Gentilom

   E greu sa te incadrezi intr-o lume mult prea organizata pentru dezorganizarea din sinea ta. E mult prea greu sa iti dresezi bestia atat de comoda in libertatea care ti se reprima la fiecare minut, in viata asta patata si intinsa, rapida ca impachetarea de asternut.

   As vrea sa ma mut undeva unde pot sa m-avant in alergare, contemplare, amor cu realitatea, cu contextul atat de spontan, simtitul atat de neuro-accentuat pe centralul pe langa care toata lumea trece pe strazi. Noi nu vedem, nu acceptam, ca ne e frica: m-am saturat sa intarzii, sa fiu subiect de rima cu ceva apropriat de-o crima. M-am saturat sa imi repet tot ce e in contextul inimii si sufletului meu si m-am saturat sa tot fiu si atat. Sa fiu fiu sau fiica e om cu ritmul de om, in viteza, dar viteza ignoranta si organizata, care ne distanteaza unul de altul.

   O sa crezi ca sunt nebuna, dar sunt o duma. Sunt indrumatorul din umbra in arte si-n soapte si-n fapte ludice si veridice. Sunt palpabila cand esti sincer cu tine, sau cand ma privesti pe mine, dincolo de aspect, dincolo de interpret, dincolo de lider sau de tanca aia cu fata de cinspe ani din colt care fumeaza cu cana rosie-n mana, mai mult lapte decat cafea. Cine sunt eu? Nu am idee. Cine voi fi? Si-mai vag. Ce sunt? Eu nu cunosc.

   E o stare disecata intre albastru si negru pur. Un dezgust manifestat fata de ceea ce se vrea din partea mea, cerandu-mi-se bucati din mine pe care nu le pot da decat cu sila. 

   Imi pare rau. Nu pot fi om.
   Pot fi doar un gentilom.