Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

luni, 14 ianuarie 2013

Mi-am pus faţa de gânditor.

   Plain White T's - Our Time Now

   N-am băut cafea sau alcool. N-am fost plecată de-acasă până dimineaţşi nici nu m-am jucat Skyrim în timp ce mama dormea. Şi cu toate astea, n-am dormit nici măcar o oră. N-am fost acel "tipic" care-mi ajută ca o carte de vizită. Tipicu' ăla cu care v-am obişnuit şi cu care m-am obişnuit.

   N-am făcut decât să mă pun în pat la zece jumate, după ce mi-am uscat părul şi după ce mi-am luat oiţa de pluş a.k.a. Jniţi. Mai apoi, m-am uitat la "În gura presei" unde am râs. După, am stat cu capul în pantăîntre perne. Mă gândeam să vorbesc prin mesaje, da' cu cine? Toţi s-au culcat. Şi era normal, din moşi-ştrămoşi, să mă ia şi pe mine somnu'. Da' nu trecea nici cu  body hack-ul "închide ochii, gândeşte-te la ceva ce-ţi place" şi BANG! Ai adormit.

   Sigur emoţie inconştientă.

   TOTUŞI, vin.. 
teme. teste. lecţii de învăţat. ore lungi şi plictisitoare. trezit dis-de-dimineaţă în fiecare marţi. meditaţii la mate. somn la atelier. desene. multe desene. mic dejun luat pe fugă. îmbrăcare la foc automat în douăzeci de minute. precizie maximă la machiaj când sunt în intârziere. apă rece la canal. sentimentul ăla nasol după ce te speli pe dinţşi imediat după fumezi. Besu, profa de grafică. Grety, profa de chimie. x( ora de culcare. pagini întregi scrise-ntr-o oră de istoria artelor. 8-| calculator mai cu porţia. idioţii de la liceu care dau cu mingile-n fete. tâmpitul de Emil care-mi bagă lut în bluză la modelaj. D:< ieşiri doar în weekend. :(

   ŞI ar mai fi..
perle multe şi mărunte. Lipan, profu' de istoria artelor, zis b0$$. B) persoana iubită în faţa ochilor opt ore pe zi. :x pauze de ţigară. plăcintăria. gardul ăla înalt, bun de sărit. ciudaţii de la spălătorie de care-mi place să râd. Abby. Isis. Bigu. Victor. Emma. Ana. Maria. Florinel. Edi. Sabina. Duţu. somn de voie în bancă la istoria artelor. satisfacţia aia când te întreabă toţi care-i treaba cu tema la engleză/ română. nebuniile Emmei şi ale Mariei. *hair flip*-urile lu' Abby. desenele prea mortale ale Anei. pantalonii ăia roşii ai lu' Victor la sport. xD diriga. sentimentul ăla epic de "WEEKEND. WOOHOO!". momentul ăla când citesc ceva în franceză cu voce tare la oră şi mă bufneşte râsu' de încercarea mea eşuată de a citi cu accent. escapade multe-n scris la orele de română şi pe blog'şor. caterincă în timpul tezelor cu Duţu. ceaiul sau cafeaua de dimineaţă făcute de mami. <3

   Cred că o să fie un semestru interesant. 
(mamă, ce-mi place liceul ăsta.)

   P.S.: Dacă am noroc să trec clasa la chimie, vă fac cinste c-o îngheţată la vară. Şi dau mâna cu Obama în Miami. Şi mă mut cu tot cu unicornul meu în jungla lu' Tarzan. Şi vă fac să vedeţi tridimensional la filme 3D şi fără ochelari speciali. Şi-mi las părul de pe corp să-mi crească şi-l vopsesc albastru, apoi vin la voi în case şi vă mănânc prăjiturelele. Că doar d-aia-s un Cookie Monsta. ;D

   Vă pup şi succes la liceu/ şcoală/ grădi/ şcoala vieţii/ whatsoever! 
Stay tunned. \m/



6 comentarii:

  1. lol,eu astept inghetata la vara,fix in Constanta!
    ti-ai facut-o cu mana ta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trec clasa la chimie şi se rezolvă. Asta dacă e doamna Greti atât de drăguţă, să mă treacă pe ochi frumoşi. :3

      Ștergere
  2. Succes la liceu :) si la chimie :)))
    Nu mi`a placut niciodata chimia ..

    RăspundețiȘtergere
  3. basohfafiehfe88h8f8as89f20 ianuarie 2013 la 23:00

    Te iubeeeeeesc! >>:D<<<

    RăspundețiȘtergere