Am refuzat sa cred ca a plecat, in tot timpul asta. Nu puteam a crede ca un om atat de tanar si de rebel ca el sa devina in scurt timp, barbat. Barbat cu capul pe umeri, barbat inca cu naravuri de adolescent, cu dumele sale la care nu puteai sa refuzi a schita macar un zambet ce lui sa-i confirme faptul ca a spus-o bine. Sa te scoata din stari proaste cand nu-ti doreai asta. Dar totusi o facea.
Si-a cladit viata pe propria-si viata, ingrijindu-si sufletul, avand grija sa puna in balanta prioritatile cu ceea ce avea el de facut defapt. Desi se vedea ca incearca, caci nici asta nu-i era in plan. Omul acesta era definitia nonconformismului si tentatia fetelor ce-l doreau, macar la o vorba sau la o plimbare.
Refuzam sa cred ca el, an de an, creste, iar copilul din el devine din ce in ce mai mult captiv intr-un trup masiv de barbat ce se-ndreapta spre maturitate. Refuzam sa-i privesc ochii cand imi fumam prima tigara din pricina atasamentului fata de el. Respect ii spuneam eu. Isi impunea respectul fara sa-ncerce, iar cand incerca, nu-i iesea. Este natural, desi incearca sa se detaseze de el insusi. Nu vede cat este de frumos si cat are de oferit lumii. El alege sa-si ingrijeasca propriul suflet, iar din discutii nelimitate cu ai mei oameni, am refuzat sa mai judec asta, caci in final, tot noi ne avem pe noi, ca persoane, ca trup umblator. Ca doar noi ne putem ingriji lupul flamand din sinea noastra si nimeni altcineva.
Incepusem sa inteleg.
De ce este atat de agitat? Pentru ca in trecut, afectiunea i se cumpara.
De ce este atat de narcisist? Pentru ca viata i-a aratat ca e bine.
De ce nu asculta si o tine pe-a lui? Pentru ca este incapatanat.
Nu l-am suportat niciodata pentru faptul ca varsta era un impediment intre noi, iar el mereu alegea sa nu imi asculte punctul de vedere din cauza asta. Asa ca deveneam un drac impielitat, ca o fetiscana care incearca sa atraga atentia tipului pe care il place. Dar nu e vorba de asta. Nu aici.
Nu intelegeam de ce il iubeam atat de mult, desi simteam ca prin ceea ce face, imi arata cat de mult ma uraste. Si poate m-a urat. C-am aparut pe scena destinata lui, iar toate luminile sale s-au indreptat spre mine. As putea spune ca regret acest lucru, dar nu a tinut de mine nimic din toate astea.
Ii dadeam frau liber gandului ca oameni ca el nu voi intalni si nu-i voi agrea, fix pentru ca erau ca el. Viata a facut sa ii intalnesc, sa coabitez cu ei, sa lucrez cu ei in echipa. N-am putut sa raman limitata doar la judecata asta, straveche de cand am inceput sa percep acest om. Sa inteleg ca se comporta asa dintr-un anumit motiv. C-am aflat de ce atitudinea aceea, iar impresia pentru ambii a fost aceiasi: personalitatea este modelata pe contextul in jurul caruia omul oscileaza.
Continui sa tin la el, in mediul acela clandestin, mediu in care copilul din el se ascunde de responsabilitati, dar care barbatul din el il ia de mana si-i arata toate cotloanele lumii, pe mare. Continui sa-l vad inca, la aceeasi tastatura la care eu tastez, iar parca ironiile sale aruncate din locul in care sunt le mai aud si acum. Dar am crescut. Si stiu ca o sa ma asculte.
Pentru ca sunt sora lui mai micasi pentru ca el e fratele cu care ma mandresc atat de mult
fratele pe care il pot intelege si care ma intelege.
In sfarsit.
Pentru ca trec prin perioade prin care el a trecut
si pentru ca inteleg de ce asa, atunci
caci asa si eu acum.
Pe sfarsite.
Daca candva il puteam clasifica in randul neoamenilor, acum spun cu mandrie ca intra in categoria 'oameni'.
La multi ani, fratele meu, nascut cu mult inaintea mea in zi fatidica de decembrie 13
Sa-ti poarte noroc in continuare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu