Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

Se afișează postările cu eticheta hoinar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta hoinar. Afișați toate postările

miercuri, 24 februarie 2016

Ivan, copil nebun

   Bad Company - Simple Man
 
   Ai miscat praful de sub bocancii tai in fuga ta nebuna, copil tradator. Ai furat toate discurile si toti banii si te-ai ascuns de urmarile actiunilor tale. Ai fugit de responsabilitati, hoinarule, toata viata ta. Ai fugit de scoala ca de dracu' si ai fost mai drac ca tot ce ai fi gasit in banca, stand doar. 

   Ai pielea tabacita de semne si cicatrici, copil nebun, ca te-ai avantat prin tuneluri si prin santurile strazii pe care circulau masini disperate sa te gaseasca. Ai pierit in societate, copil aventurier, c-ai vrut libertate. Ti-ai facut singur libertatea. Ti-ai gasit-o la o masa dintr-o benzinarie in care se punea The Beatles si te multumeai c-o doza de bere. O furasei si pe aceea dintr-o alta benzinarie.

   Nu ti-ai cunoscut niciodata tatal, fiule. L-ai vazut in fotografii, desi glasul nu i l-ai auzit, soptit in ureche cand ti-era greu si aveai nevoie de imbarbatare. Si... ca sa vezi! Semeni intru totul cu el. Mama-ta iti zicea asta mereu si toti cunoscutii lu' taica-tau. Nu te-ai multumit nici cu numele lui insemnat pe discurile pe care ti le-ai luat la drum si pe care le asculti doar citind lista de piese de pe dos. El le adusese din fuga lui nebuna dupa bani si tot fuga lui l-a dus departe.

   Uita-te la tine, copil taifun. Ai parul facut vartej si barba a-nceput sa-ti creasca. Te comporti al naibii de dur si esti masculin pana-n maduva in care tot pe-al tau patern il gasesti. Acum o ai doar pe mama ta, doar cautandu-te. Tu n-ai mai vrut s-o gasesti. N-ai mai vrut de cand ti-ai pus jacheta asta larga in care orbecai o viata, dusa inainte de nu se stie ce, dar o continui de parca asta e scopul tau major.

   Ai ramas un pletos, un rocker cu gandire lucida. Un blond nesabuit, purtator de ochi caprui, fumator, vicios, alcoolic, insomniac. Paranoic din cand in cand si un om notoriu, caci dormi si-n canale de n-ai incotro. Crezi in anarhie ca aducator de pace si vezi lumea fara granite. Mergi si n-ai idee incotro, desi asta nu-ti slabeste ritmul mersului tau apasat, hotarat.

   Ai suferit dupa femei de dinainte sa le cunosti aroma, chiar inainte sa le simti dintii-n buza ta de jos. Ai iubit formele lor rotunde, parca ramanandu-ti in gena nevoia de a le smulge din piept cand le vezi descoperite si timide, copil nimfoman. Ai dat femininului din fata ta orice dram de sentiment, scurs ca sangele tau pe degete in jos. Te-ai aruncat in pat cu aventura, crezand ca te vrea si a doua zi. Acum ca esti in aventura vietii tale, realizezi ca nu poate sta decat pret de-o noapte. Duhneste a tutun. Intocmai bluza ta, copil cinic. Pacat ca-i aruncata pe jos in camera asta de hotel infecta in care ti-ai facut metehnele bolnavicioase.

   Ai varsat alcool pe pantaloni a nu stiu cata oara. Te mai tine inca o gura? Nu de aer, ca-l poluezi la minut. Te mai tine. 

Pentru taica-tu. Pentru ca poate e undeva acolo pentru tine. 

Pentru maica-ta pe care nu o mai vrei alaturi. 

Pentru toate femeile ochioase si false pe care le-ai avut la pantec si pe piept. 

Pentru tigarile fumate si stinse pe coapse mai mult sau mai putin expuse. 

Pentru toate injuraturile luate pe nedrept. Pentru c-ai gresit si ai fost abuzat emotional.

Pentru bataile pe care ti le-ai luat. Pentru vanataile de pe spate. Pentru zgarieturile de pe fata.

Pentru buza ta zgariata pe interior de furie. Pentru pleoapa ta cazuta, vanata.

Pentru ca lacrimile ustura pe rana deschisa.

Pentru pumnii tai malformati de furia pentru mai mult de-un perete. 

Pentru numarul anilor tai, numarati la fiecare lovitura. Cand se implineau, nu-i mai simteai. 

Pentru ca nu ti-ai rupt mainile si pentru ca ti-ai purificat sufletul, intr-un fel. 

Pentru firea barbateasca din tine. Pentru ca ai sufletul mai firav ca firul de iarba.

Pentru societatea ce incontinuu te-a secat cu ideile sale preconcepute.

Pentru datile cand ai refuzat sa mai fii tare si ai varsat lacrimi in perna de acasa.

Pentru cartile unde-ti ascundeai juramintele de credinta cu tine prin citate subliniate de mainile tale insangerate.

Pentru ca ai o pasiune pentru maini. Pentru ca intotdeauna ai crezut ca legatura intre tine si ei este prin ele.

Pentru ca alegeai cand erai acasa sa iesi si sa nu vezi nimic. Pentru ca puteai alege sa vezi clar sau nu.


   Ai ales sa fugi cu banii si discurile. Ai ales sa scrii din sentiment si ai tacut cand era vorba sa recunosti ceva ce tinea strict de tine. Te-ai imbolnavit si ai comis crima, seara de seara. Furai servete din restaurante saracacioase din pustietati si scriai. Scriai mult, copil risipitor. Ardeai tot ce scriai in focurile pe care le faceai cand era mult prea frig in cotloanele in care-ti aruncai dosul in tara necunoscuta in care ai ajuns. Ramasesei fara prieteni. Refuzai sa bei singur. Depresia era prea dura. 

   N-ai primit mila niciodata, oricat de ranit ai fi fost. Alegeai sa ramai un leu nenorocit, desi inca hotarat, inca infocat de ambitii, inca increzator. Tineai muschii incordati la orice inghititura seaca de apa, caci durea. Te asteptai oricand la o lovitura venita pe nepregatite. Te asteptai la ceva fizic, rapid, care sa doara. Priveai ochii omului caruia ii deschisesei usa pe jumate. L-ai privit cu o tristete si cu o ura inimaginabila. Erai al naibii de ranit. Erai mizerabil, copil ghidus.

   Ai ales sa furi banii pentru a-ti implini destinul. Pentru a-ti vindeca toate ranile.
   Ai ales sa furi discurile pentru amintirea tatalui tau. Pentru ca-l iubesti.
   Pentru ca l-ai vazut de-atatea ori, dar nu il cunosti.

   In fuga ta ramai o viata intreaga, copil tradator. Te voi iubi mereu.



duminică, 8 noiembrie 2015

Călător

   The Paper Kites - Featherstone

   Ca tema mea de atestat. Ca ceea ce simt că mi se potriveşte. Că omu-i călător spre viaţa lui. Că el doar prin călătorii îşi poate identifica ‘ştiutul’. Că un călător nu ştie, dar, în fine, tot el va şti mai multe ca restul.

   Un călător prin mlaştini cu şopârle, întâlnind oameni cu dialecte şi obiceiuri. Călătorul este menit să le înveţe pentru a supravieţui şi pentru a migra când i se urăşte cu binele în locul în care s-a poticnit. El este eroul propriului suflet. Este omul ce a ales darul suprem primit de la divinitatea ce-i stă pe semnul crucii, cartea sfântă ce-o poartă după el, în bagajul nevăzut de nimeni. Cel care, totuşi este. Şi doar atât.

   Hoinăresc ca şi călătorul. Mă simt pierdută şi de izbelişte. Mă simt stingheră. Dar revin la un vechi popas unde-mi făceam veacul cu tovarăşii mei: Două Mii Doişpe, Treişpe, Paişpe şi eu. Mă numesc Două Mii Cinşpe, dar pe scurt, sunt Cinşpe. Cea mai mare dintre ei. Am ajuns în viaţa de călător să mă regăsesc cu ei, să-i reîntâlnesc, să ne vorbim şi să râdem.

   Ceea ce m-a învăţat Doişpe este că fericirea sunt eu. Eu sunt fericirea mea şi automat şi a altora. Sacrificiul benefic e îngăduit. Eu sunt a mea, împreună cu mine, fericită şi împlinită. Şi ştiu că-s a mea, revăzându-mă cu Doişpe. Ciocnind şi cu el o cană de lapte fiert, târându-mi bagajul gazos, înecăcios, spre un alt colţ al locului în care împreună ne-am refugiat, fără a ne da de ştire reciproc.

   Cu Treişpe mă ştiu de când abia trecusem pragul 'creştinării' mele. A călătorit mult până a mă găsi aici. Deşi tulburat de finalul apoteotic a lui Doişpe (ei doi fiind camarazi buni), a rămas să meargă pe drumul lui. Şi-a urmat propria cale. A înfruntat dragostea platonică începută de camaradul său, s-a deshis mult, a iubit iarăşi, fel de fel de feţe, arse de foc în noapte, printre licurici, lacuri adânci, priviri galeşe. A dat mâna cu oameni pe care i-am întâlnit şi eu, iar memoriile sale se regăsesc şi într-ale mele. Cu el au ars blesteme ale trecutului meu, dar Treişpe s-a salvat. Inocent şi pur, m-a învăţat că după regulile astea trebuie să-mi continui călătoria.

   Pe Paişpe l-am întâlnit lucidă fiind, deşi conjunctura a fost una haotică, dată peste cap de toate moravurile existente. M-a iniţiat. M-a îndrumat spre mine, spre redescoperirea sinelui, spre tot ceea ce am eu mai bun. M-a făcut să realizez că-s un om cu care ai ce vorbi. Mi-a arătat oameni noi. Mi-a oferit cele mai bune şi nebune halbe de bere, mai mult improvizate. M-a trezit în miez de noapte ca să-i spun adevărului pe nume. Mi-a iscat setea de nou. Mi-a indus curiozitatea. Şi am aflat curiozitatea. Am aflat o dragoste a unui om ce mă iubea. Am aflat adevărata prietenie, dezamăgire, familiaritate. M-am îndrăgostit de durerea fizică din devotamentul meu pentru noua mea credinţă. Mi-a fost de bun augur întâlnirea cu el. A fost pasional, agitat, dar totuşi blând. Şi ochiul dracului în jocuri de bodegă. Le-am învăţat împreună, ca să zic aşa.

   Călătoria mea se îndreaptă spre fratele meu mai mare, căruia îi vor preda ştafeta în două luni de-acum. Povestea călătorului Cinşpe este pe sfârşite, deşi n-a avut ocazia să şi-o expună. A descoperit lucruri din sinele său cele mai îndepărtate. A cunoscut munţii în plină iarnă, iar din stânca de om ce este, a scurs lacrimi în faţa omului la care ţinea.

   A spus adevăruri pe drumul său. A făcut alegeri, precum orice om are dreptul de-a o face. Deliberat. Greşeala fiecăruia e dată uitării. Niciun călător nu regretă.

   Au menirea să-şi care genţile inexistente, să le târască, fiecare câte doişpe luni, iar alţii poate mai multe. Camarad să fii c-un alt călător şi să-ţi pasezi distanţa pe care trebuie s-o parcurgi cu cel mai mare decât tine. Şi ştii de ce? Pentru că în el îţi poţi pune baza. Este necunoscut, dar aduce cele mai nebănuite poveşti înapoi la hanul de refugiu, la intersecţia drumurilor.

   Este rândul tău să fii călător în propria-ţi viaţă.
   Te aştept, Şaişpe, cu orice ai pregătit să-mi arăţi
   Să mă-nveţi şi să mă faci să simt din nou.