Deloc coincidenţă

   Oasis- Wonderwall & Eagle-Eye Cherry- Save tonight

Mulţumesc părţii feminine pentru revigorarea energetică de azi.
Mulţumesc părţii masculine care ne-a făcut să ne simţim ca un întreg.

   Pentru că asta suntem: crestături în care se ascund galaxii, unde predominante-s planetele şi vibe-ul bun pe care ni-l dau, pentru că asta suntem. Şi, să recunoaştem acuma, eşti cel mai bun şi eşti cel pentru care merită să lupţi, atâta timp cât îţi cunoşti setul de valori pe care îl deţii. Când te faci frate cu dracu şi mai stai şi la o ţigară cu el. Iar asta se traduce prin acceptarea defectelor. Că-s ale tale şi mna, n-ai mai fi tu fără ele.

   Îmbrăţişez partea masculină şi cea feminină pentru surpriza pricinuită astăzi, atât de spontan, atât de specific... saturnian. Google that if you have any interest of what I'm talkin' about here. 

   Cert este că anumite forţe interioare ne determină starea and hey! A good ol' friend coming back and making your day a hella good life experience is the thing that you should value the most. Ce te face să te simţi bine. Ce te face să te simţi tu într-adevăr.

   Sunt mândră că-s eu şi că am prieteni atât de DOBITOCI ( te ţin minte, frate) şi pe care îi iubesc, cu tot cu surprizele lor la care nici nu m-aş fi putut gândi, like, ever.

Cea mai bună cafea cu lapte, cel mai bun Benny care mi-a dat 'cageaua' de la bar, laptele picurat, surpriza umană care m-a ajutat să nu-l vărs, discuţiile şi fumul care mi-a făcut ocularul să lăcrimeze. Căci aşa cum ziceam şi-n postul "Călător", doar fumul ăla de tabac vine cu amintiri. Ăla e bagajul amintirilor mele (şi cred că nu-s singura cu credinţa asta).

   De dimineaţă aveam un feeling că azi e o zi în care o să se întâmple ceva. Nu ştiam ce, dar coincidenţa datei (fucking 11.11, really?) era legată de o întâmplare de azi. Şi nu musai ziua Emmei, ci întâmplarea asta random. Şi întâlnirea noastră de ieri, amânată pe azi. Coincidenţe? Oh, please. Am vorbit şi despre asta. Nu sunt doar coincidenţe, dragul meu cititor.

   Te iubesc, omule, şi-ţi mulţumesc că te-ai întors când aveam cea mai mare nevoie (sper că nu sună egoist) şi că mi-ai făcut sinea să renască. Chiar te iubesc. Şi iubesc şi omul care te-a întâlnit în bus şi care te-a adus în miercurea asta şi nu altcândva.

Pentru că ţigara merge cu cafeaua şi
Pentru că eu funcţionez cu voi.
Vă iubesc.

Semn de carte în viaţa mea

"Se gândi că, poate, bietele umbre erau de mult în aşteptarea ţărmului... Când ieşi afară, văzându-se pe pământul nemişcat, cu cerul limpede, se mira că oamenii dinăuntru continuau să asculte rugăciunile, în loc să grăbească debarcarea"

   Încep cu un citat care m-a fascinat, direct din cartea tatălui meu literar, Radu Tudoran. Şi încep eu, personal, cam aşa:

   În urmă cu doi ani şi câteva zile, eram la munte şi visam să scriu, şi nu numai pe caiete mototolite. Eram abandonată într-un ecran de telefon, fixată cu privirea pe rânduri ce nu erau ale mele. Erau albe pe fundal negru. Îmi oboseam ochii, doar să văd ce urmează. Şi se duceau aşa orele din penultima seară de tabără dintr-a opta, pe blocul unei viitoare colege de liceu pe care am vrut s-o cunosc şi cu care am acum o relaţie de prietenie chiar foarte bună.
   Când am dat de net şi de tastele mele proprii la Constanţa, am intrat iarăşi pe blogul Irinei (căci aşa o cheamă) şi am dat pe Blogger. Am băgat acolo mailul, nume, alte enşpe mii de chestii, până când deodată am dat de "nume de utilizator". Am bătut cu mâna-n birou de două ori şi mi-am aruncat ochii pe călimara de pe masă. Evident, cerneală neagră. Şi aşa s-a născut Ink. După câteva experienţe, a devenit şi high, mult mai târziu decât naşterea blogului, ce-i drept, iar aşa, cerneala plutitoare, înălţătoare a devenit, să zic aşa, micul brand al unei puştoaice de cinşpe ani. Brandul meu.

   Scriam din plictiseală la început şi făceam postări banale, zic eu. Până am dat de liceu, mă frământa gândul că "o să fie greu să mă acomodez, loc nou, oameni noi". Şi eraţi voi aici "lasă bă că o să fie fain, ai să vezi", cu Joe din Galaţi în fruntea "urmăritorilor" mei. Şi primul, de altfel. Tot primul blogger pe care am început să-l citesc, de data asta, de la blogger la blogger.

   De la elevul mediocru din generală, la liceu am intrat din plin ca cel mai zăpăcit şi empatic copil. M-a izbit focul din interior în primă zi de liceu, când am văzut doar juma' din faţa bestiei cu două picioare. Mi-am făcut prieteni. Am cunoscut voluntariatul. Decembrie 2012, cum aş putea uita. Iar acum, in iulie 2014, am devenit trainer. Şi mi-am îmbunătăţit din ce era de îmbunătăţit la mine şi mi-am mai învins de fricile mele micuţe, cum ar fi... vorbitul în public. Mda.

   Scriind pe blog, nu-mi dădeam seama că eu practic prin ce simţeam, făceam şi pe alţii să simtă aceleaşi lucruri sau le dădeam ocazia să se regăsească printre umilele mele rânduri, deseori scrise îmbăiate în lacrimi şi bătute la tastatură pe la patru dimineaţa, şi tot deseori când ploua şi năvăleau toate-n mine. Dragostea mi-a dat asta, iar blog mi-am făcut să mă citiţi de veţi vrea şi ulterior să mă citesc singură şi să mă uimesc singură. De multe ori rămâneam mască la unele postări şi eram gen "bă, eu am scris asta?".

   În momentul ăsta, am rămas acelaşi copchil imbecil, nebun după rockangeală şi boschetăreală, pe-afară mai-mereu, fumător din obişnuinţă, născută, crescută-n nisip constănţean, cu rădăcini din culturi interesante, dar pe care de multe ori le iau peste picior şi rămân cu spirit şi gând românesc. Rămân arestată, din păcate, destul de rar de propriile-mi cărţi şi am ajuns nici să mă mai întrec în postări, lunar. Înainte aveam 9-10 pe iulie. Acum am doar una. Nu îmi mai e bestia cu două picioare pe sub piele, dar o apreciez pentru că mi-a dat darul ăsta de care ţin şi la care ţin aşa de mult. Am găsit un chip în ploaie, care a năvălit ca un val în interiorul meu. Şi poate că încerc să-mi mai şi exteriorizez toate aceste sentimente pe care în trecut le-am lăsat în platonicitatea care mi-a cam făcut rău, dar care mi-a dat ocazia să fiu citită de atâţia oameni care au dat şi pe la mine.

   Îmi iubesc familia, prietenii, oraşul.
   Dar nu vă daţi seama cât de mult îmi iubesc micul meu High Ink, pe care l-am ridicat cu mult ajutor din partea voastră!

   La doi anişori, zic eu, şi la mai mulţi!
 
Vă mulţumeşte omul care-i behind the scene, fără nume, ci doar cu apelativ de "fata cu cerneală", "Ink", "te-miri-cine care îşi pune sufletul pe tavă prin proză".

Căci dacă viaţa mi-ar fi carte, High Ink mi-ar fi semnul care s-ar opri la paginile importante. Şi întocmai ca o sugativă printre râbduri abia scrise, iar mai apoi presat în carte, ar rămâne cu rânduri şi amintiri importante la finalul volumului vieţii mele.

Stay tunned.

O ţigară.

Byron - XX

   O ţigară între degete la vârstă înverzită. Un fum cu interes, al doilea cu obişnuinţă, al treilea cu speranţă de senzaţie, al patrulea pentru toţi ai tăi, al cincilea pentru că mai ai încă cinşpe scurte de terminat. O ţigară cu privire la viaţă. La aia care creşte din pământ şi care iese din sămânţă. La aia care tot din cauza minţii creşte şi se face din ce în ce mai înalt, ca un puls cu personalitatea lui, necontrolat, căruia nu i te poţi confesa. Prin fum şi aer, se vede verde. Se vede mult gri după, dar soarele bate pe culoare, nu pe amestec de nonculori. Centru de atenţie e pe viu. Se mişcă.. de ai da cu degetul, s-ar mişca. De ai da cu ambele degete, ai scăpa ţigara. Nu ai putea şti dacă te-ai ars cu rază sau cu foc. Te-ai trezi şi te-ai uita ca-n toate zilele. Fără interes.

   O ţigară la nou început, la fiecare aniversare a fiecărei idei. Naşterea de sentimente e botezată cu idee, cu cuvânt după. Verde-n casă, în ghiveci, se naşte. E mâl, şi fărâme care formează o sacralitate de jeg în vasul cu apă. Nu vâjâi pe lângă el. Nu te îmbăta cu hrana a celui ce e alături de tine. Nu te gândi să tai dreptul de a se combina în amestec cu ăleia cu filtru moale. Intră-n tine, iese, mai respiri de două, trei ori şi realizezi că e doar o amantă, care se arde cu tine, fumegă, şi după tot se arde. Singură, de data asta.
 
   E interzis? Ce să fie.. Afirmaţie sau.. Dar tu te bizuieşti pe certitudini. Te ţii de ea. Aşa cum vă ţineţi voi de verde să mai meargă aparatul. Te scuzi, refuzi scrumieră şi tot în verde o arunci. Şi nu că arde, dar sufocă. Se cară sticlă şi e bună când e verde. Tabla nu-i de tine şi nici de ei. Poate doar aia de table. Îi mai dai şah mat unei vieţi. Cu pioni de data asta.
   Proscris şi enigmatic sentiment. Vânt cu soare. Şi păcat în telefon cu abţibild. Muzica, cică. Te deschizi ca o floare acum. Stai la lumină. Te mai recunoşti oare? Sau abia acum te recunoşti cu adevărat? Te priveşti? Nu, căci ai ochii închişi. Atunci, cum vezi că te recunoşti? Cum îţi dai seama că e verde? De ce te bazezi pe certitudini, dacă incert e şi ideea de acum două clipe?
 
   O ţigară. Douăzeci şi şapte. O lună. Februarie. Atâtea le ai numărate. Şi le fumezi din dorinţa de a te lăsa să pluteşti, să te regăseşti, să ştii că pielea aia e a ta, floare. Iar întrebările sunt de tine. Ai dor de ducă, dar stai în casă şi scrii. "E întâi martie, şi am întâlnit..." multe puncte de suspensii. Ai întâlnit fiecare spaţiu dintre puncte. Iar fiecare punct pus e fiecare ţigară stopată, pentru că n-ai mai simţit că e momentul să le termini. Sau să le începi. Te gândeşti să începi o nouă ţigară, şi s-o termini de la început şi până la dunga albastră. Filtru moale şi oranj, din obişnuinţă. Dar incertă e şi ideea felului filtrului.

   Îţi poţi continua ideea? "E întâi martie şi am întâlnit...". N-ai mai scris. "E întâi mai şi te am în..." vedere? În vizor? În ce? Care "te"? Te exprimi în cuvinte, dar acum te reţii să spui. Tremurai de extaz şi de râs la carele cerului în noapte. Ai băut mult la întâi mai, dar nu te-a luat deloc. Poate două-trei beri, dar restul de bătut ficatul nu te-a afectat. Te-a afectat altceva. Aşadar, ce e? Ţi-au îngheţat vorbele în plin soare? Atunci, poftim o ţigară. Se fumează, trece. Dar nu se dă. Se obţine.

   Focul căutat ardea la sute de grade deasupra cerului de întâi mai. Acum e treişpe. Fix. Trebuie obţinut, iar soarele arde. Oamenii nu-s cu tine, căci tu eşti o floare. Aşa te-ai simţit, deci asta eşti cu adevărat.

Şi totuşi.. fumezi? Incert. Scopul e ţigara. Şi nu ai atins-o, decât luată în braţe, cu gând oarecum s-o rupi. De ce? O vrei. S-o strângi cu buzele, zeci de minute, ore, o săptămână în Vamă, pe vecie. Foc nu ţi-ai luat, aşadar ţigară nu se dă. Şi focul ăla îl ai în tine, dar e îngropat în jar oarecum proaspăt.

O ţigară din miliarde
Şi aia e Dunhill negru.

Hazard.

Damien Rice - The Blower's Daughter

   Cântau lăutele şi zbierau viorile. Zbârnâiau clarinetele şi se bătea ritmul la tobe, răsunând notele chitarelor în utechile mele. Tot ce auzu-mi culegea erau sunete pe care nici nu le auzeam. Nu mi le imaginam, dar apăreau acolo. Exact ca şi cum ar fi fost în realitate.
 
  Absorbit suflet de căldura altuia, nu puteam să mă concentrez la un alt lucru. Oricât de banal şi totuşi... nimic. Niciun lucru care se putea să-mi distragă atenţia. Doar la lucrul banal speram şi nu apărea. Retina mi-era pe bej, pe cald; nici măcar în faţă, la tehnologie înecată-n încercări de a prinde momente inedite-n obiectiv, în mâini tremurânde, ştiute, ale unei persoane mult prea bine cunoscute, nu-mi era. Nici minte, nici nimic. Poate doar privirea de câteva secunde.

   Două glasuri se auzeau: al meu şi al persoanei de care încerc cu atâra ardoare să mă las. De-aş fi fost ţigară şi buzele mi-ar fi fost omul meu ilegitim, m-aş fi drogat cu ele la o atingere; m-aş fi ars între ele şi aş fi fost foarte mulţumită dacă m-ar fi scrumat în vânt. M-aş risipi fericită, că fumu-mi şi esenţa au fost în plămânii săi. Şi că m-ar fi încredinţat vântului: mi-ar fi dat înapoi ceea ce întreagă aş fi fost, nu ca acum. Acum, sunt ca o ţigară pe jumătate fumată. Nu sunt completă. Mă macină. Mă arde făr' de ştire. Fumează, dar nu are idee ce. Doresc ca suflul să mă găsească, în momentul când mă va termina de tot şi când îmi va arunca filtrul pe jos, în gând nepăsător. Şi să las scântei de fum, urme slabe, ca vântul să se-ndure şi să-mi aducă cenuşa împărţită-n lume, împreună cu propria-mi aromă.

   Nu eram decât o victimă fericită. Eram totul, dacă vedeam bej. Dacă era înţelegător caracteru-i că trebuie să dea opus al gerului de-afară. Că dăunează şi că-i drog, nu cunoaşte. Ca să fiepur, trebuie neştiut totul a fi. Nu concep niciun sentiment urâcios când mi-e aproape. Nu concep nici mediul exterior. Nu văd nici greşitul căpruilor mei, dar simt zâmbetul ce-mi joacă-n gură, dar pe care încerc să-l reţin. Dar nu cu mult. Iar când îl eliberez, mă simt mult mai liberă. Mă simt aerisită.

   Vedeam siluete suple, mişcătoare. La mulţi paşi distanţă. Erau forme violente pe podeaua cerului meu de-atunci. Era un dos de munte peste acele corpuri geometrice din sus-ul camerei, care dădea lumină, iar ici-colo, corpuri luminoase, "bile" aproape insesizabile de către mine, între piramide cu vârfurile aţintite ameninţător către oamenii de jos. Ca nişte zei, pregătiţi să cadă şi să ne strivească pentru miciţia de care dăm atât de lesne dovadă.

  Este exact ca-n noiembrie, anul trecut. Acelaşi lucru blestemat pentru aceeaşi bestie cu două picioare. Tot eu, pe aceleaşi străzi pavate cu amintiri. Tot eu, în geacă maro, cu muzică bună în minte şi-n timpane. Cu sânge ca marea, care pulsează mereu neregulat în venele-mi subţiri, c-o inimă cât un peşte de mică, care înoată disperată în propriu-i mediu.

   Tot aceeaşi peşteră din cărămidă roşie.
   Tot Ink, mică şi nestingherită.
   Urmărind hrana peştelui său
   Hrană ce i-a dat condei de şi-mai bine.

Stay tunned.

Inkării.

   Red Hot Chili Peppers - Don't Forget Me

   E dansul degetelor frivole pe filtru de tigara slim. E frig si tremur, din fir blond si pana.n unghi de nouazeci grade cu podeaua,fix. E fix doua si imperfectiune din minute. E moment de repaos, liniste si zgomot de vant. E mana mea pe rece, fir cu fir. Granula de nisip peste alta. Ce numesc multi mare. Si ce numesc eu casa. Simplu oras.

   E cale ferata cu sine dreote si curbate cu fel si fel de indicatii.E negrul din picioare cu sireturi albe care le parcurge. Un metru fizic si.un kilometru mental. E rau ziua si bine noaptea. E om bland ziua si violent noaptea. Daca nu.l cunosti si esti vulnerabil.

   E eu p.acolo, prin fata ochilor tai. Eu singur, fara tigari, geaca, dar cu sperante. Ca marea e singura care ma duce cu gandul la Vama mea cea Veche pe care o vad asa cum am vazut.o cu ani in urma. Si tot marea mi.e legatura directa cu ea. In mare mi se ineaca lacrimile in care respira vietatile marine si dispare tristetea mea efervescenta. In mare se face calciu pentru scoici tari, simboluri eterne legate cu Cazinoul.

   E artist prost, ciudat, neinteles. Mi.e frica de el si de influentele lui. De deep shit.urile care le face si cum bulverseaza viata mea si a celorlalti. Un animal ce ma iubeste si care.mi ustura.toracele cu culori inexistente. Culori, zis sentimente.

   E corp cald pe care ma pot sprijini la greurati si de unde.i fur caldura trupeasca. Ii fur fiertura involburata din sange pentru binele meu si alor mei. Organe sa zbata si sa se largeasca, sa secrete si sa arate ca.s bine si ca functioneaza ca tu sa fii aici cu mine. Poatenu fizic, desi imi doresc. Poate nu.ti bate organ peste organ sa.ti iau caldura din pantec, dar ma incalzesc cu gandurile mele in soba mea mentala unde arzi mocnit.

E rece. Vara. Constanta. Treispe zile ramase. Prieteni limitati, niciodata prezenti. Paispe mii de vise. Zero tigari.

Stay tunned.

Desen.

   Paper Aeroplanes - Safe Hands

   Cum se simte murdaria colorata-ntre degete. Usor lipicioasa si cu gust sters. Alb ce se ascunde intre unghii si piele. Si rosu ce ti-ai intins pe barbie si peste buza fara "V"-ul meu.

  Cand ai sevalet si depasesti culoarea de pe compozitie pana pe planseta. Sa se ia culoarea si pe lemn. Cum simti sa duci pensula si pe-acolo. Sa luceasca bucatica de metal ce-ti tine plansa de placa, tarziu, in noapte. Sa stai in picioare ca un sclav in fata propriilor sentimente. Sa dai cu cuvintele colorate de pe paleta pe plansa. Sa o ungi si sa adaugi ce crezi. Sa te dai doi-trei pasi in spate si sa te uiti. Sa-ti fii propriul tau inamic. Sa zici ca ai gresit totul ca apoi sa modifici si sa ajungi la aceeasi concluzie. Niciodata nu va fi perfect.

   Sevalet ce sta in fata ta. Tu, cu parul peste frunte si fata, dat alene peste ureche, uns cu tempera. Murdara. Jeg de om. Pus la punct de sentiment in stare pura. Cu muzica pusa pe fundal, in maieu alb, fara sutien. Cu pantalon lung, stai si te uiti la compozitie. Nu ti-e nici de ora tarzie si orele ce vor urma. Nu ti-e nici de unghiile lungi si frumoase pe care risti cu atat de mult entuziasm sa le strici. 

   Te lupti cu apa din jumatatea de sticla. Faci culoare murdara-n ea. Iti versi supararea in acea apa. Si dai doar cu culoarea pura pe compozitie. Doar cu sentimentele bune si dragostea ce-o porti. Ce-o poti transpune cu degetele tale lungi si cu pensulele cu auriul lor crapat si cazut. Si asa, paleta ti-e amestecata de culori. Transpiri. Te murdaresti. Traiesti un orgasm mental in tot ce vibrezi pe acea plansa. Pe acel ce-a fost odata alb. Iar acum, este tot ce te cuprinde.

   Te uiti timp indelungat la ce ai facut. Ai inghetat. Si asta-ti zice si corpul prin panza fina si nerusinata. Simti ca numai poti. Fumezi in propria-ti camera fara teama de a fi prinsa. Te uiti cu ochii intredeschisi la arta infaptuita, vie, colorata. Si-ti jupoi culoarea uscata de pe obrazu' apropiat mainii in care tii dreapta fumeganda ispita.

La final, in tarzie dimineata, ramai cu gust amar. Si multumire de care parca esti rusinata.

   

   Si un sevalet murdar.

   Multumita doar de atata lucru:

   De murdaria sa

   Si de-un chistoc aruncat undeva pe jos.

Stay tunned.

M-afund cu coate-n bancă.

   My Chemical Romance - SING

   În timp ce profesoara predă ce a invăţat şi ea la rândul ei. Doar că-n alte timpuri, când Ceaşcă era pe coperta fiecărei cărţi groase ce acum miroase-a vechi. Când persoana ce-mi predă avea uniformă de pionier cu eşarfă roşie. Iar eu, acum, in tricou alb cu model şi-n tenişii cei negri. Democratic. Şi tenişii cei ce-şi caută scăpare sub banca lu' Abby şi a lu' Oops, căci casc şi mă-ntind. Am nevoie de spaţiu.
   Nu este decât o simplă zi, una ca oricare alta, o zi in care pot s-o sâcâi pe Duţu in voie (fie că vrea sau nu, trebuie să mă suporte) şi o zi in care mă gândesc la multe lucruri. Chiar şi la postarea de faţă. Poate.
   Este vreme mohorâtă. Nici măcar nu plouă. Dar e niţel friguţ. Ce să zic şi eu, care ies in tricou până-n curtea liceului? Să casc ochii, să trag un fumuleţ, să fac vâlvă, să văd lume nouă, să urmăresc gumele bătute de vreme ce s-au contopit cu asfaltul sau să mănânc un corn cu Raţă. Înainte de engleză.
   Unde singură m-am pus să umplu două table cu scris in limbă germanică. Căci engleza este rudă-n cuvinte şi cu alte limbi mai sclifosite. Şi să văd mai bine feţele plictisite ale colegilor care-mi urmăresc scrisul mizer pe negru. 

De-ale miercurii mele perfecte au fost doar idei..

planurile de copiat la testul de la isto cu Duţu, care n-a venit in fustă. brânzoaica cu stafide. brioşa cu fulgi de ciocolată de la Abby. strop de Livia-n sms la bio. bârfele de pe mess cu Andrei. Victor cu "sunaţi la Mama şi intrebaţi <<Cine-i fiul dumneavoastră?>>" când a intrebat profu' al cui e telefonul. relaţia stâlp-grindă, unde am stârnit râsete. eu una, eram ok. Duţu şi restul erau pe jos. Isizaur e dinozaur şi mă gândesc că n-ar trebui să mai zică "meow". rawr ish in dinozaurish. alte bârfe despre raţe, gen. cu Emma, gen. degete-n cruciş. mulţi dinozauri, căci suntem o familie. spaţiu gol in spatele Iuliei. mult prea mult spaţiu gol. podea moale. Bigu. cutiile cu "wiggle, wiggle, wiggle, wiggle, wiggle, yeah" din ultima pauză. Victor cu cutia jos pe scări. merele de pomană de la a V-a. pupicei. frunze. renovare. dom' director. revoluţie.

Ianuarie.

   Damien Rice - Rootless Tree

   Era zăpadă măturată de vânt şi bătută de luminile murdare ale felinarelor. Era noapte şi era frig. Vreme plăcută pentru o persoană ca ea. Ea care se plimba în culmea gândurilor şi a sentimentelor. În frământări de cuget şi de mâini gingaşe pecetluite de mănuşi cu-n deget.
   Cu plete brunete fluturând în puterea şuieritului acelui vânt. Fără căciulă şi cu obrajii rumeni, ca şi buzele-i degerate. Cu ochii căprui îndreptaţi spre infinitul de doar câţiva metri. Cu zâmbetul 'cela plăpând când vedea garajul pe care se scurgea odată. Vara. De fiecare dată când îi auzea bătăile încălţării pe terenul de baschet. Când nu se simţea o delicventă şi când avea doar prenume, nu şi porecle.
   Înainta prin valurile de zăpadă depuse şi-n timp ce sufla parfum de inocenţă din nări şi din iazul nesecat ce oferea şi primea iubire. Pe aceleaşi străzi pavate cu amintiri şi uitate în finitul de nea albă, conţinând altele noi. Altele mici ce cad din ceruri depuse unele peste altele. Reci şi calde, căci de aceea se topesc. Şi de aceea uităm.

   Ne amintim doar lucruri recente, netopite. Încă reci şi încă surâzătoare. Doar că ea n-a uitat..

   A continuat plimbarea ei nocturnă şi a îndurat mişcări lente doar pentru a-şi aminti. Pentru a-şi da jos ochelarii de plastic şi de a-şi folosi doar irisul color şi mult prea sticlos în fluxul de apă. De lacrimi prelinse pe obraji. Deprinse din canale funcţionale de sentimente destupate.
   Şi ajunge la şuieratul codrilor imaginari printre care trece şi pe care îi putea număra pe degete. Pe strada virgină, plată, curată. Nedesfiinţată de urme de picior omenesc. Şi nici de animal metalic cu patru roţi. Linişte.
   Doar atât. Atât şi totul a ceea ce a sperat de luni. La o ţigară aprinsă, astupând iazul nesecat de iubire cu zmoală amăruie de tabac. Înfundând parfumul de inocenţă generate de corpu-i feminin, dar nu şi canalul propriu de aghiasmă blestemată. 
   Prinsese sentimentele imediat după colţul străzii ca-ntr-o presă. Ceva ce e presat până numai există. Până dispare din Universul nostru. Undeva.. în noapte.

   Iar locul înspre care se îndrepta n-avea nevoie de cheie.
   Căci Iadul n-are butuc. Nici cale de întoarcere.

Fum de-un matinal aprins

   Gym Class Heroes - Clothes Off!

   Anal.

   Aşa ca să vă mai prind atenţia. Pe pariu că sunteţi somnoroşi. Eu nu sunt. 

   Am mai avut parte de o noapte cu moravuri hardcore şi, ca-n acest moment, fum de ţigară românească. Sau nu. Nu românească, da' ca să fiu şi nice cu tanti "aia" de la non-stop căreia îi fac nopţile amare, voi zice că-s ţigări româneşti. 

   Am stat afară. Adică, un oarecare grup'şor de retardaţi a stat afară. Ne-am împărţit "sticks-uri" cu aromă şi licoarea lu' nea Spanac, din demisol. Ne-a dat simţământ de fii de Mama Rusie. Am avut curaju' de a merge din Tomis ... (insert number here) în Tomis Nord. Şi curaj handicapat pe care doar "fermecaţi" l-am putut ispăşi.

   Încă mor de frig şi încă sunt în stare să răspund sincer la unele lucruri. Şi nu că-s neapărat beată. Doar puţin high. Cum obişnuiesc să spun mereu. Doar să ţin telefonul departe de mine şi.. e bine.

   E high. Şi rece. Şi zăpadă. Şi se simte că-i iarnă. Că ies aburi şi din nări şi din fălci când sunt întredeschise. Nu. Fără ţigări, de data asta. Nevinovate sufluri de căldură. Idicaţii că suntem vii.

   Şi e magic. Doar să nu vă mai daţi Dracu' toţi încontinuu. E urât şi Dracu' se satură şi el, nu? Recent, toţi merg la el mai des ca la dom' doftor.

   Fiţi pozitivi. :D

Inkutzu, `cutzu

    Train - Save Me San Francisco

   Incutu' meuu mic.
   De-o saptamana te-am parasit
   Pentru ceea ce-ti voi povesti
   Iti va trebui...
                                      
I.L.Caragiale, B.P. Hasdeu
Liceul cel portocaliu cu bai de aoleu
Cu holuri lungi si desene pe pereti
Cabinete de pictura si artisti mareti
Profesori draguti si colegi vorbareti
Perverse doua fete si nebuni doi baieti
Si daca nu inveti, tot tu o s-o patesti
Caci suntem 30 in clasa. Mandri si frumosi
"Iepurasii mei albi si asa de pufooosi"
Cum ne-a spus diriga din prima clipa.
Cand in banci ne-am asezat si tremuram de frica
Nu stiam pe nimeni si ma holbam
Dar din ce in ce mai tare ma tulburam
Intrasem in scoala cu un buchet de flori
Iesirea spre curtea scolii am intampinat-o cu fiori
O baie de copii de la generala pan' la liceu
Razele soarelui bateau si aud glasu'
Colegei mele dintr-a treia care s-a mutat
La arte sa ma strige pe numele meu s-atat
Sa rad cand vad colegii ce-mi vor fi
Alaturi patru ani de zile, fara nicio zi

Si rad s-acum de prostiile facute
In doar 4 zile in saptamana asta scurse
Toate povestile spuse la ora de logica
Ce ne-au facut, intr-adevar sa avem logica
Proful nostru de istoria artelor
Aliasul dat "boss" pentru felul sau de-a fi
Cu plete lungi si balaie si cu ochii ca-s albastrii
Ca cerul de vara aflat prin parti pustii

Strengarii in curtea scolii cand batea vantu'
Riscand sa racim pentru o singura tigara
Dar eram multi si ne veseleam cu randu'
Sa tragem cate-un fum dintr-o singura tigara.

Si stiu ca nu e bine si ca poate o sa mor
Dar daca e sa mor vor muri si ei cu mine
Caci de-acum avem acelasi tel. Acelasi scop
Si ca poate vom face altceva mai tare maine

Am fost intampinata, deci, voios
Si asa imi va merge mie bine
Dar le va merge si lor bine si de folos
Ca vor rade si se vor amuza cu glumele mele de cine-stie-cine.

Suntem diversi in clasa noastra. 
Avem un italian magician pe nume Mihai
Parasise patria noastra
Cand avea doar noua ani.

Eu sunt o fata nu prea timida
Cu o privire destul de patrunzatoare
Cu parul blond ce-mi acopera
O parte a fetei mele razatoare.

Destul de deep sa numai fiu deep
La liceu voi fi mai mult hyper
Cum am fost intotdeauna si voi fi
Si asa.. de dragul inimii. 

   Ma simt acum ca intr-o mare familie
   Ma simt doar un iepuras putin nu prea cuminte
   Ma simt ca si cum pot face orice
   Iar "orice" e o arta...

   Nu stiam cum sa va explic prima zi de scoala, asa ca am creat un mic poem. Suntem, dupa cum am spus, 30 de persoane in clasa. Avem cea mai renovata clasa din tot liceul. Avem o diriga super de treaba care e de romana, dar e foarte drastica cand vine vorba de respect si de teme/invatat. Ne-a dat ceva sa invatam, iar toti am invatat. Le-a spus parintilor nostri ca suntem niste copii foarte cuminti, frumosi si buni si ca vrea sa ne tina uniti pe toata perioada liceului. Nu vrea ca problemele "noastre" sa se discute inafara clasei. Mi se pare normal.

   Am avut prima ora de romana miercuri si de fiecare data cand se oprea din dictat lectia, se oprea in preajma catedrei si se sprijina de ea, tinandu-si mainile incrucisate si uitandu-se la fiecare dintre noi, zambind cald. Dupa o vreme, ne spune "Sunteti tare frumosi.", apoi incepuse sa ne zica ca suntem ca si copiii ei si sa n-o dezamagim. Ni s-a facut drag de ea din prima clipa in care ne-a spus asta. 

   Chiar daca este o femeie putin grasuta, este frumusica. Are putin peste 30 de ani si cred ca are in jur de 1.62-1.63 m inaltime. Are parul cret si negru si are o reputatie de scorpie in intreg liceul. Cand intrau cei de la alte clase la noi in clasa si faceau misto de mobilier si de scaunul cu roti de la catedra, cand intrebau de diriga noastra si noi ziceam Crangasu Georgeta, o tuleau imediat afara din clasa.

   Cred ca traiesc o aventura. E riscanta, dar daca nu risti, nu castigi, nu?

   Stay tunned @high school \m/

Iepuras de la 9B. :3

Live your life

Nu voi incepe aceasta postare cu un 'buna' sau 'salut'. Niciodata n-am facut-o si nici n-o voi face.

Venisem acum doua ore de afara si ma gandeam la lucruri ce-mi strafulgera mintea de ceva vreme. Am ales un subiect din miile lucruri ce creierul meu le prelucreaza. Ma gandeam cat de scurta este viata asta si totusi cat de lunga este pentru cei de varsta mea. Nu. Defapt nu e lunga deloc. Termenul de 'viata' il folosesc doar pentru anii astia; anii astia care-i las sa treaca fara niciun stres. Vremea asta in care-ti traiesti viata la maxim, clipele frumoase si cele urate, postari funny pe Facebook in care ai fost etichetat, iubirile trecatoare si invidia pe care i-o porti prietenei tale cele mai bune, care oricum va trece.

Aceasta este viata. Viata pe care o vad eu. Viata este un lucru atat de intens si nici nu aveti idee cat de mult trebuie traita. De aceea, nu trebuie sa zici 'viata trebuie traita' gen YOLO (= You Only Live Once) in care sa faci toate prostiile posibile, cum ar fi consumul excesiv de droguri, de tigari sau alcool. Nu zic 'nu', doar ca nu-ti trai chiar atat de intens viata. Nu fa lucruri ce nici nu vei apuca sa le regreti caci, probabil, pot fi prea rapide. Multe lucruri in viata sunt ispititoare si nu le poti face fata. Poti fuma, poti face sex, dar chiar asta este? Ce rost are sa inspiri un fum inecacios in plamani (desi si eu o fac..) si ce rost are sa faci sex doar din placerea de a te satisface? De ce sa nu iubesti? De ce sa nu le imbini? O faci deja? Perfect.

Vorbesc cu prietenii mei si le aud gandurile si ideile. Unii fumeaza pentru ca 'e cool, bro', altii mai trag una mica pe nas sa se simta euforici. Mai sunt unii care isi doresc sa simte placerea de a face amor doar de dragul artei in sine: seductia si placerea de a oferi placere si de a o primi. Altii se exprima prin graffiti prin scarile de bloc si pe cladiri. No problem, dawg.

Dar, cum imi place sa gandesc, 'toti suntem diferiti si speciali in felul nostru', nu? (:

Vreau sa zic.. si ce daca fumezi? Si ce daca faci sex? Si ce daca esti gay sau bi? Si ce daca esti original/a? Cine este lumea sa te judece? Cine sunt parintii sa te judece? Parintii..?! Heh. Nici macar ei n-au dreptul de a te judeca.

Simte-te liber/a pentru cine esti, nu pentru cine vrea lumea sa fii!

O noapte cu mucuri de ţigări fumate.

   One Riddim - Ganja Nu Te Face Jamaican

   M-am refugiat pe balcon şi mă uit pe stradă. Nu văd pe nimeni. Văd lângă mine ţigările prietenei mele şi o brichetă roşie. Încep, încetul cu încetul, să revină stelele pe cerul neclar al Dobrogei. Neclar mie, puţin mahmură de somn. Îmi revin în minte peisaje şi întâmplări neclare, apoi îmi reapar ca sclipiri, ca luminiţe pe bolta mea celestă. Stele printre visele mele şi fum printre visele mele lucide.

   Aud de la etajul cinci un bocet. Pare să fie Răzvan, vecinul meu. O singură data interacţionasem cu el şi asta se întâmplase cu mult timp în urmă. Rămân puţin uimită că-l aud plângând. Un băiat de 17 ani, destul de ok pe care, până acum, nu-l cunoscusem. Nu ştia că la ora patru fără ceva dimineaţa mai e treaz vreun suflet buimac? N-am zis nimic.

   Am oftat şi am mai aruncat o privire la acel pachet de ţigări. Mi-am spus că, în fine, "O tigară-n plus sau în minus nu mă va afecta". Am luat tigara si mi-am aprins-o. Pâna s-o aprind, bricheta m-a cam trollat. Răzvan a început să fredoneze "Rasta nu te face jamaican". Am râs, fiind putin stresată. Nu ştiu de ce. Probabil fiindcă nu apucasem să cunosc această persoană din interior, nu doar criticându-l pentru ce vedeam în exterior. Aflase de ce stăteam pe balcon şi, totusi, oare de ce fumam din tigările pe care una dintre prietenele mele le-a lăsat la mine, fiindcă cică "sunt mai în sigurantă" decât la ea? ..mi-era poftă! :c 

   În fine. Mi-am făcut un nou amic, iar eu am aflat de ce pişa ochii: fusese cu câteva ore înainte la Ursus Music Evolution cu iubita lui, unde ea a făcut-o de oaie (asta înainte ca ploaia să năvălească). I-am zis că poate fata s-a simtit fuerte bueno şi oricum atmosfera era me gustatore cu bere şi super şugăroasă lume, pur şi simplu, a chefuit. Gen 'free the dance floor, baby!' sau 'rupa-taca-taca-ta-cum si dacă te simti bine.. rupa-taca-taca-ta-cum.. hai vino lângă mine' :)). 

   A râs şi ne-am continuat seara.. mai bine zis dimineata, vorbind şi tot pomenindu-i despre acest liceu Hogwarts la care voi merge începând din 10 septembrie. Am emotii. Fuck me, right?

  
   Am cam fumat ceva tigari din pachetul ala. Nu fumez des. Doar ocazionaaal. :o3333

  

   Şi asa, Ganja nu te face jamaican, asa cum Ursus te poate face a crazy bitchy teen gurl.

   

   Stay tunned \m/