El..

   A început cam aşa:

"Ea: Mai şti? 

El: Ce să ştiu?

Ea: Nu ştiu..

El: Şti ceva? 

Ea: Nu ştiu..

El: Nu şti? 

Ea: Nu..

El: Îţi ador râsul." 

  La început, râdeam de tine şi eram o tipă de neatins. Te credeam un prost cu vise deşarte. Nu te băgam în seamă şi nici nu-ţi răspundeam la flirturi. Asta până când am aflat că nu eşti în stare să mă cucereşti, iar apoi să mă părăseşti. Îţi păsa şi m-ai lăsat să văd asta.

  Vorbeam zile-n şir cu prietena mea şi nu ştiam ce aveai de gând. Dar.. ca să vezi. Am ajuns victima ta. Fetiţa cu cerneală avea să deseneze inimioare cu picul printre stropii albaştri ai stiloului ei. Avea să strălucească şi să râdă. Să râdă cu râsul ei colorat şi amuzant. Avea să-ţi aparţină pentru totdeauna.

  Un totdeauna pe care tu l-ai crezut a fi 'doar o fiţă a lunii august'. Un totdeauna pe care ea l-a crezut a fi veşnic. Un totdeauna care v-a unit. Un totdeauna pe care şi-l aminteşte şi acum, dar pe care-l întâmpină c-un surâs călduros şi amar în acelaşi timp. Un sentiment. O dragoste. Una pe care tu ai uitat-o. O dragoste pe care ea tot o mai are.

  Îşi aminteşte cu drag de toate clipele petrecute împreună şi şti ce face? Plânge. Râde. Plânge, râzând şi râde, plângând. Stă în faţa blocului ei, pe bara aceea ruginită şi acoperită cu vopsea galbenă, pe care tu obişnuiai s-o urci, căci ea nu putea s-o facă singură. Gângureşte ceva cu glasul ei nevinovat pe care-l crede a fi gros. Un glas de fetiţă timidă. Un glas ce odată îţi şoptea în ureche 'te iubesc'.

  O fată simplă cu părul blond şi lung cu ochi căprui. O fată căreia îi place viaţa. O fată care crede că ciocolata din eugenii e o risipă. O fată ce-şi consumă călimare întregi scriindu-ţi scrisori ce ştie că n-are curaj să le trimită vreodată. Scrisori ce se vor îngălbeni, îmbibate în dragoste.

  Dar acum eşti ca o păpădie în care ea a suflat. Te-ai risipit şi nimic mai mult.

Stay tunned.