Green Day - Boulevard of broken dreams
In obtuzul mintii mele nedeslusite, incerc sa-mi gasesc raspunsuri.
In nemarginitul meu orizont, reprezint imagini ale faptelor mele si ale gandului.
In cotorul cartii in care-mi pierd privirile, citesc un anumit om, un gand, o actiune, un sens.
N-am combatut mult un sens geometric, dar am dedus unul abstract in multe moduri. Mi-am gasit refularea cu ani in urma si excelez. Vreau sa merg in continuare pe asta si am o ambitie nebuna sa termin tot cand trebuie. Sunt un om punctual, cum m-ar clasifica altii. Si silitor. Incerc si ma bucur ca-mi iese.
Sunt scrisori de care nu-mi aduc aminte ca le-am scris sau ca exista. Or fi scrisori ale altora catre mine, care probabil au fost scrise sau nu. N-am fost nicidecum pregatita sa le desfac, iar privirea nu mi s-a aruncat vreodata pe vreun plic sau ceva. Dar poate am facut-o. Sunt destul de indecisa la capitolul asta.
Vad oameni si imi aduc aminte de multe intamplari impreuna cu ei. N-am fost impatimita tigarilor, dar el a fost. L-am iubit mult, timp indelungat. Mi-am etalat momentele mele, cu el, iar totodata, feminitatea mea. Imi place sa ma simt speciala, iar din acest motiv, ma infatisez ca atare in orice zi. Arat diplomatic, chiar si atunci cand sunt imbracata de parca as fi un boschetar. Ma rog, asta am eu in minte. Ca arat cateodata neingrijit. Dar stiu si eu ca nu e asa.
Iubesc rock-ul nebun, de cand eram un plod de treispe ani. Acum ascult muzica mai soft, dar stiu ca-n sinea mea, ma pornesc cand aud un ritm mai spontan. Stand mai tot-timpul prin locuri dintr-astea intunecoase, petrecandu-mi noptile ca orice alt om de-o seama ca mine, imi sunt cunoscute si chiar indragesc melodiile puse-n Goblin sau El Comandante. Atmosfera nebuna, dar totusi, melodiile relaxante din vreo cafenea din al meu orasel port ma fac sa-mi redescopar vibe-ul interior si ma induc singura in starea mea ordinara de artist.
Prin desen, orice por al meu se deschide, iar mana-mi merge cu o usurinta uimitoare. Indrumatoarea mea ma indrageste, dar cateodata ma face sa renunt si sa plec acasa. Pentru ca e stilul meu care este apreciat si stiu ca si ei ii place, dar ma ambitioneaza sa desenez mai mult si sa devin din ce in ce mai buna.
Imi iubesc viata, desi este usor confuza. Sunt sigura pe incertitudini, sau poate asta cred altii. Sunt cuvintele mele scrise undeva, poate, dar care n-au fost citite de cineva vreodata. Tot asa. Poate. Dar imi place sa citesc ce scriu altii, pentru ca au talent si traiesc pentru a simti prin cuvinte, precum fac eu cu compozitiile si schitele mele.
Am o camera care imi incurajeaza latura creativa si cea sentimentala. Stau aici de mica si am o gramada de postere si carti. Pe un perete am desenate doua-trei personaje de desene animate care imi plac teribil. Sunt hilari prin inocenta lor. Ma fac sa ma simt la randul meu copil, iar daca stau sa ma gandesc, chiar sunt un copil. Nici nu mai conteaza ce clasa sunt sau cati ani am. Stiu ca sunt aici si ca fac ce-mi place.
Stau cu oameni care barfesc si care probabil ranesc pe altii prin comportament sau prin ceea ce zic. Au fost oameni cu care ma intelegeam si care incepusera sa ma lase balta prin batjocura. Recunosc ca la un moment dat abordasem si eu comportamentul asta, dar intr-un mod finut, dragut. Nu am vrut sa ranesc, si totusi am facut-o. Am orgoliu, iar de-asta n-o sa le spun vreodata ca am gresit. Cateodata o fac, dar doar cateodata.
Sunt o fata ca oricare alta care vrea sa fie iubita. N-am fost, probabil, indeajuns de receptiva la dragostea altora. Sa-mi fi fost frica? N-am idee. Pur si simplu, n-am avut starea sa ma bag in chestiuni dintr-astea. Era prea complicat, iar eu fiind atat de schimbatoare, stiam ca n-am cum sa tin de ceva ce parea a fi aiurea si neserios. Nici nu stiu despre ce vorbesc.
Imi placea sa citesc ce este pe High Ink, pentru ca ma facea sa simt de parca tot ce era scris acolo, era defapt scris pentru mine. Era doar o stare draguta de acum ceva timp. Daca citesc acum, poate ca e tranzitoriu si asa.. sa vad ce mai scrie tipa asta pe care o cunosc de vreo doi-trei ani si cu care am vorbit ceva vreme de multe tampenii, caterinci sau deep shit-uri care-mi starneau interesul. Imi place ca scrie si-n ore, cateodata mai sta si-n pauze si scrie. Cand imi mai ridic privirea din ecranul telefonului, mai trec pe langa banca ei sa vad ce scrie. O intreb, iar ea imi raspunde "niste chestii care-mi vin pe moment". Mai mult nu-mi spune. Dar nici nu insist.
Imi termin desenul asta literar aici, pentru ca asta este sfarsitul a tuturor lucrurilor pe care le gandesc si pe care le cred, dar care au fost puse "pe hartie" prin intermediul altcuiva.
