Poezia mea

Titlu-n abur şi hazarde
Idei, nebuloase, iluzii alarmante
Pasiuni, misticism, păcat, defect
Un locotenent în subconştient
O carte cu coperţi de cărămidă
O altă fată, dragoste, timidă

Un aşa-zis organ amputat
O furnicătură resimţită -- am uitat.
Un gând fugitiv într-o minte oarbă
O fantasmă licărind în ocean de ceară

'Nă seara, noptieră neagră
Unde mi te-ascunzi
Şi cât de departe mi te duci
Nu vezi că mă afunzi?

Sunt singur cuc în al meu colţ
Ştii doar trei cuvinte
Numele mi-l cauţi şi te strofoci
Să-mi dai somnul ca părinte

Mă-ntind; nu reuşesc
Eşti neclintită şi de lemn
Licărirea lampei cele dulci
Nu percep s-o mai zăresc

Am o carte în cearşafuri
O iubită-n depărtare
Fii tu martor între stele
Dregător de vis sub soare

Gând mic ş-ascuns ce eşti
Iubeşte-te cu somnul
Cel mai drag mi-e sincer pur
Cum sunt vise-n depărtare

Neaoş haz şi de necaz
Freci tu palme la aragaz
Că de mâine mi-i mai frig..

Mi imaginez pe toţi o dată
Un băiat ş-o mică fată
Zăpadă-n munte, laolaltă
Omăt, ţigară, pauză speriată

Mi-e de mine şi de ei
Cu culcatul, cu văzutul
Ce or să gândeasc-ai mei?

Mă mai îndur la o vorbă mai lungă
Mă mai îndur la o nesimţire
Mă găndesc la o conversaţie
Mă gândesc că n-o mai am.

Sunt doar eu, gândul şi blogul
O cană de ceai şi o cameră-n opt
Cum era şi cea la Nucşoara
Doar că scris mare: "CAMERA 8"

Dă-mi tu răgaz de apreciere
Am avut vreme de şase zile
Mi se scurg zorile lui treişpe
Februarie mi-e fantasmă.

N-am rimă cum ar vrea perfectul
Dar eu nu sunt el, ci sunt o ea
Iubesc trecutul, viitorul şi prezentul
Una mi-e, ş-o îmbrac în catifea.

Piele la piele să pălmuim goliciunea
Cu una, două bătăi de miocard
Nu mai este niciunul, niciuna
Doar vânt.. şi Coetzee.

Mă-nchin în faţa ta
Pun braţul pe al tău
Să te-ajute ăl' de sus
Acuma.. în drumul tău.

Eu sunt aia de o ştii
Păr blond, aiurea,
La unu şaizeci şi ceva
Mi se mai spune.. da.

Sunt voluntar de doi ani
Şi trainer de vreo şapte
Doar de luni şi patru cursuri
Ţinute ca la carte.

Iubesc să scriu şi asta-i seara
Când sparg luna pentr-o dorinţă
Când văd degetele ca trenuri
Ce vă trec gara.

Cer un metru mai aproape de un corp de mobilier
Simt o coardă aurită, aud una-a lui Hozier
Simt o carne rău făimată sub o piele albă, moartă
Este grup comun de artă, om vast şi crud de soartă

Asta-i poezia mea
Nu ştiu ce să fac cu ea.