Te voi găsi

   Coldplay - Ink

   Sunt pierdut.

   Scrumul masat pe masa, masa plaga vie. Extorsiunea dintre coagulante, inima care trage fumul si lucrul neanimat, masa. Imi amintesc de un "tu" vechi si ma doare. Ruleaza pe ridurile ramificate ale mesei tot scrumul care se intinde de pe amprenta pe a sa, masa. Si se tot intinde o emotie, stangaci pusa. Intr-un context in care nimic nu are sens, cum sa plasam lucrurile neanimate? Care "noi"?

   Imi amintesc de un "tu" care nu mai exista. Continui. Strang microfonul. Misc frenetic telefonul. Ma saruti ferit de tot raul si te port in litere, romanticizand cuvinte. Nu mai existi, desi... atat de mult te vreau aici. In interiorul toracelui tare, ca de fier, am jupuit coastele prin piele. L-am masat cu experienta imaginatiei si cu ura pentru rima. Te-am urat ca m-ai facut sa plang in fata unui necunoscut intreg, un castron intins de capete care nu se putea repera cu ochii, fiind orbiti de lumina adanc implantata in tavan. Am vrut sa fug si inca vreau. O tot fac, sa iti uit toti ochii care nu erau ai tai. Sa uit tot sexul care nu s-a intamplat. Te-am urat pentru faptul ca m-ai facut sa simt ca linistea asta in care se perinda voci, din cand in cand, e o lume muta unde am putut sa te revad, parca, iar existenta ta sa fie un raspuns urletului din mine. Toata painea aia inmuiata de mine in timp ce mancam, inganand si abtinandu-ma sa nu plang. Toate peisajele acelea pe care le-am privit adanc, sa poata ajunge la serverul tau, cumva.

   Iar faptul ca tot plang, razand in public? O masa frecata de scrum si negura: nu m-a dezbracat nimeni vreodata sa poata vedea. Tu ai vazut prin mine, prin haine, prin hainul din ochii mei pierduti de moment, prin mintea mea halucinanta, tu m-ai vazut. Cu tulburul cu care mangai valurile la mal, am reusit sa-ti mangai pleoapele cand te uitai in zare, sa te arunc pe nisip si sa ma fericesc ca existi. Si ma tot fericesc, si te tot simt. 

   In fiecare bataie a fiecarui minut, omul devine din ce in ce mai impersonal, dar cresterea se realizeaza numai din experiente, simtire si constientizare. Mi-am dorit ca, atunci cand voi deveni om, sa te am langa mine. Sau nu. Sa ma privesti din departare. Sa ma observi. Si sa nu uiti niciodata ca invat constant si ca faptul de a te avea pe pielea mea constant, e o onoare.

   Tu esti onoare, din capul oaselor si pana-n picioare. O onoare pentru pamantul unde ai plamadit prima oara cuvantul, unde ai invatat si unde ai plans si tu. Marea Neagra e o plamadeala a intregii dureri, dinainte sa stiu ca exista unul ca mine. Mi-e dor de tu, tot ce tine de tine. Mi-e dor de conversatie, de proza, de momentele cand stateam pana tarziu sa desenez si de fiecare ambitie a mea, sa ma apropie. Tot ceea ce am invatat in anii astia este ca, am gresit. Nu iremediabil. Abordarea a gresit tinta, sageata fiind emotiile mele.

   Daca am calatorit prin lume, am calatorit prin versiuni cinstite ale sinelui meu, sau nu. Dar asta am invatat, calatorind. Stand pe loc. Abuzandu-ma. Dandu-mi frau pacii sa pot sta. Sa visez. Sa creez. Sa-mi fie teama. Tremurand, am crescut. M-au batut. M-a durut. Ridicandu-ma. Am realizat atatea si nimic. "Breathing paradox". Trag funinginea de pe piele sa vad cutele mesei pe care imi astern toate randurile. Ale prezentului meu, lipsit de tine si, paradoxal, resirand prezentul cu tine. In diferite arii, in diferite domenii, defecte perfecte, in complezente si priviri pivotante pe care le aruncam obiectelor din jurul nostru, diferit. Idem?

   "Te cunosc?"

   Eu sunt cel ce n-are nume, n-are gen, n-are gel in pix. Conduc cu creionul, penita si foaia. Simt cu carnea, timpanul si plamanul. Creez cu gandul, actiunea si prezentul. Sunt muritor, titan si zeu. Mi-am dorit sa fiu iubita, protejata si apreciata. Sunt un om, ceea ce mi-am dorit sa fiu mereu.

   Ma cunosti.

   Esti cel ce n-are nume, n-are gen, ai gel in pix. Conduci cu creionul, liner-ul si marker-ul. Simti cu carnea, timpanul si privirea. Creezi cu gandul, actiunea si prezentul. Esti titan, zeu si muritor. Ti-ai dorit sa fii perceputa, iubita si inteleasa. Esti un om, ceea ce ti-ai dorit sa fii mereu?

   Nu cunosc. Si o fac. Respir paradoxuri pana-n plamanul cu pliul cel mai gros, cu pleura cea mai iscoditoare si mai obscura. Garantez faptul ca traiesti si garantez iubirea mea, pentru viata, secolul, momentul cand voi inchide ochii si momentele de dupa: tu ai fost mereu, inca din prima zi. Si vei ramane, vieti, secole, momente multe dupa ce voi inchide ochii prin proza, arta si energia mea. Vei ramane in paduri si adanc implantata in marea care m-a crescut, in marea in care am plans si ras. Sub fiecare particula de nisip, te voi saruta si ingana. Imi voi plimba emotia vie printre buclele scrisului tau, prin versul tau. Voi face amor din cer cu ceea ce nu am reusit sa fac pe pamant, cu tine. Voi aduce iubirea asta la rang de arta, iar intreaga omenire, pana la finele ei, va stii. Si vei trai, _____ , vesnic. Si poate atunci, nu va mai exista un muritor, un "eu" vechi care sa nu stie cum sa te aprecieze, in clipa favorabila. Atunci imi voi fi lepadat totul si voi deveni Eu. Te voi cauta la fel si te voi gasi.

   Te voi gasi.

   Omul care a scris toate acestea are dreptul de a se fofila de la scrierea acestui text in parametrii umani, fiindca asa se cuvine generatiei acesteia. Persoana care a citit este intru totul responsabila de o emotie sau doua, cu aceiasi discretie. Suflul omului care a scris, o a treia terta in sinele sau, a avut nevoie ca acest text sa se realizeze in parametrii puri si sa vada lumina zilei.