Sec de idei, implinit in ploaie, in mana o tigara, parul mlastini si siroaie, nu pare sa se vada vreun soare.
Doarme incruntat, ore prea multe petrecute-n pat, cu perne intre picioare, cu patura pe cap.
Merge pe varfuri prin casa, vrea sa nu faca vreun deranj, priveste cerul in pace totala, dar vrea sa izbeasca un zid pana plange.
Futil, caci blocurile se scurg deja in ploaie. Deja le-a batut, mut. Si singurul sange e apa de ploaie, de pe gat in jos, de pe clavicula pana pe dos.
Respira transpiratie cand tremura in sinea ei, cand se urla la ea, cand vrea sa fuga, dar primeste o palma.
Se trezeste in fiecare zi sa faca, dar nu face decat aburi cu plamanii si gura, concomitent.
Oamenii sufera in spate, dar suferinta ei nu se poate masura in a lor. Dar e si datorita lor, intr-un mod ori altul.
E un esec de jene si de gene,transferabile. Nu vrea sa le transfere in niciun caz. Iar transferabilele sale, rudele, le tot dau viata. Nu le priveste decat ca pe niste viitoare dezamagiri. Sau sperante.
Ochii se tot ascund, iar buzele se tot saruta pe sub covoare. Toti calca covorul ala in picioare.
Asternutul miroase a putred, pentru ca e doar ea cu ea, cu toata transpiratia ochilor, cu tot aburul gurilor care nu inceteaza sa taca, cu toate mainile care in loc s-o ridice, doar o izbesc cu capul de parchet. Umezit, el se umfla, precum o face si ea.
Ce sens au cuvintele, cand nu se pot proteja si nu pot exprima nimic singure?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu