Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

luni, 24 iunie 2013

Acvilin în cer senin.

   Passenger - Let Her Go

   Incepuse banal si continua lafel de banal. Pe acelasi postament. Pe aceeasi coala lipita de cer prin stele. Ca doar de ele mai sta agatata. Si coltul de sus, cel stang al colii este luminat de luna in fiecare seara. Si se ruleaza peste cer si peste coala mea celesta, nocturna, intunecata. Si-mi ascunde sentimentul de peste seara. Caci tata-mi este Soarele si stie ca dragostea e ceva ce numai pe intuneric se poate infaptui.

   Imi iau serile din ziare si le citesc. Le iau de acolo, caci nu le am pe-ale mele inca. Ale mele nu-s indeajuns de reale si materiale ca sa le pot povesti. Sunt ravase ascunse sub scarita urechii mele. Sau poate sub nicovala. De-mi dau acelasi suierat in aceeasi ureche. Plange scrisul din ravase acolo si ma trezesc sa le ascult si sa plang cu ele. Poate chiar sa si rad.

Si-mi amintesc de sevaletul care se ascunde langa birou si vad planseta pe care oricine o poate vedea goala, plata, mazgalita de ganduri. Cand defapt acolo este ea. Stapana sevaletului meu. Stapanind peste suflete si peste noptile mele din ziar. Si peste papirusul secretului meu rusinos care se ruleaza noapte de noapte, pana-n zorile orei cinci jumate. De unde-mi ia mama Luna opera cu varful ei ascutit in seri tumultuoase in care e "semi" si nu "plina".

   Ii pictez chipul peste celest de arce unite sau de comete si stele cazatoare. Dezlipindu-se, una cate una de pe spatele colii mele. Triste, parca. De mainile mele tremurande, transpirate de emotie si induiosate de pasiunea pe care i-o port conturului cu gura perfecta, ochi usor migdalati si nas acvilin. Cu maini perfecte ce le desenez in josul foii, printre blocurile din spate, dincolo de masinile acelea conduse de boemi neintelesi si de vitezomani ajunsi prea devreme la volan.

   Dar pe langa tot ce-i material si poluant, pe langa tot ce e gri, pe langa tot verdele acela trist prin asfalt, pe langa toate acele priviri intrebatoare, sunt eu. Fata aia care face plimbari seara, de acasa pana la Capitol si inapoi. Fata aia care se uita la cer si te vede pe tine. Si-si vede gandurile intr-un singur chip. Isi asculta intuitia printr-o singura voce si-si piaptana parul intr-un singur sens: cel al parului de pensula.

   Voi fi un om boem. Voi scrie proza. Voi citi opere ce se-ncadreaza in rafturi de-ale beletristicii. Voi spune "dragoste" si ma voi gandi la clasa a noua. Voi rosti "vara" si ma voi gandi la tot ce-mi taie capul, dar numai la dragoste, nas acvilin, chip perfect nu.

   Vreau sa plece. Dar c-o sete nesatula, o vreau langa mine. Vreau sa iubesc. Si o vreau doar pentru mine. Vreau sa-mi fie doar mie muza. Vreau sa-mi fie apa rece in zi dogoritoare.

   Caci tot ce este Ink este automat si ea.
   Pasiunea si tot ce-mi navaleste acum.
   
Stay tunned.


luni, 17 iunie 2013

Deep-ul din sine.

   The Tallest Man On Earth - The Dreamer

   Am invatat in putine zile cum sa-mi intru in starea aia de bine interioara. Sa invat sa-mi gadil entitatea aia care e acolo-n mine si-mi spune si ma-mpinge sa scriu, sa desenez si sa creez astfel. Nu cred ca eu sunt cea care am puterea sa scriu. Nu cred ca mintea asta care pluteste printre lobii de doi la suta greutate corporala au vreo contributie. Si nu cred ca-s doar eu.

   Cred ca, acolo, sub toate pieile astea albe care se prajesc cand stau mult la soare sau pieile alea negre care sunt negre de la mama lor sau negre ca-i pielea buna pentru bronz uniform, exista nu numai complexul ala de celule si bacterii bune. Cred ca e ceva ce ne controleaza si noi nu stim. Inconstientul, poate? Cred ca da. 

   Rezultatul cartii lui Richard D. Precht, anume "Cine sunt eu?" (al carui titlu e destul de banal) mi-a fost un impact major asupra constientului si putin din inconstientul pe care incerc sa-l inund cu curiozitatea mea de a-l vedea si a-l patrunde. Ma gandesc ca eu n-am defapt numele pus de parinti. Ca toti suntem niste nestiuti. Niste necunoscuti. Nu ne stim pe noi insine si ne concentram asupra detaliilor altora, si alea privite in mod gresit. N-avem nume si nici macar pronumele "eu" nu ma mai face sa ma gandesc la corpul de la care brate, maini si degete pot misca si pot cere atat de multe lucruri.

   Oamenii sunt fascinanti in natura lor simpla. Doar ca si noi, si voi trebuie sa vedeti asta. Sa vedeti ca dincolo de "eu" si de numele ala ce va place sau nu, nu e doar carnea animata si gandirea apasata de sinapsele neuronilor ce se omoara unul pe altul de-a lungul timpului.

Este acela ce va da idei cu lingurita si voi v-o prelucrati. Este acela care vede prin ochii vostrii si comenteaza in minte. E acel cineva care sopteste fiecare cuvant pe care-l citesti in minte. E regizorul viselor voastre. E ambitia ce se ascunde dupa o privire, un gand, un simt, o atingere sau un cuvant.

   Iar pe al meu il implor de mult timp sa-mi dea puterea sa scriu electronic, nu doar pe hartie. Unde cerneala parca ma-mproasca cu ardoarea de a ma vedea nervoasa ca trebuie sa ma spal. Il implor ca pe o divinitate nestiuta, ascunsa-n corpul meu. Si al tau. Si al multora. Doar ca fiecare il are pe al lui, fiecare cu trasaturi ce se aseamana intr-o mica masura cu al celorlalti.

Stay tunned.

vineri, 7 iunie 2013

Câteodată, vara.

   Simple Plan - Save You

   Câteodată aş vrea să te ascult ore-n şir. Alteori doar să te văd tăcând sub clar de lună sau de soare. Să-ţi văd vorbele ieşind în aburul ce-ţi iese din gură la fiecare bătaie de limbă peste celestul gurii tale.

   Câteodată speram că îmi va trece. Că nu mă voi mai gândi la tine în orice împrejurare bună a vieţii mele. În orice melodie pe care o ascult, în orice bătaie a corzilor chitării tipului din pasajul de la Tomis, trist şi frumos sau în orice carte pe care o citesc, o răsfoiesc sau o aşez în bibliotecă cu grijă. Câteodată îmi doresc să nu mai zic "câteodată".

   Câteodată e vară, ca acum. Ca acum şapte zile fără nici măcar o oră. Când a venit vara şi eu încă visam la jachete, ploaie, vânt, cărţi, teze, lume, controale pe bus şi pedepse. Câteodată e vară, şi-s topită. Nu că-i cald şi-mi frige soarele pielea ce-şi schimbă culoarea în închis bogat în zinc şi alb în interior de calciu, ci îmi frige interiorul, topind poate îngheţata din stomac. Atât de cald.

   Câteodată vreau să-i aud povestirile, pe canapea, în iarbă, pe jos. Poveştile fără niciun om auxiliar care să-i urmeze bucuria. Câteodată sunt posesivă şi-mi pare rău. Nu pentru bucuria sa, ci pentru bucuria mea pe care n-o pot împărţi cu omul de-mi este ca focul sub piele. Iar dacă sub pielea mea s-ar afla culoare injectată, aceasta ar fi culoarea: omul. Omul de l-aş asculta ore în şir. Omul meu. Omul.. şi atât.

   Câteodată vreau mult prea multă libertate.
   Câteodată mi se dă peste nas
   Că-s mică şi visătoare
   Şi că-i vară. O dată la doişpe luni.
   Dar o dată la trei ani e vară în interior.

Stay tunned.



duminică, 12 mai 2013

Fuga Adei #3

   Vama - Cântec Prost


"Am decis sa-mi trasez iarasi c-un ac imaginar sentimentele si gandurile. Sa le zgarii pe neuronii ce nu-i pot vedea, dar pe care am inceput sa-i simt gadilandu-mi craniul [...]"

   Asa am inceput a patruzeci si sasea pagina din jurnalul in care nu mi-am permis sa ma uit. Sunt luni, Ada, pe care n-am apucat sa le numar. Poate cinci-sase. In camera ta, hainele tale, in mirosul tau, cu ochii tai, buzele tale, unghiile tale. Pana si cu fratele tau si cu parintii tai la masa cu care greu ma pot adresa, folosind "tu"-ul caruia ti-l ziceam si tie verde-n fata. Cu curajul meu prostesc si cu asigurarea cugetului meu ca tu nu sti nimic din ce simt sau poate am simtit pentru tine.

   Iti invidiez viata. Caci e a mea cea pe care tu o controlezi te-miri-unde. O vreau inapoi. Vreau privelistea de la geamul camerei mele inapoi. Vreau s-o vad pe mama si sa nu-i zic "doamna" si sa vorbesc despre ea ca "mama Adei cea disparuta". Vreau sa merg inapoi in clasa mea. Vreau sa nu-i mai vad fata persoanei pe care-s nevoita s-o iubesc.

   Muzica ta cu gusturi. Da, caci "mi-am" rascolit camera. Cea care fusese a ta si inca este. In care ma lasi cateodata sa plang si sa ma gandesc cum s-o rezolv. Cum sa te gasesc. De multe ori, am vrut sa dispar. Sa fiu "vecina Adei disparute, disparuta si ea". Si sa te aduc de mana acasa. Sa te trag de bratarile alea impletite de pe mana care a fost a mea. Sa tip la tine si sa fac misto, dar cu vocea mea, nu cu a ta. Sa nu-mi fac iluzii ca pot si dreg chestii de aici. Din josul strazii tale. Din josul strazii mele.

   Mama ta ma intreaba mereu de ce sunt abatuta. Si nu-i zic decat "mama, nu-i nimic". Nimic. Atat de simplu spus din gura ta cu vorbele mele. Caci ma amuza cam cum te amuza pe tine scrisoarea asta scrijelita intre picioruse de neuroni, prinsi intre ei si stransi, nerecunoscandu-ma. Crezand ca defapt tu esti cea care le da batai de cap, vanatai si zgarieturi pe sinapsele lor lungi.

   Scoala mi se pare goala fara tine. Tu in corpul tau, cu atitudinea ta in tine insati. Mi-e dor de astea. Mi-e dor de mine. De Ada, fata cu atitudinea aia debordanta, foarte relaxata si fara ezitari de a te imbratisa cand nu-ti venea sa razi sau cand tot ce vroiai sa faci era sa stai si sa casti la orele de mate.

   Revin la jurnal, automat scrisoare netrimisa catre tine. Las rand liber unul dupa altul. Doar o fraza pe mijloc de pagina. Cu scrisul meu supt in hartia cu miros de-al tau. 




Miros pe care nu-l mai pot simti
Ochi castanii ai tai pe care nu-i mai pot vedea
Par care nu pot sa-l mai vad razlet in vant, caci il simt
Mutre de-ale tale pe care trebuie sa le suport.


Stay tunned.

joi, 2 mai 2013

Instabilitate mentală.

   Damien Rice - Insane

   Termeni vagi pentru oameni vagi. Pe care noi nu-i putem înţelege. Şi, din păcate, nici ei pe noi.

   Un termen care poate fi un diagnostic scris pe hârtie albă, parafată de-un medic X la un moment ştiut sau neştiut. Apărut oamenilor stresaţi, c-un grad ridicat de griji, nevoi şi responsabilitate pe care n-o mai pot controla. Şi îi depăşeşte.

   Un termen care poate fi aşa de bine doar compus din vocale, consoane, litere şi sunete. Peste care poţi da pagina nepăsător în DEX-ul mare şi negru, ameninţător şi sumbru de-acasă sau pe cel alb şi neanimat de pe bunul internet. Fără să-ţi pese. Să nu te intereseze. Nu numai înţelesul, ci elementele ascunse din spatele său.

   Niciodată nu mi-am zis că e doar un diagnostic, o boală,, o bănuire, nebunie sau doar un cuvânt. Şi am folosit alt termen din aceeaşi familie tematică să descriu ce văd cu adevărat în cuvântul ăsta: imagine mentală. Categorizat direct ca "o imagine anterior văzută şi memorată".

   Am văzut o foaie albă cu semnătura mizeră a doctorului X în halat alb, c-un chip mai mult sau mai puţin învrijorat de fatidicul diagnostic. Aşa că pot spune că e o imagine mentală ceea ce vă voi spune:

   Instabilitatea mentală o văd ca pe o cameră mare. Destul de încăpătoare şi foarte luminată. În mijlocul camerei se află un scaun. Obiect material pe care te poţi sprijini. Să zic că e din lemn tare de stejar sau brad. Un scaun solid, deci. Fără mânere, dar cu spătar. Pare sumbru, dar acela e cel ce te ţine stabil mental, automat şi fizic. Noţiunea de "instabilitate mentală" apare după ce tu (adică subconştientul tău) ajungi să te-ndrepţi spre scaun, ştiind că este permanent acolo, dar defapt te înşeli. Ca un orb, să zic. Şi te-ntorci, fără să te uiţi, şi te aşezi. Stabil eşti dacă simţi că, într-adevăr, stai pe el. Instabil eşti dacă nu simţi nimic şi ştii că mai ai puţin şi cazi. Cineva ţi-a tras scaunul.


   Acel Cineva poate fi un factor negativ din mediul exterior, captat în mediul interior şi înmulţit în sistemul tău mental ca un virus fără ca tu să şti. 


   Doar ca să-ţi facă rău. Aşa că nu merită să pui la suflet nicio răutate. Să-i faci pe plac acelui Cineva care, probabil, râde în umbra minţii tale.
  Stay tunned.




miercuri, 1 mai 2013

Unu-n Mai.

   The Clash - Should I Stay Or Should I Go

   E sarbatoare nationala si o distractie continua. Suflu ras la fiecare expiratie. Sunt oameni buni la mare, soare si la muzica ce se-mbina perfect cu caldura pierduta-n bezna de afara. Simt ca incepem sa ne adunam de peste tot, aici. La mare

   Simt vibratiile autostrazii Soarelui si a altor DN-uri ce duc inspre mare. A masinilor ce incing cauciucurile sa ni se alature. Sa incinga gratare si sa dea mana cu oameni fericiti ca au unde dormi: sub cer curat, negru, intins pe-un covor de nisip cald. Si-o briza calda care sa-ti dea cu prafu-n pahar. Si sa-l versi.

   E doar o zi, dar face cat toata luna. E doar o zi, asa ca e de prisos sa stai inchis in casa. E cald si frige soarele asfaltul si casele goale. E-ndrumator indirect catre bronz stramb si cutanat rosu. Nepregatit de-un soc atat de mare.

   Am lasat fesu-n cui si mi-am luat palaria. Am lasat blugii lungi pentru pantalonii cei scurti. Am lasat bluzele pentru maieuri largi si aerisite. Am lasat bratarile pe aceeasi mana dreapta si am lasat plictiseala-n urma. 

   Am lasat postarea asta sa va anunt ca unu-n mai nu e doar o zi. Ci e o intreaga saptamana. Luna. Ba chiar o intreaga vara. Iar pentru mine, vara e revenirea la viata, la puritate si la chipuri afrodisiace.

   Ne vedem @Constanta. :)

Stay tunned.

sâmbătă, 27 aprilie 2013

"Eu sunt.." o leapşă.

   Direcţia 5 - Îţi mulţumesc

   1. Ai o poreclă?

   Am mai multe porecle.

   2. Unde locuieşti?

   Într-un bloc ce penetrează Constanţa cea îmbâcsită de maşini şi de lume ca-n toată România. Gazdă a mării şi a diversităţii ce-mi place.

   3. Ce înălţime ai?

   La ultima verificare, puţin peste 1.65. 

   4. Ai o zi onomastică?

   Da. E pe 15 august. Zi în care sunt o ordinară cu nume ca al multor femei şi bărbaţi. Zi nu prea specială pentru mine.

   5. Cu ce te ocupi?

   Mă ocup cu şcoala şi cu acte de voluntariat în ONG-uri + scris un aşa-zis roman.

   6. Ai fraţi sau surori?

   Dap. Am un frate mai mare c-un haz mai mare ca al meu.


   7. Limba maternă?

   Româna.

   8. Limbi vorbite?

   Fluent doar engleză. Franceză bâjbâită şi bătută-n colţuri de bloc şi puţină germană. :)

   9. Colecţii?

   De amintiri prinse-n bolduri, căni, jucării din ourile Kinder (date, pierdute-n lume şi lipsite de către mine), cărţi vechi, monezi, vederi, stickere şi brichete.

   10. Număr la pantof?

   35-36.

   11. Şcoli absolvite?

   Ciclul primar şi gimnazial la 30. Cam atât pentru moment. :D

   12. Materia preferată?

   Istoria.

   13. Ce hobby-uri ai?

   Pictez, scriu, inventez lucruri, câteodată pun în practică acele lucruri, ies, sparg seminţe în sezonul cald afară cu prietenii, obişnuiam să mă dau cu placa, mă uit la seriale, desenez, citesc, ş.a. .

   14. Bani de buzunar?

   Cât de-o ieşire şi încă ceva pentru o pungă de napolitane glazurate şi-un Dr. Pepper.

   15. Dorinţe?

   Cea de a ocupa un loc de conducere în proiecte sau în alte activităţi, înfiinţarea unui club de teatru şi shortfilm în cadrul liceului, să termin cărţile începute, să-mi iau un longboard până-n august şi lista ar putea continua cu alte banalităţi pe care le cred indispensabile.

   16. Vise?

   Când sunt trează. Când e linişte pe strada familiară care dă-nspre blocul meu. Când sunt pe cale de a adormi, ştiind că noţiunea de "somn" este doar un black out către a doua zi. Când scriu şi mă văd în personajul şi-n întâmplarea sa. Când sunt cu lumea mea bună. Când sunt la ore şi mă uit peste băncile acelea şi prin aerul acela inspirat şi expirat de-atâtea chipuri ştiute la peisajul fals de vis de după acele frame-uri albe din termopan.

   17. Număr norocos?

   23.

   18. Ai vrea să revezi..

   O persoană pe care n-am întâlnit-o decât în poze şi-n visele mele.

   19. Ai animale de casă?

   Am avut. Până când blănitura mea a decis că trebuie să alerge într-un loc mai mare decât podeaua sufrageriei mele în clipe fericite. Loc cu multă verdeaţă şi cu multe divinităţi.

   20. Sentimentul cel mai preţuit?

   De bunătate.

   21. Care a fost cea mai frumoasă zi din viaţă?

   Atunci când m-am văzut pe meleag străin, pustiit de limba maternă şi de monoton. Când am văzut întinderi de verdeaţă şi de apă şi când m-am simţit bine în prostia mea inocentă de copil. Şi a mai fost odată, într-o iarnă, acasă, la ciocolată caldă şi vin fiert, mama şi cu tata râzând ca-n vremurile bune, împreună. Atunci eram foarte fericită.


   Leapşă luată de la Iulian. O dau la cine vrea.

Stay tunned.