Absentis

   The Revivalists - It Was A Sin & Two Feet - I Feel Like I'm Drowning

   Salut. Nu stiu cu ce sa incep sa scriu. Imi este frig si atata stiu ca toamna a venit. Stiu ca am neglijat proza, singura scapare catre tine si catre mine, pentru poezie. Amuzant, tot pentru noi. Si nici nu stiu cu ce sa incep.

   Fugim pe strazi inoptate, pe strazi ude si uscate. Lumini care vibreaza pe extremitatile noastre, care se contopesc pe langa maxilare, care se prind la culoare de tuburi conjugale... cu mersul pe jos. Cu picioarele. Genunchii se pliaza pe antebrate. Strazile sunt interesante noaptea. Luminile se distreaza pe noi, nu noi cu ele. Cuvintele mele sunt atat de duzina.

   Get the fuck out. Vino si stropeste-mi foaia pe care sciu frenetic, doar sa vina spre mine. Doar sa ma atinga. Doar sa imi spuna ca e bine sau nu e bine ceea ce fac. Sa pot scrie o piesa verbala, iar pianul sa-mi fie claviatura de la tastatura. Doar asta. Atat. Sa nu imi scape printre degete. Incep sa nu mai cunosc omenirea. Incep sa uit sa mai cunosc. Pe mine, poate.

   Vorbeam de scris ca fiind terapeutic. Poezia mea devine din ce in ce mai congelata. E presarata cu niste deep, scoasa in fata la microfon ca si o tava de carnuri grase si mult prea minunate. Ma bucur ca va descoperiti prin mine, dar eu simt ca prin proza te poti descoperi total. Asta e singura cale pe care o cunosc. 

   Scriitorii sunt mult prea concentrati pentru livrarea "corecta" a continutului. Eu nu stiu cum sa ma opresc din plans, caci ma bruiaza. Si nici nu as sti de la ce. Nu cred ca mai am nimic de livrat, cel putin pentru moment.

   Doar imi doresc sa scriu mai mult.

   Vreau sa livrez mai mult din tabloul mental pe care il am. Vreau un spatiu unde sa ma ascund de prezent, de trecut si de viitor. Vreau sa dispar, si vreau sa iti fiu aruncata-n fata, ca o prezenta iminenta. Stiu ca te mai gandesti la mine, si stiu ca te intrebi ce mai scriu. Am o agenda verde acum. Incerc sa fiu acolo eu insami, pentru ca, am aratat mult prea mult in stanga si in dreapta si am ramas cu nimic. Nu o sa fiu nici macar 1% mandra de textul asta, dar o data ce am simtit ca vreau asta, fiind blogul meu, fiind blogul celor trei entitati care si-au facut locas de cult nu prea sfant in sinea mea, nu cred ca ar trebui sa ma simt in vreun fel. Decat eliberata, caci in sfarsit o fac.

   I'm back. For good. Just take me as I am.