Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

vineri, 27 februarie 2015

Fantome din trecut


   Fantomele mele din trecut par că iau viaţă. Parcă revin, doar să-mi dea peste nas pentru 'nesăbuinţa' mea ce le-a transformat în fantome. În esenţă, nu te poţi detaşa complet de ele, căci îţi sunt în amintiri. Ele trăiesc în amintiri doar, iar eu încep să-mi readuc aminte.
   Mi-am cultivat fiecare părticică de suferinţă şi mi-am creat presupoziţii doar să-mi dea material de bătut la tastatură. Presupoziţii ce s-au dovedit în cele din urmă a fi reale. Melodii ascultate atunci, îngropate cu o mână pe-afară din mormântul timpului, într-o listă de redare în format digital. Oricât de fals ar fi cântat atunci James Blunt când a înregistrat "You're beautiful", nu-mi păsa, îmi crea un vibe, mă obişnuisem cu "eu sunt cea mai tare, dar sunt praf pe tobă defapt" şi cu "pot să fac orice". Da. Eram nesăbuită. Dar doar să-mi ating scopurile fără obiectiv. Scopuri ce nu erau musai de îndeplinit, dar în momente de catarsis, da.
   M-am axat pe o libertate autoinstaurată, m-am legat de oameni toxici cu care am avut legături bolnăvicioase, cu prieteni şi cu legături romanţioase cu ei. Am ignorat palpabilul, şansa care m-a izbit ca trenul, dar care nu m-a ucis. Nu mi-a dat material sărat, incolor, de pus la borcan şi de scris. I took the chance later. Într-un timp când aşteptarea nu-şi găseşte aliaţi, o fată micuţă, frumoasă, isteaţă şi-a făcut timp să-mi lămuresc cortexul, cerebelul şi ambii lobi. Ceva mai mult de-atât.
   Inima îmi îngheţase. O dată cu bestia cu două picioare, ce-mi străbătea fiecare nerv din sistemul meu şi mă îngrozea, mai apoi cu ceva ce n-am crezut că este sau va fi. A dispărut, dar nu definitiv. E o rutină să văd omul ăsta. Pot zice că m-am plictisit. Că m-a scârbit. Că mi-a dat lately alt plot twist în sentimente ca să realizez ceva ce fusese, dar de care nu-mi dădusem seama. Era o joacă pentru mine. Prin joc facem multe, iar mie-mi place să mă joc.
   Mă ofticasem la un moment dat că îmi bat atâta capul pentru ceva ce merită parţial. Funcţionezpe bucăţele, nu sunt încă pregătită să zic "complet" şi să mă refer la ce-am simţit ca fiind complet. Încă caut acest lucru şi pare că-l găsesc. E un moft de pluş. E al dracului de moale, dar ia orice formă.
   Cea mai bună prietenă a mea, pe care o cunosc de când m-a născut, are cancer. Nu realizasem sau nu voiam, iar eu mă afundam în trecut, aproximativ un an, plus, minus, tot pe-acolo. Am rănit-o de zeci de ori, am evitat subiectul şi am primit reproşuri că nu-mi pasă. Nu va putea percepe cât de mult îmi pasă şi că fără ea aş fi un sfert funcţionabilă, acum. Fantomele mele din trecut erau persoanele acelea ce mă îndemnau să vorbesc serios cu mama să-şi facă analizele. Era suspicioasă, dar n-a luat-o de bună, iar acum se întoarce din Bucureşti de la analize, după ~5 săptămâni de radioterapie, curând urmând şi operaţia.
   Zic că totul a fost în voia sorţii şi că voi evita să mă mai ancorez la aspectele acelea din trecut. Am ca obiectiv să ţin workshop-uri cu un set diversificat de persoane şi ca scop... să le dau peste nas celor ce au zis că n-aş fi capabilă de a ţine un curs într-o tabără.
   Personal îmi propun să învăţ să gătesc, să citesc (acum câteva zile m-am apucat de "Doamna Bovary" a lui Flaubert) şi să învăţ. Să fiu alături de ai mei mai mult şi să mă bucur de spontaneitatea vremii trecătoare.

   Îmi doresc, cu ocazia postului ăsta, fiecare dintre cei ce au citit, să îşi seteze în fiecare dimineaţă un obiectiv şi să încerce să-l îndeplinească. Să vă bucuraţi de toate rahaturile şi să faceţi cele mai bune alegeri pentru voi în momentul ăsta. Deveniţi cea mai bună versiune a voastră! Şi chiar îmi place cum am întors postul ăsta, de la semi-deep la o bucăţică de NLP.

   Fuck those ghosts that are still alive in your memories.
   Live your present and remember: whatever you wanna do, just do it!
   Evitaţi să lăsaţi fantomele din trecut să vă decidă prezentul sau viitorul.

duminică, 22 februarie 2015

One shot for my friend

 
   Astăzi face nouăşpe. Astăzi e ziua în care m-am trezit cu chef de plimbare. Tot astăzi, blondul din părul său se împacă perfect cu vremea din Constanţa. "Ne-am căit după atâta iarnă", am putea spune.
   Astăzi e ziua băiatului acela pe care îl apreciez şi-l îndrăgesc atât de mult. E omul acela pe care l-am simţit a fi un confident, tovarăş, frate. Ne-au confundat oamenii că semănăm şi că are părul exact ca al meu (bine, lung din cap, dar nu şi cel facial). M-a amuzat întotdeauna.
   Astăzi îmi amintesc de momentele din vară, când stăteam şi vorbeam lucruri profunde, ne acceptam ideile reciproc şi deşi la cursul de traineri a trebuit să ne întrebăm altfel de lucruri, noi am intrat în principiul corespondenţei, în idei filozofale, idealuri umane, sentimentale şi planuri de viitor. M-a chemat seara de unu-n mai, de la corturile din camping la un pom răzleţ din nordul Mamaiei. M-am gândit că vrea ceva, dar tot ceea ce a dorit a fost să fumez o ţigară cu el, să ne uităm în tăcere la cer şi să lăsăm gălăgia celorlalţi oameni din camping să ne fie sonorizarea gândurilor.
   Este complex. Îmi place mintea sa. Ştie foarte multe lucruri şi mereu sunt deschisă şi dispusă să le ascult. Pentru că îmi face mintea să percuteze. Mă face să-mi desfund mintea şi să gândesc. Dacă idealul nu prin ideile pe care ni le spunem se formează, atunci nu ştiu ce altceva ar putea forma această sferă perfectă.
   Îmi vine să mă ridic din letargia mea de acum şi să mă duc în 13 şi să-l îmbrăţişez, dar oricât mă zbat eu acum, tastând astea şi gândindu-mă la tovarăşul meu blond, nu reuşesc. Mă simt fără stare şi ştiu că el s-ar oferi să vorbească cu mine şi m-ar scoate din stare, mi-ar da un sens pentru care să percutez şi să mă ridic, dar astăzi este ziua lui şi tot ceea ce are el nevoie este de zâmbete, afecţiune, voie bună, bere, tort, albumul ăla cu poze făcut de Adelina cu el, de când era mic şi până mai ieri. Vreau să mă alătur, dar n-am craca suficient de puternică, iar ideile mele evită să curgă cum m-aş fi aşteptat.
   Scriu pentru că simt şi pentru că el este Tibi a.k.a. Tebeh sau Tibi blond (că mai e unul negru, dar a fugit din ţara lui Eminescu tocmai în Germania). Pentru că mi-a dat un bagaj de idei şi 'filozofenii' pe care am ajuns să le studiez, în fracţiuni, ce-i, drept, dar o fac. Pentru că are nouăşpe, e tip şi are plete şi barbă şi un bun simţ care mă copleşeşte. Pentru că se deosebeşte de toţi pe care-i văd şi care-mi lasă o părere neplăcută. Pentru că am ajuns traineri în acelaşi timp. Pentru că a fost născut şi e aici ca să ne facă viaţa mai frumoasă.

   Tibi, mai ţii minte în cimitir de Paşte? Sau la Credinţa, cu păpuşa-n cimitirul ăla? Cum ne-am speriat? Sau cum mă uitam la Cati şi eu la ea şi la tine, doar că tu erai captivat de cer şi de cuvi tele sale nespuse? Mai ţii minte la 'următoarea carte'? Sau la workshop-ul ţinut de noi... patru? Dreamărşi? De sediu? De boschetăreala de vara asta? De ziua mea, unde erai şi tu? De cei şaptesprezece ani frumoşi ai mei pe care-i port şi acum cu mândrie că i-am început bucuroasă? Şi că au participat mulţi la bucuria mea? Că ai participat şi tu?

   Man, vreau să ne vedem, că mi-i tare dor de tine! Sunt prea jalnică acum, au fost nişte condiţii pe care nu le-am îndeplinit şi de aceea nu-s acolo, să completez acea fericire pe care ai avut-o când ai văzut tortul pe care l-a plimbat Andrei prin faţă la City şi cu Adelina sau când ai primit toate acele versuri cântate cu "la mulţi ani!". I have my bad time, but you have to be happy. Because you make us happy.

La mulţi ani, Tebeh! We'll see each other soon, it's a promise!

duminică, 15 februarie 2015

Om frumos.

The Kooks- She moves in her own way

   Era o tipa in Vama careia ii luai interviu cu o scoica infipta intr-un varf de bat. Ii pubeai intrebari nevinovate, ea radea si toate raspunsurile ce veneau din gura ei erau valuri ce se rostogoleau peste plaja gandurilor tale. Ea era aceea care-ti lega ideile intre ele, era un reper racoritir in infierbanteala gandurilor tale. Si-ti spargea toate gandurile acestea ridicandu-se-n picioare si punandu-ti mainile in cap.
 
   Era tipa aia care alerga dintr-un colt in altul, energica, aceea care dintre toate emana ceva special si care dintre toate giuvaierele plajii, sufletul a ales s-o imbratiseze pe ea. In naivitatea ei simpatica de inceput si cu cat conversatiile inaintau, fata aceea se dovedea a fi mai complexa decat ai fi crezut. E ca un rau ce se varsa incontinuu, intr-o directie necuniscuta, varsandu-se parca din ceea ce se revarsa. E un tot unitar. Un complet al tuturor lipsurilor tale si al tuturor dorintelor tale. Era fata ce se lasa magulita de o imbratisare sau de un cuvant dulce si simtea oruce gest ca faurit special pentru ea. Simtea ca oricine ii putea fi pe plac. Ca poate fi orice pentru orisicine. Doar ca realitatea a izbit-o, ca pe valul ce se izbeste de tarm. N-a luat tot timpul in seama. Stiai ca n-ar vrea sa ramana singura, sa sufere in sine de probleme minire ce infloresc in ea ca mucegaiul.
 
   I-ai observat mintea aceea minunata. Te-ai infricosat ca, inotand in acea miere, ai dat de zat de cafea si ierburi putrede ce o data erau ierburi pentru ceai. Erau reminiscente, erau lucruri cu care s-a confruntat si au facut-o mai puternica. Mereu te-a incurajat. Cateodata cand te vedea pierdut in ganduri, iti venea cu "esti ok?" si incerca. Iar rareori, recent, a mai venit la tine sa te intrebe de ceva. Ti-e ca cerul sa nu-i pice, dar tipa aceea din Vama nu mai e in Vama, iar pe plaja nu mai alearga, ci alearga sa prinda microbuz sau autobuz catre liceu in miezul tarziu si rareori devreme al diminetii.
 
   Are tot ce-si va dori vreodata, numai vara si Vama nu si-o va readuce peste zece minute. Forta de a te revedea cu ea nu ti-o gasesti. Lejeritatea nu ti-o mai gasesti cu ea. Reportaje inchipuite sau nu, nu-i mai poti face acum. Esti egala cu ea, dar ai privit-o de multe ori ca pe ceva mare. Este mare si tot creste. Mintea ei geniala, gura aceea a ei cu forma aceea care te fascineaza, lejeritatea, sociabilitatea, modul ei de a depasi problemele, modurile ei de a obtine ceea ce vrea, momentele cand e incruntata din te-miri-ce motiv sau cand nu vrea sau cand vrea sa stea cu toata lumea.
 
   Ea e fata aia la care te gandesti cand te gandesti la tine si la cresterea ta. Ea e fata cu care la un moment dat te-ai comparat si tot fata ce ti-era un ideal de om si intr-o masura, inca iti este. Ea este fata strigata pe numele de familie. Ea e fata ce o vei remarca iarasi, oriunde te vei duce. Ea e fata ce isi gaseste cuvinte oricand si fata careia ii multumesti pentru toate momentele cand te-a facut sa te simti special sau in largul tau, fata care s-a raportat la tine ca la un invatacel. In fond, ti-a fost trainer la cursul de incepatori, acum doi ani si doua luni.

   Ea e fata care ti-a venit in minte, ascultand aceasta melodie.
   Tu, intr-un fel.

vineri, 13 februarie 2015

Poezia mea

Titlu-n abur şi hazarde
Idei, nebuloase, iluzii alarmante
Pasiuni, misticism, păcat, defect
Un locotenent în subconştient
O carte cu coperţi de cărămidă
O altă fată, dragoste, timidă

Un aşa-zis organ amputat
O furnicătură resimţită -- am uitat.
Un gând fugitiv într-o minte oarbă
O fantasmă licărind în ocean de ceară

'Nă seara, noptieră neagră
Unde mi te-ascunzi
Şi cât de departe mi te duci
Nu vezi că mă afunzi?

Sunt singur cuc în al meu colţ
Ştii doar trei cuvinte
Numele mi-l cauţi şi te strofoci
Să-mi dai somnul ca părinte

Mă-ntind; nu reuşesc
Eşti neclintită şi de lemn
Licărirea lampei cele dulci
Nu percep s-o mai zăresc

Am o carte în cearşafuri
O iubită-n depărtare
Fii tu martor între stele
Dregător de vis sub soare

Gând mic ş-ascuns ce eşti
Iubeşte-te cu somnul
Cel mai drag mi-e sincer pur
Cum sunt vise-n depărtare

Neaoş haz şi de necaz
Freci tu palme la aragaz
Că de mâine mi-i mai frig..

Mi imaginez pe toţi o dată
Un băiat ş-o mică fată
Zăpadă-n munte, laolaltă
Omăt, ţigară, pauză speriată

Mi-e de mine şi de ei
Cu culcatul, cu văzutul
Ce or să gândeasc-ai mei?

Mă mai îndur la o vorbă mai lungă
Mă mai îndur la o nesimţire
Mă găndesc la o conversaţie
Mă gândesc că n-o mai am.

Sunt doar eu, gândul şi blogul
O cană de ceai şi o cameră-n opt
Cum era şi cea la Nucşoara
Doar că scris mare: "CAMERA 8"

Dă-mi tu răgaz de apreciere
Am avut vreme de şase zile
Mi se scurg zorile lui treişpe
Februarie mi-e fantasmă.

N-am rimă cum ar vrea perfectul
Dar eu nu sunt el, ci sunt o ea
Iubesc trecutul, viitorul şi prezentul
Una mi-e, ş-o îmbrac în catifea.

Piele la piele să pălmuim goliciunea
Cu una, două bătăi de miocard
Nu mai este niciunul, niciuna
Doar vânt.. şi Coetzee.

Mă-nchin în faţa ta
Pun braţul pe al tău
Să te-ajute ăl' de sus
Acuma.. în drumul tău.

Eu sunt aia de o ştii
Păr blond, aiurea,
La unu şaizeci şi ceva
Mi se mai spune.. da.

Sunt voluntar de doi ani
Şi trainer de vreo şapte
Doar de luni şi patru cursuri
Ţinute ca la carte.

Iubesc să scriu şi asta-i seara
Când sparg luna pentr-o dorinţă
Când văd degetele ca trenuri
Ce vă trec gara.

Cer un metru mai aproape de un corp de mobilier
Simt o coardă aurită, aud una-a lui Hozier
Simt o carne rău făimată sub o piele albă, moartă
Este grup comun de artă, om vast şi crud de soartă

Asta-i poezia mea
Nu ştiu ce să fac cu ea.

luni, 9 februarie 2015

Nopţi de trei luni

Paolo Nutini - One day

   Da-mi prilejul sa-ti tin bratul. Da-mi voie sa simt parfumul degetelor noastre conectate printr-o stransoare nestiuta. Lasa-ma sa iti prezic tainele unui viitor intr-o seara, in asternuturile mele cu carti deschise. Pune-le semne, indoaie-le colturile, fa-le sa-ti simta vibratia. Fa-te personaj din povestea mea si joaca-ti rolul cu ochii intredeschisi. Urmareste-mi jocul. Urmareste-mi privirea, oriunde s-ar duce. Simte presiunea unei dureri dulci si cere-mi mai mult. Nu ma voi opri pentru niciun pret cerut de tine. De vei indrazni doar sa-l ceri.

   Dar lasa-ma sa-mi oboseasca muschii, doar ca sa te privesc de sus. Inmaneaza-mi mie gandul tau cel de pe urma. Sopteste-mi cuvinte si strange-mi dosul capului, spre a-ti simti parfumul. Ingaduieste-i sensibilitatii mele sa planga pentru tine si pentru infaptuirea iubirii noastre. Nu te teme. Nu te voi lasa. Dovada a acestui lucru sa stea asternutul sifonat din stanga noastra si de pe urma. Zvarcoleste-te-mi brate. Te voi iubi in continuare. Iti voi atinge in continuare moalele calde si reci. Iti voi saruta fruntea si-mi voi inchide ochii. Doar al nostru e. Momentul. Amintirea. Ziua.
 
   O stransoare sa-mi dai si sa-mi dai un verdict intr-un rasuflat fierbinte. Actiunile mele iti poruncesc sa tremuri si sa-ncerci sa fugi din ceva in care te impotmolesti din ce in ce mai tare. Nu vei scapa, iubito. Pentru ca nu iti doresti asta. Pentru ca uneori iti doresti doar un sarut cotit in strada sau o partida de tigarete nestiute si cu priviri pierdute. Nu ne trebuiau cuvinte, desi mereu stau s-apara.

   Imi vibrezi sinele cu linguseli pe care nu le ascult. Ma faci sa simt, iar asta, dintre toate celelalte, doar asta conteaza. Ca si cum mi-ai impunge stomacul cu un ac subtire. O furnicatura resimtita din buric si pana-n coloana. Lasa-mi lacrimile proaste in asternut! Vreau sa le usuc cu sunetele noastre. Vreau sa-l imbib cu parfumul tau si cu mirosul tau specific. Vreau sa-i redau culorile tale. Vreau in momentele alea sa cunosc toata galaxia ce-ti salasluieste-n mintea cea de pe urma. Te iubesc, iar atunci nimic nu mai conteaza. Nici fasiile rupte ce se scufunda in departare, in zarea divanului. Nimic sub care te ascunzi zi de zi. Mi te arati asa cum esti, iar intreaga ta orchestra imi surzeste simturile, imi starneste curiozitatea, imi intuneca trupul si ma lasa sa ma scufund peste tine, ca un cer intunecat si plin de stele ce sta sa protejeasca ce e lumesc si atat de frumos. Un loc ce sta sa creasca continuu, iar un altul ce va fi mereu acolo, niciodata schimbat, dar totusi atat de schimbator!

  Arde-mi tot ce simti intr-o stransoare sau in toate stransorile de la Burebista si pana acum. Arata-mi calea sangelui si fa-ma sa fac omor din propria-mi fiinta, doar pentru tine. Ghideaza-mi mana spre ceea ce vrei, caci buzele intotdeauna vor gandi pentru ambele parti. Lasa-mi corzile si acordeaza-le pe ale tale, caci la tine cant seara de seara si la cantul tau si la lumina oarba a unei lampe cu gaz, scriitorii scriu ce stiu. Lasa-i sa faca opere dupa tine, dar fara tine. Caci din tine mi-e mie dat sa fac opera, iar efemerul sa fie calcat pe aripile-i mortuare cu albastruiul din ochii tai si cu stralucirea lor cand te uiti fix la mine.

Fii tu apa pura, curgatoare,
Ce-mi hraneste verdele impamantat
In creier, suflet si-n materie.