Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

sâmbătă, 23 februarie 2013

Fuga Adei #1

   Iris - Sa Nu Crezi Nimic

   Imi dai o foaie si ma pui sa scriu care-s cele mai importante lucruri in viata. Nu sunt sigura, asa ca iti resping foaia. Nu vreau sa ma pronunt cand nu stiu si n-am idee. Asa ca am plecat din incaperea in care ma presai sa stau, doar sa-ti intocmesc aceasta lista.

   M-ai lasat sa plec. Nici n-ai incercat sa ma opresti. Stiu ca te uitai cu coada ochiului destul de ciudat, ridicand pixul pana la barbie. Era la o distanta anume fata de barbie. Stiu sigur ca nu era lipit capatul cel albastru de barbia pe care onorabil o purtai candva cu acea privire umpluta de nepasare.

   Am iesit din acea camera si am luat-o la dreapta, jos, pe scari. Scarile erau din beton rece, acoperite de o carpeta rosiatica. Ici-colo, se puteau vedea firele desprinse din aceasta carpeta, parca prinse-n picioarele nepasatoare ale oamenilor ce au trecut pe acolo.

   Ma grabeam sa plec. Sa fug, parca. Dar.. de ce? De ce sa fug? Nu mi-era frica. Doar.. mi-a fost frica sa-ti raspund. Atunci m-am oprit. Mi-am impreunat mainile si le-am frecat intre ele. Erau reci. Iar bretonul imi sedea umed si rece peste ochiul stang. Parca iesisem de la caldura si aproape intrasem in ocean rece de nepasare si realitate.

   M-am asezat pe jos. Stiam ce se petrece, dar nu stiam cum sa ies. M-am scurs pe un perete lipicios, plin de culoare. Pe albastru m-am prelins. Nu-mi pasa ca sunt pe jos si ca stau impotmolita intr-o baltoaca de culoare. Imi duc mainile pana-n aria mea vizuala sa ma asigur.. Nu. Erau pline de culoare albastra. Nu mi le mai recunosteam. Forma lor, a unghiilor.. lungimea pe care-mi place sa mi-o stabilesc.. Nu erau ale mele. Desi le aveam. Si le simteam. Erau reci.

   Ma uit in juru-mi, cercetand cu mainile ce nu sunt ale mele, desi le simt. Cercetandu-mi trupul sa vad daca si acesta mai este al meu. Mi-am pipait fata. O umplusem de culoarea albastra, lipicioasa. Forma fetei, a nasului.. Nu-mi dadeam seama.

   M-am ridicat cu greu din acea baltoaca. Mi-am lasat ghiozdanul ce nu era al meu, dar care mi s-a insusit cumva. Fug. De data asta chiar fug. Afara, in ploaie, fara geaca. Incotro apuc. Doar umpluta de vopsea si confuza. Calc in balti si ma opresc. Ma uit intr-o fereastra de masina. Nu puteam sa cred.

   Masina pornise dupa cateva secunde. Era oribil. Eram eu, si totusi.. Nu eram eu. Aveam fata acelei fiinte. Acea fiinta de care vreau sa scap. Si totusi.. eram eu. 

   Fara sa-mi dau seama, facusem schimb de roluri. Tu erai eu iar eu eram tu. Desi gandeam ca mine, aratam ca tine. Si te iubeam si inca o mai fac. Dar ce sa fac, prinsa-n corpul tau? Cu buze ce nu-s ale mele si glas ce nu-mi apartine?

   Ce pot sa fac cu tine inconjurandu-ma? Cu parfumul tau ce acum este al meu?
   Ce pot sa fac cu toti acesti oameni care ma striga pe numele tau?
   Ce pot sa fac cu baiatul pe care-l iubesti? Pe care-s obligata sa-l iubesc. Ca numai sunt eu. Sunt tu.

   Ce poti sa faci cu mine-n loc de tine? Cu parfumul meu ce acum este al tau?
   Ce poti sa faci cu toti acei oameni care te striga pe numele meu?
   Ce poti sa faci cu mine? Care-s om nebun dupa tine si parfumul tau? Ca numai esti tu, ci eu.
   
   Cum pot scapa din trupul tau, distrus in ploaie si topit de emotie? Cum pot sa-l protejez si sa ti-l daruiesc?

   Cum pot scapa de tine, adica de mine? 
   De ce nu ti-am completat lista, adica a mea?

   Am alergat inapoi. In acelasi hol cu acelasi perete albastru, cu urma ta, adica a mea pe el. Am urcat aceleasi scari si aproape m-am impiedicat. Am intrat in camera aceea unde nu te-am mai gasit. Unde n-am gasit decat capacul de la pix si coala cea alba, mazgalita cu cateva fraze tremurate, fara majuscula dupa punct:

"te-am vazut incercand sa ajungi la mine. acum ma ai".


4 comentarii: