Nu vreau.

Angus and Julia Stone - Big Jet Plane

   Nu vreau să dau explicaţii la nimic. Nu vreau să fiu pusă la perete că n-am urmat regulile monotone ale lor. Nu vreau să fiu subjugată de nimeni, decât de sentimentele mele. Sentimente, vibraţii ale temperaturii de afară. Vibe interior. My good ones, now.

   Nu vreau nici să pomenesc de ce e High Ink de o lună neatins. Şi nici de ce s-a născut după păcătosul iulie treizeci, înainte de august trei. Acum un an. Şi nici nu vreau să spun lucruri urâte la adresa lui. Căci îl iubesc. Deşi prăfuit şi maltratat de figuraţiile mele exagerate, cu toanele mele şi stările mele de singurătate nordică. High Ink mi-a fost şi-mi este sprijin. Mereu îmi va fi. Mereu voi scrie aici, printre sunetul muzicii mele infernale şi câteodată printre degete picurate de sus cu apă sărată. Nu cunosc definiţia acestei ploi năfaste.

   Nu vreau să-mi amintesc că picioarele-mi îngheaţă şi că starea de boală se declanşează. Nu vreau să ştiu, decât foarte multe. Nu vreau să-mi amintesc că-i lume rea care-ţi vine în vizită, îţi împrumută telefonul să sune fără ştirea ta la ambulanţă şi să-ţi dea adresa prin receptor de plastic, ca după, când ambulanţa e în faţa casei, să-ţi taie venele c-o furcă mânjită cu cremă de cremşnit, iar apoi să ţi-o înfigă în inimă. Gălbuiul plăpând şi greţos de desert iubit de-o Evă neştiută, îmbinându-se cu sânge ştiut de-atâta amar de vreme al unei Eve ştiute. Cu aceeaşi faţă destinsă, ca atunci când ţi-a zis prima oară "Bună". Şi ultimul gest să fie unul prietenos şi silenţios, lăsând amarul să curgă pe covorul portocaliu din living.

   Nu vreau să ştiu că lama te atinge, când eu plâng de mine. Că n-am tupeul şi tăria s-o opresc să-ţi ardă pielea. Nu vreau să te văd suferind. Dar nici nu ştiu cum s-o împiedic în cuvinte. Şi încerc. Ink încearcă acum, mai mult ca niciodată. Nu vreau să simt ura pentru franceză, pentru că n-o mai am. J'aime la langue française. Je ne sais pas pourquoi. Cred că doar am început s-o iubesc, odată cu persoana fragedă de la care am regăsit sensibilitatea. Nu vreau să ştiu c-am exteriorul lafel de solid ca şi cornetul de la îngheţată şi nici că aş avea vreun interior dulce. Nu vreau decât să-mi găsesc pacea.

   High Ink e tot ce am, momentan.
   Şi dragoste oarbă. Revenind pentru a doua oară, din august.
   Nu vreau să ştiu că mă va lăsa cândva.
   Dar o s-o facă. Şi ştiu că nu eu voi fi aceea care o va lăsa.

Stay tunned.

Ea.

   Lucy Rose - Shiver

   Ea e ea in sine si nu e ea pe exterior. E ea doar in scris, in par spic-de-grau, in dus, la tigara pe balcon, in clipele cand e relaxata si cand scrie lucruri rostite pe brosuri de o alta prin telefon. E ea doar noaptea, cand trubadurii canta odele nocturne. Cand zambeste doar la gandul fetelor lor.

   E ea cand sta in chiloti doar si-si analizeaza trupul. Isi examineaza ochii caprui si forma migdalata. Ochii impunatori sub care se ascunde ambitia, dar si naivitatea sa. Lucru sinistru si ascuns: varf de cutit, bine proportionat, de bunatate. In minte. Suflet. Si-i bate in sangele din buze si limba. I-au crescut dintii ca adevaruri rele peste bunatate si iubire. Si tot acest contras acoperit de piei groase, moi la exterior. Rozalii cand se face inima ca bate mai cu tarie cand ia caldura din corp strain. Fructuoase buze moi, mici cu parfum de femeie. Se simte femme si dominata cand e sarutata, dar doreste sa domine si-o face negresit. O stie si zambeste.

   E ea cand se priveste cu de-amanuntul. Cand isi vede narile si boltele in care ii intra gheata si-i iese focul. Bun cuptor pentru 'V'-ul buzei superioare si a celei de mai jos. Sa arda. Sa fie rozalii. Sa friga la atingere si sa vrei mai mult. Nasul se contopeste cu fruntea pe drumul sau spre cer. Loc unde-i salasluiesc pe-o parte si pe alta doua perechi de sprancene. Deloc grosolane ca forma.

   Se ridica vointa mai presus de toate. In farfurile ei cu degete mici. Ridicate incet de un picior drept, static, fara urma de muschi. Din care genunchi in sus ii arata forma si aspect. Legate in sold de simbolul feminitatii sale. Despartit de trup prin doua oase care lovesc pielea subtire de de-asupra. Se ridica pe un abdomen aproape plat. Doar cu mic semn ca exista ceva ce bate in el. Si buricul... oh, buricul! Semn de nastere, initiere, exaltare. Caire, chiar. Urmat in josu-i de o carare fina de un blond discret.

   Mana ce ii trece peste piept. Ce prinde si lasa. Studioasa in dansul sau melodramatic. Cand e ea in fiecare sant cand e racoare si-n fiecare centimetru cand e placut. Cand e ea in nu prea rotund, dar rotunjit. Cand se vede om muritor, aruncat clavicula cu clavicula in gat. Cand umerii ii lasa lasati si se simte sprijin. Cand crede ca-s lati, pentru protectie.

   Inclesteaza si lasa lejer lucrul ce-l iubeste cel mai mult. Mana. Mereu perfecta. Asa isi zice ea. Legata de antebrat prin incheietura, cot si umar. Spatele e de prisos sa-l vada. E imperfect si acoperit de par pana la jumatate.

   Isi vara degetele pe sub chilot, pe coapsa. Isi simte pielea din spatele materialului textil. Deloc ea. Dar il poarta. Isi pune o bluza larga. Total ea. Si-si arunca amintirea ei inapoi in oglinda. Isi arunca sentimentul profund pe pulsatie interna. Inapoi. In spatele reflexiei ei, daca se poate. Si iese in picioarele golase. Unde lasa sa se impreuneze pielea cu imperfectiunile prezente pe podeaua balconului sau.

   Se lasa in pozitia ei preferata. In lotus, lejer. Cu spatele lipit de zid. Isi aprinde tigara si se uita-n sus. Trage fum dupa fum si se ridica. Vede oras aglomerat, desi e tacut. Intunecat, luminat doar de felinare, spitalul de-alaturi si luna. Si sufla c-un vel de regret nestiut. Revine in starea ei si pentru altii.

- In umbrele claviculei se ascunde o poveste. Caut-o cu parfumul de femeie. Caut-o cu parfumul de barbat. Doar gaseste-o. Si spune-mi finalul.

Stay tunned.

Fuga Adei #2

   Andrew Gold - A Little Mercy

   A trecut o săptămână de la acea cumplită întâmplare. Şapte nopţi trecute cu somn obositor. Şapte dimineţi în care îmi doream să nu mă mai trezesc în corpul tău. Şapte zile în care am încercat să mă gândesc cum să te găsesc. Pe tine, hoţ al trupului meu. Tu, alchimist al sentimentelor mele şi cuţit ce-mi penetra odată organele în timp ce-mi erai prin preajmă. Când te vedeam şi când îţi simţeam parfumul.

   Nu mai sunt eu. Sunt tu. În hainele tale şi-n camera ta în care sunt închisă. Nu-s hainele cu care sunt confortabilă. Dar nu sunt nici Ada, ci tu. Ada a fugit cu corpul "meu"-lui într-un loc neştiut de "minele", tu. Mă uit la acelaşi bilet şi schiţez cu creionul literele legate în grabă. Încerc să descifrez intenţia de a-mi comunica ceva.. Ada falsă cu mintea ta. Ada cea cu faţa mea şi cu expresivitatea corpului şi a feţei specifice. Mi le-ai dat la schimb pentru intimitatea ta şi trăsăturile tale. Şi mintea mea rătăcită în trupu-ţi firav.

   În fiecare zi mă trezesc cu aceleaşi mâini. Nu ale mele, ci ale tale. Legate de mine, adică de tine. De corpul tău în care sunt blocată.

  "te-am văzut încercând să ajungi la mine...", deci m-ai văzut. "...acum mă ai", intenţia ta de a-mi răpi tot ce aveam: pe mine. Şi povestea ce-ncercam s-o ţin ascunsă. 

Dar nu mai pot. 

   Mi-ai dat la schimb viaţa ta şi această cameră de-un purpuriu înfrânat de ferestre albe de termopan. Simboluri familiare şi ciudate în acelaşi timp. Pe pereţi. Perdea subţire prin care trec razele de lumină până la patul de lângă uşă. Până la mine, în fiecare dimineaţă. O mică bibliotecă cu cărţi din care ai citit o jumătate de raft. Ti-erau însemnate de mâna-ţi pe prima pagină. Şi dulăpior cu discuri de vinil şi CD-uri cu muzică. De-mi place mie şi muzei mele, tu. Dulapul în care-ţi zac hainele şi la care mă uit mereu. Pe-acelaşi perete cu muzica ta bună. Miros toate a tine. Şi trist c-am început să mă obişnuiesc cu parfumu-ţi ce-mi răscoleau interioarele. 

   Pe una din uşile dulapului ai o listă de dorinţe. Una pe care nu mi-o pot însuşi. Doar lucruri copilăreşti, ca excursia de două săptămâni în Elveţia. Şi ursuleţul pe care-l aştepţi cu ocazia zilei tale de naştere de la băiatul ce-ţi furase inima cu mai mult de-un an în urmă. Zâmbeam şi zâmbesc, căci erai tu în fiecare dintre literele acelea.

   Trec cu vârful degetelor peste hainele frumos puse pe umeraşe si le strâng mânecile. Le strâng umerii. Timp în care nu-mi pot stăpâni lacrimile. Nu-mi dădusem seama. Acele haine erau tot ce tu erai. Expresivitatea pasivităţii tale, a feţei tale, a cuvintelor pe care le auzeam scoase şi gândite. Tot ce exprimai prin ochii tăi căprui şi prin privirea ta rece. Ardea câteodată. Câteodată. 

   Mi-am dat seama că sunt blocată în tine şi că tot ce mă-nconjoară în această cameră e acum al meu. Până mă găsesc şi-ţi găsesc urmele dinaintea cărora calci în noroaie, poate. Sau în praf. Nume sub care te ascunzi: Ada. Şi nume sub care mă ascund: al tău.

   Un secret jegos pe care l-am ascuns. Împreună. Iar dorinţa mea, trecută-n lista ta din dulap, cu scrisu-mi specific sub al tău sfânt, fără majusculă după punct, specific ţie, am scris mare:

 "te am. te iubesc. te ador. 

dar te voi găsi, Ada.

căci ce am acum

nu-i nimic din ce mi-am dorit.

e viaţa ta."

Fuga Adei #1

   Iris - Sa Nu Crezi Nimic

   Imi dai o foaie si ma pui sa scriu care-s cele mai importante lucruri in viata. Nu sunt sigura, asa ca iti resping foaia. Nu vreau sa ma pronunt cand nu stiu si n-am idee. Asa ca am plecat din incaperea in care ma presai sa stau, doar sa-ti intocmesc aceasta lista.

   M-ai lasat sa plec. Nici n-ai incercat sa ma opresti. Stiu ca te uitai cu coada ochiului destul de ciudat, ridicand pixul pana la barbie. Era la o distanta anume fata de barbie. Stiu sigur ca nu era lipit capatul cel albastru de barbia pe care onorabil o purtai candva cu acea privire umpluta de nepasare.

   Am iesit din acea camera si am luat-o la dreapta, jos, pe scari. Scarile erau din beton rece, acoperite de o carpeta rosiatica. Ici-colo, se puteau vedea firele desprinse din aceasta carpeta, parca prinse-n picioarele nepasatoare ale oamenilor ce au trecut pe acolo.

   Ma grabeam sa plec. Sa fug, parca. Dar.. de ce? De ce sa fug? Nu mi-era frica. Doar.. mi-a fost frica sa-ti raspund. Atunci m-am oprit. Mi-am impreunat mainile si le-am frecat intre ele. Erau reci. Iar bretonul imi sedea umed si rece peste ochiul stang. Parca iesisem de la caldura si aproape intrasem in ocean rece de nepasare si realitate.

   M-am asezat pe jos. Stiam ce se petrece, dar nu stiam cum sa ies. M-am scurs pe un perete lipicios, plin de culoare. Pe albastru m-am prelins. Nu-mi pasa ca sunt pe jos si ca stau impotmolita intr-o baltoaca de culoare. Imi duc mainile pana-n aria mea vizuala sa ma asigur.. Nu. Erau pline de culoare albastra. Nu mi le mai recunosteam. Forma lor, a unghiilor.. lungimea pe care-mi place sa mi-o stabilesc.. Nu erau ale mele. Desi le aveam. Si le simteam. Erau reci.

   Ma uit in juru-mi, cercetand cu mainile ce nu sunt ale mele, desi le simt. Cercetandu-mi trupul sa vad daca si acesta mai este al meu. Mi-am pipait fata. O umplusem de culoarea albastra, lipicioasa. Forma fetei, a nasului.. Nu-mi dadeam seama.

   M-am ridicat cu greu din acea baltoaca. Mi-am lasat ghiozdanul ce nu era al meu, dar care mi s-a insusit cumva. Fug. De data asta chiar fug. Afara, in ploaie, fara geaca. Incotro apuc. Doar umpluta de vopsea si confuza. Calc in balti si ma opresc. Ma uit intr-o fereastra de masina. Nu puteam sa cred.

   Masina pornise dupa cateva secunde. Era oribil. Eram eu, si totusi.. Nu eram eu. Aveam fata acelei fiinte. Acea fiinta de care vreau sa scap. Si totusi.. eram eu. 

   Fara sa-mi dau seama, facusem schimb de roluri. Tu erai eu iar eu eram tu. Desi gandeam ca mine, aratam ca tine. Si te iubeam si inca o mai fac. Dar ce sa fac, prinsa-n corpul tau? Cu buze ce nu-s ale mele si glas ce nu-mi apartine?

   Ce pot sa fac cu tine inconjurandu-ma? Cu parfumul tau ce acum este al meu?

   Ce pot sa fac cu toti acesti oameni care ma striga pe numele tau?

   Ce pot sa fac cu baiatul pe care-l iubesti? Pe care-s obligata sa-l iubesc. Ca numai sunt eu. Sunt tu.

   Ce poti sa faci cu mine-n loc de tine? Cu parfumul meu ce acum este al tau?

   Ce poti sa faci cu toti acei oameni care te striga pe numele meu?

   Ce poti sa faci cu mine? Care-s om nebun dupa tine si parfumul tau? Ca numai esti tu, ci eu.

   

   Cum pot scapa din trupul tau, distrus in ploaie si topit de emotie? Cum pot sa-l protejez si sa ti-l daruiesc?

   Cum pot scapa de tine, adica de mine? 

   De ce nu ti-am completat lista, adica a mea?

   Am alergat inapoi. In acelasi hol cu acelasi perete albastru, cu urma ta, adica a mea pe el. Am urcat aceleasi scari si aproape m-am impiedicat. Am intrat in camera aceea unde nu te-am mai gasit. Unde n-am gasit decat capacul de la pix si coala cea alba, mazgalita cu cateva fraze tremurate, fara majuscula dupa punct:

"te-am vazut incercand sa ajungi la mine. acum ma ai".

Cămaşă albă în cameră întunecată.

   Holograf - Vine o zi

   Îmi trec degetele printre bucăţi de material fin. Alb. Mâneci răcoroase ce-mi învăluiesc extremităţile. Ce le înfulecă până-mi flexez braţul.
   Îmi închei nasturii ce stau cu ochii legaţi c-o aţă căscaţi la găurile sceptice de vis-a-vis. Le fac să se întâlnească. Iminent. Permanent de moment.
   Îl trec din nou şi la cealaltă mână. Manşeta-i imaculată. Sunt mulţumită.
   Îmi îndrept corpul către oginda ce-mi întregeşte imaginea spre tot ce conţin ca materie vie. Spre materialul lăptos ce stă agăţat de mine ca de ultima sa speranţă. Că-i sunt protecţie în faţa vântului ce-o spulberă. Ce-o văd spulberată-n faţa mea. 
   Fereastra e neîndurătoare cu vorbele transmise-n vânt. Pleznind marginile cămăşii pe abdomenul materiei mele vii. Mă uit cum plezneşte peste gaura ce ţine să-mi aducă aminte că sunt om. Că am provenit din om. Şi că trebuie s-o acopăr. 
   Ca surpriză. Pentru animalier ce trage de materie artificială ca să-şi satisfacă plăcerile. Ca să vadă ce văd eu în fiecare zi. În fiecare dimineaţă şi seară.
   Să mă facă să mă uit la ce-i dincolo de această pânză frivolă şi fără valoare. Apretată şi frumos mirositoare. Cu "arătare" de formal. Să mă simt ca semn de carte printre oameni. Printre pagini scrise cu poveşti de viaţă.
   Să ascund mirosul tipic al cărnii proaspete cu miros de pânză lăptoasă. Cu guler călcat la abur şi la fier. Cu vorbe lipite de intimatul de-o nonculoare.
   Îl închid ca un fermoar. Să nu-mi mai văd intimatul. Să-l văd dispărând de sus în jos. Din centimetru-n centimetru. Din culoare cafenie ce abia se mai distinge printre nasturi şi bucăţi de material necunoscut.
   Şi să oftez. Căci cămaşa-i răcoroasă şi gulerul e împrăştiat. Că nu e material alb, ci e gri. Că vântul e defapt o frază aruncată pe fereastră de un oarecare trecător stradal. Că privirile ce mi le arunc în propria-mi fiinţă animată sunt priviri ale unui animal ce doreşte să devoreze carne proaspătă, ascunsă sub pânză ieftină, nu scumpă. Cu miros de carne proaspătă, nu de parfum ieftin. Cu gâtul ţepos, nu fin ca al meu. Sau fin ca al meu, pe care-l pot mirosi. Cu cravată trasă până peste plat sau intimat. Diferenţiind partea stângă de dreaptă. De umeri laţi sau nu. De dragoste sau respect. De pasiune sau amor.

   De cămaşă albă în cameră întunecată.
Stay tunned.

Dumm. Bam. Psst.

   Jason Mraz - You And I Both

   De cand descoperi si viata de "dincolo" de basme si povesti fantasmagorice, se mai intampla sa te mai uiti si sceptic. La multe lucruri si intamplari.

   Azi a plouat. Dar am zambit. Si sti de ce? Din simplul fapt ca a fost rece si amarata vremea. Mohorata si iritata de plansul de inceput de dupa-amiaza.

   Am mers c-un pas apasat catre liceu. Ploua. Si masinile stropeau strazi nu prea pustii. Caram acelasi tub negru ca-n fiecare inceput de saptamana. Ma oboseste. Dar in acelasi timp, ma face sa simt ca intr-adevar fac parte din ceva. 

   Ma uit la cerul cel mohorat si oftez. Tin minte ce a fost in mintea mea acum doi ani. Cand nimeni nu stia si nici nu intelegea. Absolut nimeni. Poate doar eu. Sau.. poate nu. Fara intrebari si fara curiozitati grotesti. Umanisme si vorbe aruncate-n vant.

   Gri si urat. Da' ma bucuram. Ca astazi vedeam un film prin fata ochilor mei. Si era filmul meu favorit: al tau. Mintea ta si tot ce tine de tine. De tine si de el. De tine si de ea. Fiindca "duo" e mai bun decat "uno". 

   Cum nu-mi place sa aleg dintre vanilie si ciocolata. Ciocolata, dar si vanilia. Le-as alege pe.. Ambele. Dar nu merge. Ciocolata neagra, dulce, amara, inchisa la culoare. Facuta din cacao. Ciocolata si masculinul. Asta in timp ce vanilia e deschisa la culoare; o culoare placuta si plapanda. Vanilia e intotdeauna dulce. Si provine dintr-o floare. Vanilia ce reprezinta femininul.

   Si, oare, cum as putea alege dintre aceste doua ispite dulci? Te ingrasi doar uitandu-te la torturi cu topping de ciocolata si vanilie.. Fiindca ambele formeaza un "duo".

   Stay tunned.

Praf cu 'p' mare.

   Ed Sheeran - Drunk

   O seara friguroasa de octombrie. Scari. Lume. Costume. Rochii. Pantaloni mulati. Luminite mov. Canapele comfortabile. Perne de culoare electrizanta. Un rosu aprins. Un rosu pontentator de erotic. De erotic si tot ce tine de acesta.

   O atmosfera plina de fum. Al meu si al lor. Mai mult al lor, caci ale lor au fost tigarile. O lume pierduta printre sticle de Jack D's si doze de Burn. Fete dubioase si pocnet de brichete. Baieti dubiosi, dar frumosi prezentati. La ambalaj, vorbesc. 

   Cu aer imbacsit si lume ce vrea sa te imbratiseze. Sau sa te conduca "sus". Sau sa te sarute.. Tot felul de persoane, euforice si nu prea. Si erau colegi frumosi imbracati si persoane foarte frumoase. Machiate si coafate. Frumos gatite. Si gata sa-l vada pe Maxi care oricum n-avea sa apara prea curand.

   O colega mai retrasa, speriata. De oamenii care scot fumu' pe nas ca dragonii. De mine, ca-s un dragon. Unu' proscris de ea si de altii. Un suflet pur cu altul putin orbit. Contrastul intre cele doua mari nonculori. Parca-mi vedeam mica 'eu', cand si mie mi-era frica de oricine si orice. Si ma ingrozea ce vedeam. Dar a plecat si ne-a lasat. Si am lasat spectacolul de perturbare sa continue.

   Cu presiunea ca dom' director e pe undeva si ca diriga va sari sa-ti ia paharu' cu lichid. De orice fel. Si sa te ia la intrebari. Ca mama suna si n-auzi telefonul. Ca e in geanta. Ca geanta e la un etaj superior. Ca tu n-ai grija de ea. Ca-i luata din banii lu' tati care-i plecat de ceva timp. Si ca era si o suma frumusica in ea. 

   Coleg de-al meu a baut. Eu am baut. Colega draga, ai baut si tu. Dar parca nici chiar ca el. Baiatu' c-un 'p' mare a picat. Nu putea. Si l-au luat. Desi eu si ea i-am zis 'nu', el o tinea pe-a lui. Desi paharul se perinda dintr-un colt in celalaltu', el tot vroia sa fie ingurgitat. Si nu de oricine. Ci de 'p' mare. Care acum e in coma. Dupa patru sau cinci ispite nediluate.

   Iar la trei cu a.m. dupa, a aparut si Maximilian. Mai multa agitatie si mai multa ameteala. Relatii de cateva minute si sarutari intre persoane de acelasi sex. Rasete si depresii. Genti pierdute. Pieteni nebuni. Si vorbe-n dodii aruncate la betie.

   Caci si eu m-am imbatat. Am ras. Am imbratisat. Am dansat. Am sarutat. Am uitat.
   Si am plecat.

   Stay tunned.

De-un weekend amarat.

   Ed Sheeran - You Need Me, I Don't Need You

   A fost un weekend scurt ca toate celelalte. Rece si innorat. Nici macar de o lacrima din cer.

   Octombrie a inceput destul de binisor pentru experientele sale limitate ca si mijloc al toamnei. Se joaca cu noi suav, trimitand cate-un vifor de miaza-noapte pe la zona noastra dobrogeana. Mohorat si urat.. Da' bine ma, vremeo. Pacalesti oamenii in halul asta?! Multi au racit din cauza ta, stii. Si printre ei ma numar si eu.

   Dar nu e vorba despre raceli si viroze sezoniere. Inceputul asta brusc de vreme nasoala vine si cu alte lucruri frumoase, nu? Ca doar trebuie sa compensam cumva. 

   Unde vreau eu sa ajung cu vorbaria asta? 

   Incepe cu "a fost odata ca-n povesti, a fost ca niciodata.." si nu chiar din rude mari imparatesti, o prea ciufulita fata. Si aceasta este my friend, care a venit cu o idee de "Jurnal de one week". 

   Si ce reprezinta, mai Inkule, "Jurnal de one week"? Sau de unde i-a venit ideea prietenei tale? o.o

   "Jurnal one week" consta in povestirea sub un chip putin mai fantasmagoric a pataniilor dintr-o saptamana normala de (high)school. Ideea amicei mele i-a venit dupa ce mi-a citit vechile notite de pe Facebook dintr-a saptea in care povesteam, c-un drop de chilli, cam ce faceam eu, ce faceau colegii, ce faceam noi sau ce faceau profii cand nu ne faceam temele, femeile de serviciu cand aruncam cu cornuri in pescarusi sa pape, directoarea cand n-aveam cravatele sau dragul de Gigel, instalatorul, care batea picii nebuni de clasa a cincea (doar baietii, desigur).

   Iar din cauza acestei amice, High Ink a luat viata. Si asa, si cheful meu de scris. Ca, totusi, cineva a crezut in mine si m-a sustinut, cand multi ma judecau sau, mai bine zis, imi "sugerau" sa fac altceva mai bun. Fuck no.

   Si avand in considerare ca vinerea ce va veni va fi balul bobocilor al liceului nostru, cred ca Ink va avea destule treburi de scris, compus si modificat.

   Ma doare inima ca n-am asa de mult timp liber pentru scris si altele, iar cand il am, ori fac teme, ori ma uit la un serial, ori stau minute-n sir pe Facebook, urmarind poze si barfite.. :|

   Si laaas timpul sa mi se scurga printre degete.
   Dar de maine.. incepe.. "Jurnal de one week" :D
   Si sper ca o sa va placa
   Chiar si tie, buna mea prietena
   Care esti la alt liceu, dar stiu ca te vei amuza.
   Sper ca te vei amuza.

   Stay tunned. \m/

Y U NO LET ME ALONE?!

Putine ganduri la purtator

   Kip Moore - Beer Money

   Astazi am stat putin pe ganduri. Pe langa faptul ca ceasul care numai mergea a inceput sa mearga, ne-am ales si cu cateva transferuri. Pleaca trei persoane de la noi din clasa la alte clase sau la alte licee. 

   In schimb, astazi am facut cunostiinta cu un tip putin timid, pe nume Adrian. Vine de la un liceu de arte din Tulcea si.. e tare dragut. Era timid in primele 20 minute, dar dupa aceea vorbea deschis cu toata lumea. Sta pe diagonala in fata mea si.. cam atat.

   Incep sa ma acomodez si sa cunosc lumea. Siiiiii avem pagina de Facebook! http://www.facebook.com/GeneratiaCopiilorMagici?fref=ts :D

   Iar domnisoara cu care m-am certat la ora de franceza mi-a aruncat astazi o privire care a transmis mai mult decat scarba. Iar eu i-am zambit in fata. Doar ca sa se "indulceasca" putin aceasta saratica. 

   Si asa, un mic mesaj pentru cernelistii astia mici care trec prin gradina mea cu "maimute" ale imaginatiei mele si le citesc: va multumesc mult pentru suport. N-as fi crezut ca am o ASA mare pricepere in a pune in vedere unele chestiuni prin scris.. Totusi, eu cred ca sunt niste mici aberatii ale creierului meu. (:

   De la putin mai muritoare si pana la ceva mai deep, Ink sau "fata cu cerneala" si-a facut auzita, cat de cat, prezenta in acest mic Univers. Un Univers nu chiar perfect, cu bune si cu rele, cu rasete si plansete, asa cum e viata. O viata trecuta printr-un filtru de penita cu cerneala neagra. ( Neaparat cerneala nero ca altfel isi pierde Ink renumele :| ).

   Comentariile de la voi ma ajuta foarte mult sa inteleg unde am gresit sau unde am pus accent pe cate ceva prea mult, sau prea nasol, prea bine sau prea putin. Nu stiu ce sa zic.. eu scriu ce simt in unele perioade anume in viata mea. Sentimente destul de puternice. Nu ca si un "attention seeker". Cunosc destui :/ Am si uitat de "caietul verde" in care obisnuiam sa scriu. M-am mutat pe High Ink. Si pronto. Ca merge mai repede pe QWERTY, nu-i asa, bloggeri?

   Eu una vreau sa raman in umbra. Fie chiar si numele meu adevarat care nu e chiar atat de boring cum am spus in my very first post. Imi place mult numele meu, dar nu e vorba de mine. E vorba despre acel Ink care e cam neutru. Zic ca e feminin.. Mda. Cred ca e feminin. Un Ink care e persecutat sa ma asculte si sa dea mai departe.

   Dar asta e natura umana, nu?

   Va pupp si va iubesc. <3

 Cu drag,

Ink

Ador

   Christina Grimmie & Sam Tsui - Just a Dream (Cover)

   ..ceva cu ardoare. Ador sa iubesc si ador sa ador. "Te ador" au fost cuvinte spuse in desert, ca o apa curgatoare. Ai baut din ea si ai supravietuit, dar ea s-a uscat. Ca si cand n-ar fi existat vreodata.

   Asa s-a uscat si dragul de septembrie care ne-a parasit, zambind. Asa cum ai parasit tu acel loc, acea bancuta luminata de un felinar. O seara de octombrie, acum un an.

   Te iubeam.
   Si radeam.
   Rad si acum.

   Rad cum radeam noi din orice prostie. Eram ca greierii toata vara. Aer de mare si de munte. Trenurile ce ne legau. Ruta Cluj-Bucuresti-Constanta. Zgomotul sinelor de tren. Povesti de groaza in tren. Ore vorbite la telefon. Glume idioate de-ale mele. Atat de idioate, incat radeai la ele. Sau, poate, de ele. Si poate radeai fiindca ma iubeai. Si poate si eu radeam fiindca te iubeam.

   Acum rad ca te-ai dus ca si septembrie.
   Asa ca te voi tine minte si ii tin usa lui octombrie.
   "Buna ziua" ii zic.
   Iar tie, draga mea iubire, "Ramas bun".
 
   Nimic altceva, caci dragostea n-are cuvinte in care sa nu se incurce. Nu se poate exprima prin nimic altceva. Poate doar atingeri. Imbratisari. Saruturi. Vise ca, poate, ne putem intalni si fara sa ia vreunul dintre noi trenul. Vise ca te pot saruta dupa scoala. Ca te pot tine de brat in timp ce mergem. Si nu oricum. In ploaie. Asa cum iti place tie. Aveai un chip atat de bland si calm.. Calmai pana si ploaia. Dap. Ploaia aia de octombrie. 16 octombrie.
   Dar nu conta. Te iubeam. Si inca o fac. Chiar si asa. Eu la mare, tu la munte. Chiar asa.. si te iubesc. Dar, oare, cum sa-ti spun? Cum sa-ti spun, chip angelic? Un telefon? Nu. Nu pot. Dar.. o scrisoare? Nu. Am scrisul mizerabil.

   Si simt ca toata lumea e impotriva mea ca te iubesc. Si acea "lume" sunt eu. Mintea mea. Inima mea nu mai este. Iti apartine. Undeva unde am lasat-o printr-un buzunar de jeansi. Albastrii si scurti. Era inca cald. Si era amuzant. Parul prins in coada si ciufulit. Ciufulit de mine, caci imi placea sa-l ciufulesc. Si-mi placea sa-ti scot bratarile de pe mana si sa ma joc cu ele.

   Asa ca..

   Septembrie, ai fost o prelungire a lui august.
   Te rog, adu amintirea frumoasa a adevaratei toamne.
   Te rog, octombrie..

Live your life

Nu voi incepe aceasta postare cu un 'buna' sau 'salut'. Niciodata n-am facut-o si nici n-o voi face.

Venisem acum doua ore de afara si ma gandeam la lucruri ce-mi strafulgera mintea de ceva vreme. Am ales un subiect din miile lucruri ce creierul meu le prelucreaza. Ma gandeam cat de scurta este viata asta si totusi cat de lunga este pentru cei de varsta mea. Nu. Defapt nu e lunga deloc. Termenul de 'viata' il folosesc doar pentru anii astia; anii astia care-i las sa treaca fara niciun stres. Vremea asta in care-ti traiesti viata la maxim, clipele frumoase si cele urate, postari funny pe Facebook in care ai fost etichetat, iubirile trecatoare si invidia pe care i-o porti prietenei tale cele mai bune, care oricum va trece.

Aceasta este viata. Viata pe care o vad eu. Viata este un lucru atat de intens si nici nu aveti idee cat de mult trebuie traita. De aceea, nu trebuie sa zici 'viata trebuie traita' gen YOLO (= You Only Live Once) in care sa faci toate prostiile posibile, cum ar fi consumul excesiv de droguri, de tigari sau alcool. Nu zic 'nu', doar ca nu-ti trai chiar atat de intens viata. Nu fa lucruri ce nici nu vei apuca sa le regreti caci, probabil, pot fi prea rapide. Multe lucruri in viata sunt ispititoare si nu le poti face fata. Poti fuma, poti face sex, dar chiar asta este? Ce rost are sa inspiri un fum inecacios in plamani (desi si eu o fac..) si ce rost are sa faci sex doar din placerea de a te satisface? De ce sa nu iubesti? De ce sa nu le imbini? O faci deja? Perfect.

Vorbesc cu prietenii mei si le aud gandurile si ideile. Unii fumeaza pentru ca 'e cool, bro', altii mai trag una mica pe nas sa se simta euforici. Mai sunt unii care isi doresc sa simte placerea de a face amor doar de dragul artei in sine: seductia si placerea de a oferi placere si de a o primi. Altii se exprima prin graffiti prin scarile de bloc si pe cladiri. No problem, dawg.

Dar, cum imi place sa gandesc, 'toti suntem diferiti si speciali in felul nostru', nu? (:

Vreau sa zic.. si ce daca fumezi? Si ce daca faci sex? Si ce daca esti gay sau bi? Si ce daca esti original/a? Cine este lumea sa te judece? Cine sunt parintii sa te judece? Parintii..?! Heh. Nici macar ei n-au dreptul de a te judeca.

Simte-te liber/a pentru cine esti, nu pentru cine vrea lumea sa fii!