Taurul și omul

   Elliot Moss - 99 & so many others

   Iubesc. Iubesc sa ma autosabotez. Iubesc sa abuzez de puterea cu care imi tin toate sentimentele adanc varate intre doua tigari la bucata, dintre care una este imbibata cu transpiratia cu care o tot framant.

   Iubesc. Iubesc sa ma autosabotez. Iubesc sa observ toate lucrurile minore, adierea de vant, mirosul puternic din tufele de caprifoi. Banca abandonata, fara scaune, inalta dintr-o curte interioara, inconjurat de-a dreptul de blocuri prea scunde sa se poata ridica impotriva vasului neanimat de pe masa: omul. Pomul de langa care acopera o banca cu o singura scandura ce se indoaie lejer sub greutatea unor transpiratii oculare, la lumina unui balcon pribegit de la parter, cu sunetul unui mixer pe fundal.

   Iubesc. Iubesc sa ma autosabotez. Iubesc sa imi las la canal sa curga tot sangele victorios din mine, in timpul in care ating pielea cu gel, mana, gel, burete. Cum din tot aburul, muzica se aude infundat, cum, difuzorul se aude din ce in ce mai incet si cum dusurile lungi sunt mult prea periculoase pentru gandurile ce se tot nasc si curg, se scurg. In prima faza, imi da imbolt si putere, dupa se tot scurge si se duce.

   Iubesc. Iubesc sa ma autosabotez. Iubesc sa imi las ochii in pamant, desi stiu. Iubesc sa refuz, cand vreau sa primesc. Iubesc sa gasesc detaliile schitate ale unei actiuni care a durat o fractiune de secunda si sa o prajesc sub lampa, in timp ce-mi spal cugetul cu o carte buna, peste care randuri nu ma pot concentra. Recitesc, recitesc, iar lampa-mi devine soare si cer si "buna dimineata" soptit, infundat, cat sa se auda un ecou de la pat la masa si inapoi spre ureche. Iubesc sa stau aici in lumina confuza a becului meu, refuzand sa-ti am capul, linistit dormind, pe pulpa mea dreapta, in timp ce, in pozitie turceasca, laptopul isi are locul, iar scrisul imi alina gandul, iar tie, visul.

   Iubesc sa te folosesc in favoarea imaginatiei mele. Iubesc sa te strang in palma, sa te tot strang, sa-ti simt degetele, pana devin ale mele praful de pusca cu care-mi doresc sa scrii ce iti doresti si sa ma-mpusti cu dorintele tale pana cuvantare nu va mai exista, ci actiunea. Imi doresc sa fiu actiunea, daca pe ea n-o pot avea. Imi doresc sa fiu fuga propriu-zisa si nu sa simt sau sa devin intepatura dintre coaste de dupa. 

   Cuvantul de mi-l pasez aleator cu limba de alergator, cuvinte relationand ca toreador si taur intr-o arena libera care nu aude si nu spune, care aude si spune, care tace si zace intr-un colt de camera si de paragraf. Reductionismul tacerii, deopotriva al emotiilor care nu isi au o explicatie, care strang universul in care toreadorul chinuie taurul, in care muritorul ucide nemuritorul. Paradoxal, care expandeaza lumile si traseele prin care taurul scapa si fenteaza, alearga si doarme linistit la o margine de iaz.

   Cum se scriu cartile pe care nu le pot citi? Le scriu eu.
   Cum se vorbesc tacerile pe care le auzi? Prin doua.
   Cum se face balconul, campie? Prin doi tauri, fugarind un singur om.

   Iubesc cu certitudine sa respir aerul cu care generam idei, prin care se scalda oamenii in ape atunci cand e involburata, cand gravitatia si fluxul vine peste val, cand cazatura e un susur linistitor, cand adunatura pufoasa de sol se face namol, cand se face pauza de predare a stafetei dintre doua atitudini, in doua conjuncturi, cand doua drumuri se bifurca, cand se fac intersectie si se urla din masini si se claxoneaza, pentru ca marea pe care o impingem de pe balcon cade peste oameni ca un val; sa nu mai vada ura, sa asculte taurul cum se adapa si cum traieste linistit. Cum impatur cateva momente in minute. Cum devin pagini? Cum se ingana in priviri. Cum se naste vortexul atemporal in care pic, copilareste?

   Un pic de timp, mai mult, mai in urma. De atat am nevoie pentru o liniste sau doua. De atat am nevoie sa te privesc un pic mai lung. Sa uit de tremurul cu care ma gandesc mult prea mult si sa sovaiesc copilareste in jurul taurului care m-a observat. Sa convietuim impreuna, cu dorinta de a creste si de a descoperi impreuna. Omul si animalul. In cateva momente mai in trecut, sa poata invata copilul pe taur sa te vada, cum vede omul. Sa devii o nemurire, o nestemata in taramul animalier, un colier de mici perle impartite prin soare, cu ajutorul ploii, asternut atent pe nuferi, plutind intr-un gol. Cu totul, tot ceea ce oricine poate oferi perfect, eu n-as putea. N-as putea sa nu te vad. N-as putea sa nu te-aud. N-as putea vorbi mai mult, n-as putea. As putea sa... toate lucrurile pe care nu le poti observa, dar care exista si care pot exista. As putea sa tac, dar oricum o fac. In tumultul conversational, tac malc, adanc sub nufarul pe care te alinti la soare. Iata-l cum apare pe cer! Fura ochii si-ncalzeste, iar eu bolborosesc oxigen pe sub apa, sub pretext de filtru pentru pesti.

   Cand eu devin soare, nufarul se rastoarna si devii intregul lac. Fata in profunzimea masei si tot fundul lacului te inveleste, iti serveste drept asternut. Imi cant ziua aceea, incalzindu-ti culcusul, tu nestiind. In nestiinta mea, e mai placut sa fiu noaptea, sau umbra salciei de langa care te priveste imbaindu-te in soare si in toata splendoarea. E dureros sa n-o pot vedea, dar nu as avea de ales, asa ca aleg vesel s-o fac. Refuz sa nu vad. Refuz sa fiu om. Refuz sa fiu cel ce poate sa te disturbe.

   Iubesc sa ma autosabotez. Dar doar asa stiu ca pot iubi. E un sabotaj nevinovat, vinovat fiind cugetul care toarce emotia, care o gandeste in cuptor, in loc sa o scoata din el si sa o lase la racit pe pervaz. Iubesc eterul cu care se sterge mintea in clipa asta, sa-si stearga niste ganduri care poate lasa mintea in veghea lampii, pana la rasarit. In veghea cartii care se linisteste, ascultand pasarile de la ora cinci. Un soare care vrea sa rasara, pentru care ma acopar, caci caldura din cuptorul meu intern e suficienta, iar oamenii responsabili de tava sunt toti cercetatori stiintifici care diseca ideea de "emotie".

   Urasc soarele. Urasc vara. Nimic exact. Nimic batut in cuie. 
   O bluza batuta de vantul de la mare. Te rog, ia-ma de pe sarma si pune-ma la umbra.