The Kooks - Gap
Inainte sa intemeiezi o familie, ar trebui sa te gandesti la copilul care plange in fata monitorului, gandindu-se la mama sa singura, in timp ce privesti fata fericita a tatalui sau, impreuna cu o persoana si atat. Cum te-ai simti tu, daca ai fi tatal? Dar mama?
N-ar trebui sa il consume. Nu mai este un copil. Are aproape douazeci si unu si i se cer pretentii, fix de la cei care cred ca au fost alaturi de el. Cine se crede? Cum poate crede vreodata ca e o idee buna sa pleci? Cum poti crede ca nu poti rezolva si sa fugi ca un las. Ca un adevarat las.
Revine ca scriitor, dupa toate perioadele. Revine, ca fiu sau fiica, dar deloc a sa. A lui, a carui poza fericita ii stagneaza pana si lacrimile. Doare prea tare in sine. Doare sa nu se cunoasca, desi genele sunt una si aceiasi. Si va fi, din pacate, pentru totdeauna. Va fi vocea tremurata cand nu vrea sa ii vorbeasca, pentru ca stie bine ca vor muri si vor sti doar ca s-au "stiut" candva. Cumva. Si nu stie ca sunt trei entitati in sufletul acesta complex, sufletul acesta care incearca sa fie salvat de oameni departe de genele ma-sii, pentru ca sunt cu mult mai aproape.
Poate ca au probleme cu totii. Poate ei doi, poate ele doua, poate toti. Poate ca o familie se poate forma din unul, cu toate entitatile din sinea sa. Poate ca oamenii sunt doar meniti sa fie niste secaturi infecte, mocirloase, lase. Niste palpairi de gunoi, de noroi peste ceva ce poate straluci, de mana lor butucanoasa, acoperita de o zeama cu pudra de aur, dar cu textura de piele degradata. De mate putrezite.
Te fucking urasc ca existi.
Mai bine nu faceam cunostinta vreodata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu