Fratern

   Pe limbă împleticită, găseşti cele mai potrivite cuvinte. Cele mai proaste circumstanțe care trezesc cele mai palpitante subiecte, rupte din cotidianul vechi, din cotidianul amintirilor cu oameni dragi. Cu un om mai aproape de suflet şi de rațiune mai puțin. Om mai aproape de suflet şi fără prea multă rațiune. Nu se pune problema de rațiune în situații nocturne de final de săptămână, seara.

   Sprijinit de un perete, stăteai şi înghețai de frig. În fața ta, om cu care ai împărțit totul: fiecare cuvânt, fiecare gând, fiecare sentiment din care tot el te-a ridicat sau în care te-a afundat. Stătea acolo, îşi aprindea țigara. Începuse cu un gând, cu acțiuni vechi şi ați continuat cu confesiuni. Începuse pe vocea sa, scoțând aburi de fum şi propaga cuvintele în sinceritate. Ai putut observa. Ai simțit.

   Era vorba despre voi două şi despre toate ieşirile cu încheiere în neand, ca şi aceea în care erați afundate atunci. Cu veşnica "troscăneală", cu o idee de-acum trei ani, cum te ținea cândva de mână, dar a refuzat să acționeze. N-aveai idee pe-atunci, deşi ai dibuit. Ți-a rămas tovarăşă şi se vrea astfel; mereu acolo când ai nevoie de-o îmbărbătare de la "o aproape femeie". Băiețoasă cu păr lung şi brunet, cu forma buzelor care te-a fascinat mereu. Are ceva ce n-aş putea uita. Are ceva-ul ăla care atrage pe oricine şi nu condamn. E adevărat.

   I-ai recunoscut că ai privit-o ca pe un model, totodată fiind cel mai apropiat prieten de orice gen. Pentru ieşiri cu tentă sexuală din trecut, te-ai amuzat aseară: erați adolescente, pe jumătate adulte. Acum, doar undeva la jumătatea drumului spre maturitate. Ea plecată la facultate, tu încă la liceu. Diferență un an, puțin peste 300 km şi prieteni comuni, diferiți.

   Te-ar ajuta în orice. N-ai putea să refuzi să faci ceva ce-ți cere. Are ceva-ul ăla, dar am mai spus. Are ceva-ul ăla despre care aş putea scrie, dar nu găsesc cuvintele-mănuşă. Nici tu n-ai putea. N-aş putea.

   Am înjurat de tot; m-am simțit împăcată. Mă privea cu aceiaşi ochi şi când îmi revărsam nemulțumire, dar şi când recunoşteam un gând bun. Mi-a zâmbit. E om bun, doar că mai sunt care nu înțeleg. N-aş zice că-s specială pentru ea, căci ea face orice interlocutor să se simtă special, mai ales pentru ea. Are flerul acela. Eu sunt aici şi nu mai cad pentru ceea ce mi-a dat: pe părți, bucăți din ceea ce este ea astăzi. Pe scurt, nu cazi în plase pe care le-a țesut persoana din față. Doar continui să o întinzi pe a ta, identică, mai mult sau mai puțin.

   N-aştept nimic în plasa mea. Nu sunt Iona, deşi împărtăşesc monologuri ecoului din mine. Nu oricine le ascultă. Nu ține de oricine ce este în rațiunea mea.

   Persoana alături de mine, aseară, mi-a fost ghid în viața de liceu. Pentru tot. M-a învățat fără să-şi dea seama şi am citit cu atenție: nu devin altceva, nu devin ea, preiau, devin un om mai bun. Ea a plecat la facultate, iar fără să îmi dau seama, m-a izbit maturitatea precum o mătură izbeşte granula de praf. Probabil şi aceea lungită pe asfalt de condiția banală în care se afla. Nu se ştie.

   Cert este că mi-e dor de ea. Probabil că ți-a zis şi ție câteva lucruri ce par total rupte dintr-o lume perfectă sau adevăruri sărate. Ia-le ca atare, din asta e formată ea. I-am crezut cuvintele când trebuia să mai gândesc, iar pe altă parte, mi-a alimentat un gând mai mult de jumate real. A vorbit cu gândul meu. Îmi zâmbea când ziceam de gândul meu mici particularități. "Particularități", mai mult galaxii întrunite într-un organism funcțional, locomotor. Într-o ființă. Într-un om.

   Am pornit la paşi mărunți. Am pus mâinile pe o bară de la o maşină aleatorie. Una lângă alta, ne-am uitat în beznă şi ne-am văzut. Am zâmbit, ne-am înjurat o dată urât, apoi ne-am uitat în jos.

   Am provocat reacție opusă oganismului ìn plină noapte.

   O vezi fată,
   Dar mi-e cel mai bun frate.