus
   La atelier m-am dus
   Si am facut dus de poezie
   Ca rasaritul zilei
   E o innasprire
   A cuvintelor
   Care se scalda in mahnire.


   Si agresivitatea
   E sora cu arta
   Si iubirea
   E ruda cu preacurvia
   Si puritatea
   E ruda cu moartea.


   Iar postarea
   E ruda cu nebunia.


vineri, 5 octombrie 2018

Absentis

   The Revivalists - It Was A Sin & Two Feet - I Feel Like I'm Drowning

   Salut. Nu stiu cu ce sa incep sa scriu. Imi este frig si atata stiu ca toamna a venit. Stiu ca am neglijat proza, singura scapare catre tine si catre mine, pentru poezie. Amuzant, tot pentru noi. Si nici nu stiu cu ce sa incep.

   Fugim pe strazi inoptate, pe strazi ude si uscate. Lumini care vibreaza pe extremitatile noastre, care se contopesc pe langa maxilare, care se prind la culoare de tuburi conjugale... cu mersul pe jos. Cu picioarele. Genunchii se pliaza pe antebrate. Strazile sunt interesante noaptea. Luminile se distreaza pe noi, nu noi cu ele. Cuvintele mele sunt atat de duzina.

   Get the fuck out. Vino si stropeste-mi foaia pe care sciu frenetic, doar sa vina spre mine. Doar sa ma atinga. Doar sa imi spuna ca e bine sau nu e bine ceea ce fac. Sa pot scrie o piesa verbala, iar pianul sa-mi fie claviatura de la tastatura. Doar asta. Atat. Sa nu imi scape printre degete. Incep sa nu mai cunosc omenirea. Incep sa uit sa mai cunosc. Pe mine, poate.

   Vorbeam de scris ca fiind terapeutic. Poezia mea devine din ce in ce mai congelata. E presarata cu niste deep, scoasa in fata la microfon ca si o tava de carnuri grase si mult prea minunate. Ma bucur ca va descoperiti prin mine, dar eu simt ca prin proza te poti descoperi total. Asta e singura cale pe care o cunosc. 

   Scriitorii sunt mult prea concentrati pentru livrarea "corecta" a continutului. Eu nu stiu cum sa ma opresc din plans, caci ma bruiaza. Si nici nu as sti de la ce. Nu cred ca mai am nimic de livrat, cel putin pentru moment.

   Doar imi doresc sa scriu mai mult.

   Vreau sa livrez mai mult din tabloul mental pe care il am. Vreau un spatiu unde sa ma ascund de prezent, de trecut si de viitor. Vreau sa dispar, si vreau sa iti fiu aruncata-n fata, ca o prezenta iminenta. Stiu ca te mai gandesti la mine, si stiu ca te intrebi ce mai scriu. Am o agenda verde acum. Incerc sa fiu acolo eu insami, pentru ca, am aratat mult prea mult in stanga si in dreapta si am ramas cu nimic. Nu o sa fiu nici macar 1% mandra de textul asta, dar o data ce am simtit ca vreau asta, fiind blogul meu, fiind blogul celor trei entitati care si-au facut locas de cult nu prea sfant in sinea mea, nu cred ca ar trebui sa ma simt in vreun fel. Decat eliberata, caci in sfarsit o fac.

   I'm back. For good. Just take me as I am.

vineri, 1 iunie 2018

Diferențe

  
   Diferentele dintre varste. Neinteleasa. Diferentele dintre oameni. Neintelesi. Diferentele dintre...

   Neintelegi?

   Neintelegand ce este de inteles, neintelegand intelesul de candva, intelegandu-l acum. Un vifor usor care se perinda pe sub usile unei case, vesnic locuite de oamenii prezentului. In pod ne ingropam amintirile, le indesam printre hainele alea vechi pe care nu le mai purtam. Sau pe care le purtam cu nostalgie, cand le purtam ca doar vrem sa fumam o tigara. Sau doar pentru ca vrem sa ne intindem la povesti, cu tot cu bluza pe care o purtam. O tesem din intelegeri.

   Intelegi?

   Nu exista razboaie intre diferente. Oamenii le iau si le pun in situatii conflictuale, pentru ca asta inseamna "diferenta" pe care cred ca o fac. Dar nu suntem impotriva noastra. Ne deschidem usile sa ne salutam, sa cotrobaim prin lucruri, unul atuia. Este o intimitate aparte intre diferente. Este o intimitate de rang emotional, intelectual, de intelegere. Si se inteleg, la naiba. Se plimba de mana in vise si in real. Se bucura una de alta, pentru ca altfel nu ar fi putut creste, fiecare in parte. Ne bucuram. Pentru ca existam unul in viata celuilalt, pentru ca ne intalnim sa ne discutam diferentele, pentru ca le traim si pentru ca le crestem. Pentru unicitatea fiecarui personaj in parte.

   Ma filmezi?

   Da. Ne filmam, totul fiind pe casete memoriale, proiectate de altfel pe peretii dintre usi. O fi bezna pe coridor, poate ne lovim unul de altul cand incercam sa iesim afara, dar asta nu inseamna ca ne-am parasit unul pe altul. Locuim impreuna. Suntem diferiti, ducem vieti individualizate de prezent, dar ca esenta, suntem acelasi. Pe usa pe care scrie "Unu", nu cred ca putem pasi vreodata, iar eu nu cred ca as vrea. Ar durea prea mult sa stiu ceea ce nu stiu. Nu vreau povestea din spatele acelui numar. Acelui numar care s-a adunat pe poteca pe care tot merg.

   Te apreciez.

   Pentru ca ai ajuns aici. Cu toate diferentele dintre numere, eu te apreciez. Cu toate diferentele dintre usi, vecinatatea noastra e surata cu familia. Si cu totii stim cum lupta scriitorul din spate pentru aceasta definitie. Pentru o diferenta pe care vrea s-o faca. Pentru ca nu ar exista. Sau daca ar exista, aceasta ar fi unicitatea dintre indivizii care am fi noi. Pentru ca, oricat de departe ar fi usa ta, mereu bat la ea si stiu ca e greu sa o deschizi, dar o faci. Si apreciez enorm ca ma lasi sa intru, sa te vizitez, din nou si din nou. Dar in bezna asta, nu pot vedea, dar pot simti. Si stiu ce este acolo, pot sa-mi imaginez fiecare unghime a camerei, fiecare rotunjime a rafturilor si a mesei, fiecare bucata de centimetru din pat si fiecare lucru care te formeaza.

   Pentru ca, in definitie, fiecare mobila in parte, e parte din eul care te formeaza. Nu o lua asa, cuvant cu cuvant.

   Om frumos, parte din colectia oamenilor de calitate, editie rara si limitata, de care cu egoism si cu ego-ul pana la cer, ma bucur. Om frumos, cum ti-am zis, vreau sa consum totul din omul din fata mea. Si vreau ca el sa ma consume. Om frumos, cu toate esecurile din lume, cu tot ceea ce se va intampla, eu o sa cred in tine, la fel de mult ca si prima data. Om frumos, niciodata nu-mi spune ca nu sunt eu, pentru ca ma cunosti, stam sub acelasi acoperis, usi invecinate. Mi-e dor de tine, ma voi intoarce, iti promit. Om frumos, nu ma mai lovi, ca de-aia daram usi: sa-mi protejez corpul si emotiile. Om frumos, nu te ascunde de mine: doar vreau sa-ti ating fata, sa-ti alin fiecare neputiinta, fiecare durere. Om frumos, nu te ascunde, pentru ca esti minunat, cu tot ceea ce esti in sinea ta. Om frumos, crede in tine, precum cred eu. Om frumos, urla! Pentru ca eu niciodata nu am curajul s-o fac. 

   Risca sa fii tu, cu toate diferentele. Risca sa iesi din camera ta, risca sa bati la usi, risca sa cunosti parti din tine, risca sa stai la o cafea cu tine la optispe, risca sa stai la un ceai la douazeci. Risca sa iei pranzul la doispe: varsta si ora. Risca, pentru ca, eu prin varste mi-am dat seama ceea ce sunt eu astazi. Cu toate neintelegerile, cu toate diferentele: orele din ceas si numere mi-au creat poteca pana la randurile astea. Si casa in care locuim cu totii, e casa in care ma plimb cand sunt cu privirile fixate prin lemn sau ceas, pamant sau tigara, cer sau pielea de pe mana.

   Ceva specific?

   Mai mult am spune. Zicem ca suntem trei entitati, fixati in acelasi corp si cica ne perindam in aceiasi minte. Probabil de-aia sunt eu (pronume definitor pentru faptura cu ochelari cu care te mai intalnesti) atat de "diferita", atat de "neinteleasa", poate "clandestina". Gresesti. Poate chiar sunt o parte din tine, pe care nu o accepti. Poate sunt individul ala care da glas prin scris. Poate sunt doar o carpa din podul tau. Sau poate o usa la care te intorci.

   Ceva mai specific?

   Tu. Esti singurul cel mai specific, din toate imbarligaturile pe care le indrug in scris. Faceti labirinturi de conexiuni prin care sa va plimbati, cand cititi. Pentru ca eu va unesc, in mintea mea, in fiinta mea, eu va unesc. Pentru ca altfel, nu as putea functiona. Tu, cel mai ambiguu si cel mai specific om, cel mai specific frumos. Cel mai specific "unic", cel mai specific "diferit", cel mai specific "ciudat", te iubesc. Cel mai specific "liber", cel mai specific "visator", cel mai specific "intelectual", esti parte din atlasul meu de unicat. Iar diferente, ca taxe, nu percep.

   Diferenta dintre tine si om
   E ca diferenta dintre carte si cotor.

Source: Marta Bevacqua, Origins

(Scrisa pe playlist-ul asta: Eden)