Ianuarie.

   Damien Rice - Rootless Tree

   Era zăpadă măturată de vânt şi bătută de luminile murdare ale felinarelor. Era noapte şi era frig. Vreme plăcută pentru o persoană ca ea. Ea care se plimba în culmea gândurilor şi a sentimentelor. În frământări de cuget şi de mâini gingaşe pecetluite de mănuşi cu-n deget.
   Cu plete brunete fluturând în puterea şuieritului acelui vânt. Fără căciulă şi cu obrajii rumeni, ca şi buzele-i degerate. Cu ochii căprui îndreptaţi spre infinitul de doar câţiva metri. Cu zâmbetul 'cela plăpând când vedea garajul pe care se scurgea odată. Vara. De fiecare dată când îi auzea bătăile încălţării pe terenul de baschet. Când nu se simţea o delicventă şi când avea doar prenume, nu şi porecle.
   Înainta prin valurile de zăpadă depuse şi-n timp ce sufla parfum de inocenţă din nări şi din iazul nesecat ce oferea şi primea iubire. Pe aceleaşi străzi pavate cu amintiri şi uitate în finitul de nea albă, conţinând altele noi. Altele mici ce cad din ceruri depuse unele peste altele. Reci şi calde, căci de aceea se topesc. Şi de aceea uităm.

   Ne amintim doar lucruri recente, netopite. Încă reci şi încă surâzătoare. Doar că ea n-a uitat..

   A continuat plimbarea ei nocturnă şi a îndurat mişcări lente doar pentru a-şi aminti. Pentru a-şi da jos ochelarii de plastic şi de a-şi folosi doar irisul color şi mult prea sticlos în fluxul de apă. De lacrimi prelinse pe obraji. Deprinse din canale funcţionale de sentimente destupate.
   Şi ajunge la şuieratul codrilor imaginari printre care trece şi pe care îi putea număra pe degete. Pe strada virgină, plată, curată. Nedesfiinţată de urme de picior omenesc. Şi nici de animal metalic cu patru roţi. Linişte.
   Doar atât. Atât şi totul a ceea ce a sperat de luni. La o ţigară aprinsă, astupând iazul nesecat de iubire cu zmoală amăruie de tabac. Înfundând parfumul de inocenţă generate de corpu-i feminin, dar nu şi canalul propriu de aghiasmă blestemată. 
   Prinsese sentimentele imediat după colţul străzii ca-ntr-o presă. Ceva ce e presat până numai există. Până dispare din Universul nostru. Undeva.. în noapte.

   Iar locul înspre care se îndrepta n-avea nevoie de cheie.
   Căci Iadul n-are butuc. Nici cale de întoarcere.

Zi bună.

   Pearl Jam - Last Kiss

   E o vreme atât de plăcută şi de senină, încât până şi câinii încetează să mai latre. Doar îşi fac coada elicopter de fericire că te văd om bun şi le răspunzi c-o mângâietură sau c-un simplu zâmbet.

   În chip de scriitor îmi e zi bună, căci e inspiraţie dezgheţată la temperatură plăcută. Şi că-mi vin amintiri şi mă trec fiori din alte dăţi ale altor zile în care era aşa de plăcut afară. Anotimpuri după anotimpuri şi "drame" de care am râs, iar acum stau cu gura-n zip, gândindu-mă că trec pe-acolo a doua oară.

   Stăteam pe băncuţă afară la liceu acum câteva ore, când era şi soarele ăla şi vremea aia plăcută. Acum e întuneric şi reflectez la ziua asta care a fost plăcută, cum nu credeam că va fi de dimineaţă. Exact, la opt şi zece. Căci întârziasem la grafică and I just stood there, infront of my window, saying random wishdom words. Asta, şi "Besu? Ain't nobody got time fo' that!". Şi nici dâră de chef de linogravură sau crochiuri la acea oră. Lipsisem la primele două ore. Deci, începusem prost ziua. Şi mi-era că plouă, căci aşa arăta..

   Dar n-a plouat. Mi-am luat loc pe una dintre băncuţe, gândindu-mă la lucruri aiuristice şi imposibile, cu soarele bătând din dreapta şi făcându-mi părul mult prea auriu. Pe fundal cu muzică de la spălătoria din spatele meu, dar căreia nu-i ofeream pic de atenţie. C-un orizont betonat, împrejmuit cu gard, văd poarta vişinie trântindu-se şi făcând loc persoanelor ştiute din văz şi nu numai. Unii care aleargă şi alţii care cerşesc ţigări.

   Dar nu acolo mi-era atenţia.

   O păstram într-o direcţie neclară şi blurată. Fumată. Printre stâlpii mişcători şi coloraţi ce-i ştiam. Printre oamenii ce-i văd ca pe nişte corpuri neanimate când apare. Când amestecul de culori are sens, în timp ce mintea îmi zice că nu. Urât drog.. Devin alt om doar ştiind că sunt urmărită de fiara cu două picioare. 

   Scuipi indiferenţă şi văd asta. Doar că nu-mi poţi strica ziua, iubire. E mult prea multă lumină şi căldură afară. Şi-n mintea mea când mi te imaginez şi când te văd. Nu-ţi pot sufla decât aroganţă cu tentă de ignoranţă. Iar asta doar să-mi ascund stresul ce-mi sufocă întregul aparat şi anatomia ce mi-o dai peste cap fără ştire.

   N-o să uit în viaţa mea acea privire rece şi ameninţătoare pe vreme de "Homo Ludens" a lu' Huizinga.

Mi-am pus faţa de gânditor.

   Plain White T's - Our Time Now

   N-am băut cafea sau alcool. N-am fost plecată de-acasă până dimineaţa şi nici nu m-am jucat Skyrim în timp ce mama dormea. Şi cu toate astea, n-am dormit nici măcar o oră. N-am fost acel "tipic" care-mi ajută ca o carte de vizită. Tipicu' ăla cu care v-am obişnuit şi cu care m-am obişnuit.

   N-am făcut decât să mă pun în pat la zece jumate, după ce mi-am uscat părul şi după ce mi-am luat oiţa de pluş a.k.a. Jniţi. Mai apoi, m-am uitat la "În gura presei" unde am râs. După, am stat cu capul în pantă, între perne. Mă gândeam să vorbesc prin mesaje, da' cu cine? Toţi s-au culcat. Şi era normal, din moşi-ştrămoşi, să mă ia şi pe mine somnu'. Da' nu trecea nici cu  body hack-ul "închide ochii, gândeşte-te la ceva ce-ţi place" şi BANG! Ai adormit.

   Sigur emoţie inconştientă.

   TOTUŞI, vin.. 
teme. teste. lecţii de învăţat. ore lungi şi plictisitoare. trezit dis-de-dimineaţă în fiecare marţi. meditaţii la mate. somn la atelier. desene. multe desene. mic dejun luat pe fugă. îmbrăcare la foc automat în douăzeci de minute. precizie maximă la machiaj când sunt în intârziere. apă rece la canal. sentimentul ăla nasol după ce te speli pe dinţi şi imediat după fumezi. Besu, profa de grafică. Grety, profa de chimie. x( ora de culcare. pagini întregi scrise-ntr-o oră de istoria artelor. 8-| calculator mai cu porţia. idioţii de la liceu care dau cu mingile-n fete. tâmpitul de Emil care-mi bagă lut în bluză la modelaj. D:< ieşiri doar în weekend. :(

   ŞI ar mai fi..
perle multe şi mărunte. Lipan, profu' de istoria artelor, zis b0$$. B) persoana iubită în faţa ochilor opt ore pe zi. :x pauze de ţigară. plăcintăria. gardul ăla înalt, bun de sărit. ciudaţii de la spălătorie de care-mi place să râd. Abby. Isis. Bigu. Victor. Emma. Ana. Maria. Florinel. Edi. Sabina. Duţu. somn de voie în bancă la istoria artelor. satisfacţia aia când te întreabă toţi care-i treaba cu tema la engleză/ română. nebuniile Emmei şi ale Mariei. *hair flip*-urile lu' Abby. desenele prea mortale ale Anei. pantalonii ăia roşii ai lu' Victor la sport. xD diriga. sentimentul ăla epic de "WEEKEND. WOOHOO!". momentul ăla când citesc ceva în franceză cu voce tare la oră şi mă bufneşte râsu' de încercarea mea eşuată de a citi cu accent. escapade multe-n scris la orele de română şi pe blog'şor. caterincă în timpul tezelor cu Duţu. ceaiul sau cafeaua de dimineaţă făcute de mami. <3

   Cred că o să fie un semestru interesant. 
(mamă, ce-mi place liceul ăsta.)

   P.S.: Dacă am noroc să trec clasa la chimie, vă fac cinste c-o îngheţată la vară. Şi dau mâna cu Obama în Miami. Şi mă mut cu tot cu unicornul meu în jungla lu' Tarzan. Şi vă fac să vedeţi tridimensional la filme 3D şi fără ochelari speciali. Şi-mi las părul de pe corp să-mi crească şi-l vopsesc albastru, apoi vin la voi în case şi vă mănânc prăjiturelele. Că doar d-aia-s un Cookie Monsta. ;D

   Vă pup şi succes la liceu/ şcoală/ grădi/ şcoala vieţii/ whatsoever! 
Stay tunned. \m/

Pour thoughts on the railway.

   Bon Jovi - Always


   Am fost acolo. În geacă maro şi-n nerăbdarea venirii surprizelor viitoare. În faţa şinelor groase şi ruginite, bătute de-atâtea ploi şi trenuri. Stăteam şi mă uitam în zare. Singură. Căci aşa am şi venit. Singură. C-un geamantan micuţ şi cu emoţii de capitală. Să ţi le aduc şi ţie, Constanţa. Să împărţim mai târziu fericirile şi gândurile. Apoi să râd, orice ar fi.

    Să mă trântesc în pat şi să mă uit la tavan. Să mă uit la lustră cu lumina aprinsă până ce văd acea pată albastră pretutindeni. Să mă întorc la inspiraţia care mă aştepta încă din gară. În faţa acelui ceas care mereu a mers, dar s-a oprit. În faţa a tot ce-mi este drag despre Constanţa. Surghiunit oraş în vremuri moderne.

   Şi merg. Mă plimb dintr-o parte într-alta a peronului. Mă uit pe bilet şi aştept ora care era tipărită pe acesta. Mi-l frâng în buzunar, oftând. E frig şi începe să ningă. Cu fulgi mărunţi, asemuiţi paşilor pe peronul aproape gol. Eu, gândurile mele şi aroma sa în geamantanul meu.

"Dar mă întorc. Îţi promit."

   Asta mi-am zis după treizeci de minute de aşteptare. Întârzia. Mă făcea să-mi clătesc minţile în nea pură de atmosferă agitată. Şi mai agitată peste acea gară. Peste acele blocuri. Căci e Bucureşti şi el va fi mereu agitat.

   Îmi dau părul din calea ochiului. Mereu pică când bate puţin vântul. Şi-mi spulberă fularul care flutură uşor în partea opusă trenului. Ca şi cum mi-ar spune "Trebuie s-o iei pe aici".

   Şi de-aş fi avut curajul s-o fac, m-aş fi aruncat pe şine şi aş fi fugit. Mi-aş fi făcut drum printre peisaje şi aş face pauze pentru a face cu mâna călătorilor ce vin cu trenul ce trebuie să-l iau. Ce ar fi trebuit să-l iau. E trist cum unele lucruri nu pot fi reale. Nu le poţi face reale, căci sunt prea prosteşti şi incredibile.

   În plus, biletul îmi aluneca printre degete în buzunar. Ce puteam face? Trebuia să iau trenul. Trenul care-l văd venind cu repeziciune şi cu zgomot. Locomotiva încearcă să se proptească undeva ca vagoanele să-şi ia poziţie de gazde. Mă-ndrept către gazda mea albă şi urc. Îmi urc şi bagajul cu aroma sa înconjurându-l. Înconjurându-mi Universul.

   Universul ce el îmi era îmi este acum coridorul cel lung. Galaxia mea este compartimentul monoton în care mi-am pus lucrurile cu aromă împrumutată şi nimic mai mult. Am rămas în Univers cu ochii aruncaţi peste geamul acela murdar. Pe câmpuri şi terenuri ce erau odată curate. Peste lucruri ce trec cu uşurinţă sub tălpile călătorilor acestui tren.

   Plecasem cu un motiv, iar această călătorie m-a făcut să înţeleg că numai sunt un copil. N-am fost însoţită de nimeni în această cursă, iar când am ajuns în Bucureşti cu telefonul în mâna dreaptă şi cu mânerul troller-ului în cea stângă, căutând în agendă numărul de telefon al mătuşii, mi-am dat seama ce se petrece.

Am vrut sau nu, mi-am început prima călătorie în viaţă.

Pentru a-mi cunoaşte limitele şi pentru a trăi experienţe.

Pentru a înţelege şi pentru a susţine această înţelegere în viaţă.

Şi pentru a deveni persoana importantă ce vreau să fiu.

Să dovedesc că pot fi capabilă.

Să-ţi pot arăta că pot călători
Cu aroma ta
pretutindeni.

Lipsă de orice.

   Guess Who - Plictiseală

   Dragul meu High Ink,

   Am venit şi vin zilnic pe la tine, sperând că voi scrie ceva awesome. Ceva ca-n zilele apuse de sfârşit de vară sau cele de toamnă. Chiar şi zilele ce depăşesc numeric gradele Celsius în minus, iarna. Dar.. fatalitate!
   S-a terminat vacanţa de iarnă, iar eu tot încerc să scriu ceva. Şi am scris cam trei postări. Le-am dat save, dar parcă niciuna nu e bună pentru a fi publicată. Or.. not yet. Nu ştiu cum o s-o înghiţi. Şi cum te iubesc atât de mult, m-am gândit să te anunţ din timp că o să-mi mai ia câteva zile să găsesc inspiraţia aia tâmpită şi cheful ăla nebun.
   Am un moral.. plictisit. Da' plictisit rău. Dacă acesta ar fi umanizat, sigur ar fi un tânăr nebărbierit, shirtless şi cu pantalonii-n vine. Mai mult aş scrie despre cât de mult îmi iubesc patul şi despre cum am îmbătrânit în casă la cunoscuţii din Bucare'. Chiar şi trei zile. Mor.
   Voi ajunge curând la Constanţa şi-ţi voi comunica ce am făcut. Dacă am găsit cheful sau o să trebuiască să trag mobila ca s-o scot afară din ascunzătoare. De această dată căutând moralul şi inspiraţia, nu ţestoasa care a evadat din acvariu cu zece ani în urmă. (:

Cu toată dragostea,

A ta verigă,

Ink

   P.S.: Te rog să le spui cerneliştilor că-i iubesc şi să aibă puţină răbdare. Dacă nu voi găsi inspiraţia pierdută prin bagaje feminine, atunci o voi obţine din surse masculine. And I swear to God you don't wanna see that dark side of me. 

   P.S.2: Cred că o să obţin inspiraţia din.. sursă masculină. Cred că o să-i distrăm pe cernelişti. 

   P.S.3: Îmi place laptele cu ciocolată. Să mă aştepţi în gară la Constanţa cu unul şi poate-ţi scriu un epilog. ;3

   P.S.4: *wave*.