Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

joi, 14 februarie 2013

Cămaşă albă în cameră întunecată.

   Holograf - Vine o zi


   Îmi trec degetele printre bucăţi de material fin. Alb. Mâneci răcoroase ce-mi învăluiesc extremităţile. Ce le înfulecă până-mi flexez braţul.
   Îmi închei nasturii ce stau cu ochii legaţi c-o aţă căscaţi la găurile sceptice de vis-a-vis. Le fac să se întâlnească. Iminent. Permanent de moment.
   Îl trec din nou şi la cealaltă mână. Manşeta-i imaculată. Sunt mulţumită.
   Îmi îndrept corpul către oginda ce-mi întregeşte imaginea spre tot ce conţin ca materie vie. Spre materialul lăptos ce stă agăţat de mine ca de ultima sa speranţă. Că-i sunt protecţie în faţa vântului ce-o spulberă. Ce-o văd spulberată-n faţa mea. 
   Fereastra e neîndurătoare cu vorbele transmise-n vânt. Pleznind marginile cămăşii pe abdomenul materiei mele vii. Mă uit cum plezneşte peste gaura ce ţine să-mi aducă aminte că sunt om. Că am provenit din om. Şi că trebuie s-o acopăr. 
   Ca surpriză. Pentru animalier ce trage de materie artificială ca să-şi satisfacă plăcerile. Ca să vadă ce văd eu în fiecare zi. În fiecare dimineaţă şi seară.
   Să mă facă să mă uit la ce-i dincolo de această pânză frivolă şi fără valoare. Apretată şi frumos mirositoare. Cu "arătare" de formal. Să mă simt ca semn de carte printre oameni. Printre pagini scrise cu poveşti de viaţă.
   Să ascund mirosul tipic al cărnii proaspete cu miros de pânză lăptoasă. Cu guler călcat la abur şi la fier. Cu vorbe lipite de intimatul de-o nonculoare.
   Îl închid ca un fermoar. Să nu-mi mai văd intimatul. Să-l văd dispărând de sus în jos. Din centimetru-n centimetru. Din culoare cafenie ce abia se mai distinge printre nasturi şi bucăţi de material necunoscut.
   Şi să oftez. Căci cămaşa-i răcoroasă şi gulerul e împrăştiat. Că nu e material alb, ci e gri. Că vântul e defapt o frază aruncată pe fereastră de un oarecare trecător stradal. Că privirile ce mi le arunc în propria-mi fiinţă animată sunt priviri ale unui animal ce doreşte să devoreze carne proaspătă, ascunsă sub pânză ieftină, nu scumpă. Cu miros de carne proaspătă, nu de parfum ieftin. Cu gâtul ţepos, nu fin ca al meu. Sau fin ca al meu, pe care-l pot mirosi. Cu cravată trasă până peste plat sau intimat. Diferenţiind partea stângă de dreaptă. De umeri laţi sau nu. De dragoste sau respect. De pasiune sau amor.

   De cămaşă albă în cameră întunecată.
Stay tunned.

4 comentarii:

  1. Idealist. Abisal. Abstract.
    Felicitarile mele !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai imaginaţie. Scrii vreun roman? Dacă nu, apucă-te... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Proză- ok. Poezie- ok. Argumentare- ok. Dar roman..
      Oh, well. CHALLENGE ACCEPTED.

      Ștergere