Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

luni, 13 august 2012

Prietenia

   Jason Mraz - I Won't Give Up (cover by Christina Grimmie)

   Este foarte frig afară şi deja toamna se instalează. Cel puţin, vântul e cel ce face vremea atât de amărâtă .

   Ploua mai devreme şi, brusc, mi-a apărut imaginea prietenei mele cu care am rupt, aproape, orice legătură. Sora mea cu care, acum un an, râdeam până noaptea târziu în convorbiri idioate, râzând de propria prostie şi trezindu-ne părinţii. Chiar şi confiscându-ne telefoanele şi alte lucruri nonsense de care-mi amintesc cu plăcere.

   Prietenia asta poate n-a fost perfectă, dar pentru mine chiar a fost perfectă. Şi fun (:

Dar cam degeaba.

   Ignoranţa ei m-a făcut s-o ignor şi eu. Atitudinea ei de la banchet m-a rănit cel mai mult. M-am distrat şi am dansat cu toată lumea, înafară de ea. De fiecare dată când mă apropiam de ea, ea se îndepărta. Mă cam durea în cot atunci. Era primul meu banchet şi nu era nimic în calea mea să mi-l strice. S-a schimbat mult în ochii mei, fiindcă probabil o ştiu mai bine decât mă ştiu pe mine însămi. Alţii pot zice că a rămas lafel.
   Mă gândesc mereu la greşelile pe care le-am făcut şi de care nu mi-am dat seama sau poate le-am trecut uşor cu vederea. Cea mai mare greşeală ar fi minciuna. Regret mai mult decât orice. Regret că am minţit-o şi că, poate, am rănit-o. Într-adevăr, sufăr din cauza asta. Dar ea? Ignoranţa este o soluţie? Ignoranţa din partea mea nu este o soluţie, dar aşa pot s-o fac să vadă că nu numai eu am greşit. Am greşit amândouă. Şi aşa am chiulit noi într-o după-amiază de la şcoală ca să vorbim. Asta s-a întâmplat pe la începutul lui iunie, unde i-am mărturisit cam.. totul.

   Îmi amintesc că fusesem la ea şi îmi spusese cum nimeni n-a fost acolo langă ea s-o sprijine când a avut nevoie, decât buna ei prietenă din copilărie (care e o tipă faină). Nu ştiu de ce, dar simţisem că parcă îmi dăduse peste nas cu vorbele alea. Trecuseră deja o lună din vacanţa de vară. O lună călduroasă şi destul de veselă, ce-i drept. Îmi pare rău că n-am avut succesul de a reveni la acea prietenie. Am făcut tot ce se putea. Aproape tot ce se putea.. Se pare că Ink nu se va mai putea întoarce de unde a început, iar viaţa îşi va lua un nou curs de acum încolo. O voi uita, şi ea mă va uita pe mine; dar ăsta este lucrul pe care-l vreau? Chiar vreau să mă las bătută atât de uşor?

Mai pot face ceva să repar, dar nu o fac.
Nu mă înţeleg deloc.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu