Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

luni, 22 aprilie 2013

Către mare.

   Vama - Copilul Care Aleargă Către Mare

   Bataie de palma pe nisip gangurat de talpi si de talpi cu ganduri. Cu talpi mari care cara altele mai mici, pentru a le arata minutiozitatea simplei miscari a pasului. Subtire sau gros.

   Imi tremura corpul pe nisip rece, cu miros pur de vara si c-un soare zambitor. Cu oameni care alearga, iar altii care-si plimba muritorul fara nicio legare de urban. Cu fete zambitoare si distrate de o simpla melodie sau de un simplu apel de la mama. De fericire ca vine vara. Si de acolo, toate frumusetile acestui an.

   Frumoasa amanta a mea sub tei inflorit, la Modern, langa scari abrupte, surpate de ploi si vanturi rele. Necajita amanta ce-mi cere de toate si-mi ofera inzecit. Femeie fictiva a anuarului fixat in perete, cu femeie imbracata sumar. Femeie ce mi-o imaginez a fi o tanara juna care leaga-n ea legaturi intre muritori. Multele pe care celelalte anotimpuri nu le pot lega atat de temeinic.

   La gand de amanta imbatatoare la care stau si ma holbesc si la tot nisipul ce-l simt in tenisi. Acela ce-l simt vibrandu-mi in talpa subtire si usor alungita. Sunetul si vibratiile muzicii puse pe telefon, sub soare si vant usor. Sub chipuri primitoare si calduroase, jucause si imbecile. Cum sunt si eu. De jocuri ce ne leaga tineretea, de amintiri ce-o sa ne vina cand o sa ne uitam peste acele scari, de sus. Prin frumos filtru corneic, colorat si neobosit de-o aventura noua: cea a verii.

   Vad soarele ce-mi lumineaza pletele blonde. Vad ce vreau eu sa vad. Vad baieti pe longboard-uri. Vad fete. Multe fete. Si inghetata. Simt aroma aia sarata de mare. Stiu ca trebuie sa ma descotorosesc de hanorac. Stiu ca voi fi fata in boxeri si tricoul alb al propriului camin. Sau nu. Vad oameni straini cu care nu pot comunica decat prin semne. Nu-mi cunosc limba. Caci Ankara e departe de Constanta. Iar limba lor lunga nu se compara cu piticul latin, pur romanesc.

N-am FAINosag in vorbire.
Si-s mai muta decat puteam crede vreodata.
Fata de sentimentele mele
Si fata de cititorii mei cu miros sarat.

Stay tunned.



P.S.: Simt nevoia de a-mi cere iertare pentru aceasta luna foarte saraca in postari. Nu va mai scot scuze, caci tot ce am facut a fost sa stau, sa citesc, sa ies, sa frec menta la Pretty Little Liars si sa ma gandesc la multe lucruri pe care aveam sa le scriu aici, dar care se risipeau imediat ce calcam pe pragul usii de la camera alaturata, deci.. Varza. Cred ca inca ma bate astenia de primavara.. -_-

vineri, 12 aprilie 2013

Le bon vieux temps.

   Frank Sinatra - Something Stupid

   In timpuri vechi. Undeva, printr-un Nord al busolei lui Bonaparte. Tu sau eu, nascuti sub nume francez, cu accent si fara urme de "r". Undeva, pe un balcon, eu, cu talpile golase, stand pe un sezlong. Asezonat cu pernite de tot felul. Moi si catifelate. Persifland peisajul morbid al Parisului in zilele-i putin amarate. Un cosulet de orhidee albe ce-mi imbie sufletul si sanul cu parfum. Trimise de un om secret, un "gentleman", cum ii spun englezii. Si cu un biletel scris in germana. Cu note nemtesti in scrisu-i negru.

   Peretii sunt albi, intocmai ca cerul atunci cand e ceata. Camera e aerisita, cu elemente clasice. Patul de doua persoane ce l-am dat pentru celest nocturn si de ziua. Luminile aproape stinse ale camerei mele, silentioase si discrete in comparatie cu turnul ce-mi e la cativa zeci de metri. Noaptea. Caci atunci ii place fiului de metal al lui Gustave sa-si arate podoabele. Pentru dragostea sa si a amintirilor ce le ofera oamenilor ce dau pe la el. La el, in josul strazii Quai Branly.

   Primesc cafea proaspata in fiecare dimineata de la buna Clemence, fosta-mi bona. Inca ma crede un copil. Desi numai sunt fiica mamei mele. Mama care s-a dus la Efemer. Cu cuvinte marete intr-o stare de ofilire accentuata. Si papa ce calatorea si calatoreste. Iar eu, fiica lui, ma impotmolesc in linistea monotona a strazii, in bataia soarelui ce se iveste deasupra fluviului grabit: Sena. Sunt spectator fara drept la replica din casa parinteasca. Cu etaje, foaier, dormitoare si pe deasupra si o curte presarata cu flori imbietoare.

   Eu, cu nume francez. Cu mandria de-a uita de completul "r" in gura sau gat. Pe limba ce se plezneste de cerul gurii. Eu, cu rochita lafel de alba ca florile din cosul de pe masuta alaturata. Eu, cu ochelarii de soare, mult prea eleganti ai mamei ofilite. Eu, cu ruj rosu, pe buze pronuntatoare de "la levre" si "rouge" puse una langa cealalta intr-un sarut. Eu, cu unghii lungi ca si acum. Eu, cu steagul francez in foaier, langa trofeele de vanatoare ale tatei, vechi. Dar neprafuite.

   Tu, cu nume francez. Om. Femeie or barbat. Minor cu statut de mare om. Cu casa franceza pe-o strada cu nume de poet francez. Cu discuri pe gramofon de om englez. Si dorinta patimasa de a zbura din tara-ti profund invesmantata cu parfum de eleganta si dulce. Cu vin proaspat, imbatator si usor alcolizat. Cu camasa de noapte sau haine de zi. Cu mustata sau cu esarfa la costum. Sau cu batista la buzunarul de la piept. Cu rochie pana la genunchi cu motive simple, dar elegante. Batatoare de frumos la ochi de orice fel. De ochi caprui-brutal sau regal, verde ori albastru. Si cu parul lung si blond, saten ori brunet. Cu palarie sau nu. Cu umbreluta sau nu.


Un vis francez pe care l-am avut.
Tare frumos si cu bun gust.
Dar un lucru ma framanta:
"Eu" in franceza n-are vreun sinonim
Pentru numele tau comun, si nici pentru al meu.

Stay tunned.

miercuri, 10 aprilie 2013

Trecãtor.

   Alternosfera - Doua Eve

   Imi stau pe genunchi ambele coate. Stau rezemata de un perete, pe-o podea rece. Nu-mi explic ce se intampla. Caci am trecut de la o stare animalica de placere si amuzament la una de o profunda anxietate. Ma doare plamanul, dar asta nu ma opreste sa nu trag gudronul in piept. Si sa ma uit pe sub parul ravasit in oglinda ce-mi este in fata. Expusa rusinea sa stiu cum se simte.
   Ma uit in juru-mi. Vad peretii ce tin lipiti acea oglinda. Era var. Si nu era frumos crosetata culoarea in jurul oglinzii. Era.. murdara. Chiar si marginile oglinzii. Chiar si acele "butoane" ce-o penetrau pana la vazu-mi stramb de intuneric. Sau lumina. Raze ce se reflecta prin geamatul ala de ferreastra sparta. Ciobita. Cu niste carpe ce atarna, fluturand, legate de acele varfuri de sticla ciobite. Geamuri carpite de amar de frig si neintelegere. Si prostie.
   Imi dau seama. Sau poate nu. Nu-mi dau seama cine e creatura aia infricosatoare din fata mea. Mi-e frica sa ma misc, caci stiu ca se va misca. Studiez intreaga oglinda, c-o sete nebuna de lichid. Si.. nu. Nu unul din acele lichide ce penetreaza camera prin colturi, prelingandu-se pe peretii verzi de mucegai care din zi in zi se tot extind. Si balta de apa din mijlocul camerei care e umpluta mereu la fiecare ploaie ce vrea sa intre prin gaura din tavan. Carpita si ea din resturi. Dar fara folos.
   Sunt o vietate. Una ca acea "iarba" miscatoare din colturi. Ce se extinde in fiecare zi doar pentru a supravietui. Fara niciun scop, decat cel de a infecta. Cum ma infectez zilnic cu tutun si cu aburii de jeg din acele colturi. Din acea balta in care sting chistoc dupa chistoc. Cu tot cu paru-mi mult prea lung si ingrijit doar in moment de smerenie in fata Divinitatii mele: niciodata.


Si ce ma face sa regret in fiecare zi
Ce ma enerveaza si-mi chinuieste mana amortita de frig
Corpul asuprit de ger si raceli grave, pneumonie, mizerie
Ce astept ca un cadou de ziua mea, pe care nici n-o simt

Trecutul. Ma ucide.
Si oricat as vrea sa-l carpesc cu lucruri noi.. 
Nu voi reusi.

Stay tunned.


luni, 1 aprilie 2013

Azi respir c-un pai.

   Alternosfera - Nepoata lui Gagarin

   A fiert soarele asfaltul. A copt popcornu-n copaci, facand strazile sa miroasa imbietor a floricele. Multe ce stau lipite de crengute fine, inflorite. Cu incalzire automata si transpiratie. De la soare.

   Am uitat complet ca-i unu-n an intai aprilie. Si a trecut fara sa-mi dau seama. Sau silinta sa fac o glumita de "lmao" sau de un finut bun gust, c-un jumatate de "lol" pe buze. Saptamana altfel a inceput. Cu plimbare pe-o strada intr-o alta parte a Constantei ce ma deruteaza complet. Am vazut firma Graphtec Design si toate dedesupturile ei. Oamenii amuzanti ce stau cu castile pe urechi, cu muzica buna, birou super personalizat, c-o planta pe nume "Floare" care cere intr-un biletel lipit de ea sa nu o rupem. Tot acei oameni draguti, stand si povestindu-ne cum le vine lor "inspiratia" pentru siglele publicitare si designul de genul. Si femeia de succes din spatele firmei.

   Am aflat povestea ei de viata. Cum a pornit de la optispe ani pe drumu-i in viata. Cum a inceput de la croitorie, apoi a facut facultatea, fatat un copil, vreo alte trei afaceri in doi ani. Si cum din munca si hotarare a ajuns sa realizeze acea firma. Cum are ea treizeci si noua si fi-su douazeci. Cum eram atenta sa nu alunec de pe marginea bancii pe care ne inghesuiam sa stam la final la "sueta" cu doamna blonda, capul afacerii. Si cum era diriga in spatele meu, cum ma durea spatele de la stat incomod, cum imi batea soarele in cap, cum erau ambalaje de 7 Days pe masa si doze de Fanta, incepute si inca sigilate.

   Iar la inceput, mama Hipsteritei M. a.k.a. Panarama care era ceva de genul "who the fuck is Patrascu?", cand adusesem vorba de el si de fiica-sa. Cu toate virajele si momentele mele de sictir la cugetele de pe geamul masinii in spate, cu Bibizaur si cu Emma. Si glume. Ca acel Caramangiu era in masina din spate cu inca trei colege si ca mama Panaramei a intors. Si omu' se pierduse. Si mama ei era ceva gen "lol noob".

   Cum am terminat noi pe la unspe jumate turul fabricii si discutia interesanta cu tanti. Cum mi-am luat doza de Fanta, agitand-o intr-o veselie, cu gandul la viitorul de care sunt foarte indecisa. Si faptul ca vroiam sa declansez bomba fantastica la Casa de Cultura. Si ca aveam s-o tin foarte bine in masina mamei Hipsteritei M.

   Dar a tasnit cand am scapat-o din mana pe asfalt. In timp ce asteptam masina mamei ei. Cu mic curcubeu cu tot. Si cu sutul dat dozei pana-n gardul de pe strada Mama Naibii fara numar.

   Apoi la Casa de Cultura. El Gato Negro cu Bibi. Iar eu cu Emma ne-am plimbat pe Tomis. Pana we reached Tomis Mall for a gura de Coca Cola la Mc. Unde, ca sa vezi, niste intrusi ne ocupasera masa. Si unde o shaica pe care o stiam numa' de pe Facebook se apropie cu telefonul in mana, sa ma-ntrebe daca vreau sa-i dau numarul meu. Nu pentru ea. Ci pentru shaw ala de la masa care gandise cu voce tare la masa lui de oameni mari ca-s draguta.

   Dat. Primit mesaj cu "buna". Fara tupeu sa vorbeasca cu mine face-to-face.

   O zi de aprilie calduroasa.
   Seems legit for me.

Stay tunned.



vineri, 29 martie 2013

Desen.

   Paper Aeroplanes - Safe Hands

   Cum se simte murdaria colorata-ntre degete. Usor lipicioasa si cu gust sters. Alb ce se ascunde intre unghii si piele. Si rosu ce ti-ai intins pe barbie si peste buza fara "V"-ul meu.

  Cand ai sevalet si depasesti culoarea de pe compozitie pana pe planseta. Sa se ia culoarea si pe lemn. Cum simti sa duci pensula si pe-acolo. Sa luceasca bucatica de metal ce-ti tine plansa de placa, tarziu, in noapte. Sa stai in picioare ca un sclav in fata propriilor sentimente. Sa dai cu cuvintele colorate de pe paleta pe plansa. Sa o ungi si sa adaugi ce crezi. Sa te dai doi-trei pasi in spate si sa te uiti. Sa-ti fii propriul tau inamic. Sa zici ca ai gresit totul ca apoi sa modifici si sa ajungi la aceeasi concluzie. Niciodata nu va fi perfect.

   Sevalet ce sta in fata ta. Tu, cu parul peste frunte si fata, dat alene peste ureche, uns cu tempera. Murdara. Jeg de om. Pus la punct de sentiment in stare pura. Cu muzica pusa pe fundal, in maieu alb, fara sutien. Cu pantalon lung, stai si te uiti la compozitie. Nu ti-e nici de ora tarzie si orele ce vor urma. Nu ti-e nici de unghiile lungi si frumoase pe care risti cu atat de mult entuziasm sa le strici. 

   Te lupti cu apa din jumatatea de sticla. Faci culoare murdara-n ea. Iti versi supararea in acea apa. Si dai doar cu culoarea pura pe compozitie. Doar cu sentimentele bune si dragostea ce-o porti. Ce-o poti transpune cu degetele tale lungi si cu pensulele cu auriul lor crapat si cazut. Si asa, paleta ti-e amestecata de culori. Transpiri. Te murdaresti. Traiesti un orgasm mental in tot ce vibrezi pe acea plansa. Pe acel ce-a fost odata alb. Iar acum, este tot ce te cuprinde.

   Te uiti timp indelungat la ce ai facut. Ai inghetat. Si asta-ti zice si corpul prin panza fina si nerusinata. Simti ca numai poti. Fumezi in propria-ti camera fara teama de a fi prinsa. Te uiti cu ochii intredeschisi la arta infaptuita, vie, colorata. Si-ti jupoi culoarea uscata de pe obrazu' apropiat mainii in care tii dreapta fumeganda ispita.


La final, in tarzie dimineata, ramai cu gust amar. Si multumire de care parca esti rusinata.

   
   Si un sevalet murdar.

   Multumita doar de atata lucru:
   De murdaria sa
   Si de-un chistoc aruncat undeva pe jos.

Stay tunned.

joi, 28 martie 2013

Om trist.

   Nirvana - Dumb

   Este ora sapte fara opt minute dimineata. N-am dormit nici macar o ora. Am inceput o lucrare cu tematica "prispa caselor romanesti" pe A2. Nu este finalizata. N-am chef s-o termin pana la unspe. Si nu stiu ce sa fac. Este ultima zi in care tre' sa predau desenul. Si nu stiu ce sa fac.
   
   Ascult vorbele aurite ale lu' Kurt si ale Nirvanei, prin el. Sunt murdara de tempera si acrilice. Am putin tus negru pe pantalon si abia scriu. Sunt obosita. Si fara chef. 

   Trag un ochi in spate la desen si mi-e mila sa-l las asa. Mai am trei ore in care pot face ceva. Dar nu am niciun chef. Si am nevoie de motivatie. Ori asta, ori ma culc cateva ore.

   Omul meu de pe prispa, cu ochii inchisi si cu mustata neagra, numit de mine nea Gicu, seuita-n zare la o biserica. Cu o canita de tuica sau palinca sau ce Doamne iarta-ma o avea el acolo, alcool pur banatean, moldovean, ardelean sau de oriunde altundeva. Loc taranesc, romanesc.

   Directorul ne fute la cap cu verificarile prin curtea scolii, sa vada cine fumeaza si cine nu. Sta in masina lui alba, cu fata indreptata spre gard, claxonandu-ne p-astia cu tabacu-n gura. Si pe altii care stau cu ei. 

   Se apropie ziua mamei mele si nu stiu ce cadou sa-i fac. Am chef de somn, dar n-am timp. Vreau sa-mi termin cartile incepute, dar n-am nici chef, nici timp. Am camera vraiste. Aia-i faina, caci mereu a fost asa. Am muzica "bolnava", dar nu ma deranjeaza. Am profi de tot rahatul. Si planuiesc sa ma mut la alt liceu. Mi s-a acrit de desen. Vreau engleza, psihologie, istorie si geografie.

   Imi doresc sa ascult intreaga zi muzica buna, dar am scoala. Vreau sa fumez fara sa fiu claxonata si exmatriculata. Vreau sa fac vlogging, dar n-am niciun chef. Vreau sa scriu pe blog, dar n-am nimic de zis ce v-ar putea interesa. Lately, I suck. 

   Placa de skate mi s-a rupt, "marea" mea iubire a disparut si-s mai sictirita decat spun toti ca sunt.

   Vreau vara, dar ninge. Si optimism, ca-s acum ca o curva d-aia proasta si foarte depresiva. Si nu-mi place.

Cernelisti, asteptati-ma. 
Azi sunt varza.
Om trist.

Stay tunned.


*Iertati limbajul vulgar. :)

miercuri, 20 martie 2013

Descrie dragostea

   SoKo - First Love Never Die

   Este un sentiment ce usor il poti confunda. Cu altceva. Apare in orice imprejurare, cu oricine. Oricine, cu defect sau fara, urat sau frumos, prost sau destept. Este sentiment ce perfectioneaza persoana pentru care simti acest lucru. 
   
   Nu poti alege persoana de care te indragostesti. Te poti indragosti in imprejurari foarte stupide. Te poti indragosti la o prima vedere, atingere, gest sau miros. Poti sta seri intregi cu luminile stinse, uitandu-te la tavan si gandindu-te la acea persoana harazita de sentimentele-ti confuze. Poti sta treaz pe balcon pana la trei dimineata, compunand versuri pe moment in timp ce te uiti la oras si la luna.

   Poti trece pe langa persoana cu sentiment de pumn in stomac. De voma inconstienta. De strangere de inima si incoerenta. Te poti deprinde cu detasarea ei in ideea de a nu da banuieli. Poti invata sa vorbesti cu omul blestemat fara sa faci contact vizual. Sau doar pentru cateva secunde. Si atat.

   Poti vedea persoana sub o alta aura. Ii poti visa gesturile si cuvintele. Ii poti vedea zambetul atunci cand ploua. Te poti imbolnavi din cauza acestei Fata Morgana, numita dragoste. Vezi natura ca pe propria-ti veriga. Simti ploaia ca pe niste sarutari. Iti simti pieptul eliberat si-ti vine sa urlii numele acelui individ sau al acelei individe cu gand de descarcare.

   Orele de stat pe faleza fara rost au rost doar pentru tine. Caci vezi ceva in marea aia si-n departarea aia. Inspiri aer curat si de uitare a ceea ce tot simti. Si ce urasti. Ca nu-ti poti iubi dragostea fara sa simti un stanjen gadilandu-ti artera. Nu-i poti delimita irisul si culoarea lui in doar jumatate de secunda. Atat cat iti permite mintea si bataia nebuna din stomac.

   Nu esti tu. Devii alta persoana doar stiind ca omu' cu pricina iti aude cuvintele, iti vede actiunile si-ti stie asa-zisele secrete. Crezi ca tot ce faci e gresit. Si simti cum prezenta omului respectiv iti preseaza adevaratul caracter. Ceea ce am urat foarte mult.



   Da pulsatii puternice sarutului, tremur, stare de poet inconstient, insomnie, teama si tulburare. Ceea ce mi-a dat si mie prima dragoste.

   Cand nu stiam de unde trebuie sa incep alineatul. Cu ce trebuie sa incep. Pana m-a izbit drogul la treisprezece ani. Cand tot ce stiam era muzica, placa, animeuri si prieteni. Pana ce acea dragoste mi-a dat dar de-a scrie. Scrisori interminabile cu destinatie precisa. Destinatie indepartata si dorita cu o nesuferita ardoare. 

   Om ce mi-ai dat dar de-a scrie: iti multumesc. Pentru ca mi-ai aratat cum se manifesta termenul "dragoste" si cum e sa saruti pentru prima data. Pentru ca mi-ai dat semn de viata cand nici nu credeam ca exista asa ceva. Pentru ca mi-ai dat nume precise de strazi din oras strain de-al meu. Ca mi-ai scris si mi-ai vorbit de pe malul Somesului.

   Iar acum ma izbesc ca si tine, om ce-mi citesti randurile, de dragoste accidentala. Dintr-aceea in starea cea mai pura. Stare de pus sufletul pe tava si de deschidere a modalitatilor de a percepe sentimentul. Sa sti sa-l numesti asa cum ti-e prezentat de mic om in povesti cu zane si balauri. Ca esti zamislit din act de dragoste sau doar de pasiune, scanteie de amor. Din preludiu al sarutului. Din barbat si femeie. Si ti-e dat sa iubesti pe cine vei vedea si vei simti pumnu-n stomac.

De atunci, aia se va numi dragoste.
Iar tu te vei numi indragostit.



Stay tunned.