Bati in pas, din pas cu pas pe pas de plecare. Iti iei pantalonul de pe sarma, il frigi prin zimtii microscopici de pe latura unghiei tale mari. O agati. Il agati in palton si parca tot ce e in ton cu monotonul tau in ton cu bretonul care nu-ti vine bine pe frunte.
Iti iei servieta, Pieta din piata-n plata, ca aerianul tau plan e prea plat sa mearga. Se plimba. Iti flutura colturile paltonului, bretonul e in ton cu un gentilom. Iti duci mana la gura: stranut scurt. Degete lungi. Le lungesti pe seara cu soarele de dimineata. Lampa, bloc comunist peste planseta, te doare la servieta, ca ti-ai uitat inspiratia, primita cu portia si centimetrul din creion cu ratia.
Balta din fata blocului se intinde, sclav unei dungi trasate de uscaciune. Deasupra, un alt plan care tine loc de refugiu pentru uzii vizitati de viata. In viata, te misti mai mult afara, decat faci tururi anxioase in apartament. Vezi un film, cu ploaia batandu-ti in geam. O desenezi, il desenezi, de se suprapun intr-un sapun, un pahar de lapte, un jeton de Rummy sau o versi, cafeaua, peste demersul tau exact, trasat ca sageata spre usa pe care abia ai intrat. Toamna te-a tumefiat, umbrela sprijinita de comoda din hol. "N-o cunoaste". O planta langa birou, iti sopteste frunze dulci, ca cele verzi deja te vezi ca le fumezi. Le lungesti, privirile pe pereti, si te gandesti ca e de bine sa visezi, treaza fiind. O coapsa dusa la dos, zahar tos, ai intors un gand peste altul intr-o ora si cincizeci si patru de minute, de ti-a iesit porumbel voiajor, cocor alb pe covor. Il impingi cu piciorul. "Mi-e dor".
Un ghimpe aruncat, cactusul tau, peste tableta, laptopul fumega ca o pipeta din care tot bei, ca pui de pui cu gand de exactitate, ochi obositi, pierduti in padure, privire de nufere, aruncate intr-un lac lacrimogen, ca gen de gel emotional ti-l pierzi in reflexia din ecran. "Oi fi...". Dar daca nu ai fi, nu s-ar mai povesti. Povesti, carti de joc, o noapte, o zi, pantof pe dos, sosete in pereche, bumbac pe bumbac, sex in arcul din urechea ta, mergi agale. O carare, aruncata intr-o carare dintre munti. Un oras, o casca, tu casti, o mana la gura, buze pline, se ating de interiorul palmei tale. Ti-o retragi si-o bagi in buzunarul paltonului. Decizi tonul din casca si te casca un gand, iti sopteste, iti joaca orgasmul la ureche, il surzesti si, iata, casca.
"Voiam sa te vad cascand in casa, fara mana la gura".
A surzit in ploaie un sentiment. L-a lasat pe umbrela, cum se scurge, in genunchi, lichid pe lichid, devenit solid. Betonul are rol de personaj psihopomp in nuvela scrisa de ea. Te-ai dus pe celalat taram, si ea e mai mult de una. E culoarea incerta din ochiul tau si e oul deocheat din omleta pe care ea n-a stiut niciodata c-ai mancat-o. Lasi farfuria curata in chiuveta si o speli mai tarziu, darz, cu iluzia ca trebuie sa fie curata. Terminat de uscat, umbrela s-a odihnit in colt, paltonul, de la colt la colt, iti scana pulpele golase, plimbandu-se ferm prin apartament. Ignorai exteriorul prin ignorarea elementelor care se pot clasifica ca fiind de interior, dar nu sunt: Vansii, cizmele, bocancii, paltonul, pantalonul, umbrela. Toate armurile de cavaler, valet de apartament.
Care din ele e valet de apartament? Poate sprancenele umede cand te speli pe fata, fata care e prinsa de mandibula, cand se misca la centimetrii de alta surata de-a sa. Mai dai cu apa. Acela este un sarut, dar cum cu gand se poate spala cu apa de la chiuveta o eprubeta esuata de gest din partea unei alte fete? Le tot spargi. In dragii covrigi din ADN-ul salivei tale se prind bucati de apa, aceiasi apa care te-a mangaiat pe fata. Niciodata n-a stiut cum o faci, asa ca o lasi sa curga in timp ce-n ciuda te uiti prelung, la un ochi, la celalalt, caci asta ar face, daca ar stii ca asta faci. Tabieturi simple de dimineata si seara si...
Oglinda e plina de simboluri, de la un pomete la barbie, de la un breton la o fericire. Ai face-o, ultimul cuvant din fraza de dincolo, pe ea, care n-a stiut vreodata cum e oglinda cu tine-n ea. Apa, afara, in timpul acesta, se imbina in pamant cu gand sa creasca ce-ti creste tie de mica, din ADN, in ochi: un verde smarald, unul pretentios si stramt, sfios, in pliurile de sus si de jos. Unul studios si perspicace, unul care te priveste inapoi, care priveste ace pe plante desertoase, batute de soare, doar ca soarele nu rasare decat noaptea. Caldura se instaureaza in clipele de pace cu propria ta cutie a Pandorei. Ai fi trebuit sa stii ca o cutie ca aceasta contine bijuterii. Iar tu? De nepretuit, in cutia diminetii si serii, oglinda din baie care te limiteaza spatial, dar care te ilusteaza vizual.
Nu te porti, mare intinsa, decat pe piepturi meritoase, ca bijuterie umana si din material de dama. Mai dai un rand de apa, daca ar stii. De pe fata se scurg in bluza picuri de apa, plicuri de ganduri cad pe jos. Te misti in camera ta, te misti libertin, pe pasi sau genunchi, maini, o descoperire, o contemplare aruncata ca o minge de cauciuc, care se izbeste dintr-un perete intr-altul. Munca meritoasa a gandului se materializeaza prin stimulii perspectivei unei idei. O usurare. Vacanta lunga in fiecare seara. Ca bucata aceea din copilarie a vacantei de vara, cand abia asteptai sa inceapa scoala, sa ai activitate. Paradoxal, ca vacantele sunt cu munca nascuta din palma in care cascai. In casa, poate casti fara mana la gura.
Mai tarziu, drag tablou pe picioare...
O lungesti pe alta. O intinzi, o sifonezi, o iubesti cu degetele. O plamadesti, cu unghiile tale scurte, bretonul crescut, umerii dezgoliti. Ii soptesti s-o dezmierzi de pe sarma. E camasa ta galbuie, in lumina vagaboanda de vara. Poate e galbuie, sau alba, poate are modele, buline, puncte, intepaturi milimetrice de print. "Minti". De mintit, nu te-a mintit vreodata. Trebuia sa se intoarca, pe-o fata si pe alta, blestemata aceea. O lumina friguroasa, iti topeste floarea din vaza, doar ca vaza-i goala, e concept pus la copt ca tort. Trandafiru-i mort. E crescut in parc, din impreunarea toamnei, apa cu pamantul nascand natura din privirea ta, aruncata pe pamant. Cactusul isi mai lasa un colt, tu, cu un colt de deget in coltul gurii. Ranjesti, ca ai trasat cu extremitatea ta detasata de corp un corp comun cu gandul scrumand un conglomerat deloc betonat. E sustenabila, sesiunea, aruncata pe dos, pe jos, pe covor sau pe beton, in fata blocului, pe drum, lasi scrum, o tigara, doua, mai rare, mai dese, cafelele, naturile din ochi se albesc. Machete si fragmente din defecte adunate-ntr-o perfectie, de se-nverzesc si acelea. Minunata e arta omului.
Iar iarna?
O suta douazeci de batai pe minut. Treizeci de flotari pe tura. O ora si cincizeci de minute. O data precisa. O zi indecisa. O viata in orar. O ecuatie in abecedar. O fata la coada la aprozar. Un baiat coafat. Un caine alergand agale cu o boare la mare. O pijama purtata prea lejer. O bere la doza de la non-stop. Un fragment de beton care e pasata de la pieton la pieton. O masina rosie in bataia soarelui de iulie. Un pulover alb cu gaurele. O piele faurita pe umeri de om. O poezie scrisa. O poezie zisa. Memphis. O poezie plansa. Un Eden contemporan. O alergare constanta. O pauza constanta. O constanta. O. Substantive. O. Pronume. Un. Om. O nuanta de verde, improscata-n mai multe ganduri. Un caprui amestecat la poale de munte. Un verde amestecat la malul marii. Un film urmat de o gustare. O supa la plic in camin. Un festin. O poezie ranjita. O pereche de blugi negrii. O muzica constransa de club, de casca, de mana omului. O orchestra emotionala. Un secret mult prea discret. O prezenta iminenta. O antiteza dintre agitatie si static. O mama care isi imbratiseaza copilul pentru prima oara. Un ghimpe in stomac in fata unui public. O mimare a increderii in sine, ca lider in fata unor oameni care n-au incredere in ei insisi. Un pahar cu Schweppes si gin pe balcon. O alergare la doisprezece noaptea, cu casti in urechi, pe linia punctata de pe mijlocul bulevardului. O poezie.
Iar drept de masurare nu-i ingadui nimanui, niciodata,
Natura imbuteliata in chip de om.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu