Primul picior de pe dreapta, flexat. Urmatorul picior de pe stanga, intins. Stanga peste dreapta, mai sus, un bazin lipit de un laptop. O pisica care a incercat marea c-o labuta. O pisica care a reusit sa ia vazul de la rand. O pisica comoda pe piept, torcand si frecandu-si gingiile negre de coltul ochelarului. Este treizeci decembrie, iar maine este o noua zi care ne asteapta. Dar acum?
O nostalgie ciudata zboara peste camera asta. Acelasi barlog unde s-a ascuns copilaria sub pat (cand patul era pe celalalt perete, unde acum se gaseste dulapul), iar adolescenta pe el, prin asternuturi mototolite de ganduri, lacrimi, vise, sosete pierdute in vreme de somn pe sub plapuma si carti. Unde mi-s ochelarii?
Pisica se linge. Paul e indreptat spre umarul stang, acolo unde multi si-au sprijinit capul. Tot anul a fost un g and, ca poate iubirea si-l va sprijini blajin. Un bot de pisica mirosind vag a peste atinge sticla de la ochelar. Spatele este in cea mai incomoda pozitie, sprijinit de te miri ce. Gatul sta la nouazeci de grade. Toate durerile fizice au un sens. O melodie pusa a doua oara. Frig la degetele de la piciorul drept.
O mama luminata de numele ei mic, de beculetele micului bradut de Craciun din cealalta camera. Un respirat linistit, in semn de onorare a odihnei de la ora doisprezece si patruzeci si sapte. Acum zece minute, aceiasi pisica din barlog se odihnea pe pieptul ei. Se pot schimba multe de la minut la minut. Parul umed s-a uscat la varfuri, cum s-a uscat si pielea dintre sprancenele proaspat pensate. Oare ma vor angaja?
Pe partea stanga a patului sade o perna singuratica, restul de patura. O sacosa de la F64 plina cu hartii mototolite, rupte din caiete ce nu mai serveau nimanui, pline cu un scris confuz al unui copil de unspe ani: formule neintelese, neretinute, neinsemnate. Numere care nu insemnau nimic. Cu ele mai degraba se ambala narghileaua virgina de la majoratul din Vama Veche. Au trecut sase ani de-atunci, era cazul sa isi sfarseasca fecioria la finele acestei luni. O luna de decembrie mai goala, parca mai pustie, dar si plina de surprize, confesiuni, mutari, agitatie, speranta, iubire si suspine tacute. Undeva in maneca asta gri mi-am ascuns cuvintele sa le pot folosi in aceasta seara, cand parul mi se usuca lent, dar sigur. In douasprezece ore nu voi mai fi aici, iar momentul acesta va fi o amintire.
A treia oara cand se da reply la piesa. Kevin Morby si dorinta inflacarata de a nu te parasi, mama. In barlogul acesta s-a cultivat un maldar de om care porneste incolo, nu se stie pentru cat. Acest maldar nu te va parasi niciodata, mama. Lacrimile astea repeta piesa pentru a cincea oara si s-ar repeta la infinit, pentru toate momentele in care inca vreau sa traiesc cu tine clipe minunate. In barlogul asta am dormit in primele mele zile, iar acum, in ultimele mele cateva ore pe acest an.
Lubrifierea ochilor, sa vad mai bine. Sa va vad mai bine, printre randurile blogului batran. La umbra unei lampi de sare de Himalaya, un nas usor umed, un sentiment usor sensibil. O pisica adormita, pregatita sa isi intinda capul. Aceasta pisica este latura emotionala, este promisiune, este iubire pura. Iar ea este pentru ea, mama.
Bagajul nefacut. Cantecul mergand lin. Spatele indoliat. Melancolia plutind in aer. Tastatura luminata, nu mai e una neagra, data cu oja turcoaz, ieftina peste tastele unde nu se mai vedeau literele. Au trecut anii. Se fac zece ani de High Ink, zece ani de scris si simtit si de dat seama, ma bucur ca s-a dat in barlog. Un barlog foarte dezordonat, unul in care s-au trait si au grait multe.
Stay tunned!
