Astăzi s-a trezit şi ameţita asta de Ink. Şi nu numai din pat, ci şi din coma aia de după Revelion. Că la ea există trei faze de hangovăreală: prima, care se manifestă cu dureri de cap; a doua, care se manifestă cu mult somn; a treia, care le implică p-astea două, plus o ameţeală inexplicabilă şi ciudată.
Şi, adică, cât poate sta în starea asta? Oare o fi uitat că mai are şi alte treburi zilele astea?
I-am dat astăzi un impuls. Sau, poate, un şut de a căzut din pat. S-a trezit, în cele din urmă, la nouă cu a.m. după. Arăta oribil. Bine.. toţi arătăm oribil în zori de zi. S-a ridicat din pat, sperând că tipa aia a uitat de "promisiune". Că-i pictează ceva drăguţ pe unul dintre pereţii camerei ei. Dar.. nu. N-a uitat. Ba chiar i-a trimis şi mesaj.
"Te-ai trezit?"
Da, era trează. Era şi timpul, pot spune. Şi a sunat să-i confirme acest lucru.
Şi-a aprins o ţigară de culoare închisă. Că nimeni nu-i acasă să-i numere chiştoacele din scrumieră şi nici rămăşiţele a ceea ce era odată tutun. Cu tălpi golaşe s-a dat jos şi de pe taburelul din bucătărie, parcurgând moliciunea covorului şi răcoarea parchetului din hol. Era foarte multă lumină prin casă. Cam prea multă, aş zice. Căci aşa a zis şi ea, dar vremea n-a vrut să fie urâtă, ci dimpotrivă.
Şi cât de greu e câteodată să ieşi din casă atunci când într-adevăr n-ai niciun chef. Dar niciunul. Şi nici măcar un gând plăcut de soarele de afară care-i bătea în faţă şi Dumnezeu ştie cum şi-n ochiul de sub breton. Căci n-a avut ochelarii în dotare de această dată.
"Bun", şi-a zis în timp ce venea bus-ul. L-a luat. Şi din nou multe feţe triste şi gri în plin soare de prânz. Mereu îşi strică voia bună văzând tristeţea vremurilor prezente. Chiar şi după atmosfera de sărbători cu miros de plăcintă presărată cu scorţişoară.
Apoi coboară unde trebuia a coborî.
Şi pictează un imens Pikachu pe-un perete.
Dă un telefon şi râde. Ştie ea şi cea de la capăt de fir de ce.
E zi frumoasă cu miros de acrilic
Şi cu miros de fruct portocaliu.
Şi cât de greu e câteodată să ieşi din casă atunci când într-adevăr n-ai niciun chef. Dar niciunul. Şi nici măcar un gând plăcut de soarele de afară care-i bătea în faţă şi Dumnezeu ştie cum şi-n ochiul de sub breton. Căci n-a avut ochelarii în dotare de această dată.
"Bun", şi-a zis în timp ce venea bus-ul. L-a luat. Şi din nou multe feţe triste şi gri în plin soare de prânz. Mereu îşi strică voia bună văzând tristeţea vremurilor prezente. Chiar şi după atmosfera de sărbători cu miros de plăcintă presărată cu scorţişoară.
Apoi coboară unde trebuia a coborî.
Şi pictează un imens Pikachu pe-un perete.
Dă un telefon şi râde. Ştie ea şi cea de la capăt de fir de ce.
E zi frumoasă cu miros de acrilic
Şi cu miros de fruct portocaliu.
Cu drag,
Madam Réalité.
Da, să ieși din casă și să vezi numai fețele alea posomorâte și grumpy îți strică tot cheful. Anyway, e ciudat cum nu am dat de tine până acum în blogosferă, dar mă bucur că ai dat tu prima de mine :)) Am să te citesc în continuare, îmi place cum scrii!
RăspundețiȘtergereÎn Blogosferă suntem doar nişte puncte. Acum, dacă ne descoperim sau nu, depinde doar de noi. Mulţumesc pentru că treci şi prin colţişorul ăsta plin cu maimuţe ale imaginaţiei mele. :3
RăspundețiȘtergereEști tare simpatică :D câți ani ai?
RăspundețiȘtergere15 anişori jumate. c:
ȘtergereMulți înainte!
ȘtergereMersi. ^^
Ștergere