Apelul ochilor căprui #1

   Damien Rice - The Professor & La Fille Danse

   Mi se pare mie, sau nouă, "ordinarilor" cu ochii căprui, ne pasă prea mult? De multe şi de nimic, în acelaşi timp.

   Filtrăm chestii şi le inspirăm în deep-u' nostru. În mai negru decât maroul care-mpânzeşte pupila. Şi dacă m-ai întreba.. cred că am vedea şi sentimentele cu ochiul liber. Căci nu ne e prea greu. 

   Ca atunci când citeşti gândurile, ştii? Căci eu nu ştiu. Să-i preţuiesc, nu alta. Să nu-i mai chinuiesc în bătăile soarelui ce-mi place când nu e puternic. Ca cel de afternoon. Că bat în verzui şi îmi place senzaţia aia de special.

   Se zice că cei albaştri sunt sensibili la lumină puternică, iar cei verzi ar împărţi aceeaşi problemă. Adevărat. Căpruii sunt brute în comparaţie cu fineţea culorilor mai sus menţionate. Asta doar în privinţa soarelui puternic şi a altor aspecte mai neplăcute ale mediului. Şi .. sunt cu mult mai sensibili decât albastrul cerului sau verdele ierbii de sfârşit de primăvară. 

   Noi simţim dintr-o privire. Noi vorbim cu o privire. Noi vrem de la prima vedere. Noi iubim de la prima vedere. Noi vrem să fim noi. Dar să fim şi ca voi. Noi vrem ochii voştri. Noi vrem să iubim, dar nu dintr-o privire. Noi vrem să gândim, ca şi voi. Noi vrem să fim strategici, ca şi voi. Noi vrem să fim lafel de frumoşi ca voi. Şi de speciali.

   Noi vrem să nu fim brute. Noi vrem să lăcrimăm dintr-o simplă rază de lumină, nu din pricina unei imagini. Noi vrem să fim priviţi cum n-am mai fost priviţi vreodată. Noi vrem să îmbrăţişăm lumea. Din priviri şi nu numai. Noi vrem fericire, ca şi voi. Şi privim imposibilul, ca şi voi. Şi vrem să găsim perfecţiunea, ca şi voi.

   Dar parcă voi o găsiţi mai repede.
   Purii rasei umane: cu strop divin de culoare.

Semnat,

doi ochi căprui

"În locul în care privirile ochilor căprui migrează

nu pot veni şi ceilalţi. E ceva ce numai ei ştiu."