Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

duminică, 14 octombrie 2012

De-un weekend amarat.

   Ed Sheeran - You Need Me, I Don't Need You

   A fost un weekend scurt ca toate celelalte. Rece si innorat. Nici macar de o lacrima din cer.

   Octombrie a inceput destul de binisor pentru experientele sale limitate ca si mijloc al toamnei. Se joaca cu noi suav, trimitand cate-un vifor de miaza-noapte pe la zona noastra dobrogeana. Mohorat si urat.. Da' bine ma, vremeo. Pacalesti oamenii in halul asta?! Multi au racit din cauza ta, stii. Si printre ei ma numar si eu.

   Dar nu e vorba despre raceli si viroze sezoniere. Inceputul asta brusc de vreme nasoala vine si cu alte lucruri frumoase, nu? Ca doar trebuie sa compensam cumva. 

   Unde vreau eu sa ajung cu vorbaria asta? 

   Incepe cu "a fost odata ca-n povesti, a fost ca niciodata.." si nu chiar din rude mari imparatesti, o prea ciufulita fata. Si aceasta este my friend, care a venit cu o idee de "Jurnal de one week". 

   Si ce reprezinta, mai Inkule, "Jurnal de one week"? Sau de unde i-a venit ideea prietenei tale? o.o

   "Jurnal one week" consta in povestirea sub un chip putin mai fantasmagoric a pataniilor dintr-o saptamana normala de (high)school. Ideea amicei mele i-a venit dupa ce mi-a citit vechile notite de pe Facebook dintr-a saptea in care povesteam, c-un drop de chilli, cam ce faceam eu, ce faceau colegii, ce faceam noi sau ce faceau profii cand nu ne faceam temele, femeile de serviciu cand aruncam cu cornuri in pescarusi sa pape, directoarea cand n-aveam cravatele sau dragul de Gigel, instalatorul, care batea picii nebuni de clasa a cincea (doar baietii, desigur).

   Iar din cauza acestei amice, High Ink a luat viata. Si asa, si cheful meu de scris. Ca, totusi, cineva a crezut in mine si m-a sustinut, cand multi ma judecau sau, mai bine zis, imi "sugerau" sa fac altceva mai bun. Fuck no.

   Si avand in considerare ca vinerea ce va veni va fi balul bobocilor al liceului nostru, cred ca Ink va avea destule treburi de scris, compus si modificat.

   Ma doare inima ca n-am asa de mult timp liber pentru scris si altele, iar cand il am, ori fac teme, ori ma uit la un serial, ori stau minute-n sir pe Facebook, urmarind poze si barfite.. :|

   Si laaas timpul sa mi se scurga printre degete.
   Dar de maine.. incepe.. "Jurnal de one week" :D
   Si sper ca o sa va placa
   Chiar si tie, buna mea prietena
   Care esti la alt liceu, dar stiu ca te vei amuza.
   Sper ca te vei amuza.

   Stay tunned. \m/


Y U NO LET ME ALONE?!

vineri, 12 octombrie 2012

Legat de persoane

   Damien Rice & Lisa Hannigan - 9 Crimes

   Alta saptamana trecuta. Toate felurile de teme, comentarii de invatat, pauze de enjoy-at si desene de realizat. 

   Doar ca..

   Vineri. Sase si cinci. Ora de muzica. Profa plecata. Un chip cunoscut si o intunecata neintelegere. Intunecat chip intr-o incapere intunecata. Chip cunoscut de toti ca fiind radiator de fericire. "Toti" cei ce n-o stiu. Ce este in interior. Ceea ce macina, incet, si exteriorul. Doar in pauze milisecundare. Pauze pe care, din nefericire, le prind. Si sunt cu putin mai lungi de o milisecunda.

   O jumatate de metru ma desparte de ea. C-o voce amiabila, vorbind la telefon. Ochii atintiti la gresia de pe jos. Un look care trece putin de gradul de normalitate. Un miros ambiguu de parfum si.. cu nervozitate tine telefonul cu mana amortita la ureche, apoi il flexeaza, brusc. Era o voce de barbat, dar se stinsese.  Ii inchisese telefonul.

   Pretind ca ma uit la oglinda din spatele sau. Si-mi ciufulesc usor parul, dupa care il aranjez. Obicei prost, dar asta e. Se uita scurt la mine, apoi isi pune din nou capul in pamant, usor punandu-si telefonul in buzunar.

   O fire tacuta si putin interiorizata. Poate, oare, sa iasa acea persoana care scrie la suprafata? Este, oare, corpul sau o pluta ce acopera aerul dinauntru? Cel ce miroase a cauciuc, si nu a parfum? Tin acul si nu stiu ce sa fac: sa uit ca il am sau sa-l infig in pluta..

   Degeaba "imputi" pluta cu litri de parfum, daca nu lasi afara acea persoana.
   Sau poti sa n-o faci.

   Dar sa sti ca persoana care te intelege
   Este mai aproape decat crezi. 


   

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Today, Low is the new High

   Red Hot Chili Peppers - Otherside

   Chef de asfintit si de atintit. Un glont incorporat si-un inamic pe timp de dupa-amiaza. Nimic mai simplu.

   Pocnim din degete si vrem ca lucrurile ce le vrem sa le avem. Pe masa, bro. Aha. Pe biroul din camera mea. Dar s-au gandit oare "doritorii" ca cer imposibilul? Asta, ori au cam lipsit la orele de logica.. 

   Crete plete de om batran. Pocnea din degete, cerand putin din avutiile buzunarelor noastre. Dar noi.. Trecem. Putin ne pasa. Asa.. grabiti. Ba sa prinzi autobuzul, ba sa treci mai repede strada, ba sa iei copilul de la cresa sau alte scuze penibile. "N-am marunt" am mai auzit. Cat de penibila e faza asta? Inteleg ca nu ai, dar mai bine taci din gura..

   Sambata s-a spart in nori, asa cum s-a spart soarele printre nori. Brusc. Si foarte cald. Am asteptat-o, intr-adevar. Iar acum ca a venit, se grabeste sa plece. Doar de as tine-o de picior.. Doar de m-ar ajuta cineva cu aceasta intentie.

   Imi place liceul, doar ca sapte ore pe zi mi se pare prea mult. Am asteptat cu inima la gura momentul asta, asa cum am asteptat si banchetul. Au trecut emotiile si au ramas urmarile: miscari de dans nedeslusite ale lui Ink pe DVD-ul ce-l are toata scoala si cunostiinte noi de clasa a noua. Colegi si lectii. Se pare ca ambele sunt amabile.

   Si trec zilele. Trece weekend-ul. Trece vremea. Trece, treptat, cheful meu nerabdator de a scrie. Imi piere cheful si de desen, iar tot ce ar insemna "viata" acum este o dupa-amiaza intreaga cu multa Fanta de portocale si chestii de rontait, in fata unor desene animate. Putina muzica pe fundal n-ar strica.

   Celebrez ceva ce n-am mai celebrat de-o saptamana: timpul meu liber.
   Iar liceului ii multumesc pentru un singur lucru: mi-a oferit posibilitatea de a ma bucura de timpul liber. Si cand zic "a ma bucura", spun ca, intr-adevar, ma BUCUR. :D
   
   Si asa, mosneagul cu parul cret pocnea din degete, cerand mila noasra. Practic, cerand imposibilul. Apoi, Imposibilul i-a zambit in fata.


There's still hope. 


miercuri, 3 octombrie 2012

Putine ganduri la purtator

   Kip Moore - Beer Money

   Astazi am stat putin pe ganduri. Pe langa faptul ca ceasul care numai mergea a inceput sa mearga, ne-am ales si cu cateva transferuri. Pleaca trei persoane de la noi din clasa la alte clase sau la alte licee. 

   In schimb, astazi am facut cunostiinta cu un tip putin timid, pe nume Adrian. Vine de la un liceu de arte din Tulcea si.. e tare dragut. Era timid in primele 20 minute, dar dupa aceea vorbea deschis cu toata lumea. Sta pe diagonala in fata mea si.. cam atat.

   Incep sa ma acomodez si sa cunosc lumea. Siiiiii avem pagina de Facebook! http://www.facebook.com/GeneratiaCopiilorMagici?fref=ts :D

   Iar domnisoara cu care m-am certat la ora de franceza mi-a aruncat astazi o privire care a transmis mai mult decat scarba. Iar eu i-am zambit in fata. Doar ca sa se "indulceasca" putin aceasta saratica. 

   Si asa, un mic mesaj pentru cernelistii astia mici care trec prin gradina mea cu "maimute" ale imaginatiei mele si le citesc: va multumesc mult pentru suport. N-as fi crezut ca am o ASA mare pricepere in a pune in vedere unele chestiuni prin scris.. Totusi, eu cred ca sunt niste mici aberatii ale creierului meu. (:

   De la putin mai muritoare si pana la ceva mai deep, Ink sau "fata cu cerneala" si-a facut auzita, cat de cat, prezenta in acest mic Univers. Un Univers nu chiar perfect, cu bune si cu rele, cu rasete si plansete, asa cum e viata. O viata trecuta printr-un filtru de penita cu cerneala neagra. ( Neaparat cerneala nero ca altfel isi pierde Ink renumele :| ).

   Comentariile de la voi ma ajuta foarte mult sa inteleg unde am gresit sau unde am pus accent pe cate ceva prea mult, sau prea nasol, prea bine sau prea putin. Nu stiu ce sa zic.. eu scriu ce simt in unele perioade anume in viata mea. Sentimente destul de puternice. Nu ca si un "attention seeker". Cunosc destui :/ Am si uitat de "caietul verde" in care obisnuiam sa scriu. M-am mutat pe High Ink. Si pronto. Ca merge mai repede pe QWERTY, nu-i asa, bloggeri?

   Eu una vreau sa raman in umbra. Fie chiar si numele meu adevarat care nu e chiar atat de boring cum am spus in my very first post. Imi place mult numele meu, dar nu e vorba de mine. E vorba despre acel Ink care e cam neutru. Zic ca e feminin.. Mda. Cred ca e feminin. Un Ink care e persecutat sa ma asculte si sa dea mai departe.

   Dar asta e natura umana, nu?

   Va pupp si va iubesc. <3


 Cu drag,
Ink


luni, 1 octombrie 2012

Ador

   Christina Grimmie & Sam Tsui - Just a Dream (Cover)

   ..ceva cu ardoare. Ador sa iubesc si ador sa ador. "Te ador" au fost cuvinte spuse in desert, ca o apa curgatoare. Ai baut din ea si ai supravietuit, dar ea s-a uscat. Ca si cand n-ar fi existat vreodata.

   Asa s-a uscat si dragul de septembrie care ne-a parasit, zambind. Asa cum ai parasit tu acel loc, acea bancuta luminata de un felinar. O seara de octombrie, acum un an.

   Te iubeam.
   Si radeam.
   Rad si acum.

   Rad cum radeam noi din orice prostie. Eram ca greierii toata vara. Aer de mare si de munte. Trenurile ce ne legau. Ruta Cluj-Bucuresti-Constanta. Zgomotul sinelor de tren. Povesti de groaza in tren. Ore vorbite la telefon. Glume idioate de-ale mele. Atat de idioate, incat radeai la ele. Sau, poate, de ele. Si poate radeai fiindca ma iubeai. Si poate si eu radeam fiindca te iubeam.

   Acum rad ca te-ai dus ca si septembrie.
   Asa ca te voi tine minte si ii tin usa lui octombrie.
   "Buna ziua" ii zic.
   Iar tie, draga mea iubire, "Ramas bun".
 
   Nimic altceva, caci dragostea n-are cuvinte in care sa nu se incurce. Nu se poate exprima prin nimic altceva. Poate doar atingeri. Imbratisari. Saruturi. Vise ca, poate, ne putem intalni si fara sa ia vreunul dintre noi trenul. Vise ca te pot saruta dupa scoala. Ca te pot tine de brat in timp ce mergem. Si nu oricum. In ploaie. Asa cum iti place tie. Aveai un chip atat de bland si calm.. Calmai pana si ploaia. Dap. Ploaia aia de octombrie. 16 octombrie.
   Dar nu conta. Te iubeam. Si inca o fac. Chiar si asa. Eu la mare, tu la munte. Chiar asa.. si te iubesc. Dar, oare, cum sa-ti spun? Cum sa-ti spun, chip angelic? Un telefon? Nu. Nu pot. Dar.. o scrisoare? Nu. Am scrisul mizerabil.

   Si simt ca toata lumea e impotriva mea ca te iubesc. Si acea "lume" sunt eu. Mintea mea. Inima mea nu mai este. Iti apartine. Undeva unde am lasat-o printr-un buzunar de jeansi. Albastrii si scurti. Era inca cald. Si era amuzant. Parul prins in coada si ciufulit. Ciufulit de mine, caci imi placea sa-l ciufulesc. Si-mi placea sa-ti scot bratarile de pe mana si sa ma joc cu ele.

   Asa ca..

   Septembrie, ai fost o prelungire a lui august.
   Te rog, adu amintirea frumoasa a adevaratei toamne.
   Te rog, octombrie..



vineri, 28 septembrie 2012

De-ale lu' Madam Réalité #3

   Limp Bizkit - Behind Blue Eyes

   Papusi aspirate de popularitate si parfum. Unghii false, blond pui, haine scumpe. Branduri mari, of course. Cum se poate sa-ti pui o amarata de bluza de 30 de lei? Dar de 50? "Doamne fereste! 100 pe putin."
   Mi se pare ca simplitatea.. adica frumusetea acestei lumi se scurge. Unde e bucuria simpla? S-a dus. Si a lasat acesti copii de anii '97 sa se turmenteze in aburi de fite, tupeu, impertinenta si lipsa de respect.

   I-a pus capac o experienta simpla de 28 septembrie. Vineri, din cate se pare. Fata cu cerneala s-a confruntat cu ora de franceza. O ora in care clasa de muzica si canto li se alatura celor de la desen. Nimic neobisnuit.

   Chestia este ca aceste doua clase sunt total diferite. Cei de la desen sunt cuminti si, sa zicem, mai putin impertinenti decat cei de la muzica. Cele de la muzica sunt tunate cu genti de la firme mari, cu parul vopsit in blond dintr-acela ce-ti ia ochii si "gingase si sensibile" la prima vedere. Baietii.. ei bine, baietii de la canto sunt in mare parte la italiana. Iar cei ce sunt la franceza, isi bat joc de ora si vorbesc, intr-adevar urat si sfidator la adresa fetelor de la desen. 

   Ce s-a intamplat cand Ink si-a exprimat opinia? Ei bine, i-a fost data o palma in propria-i clasa. Si una grea. Una grea si dureroasa ce o va tine minte. 

   Exista si persoane cu ochi albastri ce stiu ce este aceea "prietenie" si persoane cu ochi albastri care iti surad in fata dupa ce ti-au infipt cutitu-n inima. Si actioneaza in loc sa spuna argumente pertinente.

   Vazand geanta albastra de pe banca.."Locul meu e ocupat de tine"
   "Mda. Si? Era liber" uitandu-se cu ochii ei fermecatori si cu un chip inocent, dar cu un accent piperat.
   " .. e ghiozdanul pe scaun." zice Ink c-un glas amar.
   "Si din cate vezi.." i-a dat un sut si a cazut sub banca. " e liber." 

   Si asa a intervenit roscata cu ochii albastrii, luand-o de mana pe Ink chiar inainte de a izbucni in plans. Doar de stres. Nimic mai mult. Si a calmat-o.
   Intr-un final si-a gasit un loc. Un loc in locul ei invadat de iepurasi cu colti de lupi si lupi cu colti de lei.

   Raman asa.. masca. Masca a ceea ce a fost odata litoralul. Cu o istorie agitata si traditii de la popoare tranzitorii, nu mi-am imaginat ca fiii si fiicele mele sa fie.. asa.

   Masca pe care Ink o are nu este atat de rezistenta ca cea a lui Tony Stark.
   O singura lacrima..
   Fie ea de tristete sau de bucurie
   De nervi sau altceva
   Ii poate da de gol personalitatea ce o are
   Si ii poate rani orgoliul.

Cu drag,
Madam Réalité


luni, 24 septembrie 2012

De-ale lu' Madam Réalité #2

   The Kelly Family - Fell In Love With An Alien

   Luni. 24 septembrie. Anul 2012. O dimineata rece si intunecata. Lumina se prelinge printre nori la fiecare cateva minute. In timp ce luna se retrage linistita, soarele isi face aparitia.

   Nu.

   Este o alta iluzie a sa. O iluzie pe care niciodata n-o vom intelege. O iluzie desarta. Doar o iluzie in roua diminetii, care se prelinge pe geam. Un suflu cald ce-l abureste si un muritor nesemnificativ. 
   Atatia ochi si atat de multe suflete. Toti dansam pe acordurile pianului vietii. Alegretto. Adagio. Din nou alegretto.. Rade de noi. Ne creeaza un abis de ganduri si un lant de amintiri. Capabilitatea de a nu uita. Inima de a ramane tare dupa multe iluzii. Iluzii intr-atat de adevarate, incat omul le percepe ca fiind reale.

   Suflu cald in amurgul diminetii. Imi poti explica de ce te faci abur in aer? De ce trebuie sa pleci de langa mine la fiecare expiratie? Fiecare moment in care expir, pierd suflul. Se duce-n larg. Se duce si n-am cum sa-l recapat.

   Avem iluzii mereu. Iluzii ce numai viata ni le creeaza. Ne hranim prin iluzii si ne bucuram. Dar oare putem sa vedem si dincolo de iluzii? Sa simtim ca ceva e in neregula? Nu. O iluzie e precedata de o alta. Daca ai fost atras intr-o iluzie si crezi asta, poate si gandul cel din urma ar putea fi o iluzie. O iluzie ca iluzia chiar exista-n fiinta ta.

   Oameni mergand. Claxoane de masina. Caini latrand. Ambulante. Fosnet de frunze rumene. Sunet de picaturi cazute. Planset de cer. Aer inghetat. Valuri spargandu-se. Copii tinandu-se de mana si mergand veseli spre scoala - oare sunt toate acestea doar o iluzie? O iluzie si-un abur cald pe geamul camerei mele. O iluzie a corpului meu in care alunec singura.

   Cu totii o facem.
   Si nu ne deranjeaza.


   Cu drag,
Madam Réalité.