Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

luni, 18 martie 2013

"Mărjele"

   Boom Boom Vibration - Dem Know

   Azi a fost luni, frumos, zi de stat şi multe altele. M-oi trezit pe la zece jumate c-o lene imensă. Aşa că m-am dat jos, pe mers în picioare, pe la ora unsprezece. Mi-am luat prânzul (că mic dejun nu-l pot numi) cu mama care vorbea în franceză, iar eu în engleză. Diferenţa? Eu nu înţelegeam ce ea zicea..

   Dus cu tubul, frecat strada cu tubul. Atelier. Doamna Besu a.k.a. Satan în persoană. Patru ore foarte lungi. Eu şi cu Emma, încercând să vindem papioane ce au agitat un om mai mult decât scump şi dulce. Dar nu s-a vândut astăzi niciunul. Anyway, schiţele mele cu "pridvor" şi "trăsături ale lemnului" a cam intrigat-o pe Satana. Aşa că a decis să mi le arunce pe jos (ca semn "subtil" a cât de mult mă "place"). Şi Sabina care vrea să scrie o poveste cu multe liniuţe de dialog.

   După şcoală. Stare de staichill. Victor a.k.a. Vicky, Emma, Sabina, Maria a.k.a. Hipsta M. a.k.a. Panaramă, Adina şi Diana 'Modestie'. Drum cu ei până pe la Casa de Cultură. Că de-acolo ne-am risipit. Apoi, în 51 cu madam Emma. Mergând, desigur, la clasica bârfă "de după şcoală".

Dar Victor călcase pe tubul pe care-l târam.. S-a găurit. La dracu'.

   Şi cu clasica bârfă "de după şcoală" care o ţinem într-un loc cu mese multe, desigur. Mereu magica masă "din-dărăt". Să nu audă ce secrete se discută, ce probleme se dezbat şi ce "Porn-o pe Marte" înseamnă defapt. Că-i poveste ce o discutăm şi că va fi un best seller ca şi "Morţii Mă-tii" scrisă de Un Oarecare Cristi (sau Cristian) şi că va fi o mare bălărie. Şi că-i poveste cu plotting-u' într-o strânsă legătură cu titlul. Nu, nu cu porno. Şi nici porno cu marţieni. Pe.. Marte. Nope.

   Veţi vedea, căci mă tentează să postez întreaga poveste pe blog'şor (când va fi gata). But I will think and judge very wisely before posting. 

   În orice caz. Nici un întreg alineat nu are, deci.. Lunea se poate însenina şi cu jucărioare de la Mc, suc, o colegă, o altă colegă mai mare care a trecut cu cealaltă colegă prin 13 la vreo trei "d-alea mici" şi pe care o respect foarte mult pentru acest fapt and many more others.

   După plecarea acestor două fete, random-ismul de la masă continuă. Ne perturbă idei foarte nesănătoase, desene aiuristice pe care le şi facem şi mărturisiri afurisite. Unele telefoane de la mămici şi obiectele de pe masă cărora trebuie să le facem ceva.. Un Finn acolo, pe suculeţul meu.. Unul foarte cute făcut cu ce este în penar.. Good. Şi băieţi ce-şi fac poze cu bot la masa alăturată.. Daaaamn.

   În concluzie, a fost o zi interesantă şi de acum mă voi apuca de:


1. Schiţe cu "pridvoare" pentru Satan
2. "Caietul pentru Mc" (căci mereu se discută lucruri aiurea de ţinut minte)
3. Scos idei de pe Wikipedia în legătură cu tuberculoza
4. Vlogging. Maybe.

   P.S.: Am avut un chef nebun de scris o postare mai fără deep-uri şi fără figuri de stil. Şi mă simt al dracului de bine.


Stay tunned.



   *Titlul n-are nimic în comun cu conţinutul acestei postări.

vineri, 15 martie 2013

Loc bun de-o bere.

   OCS - 2oua Beri Goale

   Ca trebuie sa existe si dintr-astea. Cu muzica buna, oameni buni cu care sa-ti imparti privirile si glumele, masa sanatoasa sa tina atatea halbe de bere la mai putin de patru lei fiecare si vreo doua scrumiere. Doi barmani caterinca si o plasma la care telecomanda este mereu in maini nepotrivite. Iar daca ai pitici pe creier sa mergi acolo cu ai tai prieteni, intr-o zi oarecare, cand e tura omului cu plete, esti norocos. Si daca-l cunosti, esti si-mai norocos. Caci shaw face popcorn pentru toti cunoscutii din local.

   Pare un loc destul de linistit. Asa si este, daca n-ai companie la masa mai mult decat pe tine insuti. Este intunecos si intim. Ziua e putin mai multa lumina, caci barmanii tin sa fie perdelele trase indarat sa iasa fumu' printr-un orificiu cu elice pe care tarziu l-am descoperit. 

   Geamuri inalte, acoperite sau mai putin acoperite de perdele de-o culoare pur sangerie. O usa inalta de termopan maro, c-un gemulet tip mozaic in partea de sus, sub forma de triunghi cu varfu-n jos. Mese dreptunghiulare, din lemn inchis la culoare, pozitionate strategic in club: una langa bar, altele doua pe peretele cu geamuri si alte sase perechi de mese pana-n peretele care da spre toaleta. Are si subsol, but I've never been there.

   Bancile sunt cate doua sau cate trei la o masa. De-o parte si de alta a mesei si una in capatul ei. Cateodata. Peretii sunt rosii si negrii, pe care regasim trupele rock si cantaretii care ne dau liber la "stat pe cuget": Celelalte Cuvinte, Ozzy Osbourne a lu' Black Sabbath (odata..), Vita de Vie, Red Hot Chili Peppers, Metallica, Bon Jovi and so on.

   De dat pe-acolo pe dupa scoala sau cand ai chef de una spumoasa. Cand vrei sa joci "urmatoarea carte" si cand nu-ti vine ideie pentru provocarea ce-o ai de spus. De te uiti pe masa si te gandesti "ce provocare sa pun?". Si lungesti timpul de asteptare cu "urmatoarea carte e.. o panarama. O curva notorie" si ce-ti mai vine la gura cuvant ce nu suna mai bine decat spurcat. 

   Cand pici chiar tu la propria-ti provocare si te enervezi sau razi. Ca poate tre' sa faci ceva cu persoana din stanga, dreapta sau chiar cu cartea de sub a ta. Ca poate se uita cineva la noi, dar care are destui neuroni sa proceseze ca suntem stresati de ei, adultii, mereu. Si ca ne eliberam de ei acolo. Adult.. La scoala si-n cotidian ce numai spurcat il pot descrie. Asa ca nu-l descriu.

   Parca tigara e mai buna acolo. Si fantana mea e mai reusita cand e in interior si nu-i in exterior sa se duca-n blow-u' vantului ce ma enerveaza uneori. Parca oamenii-s mai fericiti la masa mea si cu privirile noastre intersectate peste masa normala a lui 13 sau alta tot a numarului fatidic, pe care sta scris scrijelit cuvantul "boase". Parca mi-e dor de locu' ala si parca mi-e scarba de perioada racelii si alergiei mele de moment.

Parca imi doresc sa fie vara 
Si sa ne vedem tot in acelasi loc:
Club 13.

Stay tunned.


marți, 12 martie 2013

Părţi neştiute

   Deep Purple - All The Time In The World

Sau uitate sub criteriul că "nu contează" şi "nu-mi pasă". 

   Mi-au dat multe lucruri de furcă în mintea-mi ameţită de dureri cumplite ale faringelui. În timp frumos şi senin în Constanţa cea uitată de multă lume. Acea parte neştiută şi cu toate anexele ei ce ascund feţe brodate de riduri fine şi de eleganţă, de bun gust şi de bunătate necondiţionată.

   Piaţa Ovidiu. Cu tot cu Ovidiu care se uită în depărtare, înspre mare. Om ce-a fost odată; acum, cunoscut numa' din literele îngropate în marmura pe care-i scrisă mândra sa poveste şi cugete nescrise, dar tipărite pe faţa sa neagră şi bătută de vreme. Uitat în piată, pe piatră maiestuoasă, etern ca un munte şi cu privirea sensibilă ca o fecioară "dilie" la vârsta-i fragedă după iubire. Stă cu spatele la Muzeul de Istorie şi Arheologie, renovat doar din faţă. Batrân şi plâns de ploi pe celelalte laturi ale sale. Clădire şubredă ca toate celelalte care încă se ţine bine. Se ţine pentru a ne arăta că ce este vechi, este şi bun. Şi de neuitat.

   Cu tot cu geamurile din lemn, odată maro, iar acum înălbite şi parcă cojite, strânse de razele solare. Divizate sub formă de pătrăţele, tot din lemn. Geamuri ce încă se ţin în marginile de lemn. Mult prea şterse doar de formă. 

   Gălăgie mare în această piaţă. Picamăre şi oameni cu mâini muncite. Escavatoare galbene, micuţe. Călărite de alţi oameni munciţi cu priviri dubioase, spunându-şi la ureche cuvinte pocite pe care le pot auzi bine. Că muncesc ca nişte sclavi pentru nimic. Şi asta m-a făcut să mă gândesc puţin: .. pentru nimic? Oraş încărcat de-o frumoasă istorie, arhitectură, valori.. Om ce le-ai putea salva pe toate acestea, nu dai doi bani? Lucrezi pentru un salariu. Şi nu pot spune "doar" pentru acel salariu, ci lucrezi şi pentru bătrânul tău oraş ce-ţi oferă cerul şi multe altele ca hrană spirituală. Dar.. în fine.


   Îmi continui călătoria, parcă nesfârşită. Mama mi-e alături cu chef de aer curat. Doamna doctor nu este. Aşa că o luăm pe străduţe, unde îmi povesteşte mama pe lângă fiecare zid fără geamuri, ce erau acolo odată: "Aici era o cizmărie." Mergem ce mergem.. "Aici a fost cofetăria ...". Merceria şi ea cu nume românesc, distrusă. Ceasornicăria prăfuită în interior, arată că a fost un loc în care domnii îşi reparau ceasurile de buzunar cu lanţ şi cu miros de sepia. Tot aşa: o dată.

   Aproape de piaţa lui Ovidiu, un magazin de antichităţi. Pe una din cele două străduţe ce dădeau spre bulevard. O iau pe cea din dreapta. Mă tentase să merg pe acea străduţă, fiindcă cealaltă era îmbâcsită de muncitori ce reabilitau.. ceva. O străduţă îngustă, iar trotuarul şi-mai îngust. Piatră cubică peste tot pe jos. În dreptul unei canalizări cu capac negru, acel magazinaş cu vitrine umplute cu bun gust. Nu bătea la ochi nimic. Dar totul cu un rafinament şi cu parfumul parcă din vremuri trecute. Decid să intru împreună cu mama.

   Mirosea totul a vechi. Nu, nu praf. Era acel miros de vechi care mereu mi-a plăcut. Şi-o femeie stilată, c-un zâmbet micuţ pe buzele-i pecetluite de culoarea rujului unei doamne, roşu. Şi nu. Nu era mama. Era doamna ce stătea şi aştepta ca cineva să-i calce pragul magazinului. Stătea pe un scăunel şi se uita în jur. 

   Cum intrasem pe uşă, în partea stângă, cărţi. Ferestre ale imaginaţiei, răsfoite de oameni culţi şi muritori, însetaţi de a şti mai multe, trecute-n atlasul timpului cu filele galbene, doar.. "4 lei". Asta îmi indicau etichetele lipite pe rafturi. În partea dreaptă, păpuşi de porţelan îmbrăcate de epocă, cu păr cârlionţat, brunet ori blond. Cu obraz parcă viu şi rugător să-şi găsească fiecare câte o casă. "50 lei". Tablouri pictate maiestuos de pictori de care probabil n-am auzit niciodată, dar care transmiteau multă sensibilitate prin culori şi stil. Într-o cutiuţă, monezi de 100.000 LEI. Argintii, aurii, din bronz, uşoare, grele, cu gaură-n centru, cu anii comunismului inscripţionaţi, cu chipuri de domnitori.. toate îmi captau privirea. Lângă care bacnote de care-şi aminteşte mama emoţionată. Mai văd o vioară, un pian, un scaun cu tapiţerie brodată manual, pietricele, tablă de joc cu jetoane a căror linii indicatoare erau cusute cu piele maro şi neagră, lângă care zăceau două zaruri (unul negru şi celălalt alb spre galben). Un frumos candelabru făcut din scoici stătea agăţat de tavan. Doamna ne-a zis că-i funcţionabil. Cercei, figurine, machete, maşini de epocă, mici statuete din lemn vopsit care nu arătau ca fiind din lemn. Abstracte sau reale.

   Rupe mama tăcerea sub subiect ce ştia că mă interesează:

" - Gramofon aveţi? "

   A avut. Ba chiar două, dar se vânduseră. Unul cu 900 de RON şi celălalt cu 1200. Funcţionabile ambele şi cu parfum de vechi. Dar care nu s-au putut întâlni cu discurile de vinil ce muritorul "eu" a putut să le obţină de la oamenii săi vintage. Discuri negre ce ascund muzică pură şi nemixată în niciun fel. Bass, chitară, tobă, vocal. Se ascund în micile şanţuri circulare pe care le pot doar atinge. Pe care le pot simţi doar la palpare.

Poate auzul meu de muritor e prea prost
Este prea impur pentru muzica zeilor
Cele vechi cu parfum de vechi
Şi cu amintiri răscolitoare pentru cei ce-au fost odată
"Madam" şi "Monsieur", "Doamnă" şi "Domn".


miercuri, 6 martie 2013

Fuga Adei #2

   Andrew Gold - A Little Mercy

   A trecut o săptămână de la acea cumplită întâmplare. Şapte nopţi trecute cu somn obositor. Şapte dimineţi în care îmi doream să nu mă mai trezesc în corpul tău. Şapte zile în care am încercat să mă gândesc cum să te găsesc. Pe tine, hoţ al trupului meu. Tu, alchimist al sentimentelor mele şi cuţit ce-mi penetra odată organele în timp ce-mi erai prin preajmă. Când te vedeam şi când îţi simţeam parfumul.

   Nu mai sunt eu. Sunt tu. În hainele tale şi-n camera ta în care sunt închisă. Nu-s hainele cu care sunt confortabilă. Dar nu sunt nici Ada, ci tu. Ada a fugit cu corpul "meu"-lui într-un loc neştiut de "minele", tu. Mă uit la acelaşi bilet şi schiţez cu creionul literele legate în grabă. Încerc să descifrez intenţia de a-mi comunica ceva.. Ada falsă cu mintea ta. Ada cea cu faţa mea şi cu expresivitatea corpului şi a feţei specifice. Mi le-ai dat la schimb pentru intimitatea ta şi trăsăturile tale. Şi mintea mea rătăcită în trupu-ţi firav.

   În fiecare zi mă trezesc cu aceleaşi mâini. Nu ale mele, ci ale tale. Legate de mine, adică de tine. De corpul tău în care sunt blocată.

  "te-am văzut încercând să ajungi la mine...", deci m-ai văzut. "...acum mă ai", intenţia ta de a-mi răpi tot ce aveam: pe mine. Şi povestea ce-ncercam s-o ţin ascunsă. 
Dar nu mai pot. 

   Mi-ai dat la schimb viaţa ta şi această cameră de-un purpuriu înfrânat de ferestre albe de termopan. Simboluri familiare şi ciudate în acelaşi timp. Pe pereţi. Perdea subţire prin care trec razele de lumină până la patul de lângă uşă. Până la mine, în fiecare dimineaţă. O mică bibliotecă cu cărţi din care ai citit o jumătate de raft. Ti-erau însemnate de mâna-ţi pe prima pagină. Şi dulăpior cu discuri de vinil şi CD-uri cu muzică. De-mi place mie şi muzei mele, tu. Dulapul în care-ţi zac hainele şi la care mă uit mereu. Pe-acelaşi perete cu muzica ta bună. Miros toate a tine. Şi trist c-am început să mă obişnuiesc cu parfumu-ţi ce-mi răscoleau interioarele. 

   Pe una din uşile dulapului ai o listă de dorinţe. Una pe care nu mi-o pot însuşi. Doar lucruri copilăreşti, ca excursia de două săptămâni în Elveţia. Şi ursuleţul pe care-l aştepţi cu ocazia zilei tale de naştere de la băiatul ce-ţi furase inima cu mai mult de-un an în urmă. Zâmbeam şi zâmbesc, căci erai tu în fiecare dintre literele acelea.

   Trec cu vârful degetelor peste hainele frumos puse pe umeraşe si le strâng mânecile. Le strâng umerii. Timp în care nu-mi pot stăpâni lacrimile. Nu-mi dădusem seama. Acele haine erau tot ce tu erai. Expresivitatea pasivităţii tale, a feţei tale, a cuvintelor pe care le auzeam scoase şi gândite. Tot ce exprimai prin ochii tăi căprui şi prin privirea ta rece. Ardea câteodată. Câteodată. 

   Mi-am dat seama că sunt blocată în tine şi că tot ce mă-nconjoară în această cameră e acum al meu. Până mă găsesc şi-ţi găsesc urmele dinaintea cărora calci în noroaie, poate. Sau în praf. Nume sub care te ascunzi: Ada. Şi nume sub care mă ascund: al tău.

   Un secret jegos pe care l-am ascuns. Împreună. Iar dorinţa mea, trecută-n lista ta din dulap, cu scrisu-mi specific sub al tău sfânt, fără majusculă după punct, specific ţie, am scris mare:

 "te am. te iubesc. te ador. 
dar te voi găsi, Ada.
căci ce am acum
nu-i nimic din ce mi-am dorit.
e viaţa ta."